Goodbye autism, welcome ADHD

Miercuri, 26 decembrie 2007

Dacă ar fi să mă iau după ultimele evaluări, M. a ieşit din cercul numit TSA (tulburare de spectru autist). Chiar şi din cercul difuz (din al doilea cerc, cel cu autism atipic): nu mai are nici un fel de stereotipuri, pe socializare merge excelent, contact vizual perfect, face propoziţii cu trei cuvinte şi, chiar dacă nu are o pronunţie bună şi un vocabular bogat, nu îl mai putem numi un copil "din spectru".
Ceea ce pare însă îngrijorător în ultima vreme (de o lună îi dau şi Omega 3 zilnic, nu ştiu dacă nu cumva are şi asta vreo influenţă) este creşterea agitaţiei şi scăderea atenţiei. Acestea sunt fenomene care intră sub umbrela ADHD. De acord că sunt de preferat acestea comparativ cu refuzul comunicării şi comportamentele complicate din TSA, dar totuşi...repeziciunea cu care s-au instalat aceste simptome mă fac să mă întreb care vor fi consecinţele pe viitor.Doctorul Naghiu mi-a dat telefon în seara asta şi mi-a "livrat", fără să îl rog, reţeta pentru luna viitoare. Să încercăm în continuare homeopatele, poate se va întâmpla minunea pe care o aşteptăm de ani de zile. (Deduc din asta că pentru doctor a însemnat ceva prezenţa în emisiune: pentru mine nu a avut acelaşi sens, am avut o misiune şi am îndeplinit-o, asta e tot.)
Săptămâna asta (tot e vacanţă) am de gând să încep un blog despre M. Am citit cum se face un blog şi intenţionez să experimentez. Poate foloseşte cuiva povestea noastră, cine ştie!

The News Hour (II)

Miercuri, 19 decembrie 2007

Iată că am scos-o la capăt şi cu filmarea, şi cu emisiunea...La filmare, ajunsesem la concluzia că trebuie să urce operatorul singur să filmeze, altfel, (dacă eram şi eu şi reportera în casă) am fi fost deja prea mulţi şi erau şanse să nu iasă nici un program. Aşa, a ieşit chiar bine: M. a lucrat studiat, poza ca o vedetă şi a răspuns cu siguranţă şi cooperant, ca un copil de grupa mare. Când a coborât, operatorul mi-a spus "A, păi copilul e bine...e avansat" şi mi-am dat seama că se aşteptase să vadă altceva. Apoi am urcat cu toţii şi i-au luat interviul lui No2. Dezastru! Când s-a văzut cu microfonul în faţă a uitat tot ce învăţase pe deasupra şi a spus ce i-a venit: nişte detalii fără rost. Că a făcut progrese şi o să meargă la şcoală dar trebuie să meargă cu însoţitor. Eh! Bine că măcar secvenţa cu lecţiile a ieşit bine.
Din cauza semnelor de întrebare pe care le-am avut, nu anunţasem pe nimeni despre emisiune. Am apucat să dau câteva telefoane în pauza pe care am avut-o pe la ora 18,00; dar, în fond, nu pentru cunoştinţe mergeam acolo, ci pentru copiii (mulţi) din ţară care se pierd şi nu îi ajută nimeni. În fine...mă aşteptam să am trac pentru că nu am mai fost niciodată la o emisiune de ştiri, şi studioul şi modul de lucru erau noi pentru mine. Nu am avut nici un pic de emoţie, am plasat toate mesajele cu precizia cuiva care ştia dinainte ce o să se întîmple (deşi nu ştiam deloc, nu mi se dăduseră efectiv întrebările). M-a surprins, însă, doctorul. Era emoţionat şi de-abia a reuşit să îşi stăpânească vocea să spună lucrurile importante pe care le-a spus (în legătură cu homeopatia şi vaccinurile) iar după emisiune se bucura ca un copil căruia i-ar fi făcut cineva cadou o jucărie nouă, în timp ce eu eram sobră şi calculam posibilitatea de impact a mesajului.

The News Hour (I)

Marţi, 18 decembrie 2007

La trainingul de la Braşov am cunoscut un producător din TVR căruia, din vorbă în vorbă, i-am povestit pe scurt cum stau lucrurile cu autismul, ADHD-ul şi terapia ABA. I s-a părut că ar fi un subiect de ştire şi mi-a spus că o să mă cheme la emisiunea "Ora de ştiri" de pe TVR2. Am dat contactul şi am înregistrat ideea, dar nu prea am crezut că o să mă cheme...mă gândeam că pentru un jurnalist apar des subiecte de interes şi acesta cu copiii o să îi iasă din minte. Dar nu a fost deloc aşa: a sunat azi şi mi-a spus că vrea să facem emisiunea mâine (!) Subiectul presupune să vină o echipă să filmeze la mine acasă, şi seara să fiu prezentă în emisiune la minidezbaterea din studio. În timp ce stabileam detalii, vine vorba şi despre doctori ca potenţiali invitaţi, şi eu îl recomand pe doctorul Naghiu. El spune să îl invit şi pe doctor (din fericire îl găsesc la telefon şi este de acord să vină).
Acuma, ce facem cu filmarea de mâine :( ? Este ultima zi de lucru la noi, No2 pleacă în vacanţă de joi. No4 nu ar putea în nici un caz să predea filmată, nu se ştie ce prostii ar face...iar No3 face generalizări şi nu este relevant, trebuie să obţinem un material de calitate. Deci, neapărat să fie No2. Dincolo de asta, am semne de întrebare despre comportamentul lui M. Ce va face M. când o să vadă camera de filmat? Există şi ipostaza nedorită în care ar refuza să lucreze, din cauza schimbărilor şi presiunii din mediu pe care o simte atât de fidel. (Mă gândesc la o soluţie de avarie în care să împrumut un CD de la o altă familie care face ABA...)
Bun. Acum, să stabilesc împreună cu No2: ce programe se fac (aici ea îmi expune foarte bine starea actuală a programelor şi ne hotărâm rapid la Expressive occupations, Expressive functions, Phonetic reading şi încă câteva) şi ce mesaje să transmită ea. Pleacă acasă şi eu îi spun că o să i-l dictez. Or să fie doar nişte secunde numărate pentru mesaj şi trebuie gândit bine. (De ce trebuie gândit bine? Pentru că niciodată până acum nu am văzut susţinută această cauză drept o problemă socială şi colectivă. Toţi cei care au apărut la emisiuni, sporadic de altfel, au prezentat doar cazul individual al copilului lor - nevoia de terapie, de bani, şi cam atât. Dar problema nu are şanse să fie rezolvată vreodată dacă toţi pe rând o vor prezenta ca pe un caz individual...) În fine, redactez pentru No2 un mesaj de trei fraze în care prezintă terapia ABA, rezultatele ei şi posibilitatea recuperării copiilor: i-l dictez la telefon şi rămâne să îl înveţe pe dinafară. Pentru mine, scriu un mesaj mai lung, cu câteva părţi flexibile pe care îmi propun să le plasez când se iveşte ocazia. Problemele care trebuie subliniate sunt: imaginea falsă a problemei la nivel social, lipsa resursei umane (terapeuţi calificaţi, psihologi, tutori), importanţa diagnosticului precoce şi al intervenţiei înainte de 5 ani, posibilitatea recuperării.
Mîine am şi ore înainte de emisiune, aşa că o să fie tricky...

Back from winter holliday

Duminică, 16 decembrie 2007

Chinuită vacanţă, zău aşa! Totuşi, îmi imaginez că pentru M. a fost un câştig. Anume, deşi nimic nu prevestea o iarnă adevărată (şi nu am urmărit nici prognozele, pentru că am fost ocupată marţi şi miercuri cu documentarea şi cu prezentarea pe care urmează să o fac la training), nici nu am ajuns bine în Braşov şi a început să fulguiască. M-am întâlnit cu mătuşa mea în faţa hotelului (Aro, cinci stele, central) care pare în interior cât un oraş de mare. În timp ce ne instalam, am aflat de la mătuşa mea că reuşise să găsească o bonă pentru a doua zi, cum o rugasem. Camera - uriaşă, luxoasă, şi caldă, în ciuda mărimii. Clanţa camerei este singura care nu îmi place, este automată (copilul se prinde repede de mecanismele simple, ar putea să fugă din cameră). După ce ne lăsăm bagajele, ies să o conduc pe mătuşa mea. Uimire! Într-o oră totul devenise alb, şi continua să ningă cu o perdea deasă, cum nu mai văzusem de ani. Am făcut o plimbare cu M. până în Piaţa Sfatului. Era prima dată de la începutul terapiei când vedea zăpadă consistentă. Până acum, la puţinele ninsori din iernile trecute, avea reacţii ciudate, ca şi cum nu putea să se concentreze să observe zăpada...a fost ca şi cum de-abia acum, la şase ani, lua contact cu adevărat cu iarna. În timpul plimbării a inventat un sport nou, aruncatul în troiene: a trebuit să îl temperez, că îl apucase un râs isteric.
Pentru că nu ştiam ce ar putea să mănînce (nu am ieşit încă din inventarul celor cinci-şase mâncăruri gătite) intru într-un supermarket de lângă Piaţa Sfatului. Aici, până mă gândesc ce să iau, M. începe să alerge printre rafturile de pufuleţi şi pet-uri cu sucuri. Cu amabilitatea tipic românească, un responsabil al magazinului ne observă câteva minute şi îmi spune să "stăpânesc copilul". Îi spun că o să plătesc dacă strică ceva. Cu părere de rău cumpăr cele două pungi de chips pe care le aveam în mână, şi ieşim, însoţiţi de priviri care ne judecă...ce seară vrăjită, cu ninsoare de poveste, şi cum reuşesc oamenii să o strice!

...................................................................................................................................................................

Vineri dimineaţa am repetat incursiunea, între hotel şi Piaţa Sfatului. Ninsoarea s-a oprit, şi soarele rece şi strălucitor scaldă pătura moale şi albă care acoperă totul. O frumuseţe nouă îmbracă strada aceasta, care nu îmi spunea nimic în concediile terne din adolescenţă. Constatasem de aseară că nu prea venisem (cu trenul, deci bagaje mici) dotaţi pentru băi de zăpadă: aveam doar câte un singur rând de haine de schimb, şi nu aveam mănuşi. Cumpărăm mănuşi şi câteva dulciuri pentru M. (este în postul Crăciunului, eu nu am voie să mănânc mai nimic) şi înapoi la (caloriferul din) cameră. La prânz, nu mai am încotro şi trebuie să apărem la unul din restaurantele luxoase de la parter, să fac cunoştinţă cu organizatorii trainingului. Am întârziat cât se poate, pentru că sunt primele mese pe care le ia M. în restaurant a la carte (până acum am ieşit vara la terase, mai informal...) . Noroc că plimbarea la zăpadă i-a făcut foame: mănâncă cuminte ciorba, iar eu cer o salată de crudităţi, singurul fel pe care pot să îl mănânc, între cele îmbelşugate din meniu. Coordonatoarea, doamna J. (senator PSD) îmi spune că profesoara din ASE care trebuia să susţină sesiunea de mâine dimineaţă s-a internat în spital: mă solicită să o susţin şi pe aceea. După o oră de gândire, accept, cu condiţia să facem rost de un internet de undeva să descarc o prezentare pe care o făcusem pentru un alt training de astă-vară (rămâne să fac rost de supraveghere suplimentară pentru M... o rog pe mătuşa să vină cu pupila ei, o fată de clasa a şasea, şi c'est resolu).
........................................................................................................................................................................
Sâmbătă după- masa deja scăpasem cu bine de cele două sesiuni de training şi de cele două mese de restaurant (vorba vine: vineri seara - seară festivă într-un restaurant supraetajat - M. s-a lovit cu stomacul de bara scaunului şi a vărsat tot peştele delicios pe care îl mâncase...în faţa doamnei senator, care cu câteva minute înainte îmi sugerase politicos că aş putea să găsesc totuşi o bonă pentru traininguri :) :( mi-e tare greu să redau istoria şi situaţia noastră curentă, într-un mediu în care nici oamenii inteligenţi nu cunosc problema.) Revenind, sâmbătă seara l-am luat pe M., pe o gheaţă deja persistentă pe străzi, la o plimbare pe Tâmpa. Nu mai fusesem de vreo zece ierni aici, iar acum am fost uimită de pustietatea de acolo: nu se întâmpla nimic, nu era nici un fel de distracţie sau măcar un drum deszăpezit ca să se poată face o plimbare. Nu înţeleg cum cineva are un bun turistic şi îl lasă în paragină într-un asemenea hal?! Am înotat puţin prin troienele de peste jumătate de metru şi am privit de sus la oraşul mohorât. Singurul element vesel care a spart tăcerea a fost o ceată de copii în excursie, care s-au bătut cu bulgări în poiana vecină. L-am lăsat pe M. să se amestece cu grupul şi să încerce să facă bulgări imitând copii (este ceva ce încă nu am reuşit, să îl facem să înţeleagă la ce folosesc bulgării). La întoarcere, m-am gândit cum să îmbogăţesc excursia: puteam să coborâm muntele pe jos, aşa cum făcusem cu tatăl lui în urmă cu zece ani. Mă răzgândesc brusc pentru că se lăsa seara, ar fi fost întuneric beznă până să ajungem jos. Ne întoarcem la telecabină, pe care M. a numit-o spontan elicopter, şi înapoi la hotel, la ultima cină de la training...Obositoare călătorie! Să îi fie de bine lui M...

Daily program

Duminică, 9 decembrie 2007

Programele noastre continuă în forţă. Nu avem greutăţi în toamna aceasta decât cu numerele în receptiv, pe care nu vrea să le recupereze cu nici un chip. În rest, mi-aş dori bineînţeles o accelerare a acumulării şi (dacă se poate, cu homeopatia) apariţia acelui celebru "eu" şi a pronumelor personale, care în mod natural nu se pot câştiga prin programe. Am început să luăm primele vaccinuri homeopatice (două doar, şi în concentraţie mică) fără efecte adverse. Am făcut rost şi de Omega 3 de la firma Lyssi, care are aromă de lămâie şi se poate da cu linguriţa (M. nu înghite pastile deocamdată).
Compun desfăşurătorul pentru săptămâna aceasta. În timp ce îl compun, mă gândesc la şovăielile lui No4 (am insistat săptămâna aceasta să înceapă să îşi scrie singură desfăşurătorul zilnic şi a fost un dezastru). Am întrebat-o atunci cum reuşeşte No2 să şi le scrie (e mare diferenţă între ele ca stil, dar am vrut să o ambiţionez pe noua venită) - a acceptat şi a început să vină cu ele scrise de acasă. Deşi au fost grele aceste săptămâni de acomodare, a început să se vadă rezultatul.
Revin la desfăşurător. Avem douăzeci şi unu de programe curente: Expressive functions, Verbal choices, Expressive categories 2, Expressive sight reading, Statement to statement, Counting, Role play, Wh questions, Expressive occupations, Tell me about, Da/Nu factual: people, Phonetic reading, Word associations, Be teacher, Expressive locations, Receptive emotions, Functions of locations, Order, Expressive actions, Joint attention (introdus de curând, nu prea merge...) şi Writing. Ce multe programe expresive! Când ne chinuiam în aprilie, cu lucru la două cuvinte, nici nu visam să ajungem aici...
(Speram ca luna aceasta să mă odihnesc după un an atât de greu. Nici vorbă, m-am trezit cu un training la care cineva cu care colaborez nu mai poate să meargă şi mă trimite pe mine. Este la Braşov, de joi până duminică. Nu pot să refuz, dar invoc tot ce se poate invoca - orele de joi-vineri, timpul prea scurt pentru pregătirea temei, etc.: mi se creează toate premisele şi facilităţile. Până la urmă, accept. Va fi prima călătorie de iarnă la munte pentru M.)

Promises and facts (II)

Sâmbătă, 1 decembrie 2007

De ce au început să mi se verifice toate intuiţiile? Iată că şi cea de-a doua, legată de Arhi, începe să se verifice. Trainingul ei s-a realizat mai greu, pentru că trebuie să fie prezentă la ore (este la zi şi are nevoie de bursă) şi am găsit mai greu ferestre comune. Totuşi, a înţeles rapid tot ce am predat, spre deosebire de No4 care încă stâlceşte denumirile programelor şi le execută mecanic. Mai mult, a fost impresionată când i-am povestit secvenţe de terapie şi de evoluţie a copilului. Probabil ăsta este motorul care trebuie să funcţioneze la un tutore bun: să fie impresionat de ce s-a reuşit până la un moment dat în echipă...
Însă de săptămâna aceasta firul s-a tăiat brusc. A avut o problemă în familie, cu o rudă bolnavă pe care a trebuit să o interneze în spital şi să o supravegheze. A dat telefoane dese ca să se scuze, ca să îmi spună că a reţinut programele şi o să vină cât de curând să înceapă lucrul, dar mie îmi este clar: după ce povestea cu ruda se va derula, interesul ei se va îndrepta în altă parte. Asta ca să se confirme teoria cu zodiile în terapia ABA...

Promises and facts (I)

Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Bănuielile mele privind diferenţa între promisiunile lui No4 şi fapte se adeveresc, din păcate. Am făcut trainingul la mine la serviciu, într-un stil clasic, de predare. O colegă interesată de domeniu care a asistat a spus că l-am făcut mai bine decât un altul oficial la care a mai fost de curând. Se poate, eu nu pot să mă autoevaluez deloc în problema asta. În schimb, la No4 s-a văzut că nu este obişnuită să înveţe sau să asculte prelegeri. A ascultat tot, cap-coadă, dar când a ajuns în faza să digere programele, cu denumirea lor în engleză (aşa am apucat în terapie şi aşa mergem...) i s-a părut extraordinar de greu (este însă prea târziu ca să dea înapoi, de când a venit o întreb dacă e sigură că vrea să se implice).
În fine, săptămâna asta a reuşit să intre la lecţii. Odată a asistat-o pe No2 şi a primit detalii directe despre modul de lucru. M. a sancţionat schimbarea mediului fiind agresiv cu amândouă. I-am spus lui No4 că, dacă a trecut de proba asta, de data viitoare va fi mai uşor. Următoarele întâlniri, în care a început să lucreze, am asistat-o eu (fără agresivităţi de data asta). A fost din nou foarte folositor, am corectat din mers programe şi detalii de lucru pe care le înţelesese greşit. Este atât de greu să pregăteşti bine un tutore!...

The last candidate for the team

Sâmbătă, 17 noiembrie 2007

Odată nu No4, adică pe ultima sută de metri cum spuneam, s-a prezentat şi o altă candidată...de o cu totul altă factură. 28 de ani, necăsătorită dar cu prieten, studentă la a doua facultate (să îi spunem Arhi, că este studentă la arhitectură peisageră). I-am răspuns oarecum distrat la telefoane. Apreciam curiozitatea şi disponibilitatea ei, mă provoca neîncetat cu întrebările ei de calitate şi cu interesul subit pentru problemă. Însă mă întrebam şi mă întreb încă dacă poate să facă faţă în echipa mea - nu doar dacă are minte să încorporeze principiile terapiei. Avea şi două semne de plus importante: credinţa în Dumnezeu (nu atât de puternică precum la No1 şi No2, dar consistentă) şi lipsa tatălui din viaţa ei, care o poate ajuta să empatizeze cu M.
În fine, am zis că merită să încercăm. Nu am avut niciodată patru oameni în echipă, ar fi disponibilă în week-end-uri şi ar putea să completeze nişte goluri de program. Am chemat-o săptămâna asta la probe să ne lămurim. Rezultat: M. nu o acceptă prea călduros, însă ea dovedeşte subtilitate şi atenţie în interpretarea semnelor pe care le dă el, odată "traduse" de către mine, asimilează rapid, idei bune, iniţiativă care cu puţină încurajare poate deveni productivă. Totuşi, ca zodie este Vărsător, şi se vede: zodie de aer, mult mai puţin rezistentă decât ce avem acum în echipă. Adică, suportă discuţii teoretice despre agresivitate şi situaţii de încăpăţânare, dar nu se ştie cum ar face faţă în situaţiile respective în mediul extern. În plus are inconsecvenţa caracteristică semnului: a făcut o altă facultate, nu i-a plăcut, apoi a lucrat ca bonă, apoi ca au-pair în UE, apoi...(cam multe!).Ea zice că este hotărâtă să încerce. Bun! Continuăm mai departe cu trainingul. Pentru că pe ea o angajez pentru generalizare, am programat alternativ trainingul cu ea şi cu cealaltă. Într-o săptămână două sper să se vadă rezultate, că nu mai facem faţă cu volumul de lucru...

Beginning the new homeopathic cure

Vineri, 16 noiembrie 2007

Se pare că doctorul Naghiu are curaj şi va începe tratamentul lui Tinus Smits cu vaccinurile homeopatice...mă bucur foarte mult, pentru că, în ciuda optimismului meu de la conferinţă, nu cred că am fonduri suficiente să acopăr deplasări periodice în Olanda. Şi mai ales nu am mijloace: ar trebui maşină mică şi şofer, şi nu avem :).
Vizita la doctorul Naghiu a mai avut un rol important: s-a refăcut legătura aceea specială care era între cele două părţi, doctor - copil plus părinte, care mă făcea să îl consider nu numai medic ci şi "psihoterapeut": el este dintre oamenii puternici şi cu această calitate rară de a insufla curaj şi rezistenţă atunci când părintele se simte dezechilibrat, izolat şi respins de toţi. Acestea sunt daruri nepreţuite pe care le face pacienţilor şi nu pot fi recompensate prin bani...ei bine, această legătură specială despre care vorbesc începuse să se altereze în ultimele luni. Am observat că, de când au dat năvală pacienţii care au auzit de rezultatele bune ale homeopatiei, de când s-a transferat la noul cabinet privat de la strada Tineretului, devenise mai rece şi parcă mai suficient.
Acum l-am regăsit în starea aceea mai veche căreia îi duceam lipsa. Pare entuziasmat de noua teorie a lui Tinus Smits şi în plus a creat şi terenul necesar: a încheiat un acord cu o farmacie care va produce în laboratorul propriu vaccinurile homeopatice pe care le prescrie. Vom începe chiar de săptămâna viitoare, dacă reuşesc să ajung la farmacia din Berceni...

Accommodation and training

Vineri, 9 noiembrie 2007

Atuurile lui No4 par să fie legate de dragostea pentru copii, căldură sufletească, familie numeroasă, cu fraţi şi surori, şi experienţă cu copii, şi bunăvoinţă.
Minusurile cu care pleacă la lucru în echipa noastră sunt: nivel de inteligenţă mai scăzut decât al celorlalte de până acum (am avut dreptate să pun un semn roşu pe foaia de evaluare când am aflat că este la Spiru Haret! aproape totul de acolo este foarte slab ca nivel), şi un mediu de provenienţă superficial (familie modestă: asta pe de o parte o face să fie puţin pretenţioasă la condiţiile de lucru, ceea ce este bine, dar pe de altă parte îi pune nişte limite în evoluţie pe care le simt destul de clar.)
Dincolo de asta mai este un semn de întrebare dar nu are nici o legătură nici cu logica nici cu intuiţia profesională: este legat de zodia ei ( :) ). Am observat la interviuri şi selecţie finală o prevalenţă a anumitor zodii şi cred că nu este întâmplător: până acum am avut în echipă tutori din zodia Leului şi Scorpionului. Sunt zodiile cu cea mai mare forţă interioară şi nu întâmplător fac faţă mai bine la mediul acesta dur din ABA. În afară de acestea, mai pot face faţă şi celelalte zodii de foc (Berbec, Săgetător) pentru că pun suflet în activitatea lor şi asta este prima condiţie ca să ai succes cu un copil dificil...însă aceasta este doar o presupunere. I., din prima echipă, era din Berbec: ea a demonstrat ataşament, dar nu suficientă consecvenţă.
Acum, revenind la No4, ea este Săgetător...rezerva pe care o am în legătură cu acest semn este că este un semn dublu (şi semnele duble sunt "cu două feţe"). Cu toate că şi eu sunt semn de foc şi ar trebui să comunic bine cu o Săgetătoare, am o senzaţie vagă că îmi ascunde mereu câte ceva. Încă de la perioada de probă, de care a trecut destul de bine, am încercat să aflu ce îşi doreşte în viitor şi cum vede perioada următoare, ca să văd cum pot să o antrenez. Este destul de ermetică şi asta pune bariere serioase...cred că o să fac un training clasic, că nu am încotro.

The new member of the team

Vineri, 2 noiembrie 2007

Am avut o surpriză urâtă cu fetele pe care le alesesem deja (din fericire nu ajunsesem şi la probe). De unde la interviu se arătaseră foarte motivate şi entuziasmate de ABA, când le-am contactat la telefon să le anunţ că le-am selectat, au dat din colţ în colţ şi au refuzat amândouă, invocând diverse motive. Este prima dată când cineva mă minte şi nu îmi dau seama de la interviu. De obicei am intuiţie şi detectez superficialitatea şi oportunismul, care nu au ce căuta în echipa noastră. Pe de altă parte, unii dintre candidaţii periculoşi sunt cei care vor de fapt doar un training gratuit într-un anumit domeniu şi să îşi pună la CV o "specializare în plus". Din nefericire vor să facă asta hoţeşte, trecând prin probă şi training şi stând vreo lună ca să vadă doar despre ce este vorba, după care invocă o anumită presiune din altă parte (ore, un alt job etc.) şi dispar.
Ei bine, acum ce era de făcut? Refuzasem deja alte oferte care nu păreau suficient de consistente. Nici nu se poate întârzia foarte mult cu selecţia, pentru că spre iarnă (decembrie) studenţii nu mai sunt interesaţi de traininguri şi angajare, se epuizează "oferta de toamnă". În ultimul moment, a apărut (cred că era ultimul anunţ din seria dată) o fată de la Spiru Haret, care a insistat foarte mult şi pare să nu aibă nici mobiluri ascunse, nici motivaţie materială pe primul loc. Cred că o să o aleg pe ea, nu am altă alternativă mai bună.

Autumn tutors selection

Duminică, 21 octombrie 2007

De trei săptămâni încoace am lansat o nouă selecţie ca să completez echipa cu un nou membru în locul lui No1. Dar - oare mi se pare mie?- bazinul din care selectez acum este mult mai slab. Ori s-au aflat prea multe despre ABA şi nu mai sunt studenţii interesaţi (s-o fi auzit că este un job mai greu decât altele, ceea ce este adevărat), ori fac deja prea multe familii terapie şi s-a epuizat oferta. Cert este că am avut oferte foarte slabe...a trebuit să fac faţă la un val de "old ladies" foste asistente/profesoare în învăţământul special/semipensionare care nu numai că nu m-au convins, dar mi-au stârnit repulsie. Se citea, printre cuvinte, mentalitatea de genul: "aveţi un animal acasă? banu' jos şi vă scap eu de corvoadă...". Ce să le vorbeşti despre minunile posibile şi despre lupta contracronometru? Oricum, selecţia m-a ajutat să îmi pun la punct sistemul de evaluare rapidă. "Fotografiez" candidaţii încă din cursul convorbirii telefonice astfel încât foarte puţini ajung la interviul faţă în faţă.
Am luat în calcul şi ideea unui tutore-băiat dar doar vreo trei au sunat şi nu au fost prea insistenţi, la interviu a ajuns unul singur: date excelente, şef de promoţie la universitatea de stat, dar nu este genul lui M...este prea solid, l-ar speria şi nu ar putea avea o relaţie bună cu el. Aşa că l-am trimis în echipa lui M.C. care mi-a scris pe messenger că are nevoie de tutori. Tot în echipa lui M.C. am mai trimis în vara asta o fată extraordinară, pe G., colegă cu No2.
Dar pentru noi, la cine să mă hotărăsc? Cel mai mult au insistat două fete drăguţe, studente la Asistenţă Socială, înclin să le prefer pentru că sunt la universitate de stat (mai serioase deci) şi au un potenţial intelectual foarte bun...iar cel sufletesc urmează să se vadă la probă.

Kindergarten and writing

Duminică, 14 octombrie 2007

(Am auzit că o editură din cele mari ar vrea să publice o carte cu titlul disciplinei pe care o predau eu. Informal, mi s-a spus că în aproximativ o lună aş putea să îi solicit. Zis şi făcut, m-am aşternut pe scris. Există o bază de curs, dar nu poate fi făcut carte direct. Are nevoie de adaptări şi actualizări...Aşa că am lăsat deocamdată programele şi dosarele deoparte. Va fi prima mea carte de autor, merită.)
Astăzi e zi de grădiniţă...M. s-a reîntors la grădiniţă destul de firesc după pauza de astă-vară. Educatoarele şi terapeutele a remarcat cu surprindere progresele lui de peste vară (acum vocabularul lui s-a dezvoltat uimitor faţă de acum cinci luni). Dacă nu mă înşel, au de gând să ne programeze la o nouă evaluare că nu am mai făcut nici una din iarnă până acum...M-am regăsit cu A., prietena mea de acolo, coordonatoarea centrului, şi cu mămicile copiilor (am ajuns să ne cunoaştem pentru că eu stau pe hol şi îl aştept pe M. în cele câteva ore cât stă acolo - e prea departe ca să aibă sens să mă întorc înapoi.) Iar el a făcut progrese mari pe socializare - acum stă la masă şi lucrează sau cântă cu toţi copiii. Am văzut şi la panoul de onoare o "compoziţie" de-a lui cu mânuţe colorate. Mi-au dat lacrimile...

Homeopathy conference

Duminică, 7 octombrie 2007

Alaltăieri am fost la conferinţa lui Tinus Smits, care mi-a revoluţionat concepţia despre homeopatie şi cauzele autismului. Da, am văzut efectele bune ale homeopatiei de un an încoace, dar nu credeam că există cineva în acest domeniu care a dezvoltat o teorie atât de coerentă şi are şi dovezi despre efectele tratamentului. Am avut în mod violent senzaţia că vaccinurile homeopatice sunt soluţia pentru problemele lui M.!Acum nu mai îmi pun decât probleme despre cum să facem rost de bani pentru Olanda sau cum să aflăm dacă vaccinurile vor fi aduse de cineva din Romania.
În rest, aceeaşi atmosferă îngheţată şi gravă care planează ori de câte ori se întâlnesc părinţii "din spectru". Le-am revăzut pe M.S. şi M.C., mămicile mai active din reţea. Am cunoscut-o şi pe D.O., mama care a câştigat la "Dansez pentru tine" banii pentru terapie. I-am admirat silueta şi figura atât de tinere: ce bine să duci lupta cu resurse proaspete! Eu am început să simt că mi se duc forţele, după doar doi ani de luptă...Am stat lângă D., mama care a venit pe la noi acum şase luni, să îi evaluez copilul, pe R. O întreb ce au mai reuşit să facă. Este evazivă, se pare că nu au schimbat nimic în felul ineficient în care lucrează: mă întreabă ce părere am. Copilul ei împlineşte cinci ani în curând...îmi amintesc, cu un fior, ce înseamnă să începi terapia la cinci ani, când copilul nu mai scoate nici măcar un sunet. Îi spun: Este ultimul tren, dacă nu îl prindeţi acum, pierdeţi copilul.
M-am întors acasă şi i-am scris un mail lui bi despre conferinţă. Îmi pare rău de ea că se află la distanţă şi nu poate să vină la Bucureşti să fie de faţă la evenimentele mai importante.

A change of a tutor attitude

Joi, 4 octombrie 2007

Ieri am avut un moment foarte neplăcut cu No3. Copilul a început să facă pe nebunul când iese cu ea pe afară, a observat că ea este cam îngrijorată când este el sus pe toboganul aglomerat, şi s-a gândit să se distreze niţel pe seama ei...astfel încât începe să râdă nervos şi se preface că împinge copiii. Ceea ce este periculos, chiar s-ar putea petrece accidente. Şi este cerc vicios, ea se sperie şi pierde controlul, iar el continuă şi nu se dă dus de acolo cu nici un chip. I-am explicat ei că este doar o problemă care ţine de slăbiciune interioară, atunci când se simte (cu mine de ce nu face M. la fel, de exemplu?...) dar nu am reuşit să o conving. Mi-a dat un fel de ultimatum că ea nu mai este de acord să iasă cu el în parc. Dacă vreau aşa, dacă nu, bine...Asta ne mai trebuia! Şi aşa avem o echipă incompletă! Dar dacă a obosit, asta este. O să îi propun două variante, să îşi aleagă: trei ori trei ore, sau doar o zi pe săptămână (trei ore): ambele fără ieşit din casă, aşa cum a cerut. Şi dau anunţ la ziar să formez pe altcineva, oricum aveam de gând să o fac.
(Observ că binele pe care l-am făcut astă-iarnă începe să se întoarcă împotriva mea: acum No3 îşi permite să pună condiţii pentru că în echipa cealaltă tutorele a plecat, iar ea a rămas "de bază". În plus copilul de dincolo evoluează foarte bine. După luni de zile de nervi şi proteste, a început să vorbească şi, deşi i se bagă programe grele şi nelegate între ele, face faţă. Însă No3 nu s-ar fi purtat aşa dacă ar fi avut locul de muncă doar la noi.)

New methods of verbalization

Joi, 27 septembrie 2007

Am găsit o metodă nouă de a-i lărgi vocabularul lui M. La noi în faţa blocului este o mică oază de linişte şi de flori (o remarcă toată lumea care trece prin zonă). Deci, atmosfera nu este stresantă cum devine uneori cea din casă, suprasaturată de programe şi de comenzi. Atunci, când venim dinspre oraş şi locuri de joacă (încă e vreme frumoasă şi ne plimbăm mult) iau de la chişcul din stradă o pungă cu pufuleţi sau o îngheţată şi i le dau bucată cu bucată/linguriţă după linguriţă, la schimb cu silabisit cuvinte după mine. De fiecare dată, înainte de a ne aşeza pe bancă, mi-am fixat în minte nişte obiective pentru fiecare minisesiune de repetat: de exemplu, consoane duble sau triple, dar grupate oarecum (stâlp, stea, sticlă) sau cuvinte cu patru-cinci silabe (excavator, motocicletă). Metoda are aşa un succes, că le-am spus şi fetelor (în special lui No3, că ea mai iese cu el pe afară) să o aplice de fiecare dată când se reîntorc la bloc. Trebuie să reuşim să creştem cuvintele astea pe care le-am provocat aşa de greu...

Autumn therapy

Sâmbătă, 15 septembrie 2007

Am reînceput terapia cu programele de acolo de unde le lăsasem. M. este tot legat la cap cu baticuri şi şepci, încă nu i-a trecut năravul cu răsucitul părului. Am trecut şi pe la grădiniţă ca să întrebăm ce se mai întâmplă. Acolo, după bun-veniturile de rigoare, am aflat că autostimularea lui M. este destul de răspândită şi are şi un nume, se numeşte tricotilomanie.
O evaluare sumară pe care am făcut-o zilele trecute arată bine: nu a pierdut nimic din tot ce a învăţat, cu excepţia cifrelor. Pe acestea le-am reluat în disperare în sesiunile mele cu el: nu le ţine minte, le-a uitat pur şi simplu.
În rest, se pare că a ieşit din regresie. No2 şi No3 spun că lucrează la fel de bine ca şi în iulie, înainte de întrerupere. Slavă Domnului! Regresia asta ne-a costat ieftin.

Back in a romanian september

Sâmbătă, 8 septembrie 2007

Iată-ne înapoi în ţară...valul de ploi care mă făcuse să consult mai mult de zece site-uri de prognoza, îngrijorată că o să avem o săptămână de stat în hotel, a ajuns şi pe plaja din Grecia până la urmă. Esste adevărat, a ajuns în penultima zi, ieri după prânz. De altfel, era încă atât de cald şi după ce venise norul încât am crezut sincer că o să ne facem planul complet de plajă. Nu a fost aşa...a venit un vânt tăios care sufla pe cerul de deasupra mării nori amestecaţi foarte pitoreşti. Am folosit prilejul ca să fac o plimbare savuroasă cu M. pe lângă mare, pe toată lungimea staţiunii. La întoarcere, când am luat-o prin interior, s-a dezlănţuit o furtună de vară cumplită. Rupere de nori, nu altceva. Însă a trecut în mai puţin de o oră, iar noi am ajuns uzi şi dornici de somn în cameră. Astăzi, plecarea de dimineaţă...obositoare zi! Agenţia, şmecheră, ne-a luat din camere cu noaptea în cap ca să ne ducă la o staţiune mai urâtă, Skala Fourka, în care am ajuns pe la 10,00 dimineaţa (vânt cumplit, nici măcar plimbare pe plajă nu mai puteai face). De atunci şi până la 15,00 am fost invitaţi să bântuim prin împrejurimi, deşi nu prea aveai ce face (nu erau tentaţii, staţiunea era mică şi sezonul cam terminat). Tare incomod, de stat o zi întreagă pe drumuri...am ajuns în Ro pe la ora 19,00, pe un frig umed şi pătrunzător, şi din neatenţie am luat autobuzul invers - aşa că am făcut pe drumul până acasă încă o oră şi jumătate. Acasă, mama ne aşteaptă cu surprize plăcute: a adus femeia la curăţenie şi camerele sclipesc. A făcut şi nişte bunătăţi ca pe vremuri, că vine băiatu' mort de foame...ce bine ar fi dacă ar fi tot timpul în formă ca acum!

A short trip on the Egean Sea

Vineri, 7 septembrie 2007

Aventura noastră în Grecia se apropie de sfârşit. Miercuri (alaltăieri) am reuşit să trecem cu bine de croaziera în care m-am angajat cu atâta nesăbuinţă. Spun nesăbuinţă pentru că statul aici nu a fost fără peripeţii, pe M. îl apucă din când în când câte o criză de angoasa (nu grav dar totuşi deranjant), putem fi pe stradă sau în magazin, noroc că staţiunea este mică şi noi stăm aproape de toate, ne retragem imediat în cameră când este nevoie. Din fericire pe vaporaş am scăpat ieftin. I-am spus că mergem cu "corabia piraţilor" şi, cum are un joc cu aşa ceva, i-a plăcut ideea. Pe corabie era un "pirat", Vassili, care venea şi vorbea cu copiii prietenos, chiar dacă nu înţelegeau unii de la alţii nici o boabă. M. a fost cuminte şi ascultător pe vaporaş, nu a avut tentative ca ceilalţi copii care îşi puneau adeseori viaţa în pericol agăţându-se de balustrada cu spaţii mari (iar eu mă miram cât de nepăsători erau părinţii lor). Am văzut câteva locuri mirifice, ca de "capăt de lume", golful Toroneos în care apa mării era deosebit de verde şi de limpede, sau "insula piraţilor", o coamă nelocuită ieşită abrupt din mare lângă care trei sferturi din pasageri au executat sărituri în apă. Când am ajuns la Neos Marmaras M. a avut o criză de nervi pentru că nu îi luasem şapca de pe vapor. Am rămas singuri pe o bancă în portul în miniatură până când i-a trecut.
În rest, hotelul este foarte liniştit şi avem deja tabieturile noastre. Lui M. îi place să iasă pe terasă să spioneze pe ceilalţi turişti care mănâncă adesea la aer ca şi noi. Iar pe plajă îi stresează pe copii, se duce prin apă şi îi ia în braţe sau stă băgat în sufletul lor, indiferent dacă îl acceptă sau îl resping. Aici sejurul este foarte comod pentru părinţi, pot să stau pe plaja îngustă şi să îl las să se bălăcească în apa foarte caldă, cu vesta de salvare pe el.
Şi mâine plecăm. Păcat, aş mai fi stat...

Greek holliday

Marţi, 4 septembrie 2007

Iată-ne în Grecia, de trei zile...plecarea a fost ceva mai complicată ca anul trecut. Aeroportul Băneasa este prea mic pe timp de vacanţă şi prost organizat: se făcuse aproape timpul de plecare şi nici un anunţ. Când s-a deschis în final check-in-ul - coadă şi M. care nu avea răbdare, se ducea prin alte grupuri din sala de aşteptare. Eu eram tensionată pentru că în mulţimea aceea se putea pierde şi un copil normal (dar unul la nivelul verbal al lui M.). În fine, zborul a decurs fără surprize şi incidente (o oră). La aeroport, agenţia de turism ne-a preluat cu maşini mici, nu cu autocar (bilă albă, M. s-a simţit mult mai bine ca într-un autobuz). Încă un drum de o oră, pe drumuri foarte bune care permiteau atingerea oricărei destinaţii în timp minim...să tot călătoreşti prin ţara aceasta care trăieşte din turism. Aşa că am ajuns la ora 17,30 în staţiune (Polihrono, braţul Kassandra, Halkidiki): aliniată toată pe malul mării, iar hotelul nostru imediat în spatele restaurantelor, la 30 de m de plajă (criteriul după care l-am ales :) ). Problema a fost că la trecerea pe lângă plaja (plină, la acea oră) M. a început să repete obsesiv plajă, mare, colac...a avut cu greu răbdare să aşteptăm cheia de la cameră 5 minute, să aruncăm bagajele şi să scotocim după costumele de baie: dar poate că graba lui a prins bine, la ora 18,00 eram pe plajă şi am prins o după-masă minunată, lângă marea aceasta caldă, verde deschis şi paşnică.
Următoarele două zile au fost reuşite, cu vreme frumoasă. Nu ştiu dacă M. ar avea răbdare să mergem la restaurante aşa că am optat pentru gătit în cameră: cam obositor, în combinaţie cu plaja. Există în centrul apropiat al staţiunii două supermarketuri mari, preţurile mi se par ceva mai mari decât la noi...iar M. se repede să îşi facă cumpărăturile proprii. Îl las pentru că permisiunea de a-şi cumpăra recompense pare să micşoreze stresul lui din primele zile: duminică a trebuit să ieşim mai repede din supermarket pentru că avea intenţia să ţipe sau să plângă ...
Din toate, cel mai mult îmi plac serile. Sunt o grămadă de locuri drăguţe, piaţete cu fântâni arteziene şi străduţe înguste pietruite. Plimbarea se poate face şi pe malul mării care este chiar lângă aleea principală (plaja are o lăţime de zece metri). Până acum, deşi am petrecut la mare o mulţime de vacanţe, niciodată nu am locuit într-o astfel de staţiune, în care marea este la doi paşi şi parte din viaţa cotidiană, orice ai face...pe litoralul românesc, marea este o prezenţă fragmentară şi oarecum îndepărtată (plajele sunt mai late sau situate mai departe de hoteluri/centre comerciale/restaurante).
Ne pregătim (psihic) pentru croaziera cu vaporul de mâine. Poate am sărit peste cal că m-am lăsat convinsă de agenta turistică, mai ales cu răul de mişcare al lui M....dar mai vedem pe viu :).

In the way to the greek seaside

Sâmbătă, 1 septembrie 2007

Închid bagajele pentru Grecia...
De trei zile încoace am fost mai activi şi am reuşit să ne înviorăm. Am făcut un program variat, cu multe ieşiri, ca să nu îl mai văd cum stă în casă şi caută stratageme de smuls baticul sau şapca de pe cap ca să îşi răsucească părul (i-am lăsat la batic nişte cozi lungi ca să le răsucească dar se vede că nu au aceeaşi textură, nu îi plac). Ieri (vineri) am fost şi în Cişmigiu, îmbrăcaţi de gală ca să ne luăm adio de la vară :) iar la întoarcere M. s-a bucurat să le întâlnească, pe aproape de casă, pe prietenele lui, surorile B. (cinci ani) şi D. (patru ani). B. este fetiţa despre care am mai povestit, face ABA la centrul HM. Părinţii încearcă şi tratamentul dr. Naghiu dar spun că nu merge deloc, are nişte reacţii la remedii despre care nu am mai auzit până acum. Noi luăm în continuare remediile homeopatice, în mod clar au ajutat la progresele lui M. din mai-iunie însă reacţiile par să fie foarte diferite de la copil la copil. În august nu am mai fost la dr. Naghiu, nu am apucat să vorbim despre regresia aceasta recentă...În fine. Acum ne pregătim să plecăm la aeroportul Băneasa (un criteriu important după care am ales oferta turistică, să pot ajunge la aeroport mai repede şi mai ieftin). Este prima noastră călătorie "independentă", fără nici un sprijin. Doamne ajută!

Self-stimulation and loss of the hair

Vineri,24 august 2007

Azi am avut un şoc când, ieşită pentru câteva clipe din universul literar în care m-am izolat, m-am uitat mai bine la părul lui M....Ei bine, cum am putut să fiu atât de desprinsă de realitate şi să nu văd? Când îşi răsuceşte părul cu mâna dreaptă, gest neîntrerupt de când am revenit de la munte, îşi smulge şi câteva fire (oare nu simte?). Azi câteva, mâine câteva, şi iată că nu a mai rămas aproape nimic din părul lui bogat: un strat subţire şi dedesubt, pielea. Descoperirea aceasta mă scutură din visele în care pluteam. Nu am fost atentă decât la rutina obişnuită şi la ieşirile afară: copilul este în regresie, nu mai vorbeşte, este trist. Se pare că nu a uitat ce a învăţat, dar nu se îndeamnă la nimic...
Deocamdată trebuie găsită o soluţie pentru păr, să nu mai poată să facă gestul respectiv. O să încerc să aibă mereu câte ceva pe cap chiar şi în interior, pentru că aici apare problema: fie o şapcă, fie o eşarfă cu nod bine făcut: cu mutrişoara lui fină, nu o să mai semene deloc a băiat...

Hot rest in august

Miercuri, 15 august 2007

Azi este ziua onomastică a mea şi a mamei mele...dar, de data aceasta ziua noastră va fi umbrită de îngrijorare şi neputinţă. De când ne-am întors de la munte, am căzut într-o oboseală inexplicabilă. Poate că nu este bine că am făcut această pauză totală de ABA, însă simţeam că nu suport să mai aud de nici un discrete trial, de nici un program şi nici o masterare...aşa că am ales să mă reconstruiesc psihic şi am transformat balconul în cameră de lectură. Am reluat la rând toate romanele care mi-au desenat personalitatea, în adolescenţă, şi le recitesc ca şi cum m-aş întîlni cu nişte prieteni dragi cu care nu m-am văzut de mult.
M. şi-a revenit din toxiinfecţia-alimentară-sau-ce-o-fi-fost, însă depresia a rămas.... În fiecare zi, la ora trei după-masa, continuă să spună numele fetelor, este o formă de a întreba de ce nu avem terapie şi unde sunt ele. Am încercat să îi explic că vor reveni şi asta e o vacanţă: Toată lumea are vacanţă vara. Nu avem lecţii, o să avem la toamnă. (Nu ştiu dacă a înţeles ce este vara şi toamna...) El aprobă gânditor, răsucindu-şi părul cu mâna dreaptă.
Încerc să compensez lipsa terapiei cu mers în parcuri şi stat ore întregi...de exemplu, în Cişmigiu, unde sunt două locuri de joacă cu tobogane şi leagăne cu lanţuri, la Eroilor, unde se joacă fotbal (într-o seară a nimerit între nişte băieţi puţin mai mari şi a alergat o oră după minge împreună cu ei: l-am lăsat, deşi le strica jocul şi îi enerva), sau oriunde este interesant şi modern (din păcate, departe, aşa că mergem o grămadă cu autobuzul). Dar singurătatea nu am cu ce să o înlocuiesc pentru nici unul dintre noi.

Last days of mountain

Miercuri, 8 august 2007

Ne-am întors de la munte...ultimele zile au fost de-a dreptul ciudate şi m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva poveştile gazdei despre vrăjile care i s-au făcut sunt adevărate. După o noapte de sâmbătă în care nu am putut să închid ochii (şi o intensificare a reacţiilor de angoasă ale lui M. în timpul zilei de duminică), m-am trezit în noaptea de luni spre marţi cu el ud până la piele...făcuse pe el ca un bebeluş, şi dormea în continuare. Şocată, cu imaginea mentală a unei regresii totale, l-am tras din pat şi l-am zgâlţâit ca pe o zdreanţă. Cu toate că îi strigam în ureche, s-a trezit foarte greu şi de-abia am reuşit să îl schimb...iar a doua zi dimineaţa s-a declanşat o diaree cumplită. Am fost cu el de vreo zece ori la baie dar aproape că nu putea să ajungă până acolo, nici zece metri (baia era pe hol).
Iar despre familia din Bucureşti, cu toate că trăgeam speranţe de socializare, ghinion. Luni copila a stat aproape toată ziua în camera ei sub cuvânt că este răcită. E clar că motivul era altul: ori nu voiau să vină în contact cu M. pentru că are probleme, ori într-adevăr se temeau că aleargă prea mult cu gura deschisă prn curte...În final cred că era prima variantă, altfel nu se explică de ce la plecare tânăra mamă a fost foarte vorbăreaţă şi amabilă, şi a insistat foarte mult să îmi dea mâncare pentru drum.
Făcând slalom printre respingeri şi fiziologii inexplicabile, am mai luat o mică porţie de fericire, la plecare...ţineam foarte mult să mai facem o plimbare în sus, spre munţii cei mari, pentru că la marginea de sus a Branului casele sunt mai rustice, coastele mai sălbatice, iar râul lat care îşi desface pletele în vale este doar un pârâu nebunatic. Întâmplarea a făcut că ploua cu şiroaie, ploaia aceea caldă de vară în care toţi oamenii dispar şi călătoriile în timp par posibile oricând. În pustietatea acvatică din jur, a apărut şi o tovarăşă de drum: o mamă tânără de la noi din cartier (!) care îşi lăsase copilul de un an cu soţul şi cu soacra, şi venise să se relaxeze câteva zile...(am invidiat-o pentru modernitatea viziunii din familia ei :) ) M. a plăcut-o pe prietena ad-hoc şi ne-a urmat cu expresia "pentru musafiri", cu toate că am ajuns înapoi uzi până la piele şi întrebându-ne cu ce să ne îmbrăcăm pentru plecare. Aveam de ales între haine murdare şi haine ude: am rămas în hainele ude şi hai la tren...

A mountain view

Duminică, 5 august 2009

Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...

A summer regression

Vineri, 3 august 2007

Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...

Holliday in the mountains

Miercuri, 1 august 2007

Cam pretenţios spus "vacanţă în munţi", dar iată-ne la Bran...A ajunge aici este o asemenea performanţă, de parcă am fi şi escaladat efectiv nişte creste :). Ieri, drumul până aici a decurs fără incidente. Lui M. i-a plăcut trezirea cu noaptea în cap, gara şi trenul (Intercity, ca să fie mai liber). La gara din Braşov ne-a aşteptat ruda mea cu o maşină plătită, şi ne-a dus până la poarta pensiunii (rezervasem telefonic şapte nopţi). Aici ne întâlnim cu o realitate pe care mulţi care au putut călători o cunosc, probabil - pentru noi însă toate sunt noutăţi...O surpriză pentru mine a fost să văd că Branul, o comună uriaşă (nouă-zece sate, pe zeci de kilometri), este format din foarte multe pensiuni neoficiale, majoritatea la un preţ accesibil şi plăcut amenajate. Pentru iubitorii de flori şi de arhitectură, plimbarea în sat este un spectacol în sine...iar munţii de aici sunt blânzi şi fără pericole, uşor de urcat şi pentru adulţi neantrenaţi şi copii. Pensiunea la care stăm noi are patru camere la etaj iar la parter stau gazdele. Observ curând că suntem trataţi de ei cu mare atenţie, ni se oferă integral bucătăria, curtea, nu se fac nici un fel de comentarii despre M. şi stereotipurile lui. Din păcate nu pot să îi arăt lui M. prea multe animale pentru că pe aici se trăieşte din turism, nu se mai cresc animale de curte; gazdele au doar un cocoş şi două găini, pe care M. s-a obişnuit rapid să le urmărească prin curtea imensă. Astăzi plănuim o incursiune spre marginea dinspre Braşov unde este un hipermarket: va trebui să gătesc ca să economisim bani.

Holliday has come

Luni, 30 iulie 2007

A venit vacanţa! Ne facem bagajele. Mâine plecăm la Bran la o pensiune pe care mi-a găsit-o mătuşa L. din Braşov. Preţul camerei este mic (50 RON pe noapte) şi ni s-a făcut şi o reducere pentru că stăm o săptămână întreagă. Nu am mai fost la munte de o veşnicie...am ales Branul pentru că este singurul loc unde avem posibilitatea să ajungem de la tren la pensiune, cu o maşină găsită tot de mătuşa mea. Totuşi, până la tren ne ducem singuri - acum fac o selecţie severă la haine, ca să încapă într-o valiză medie şi una mică (fiecare cu valiza lui :) ). Sper să găsim vreun supermarket modern pe acolo - va trebui să ne gătim singuri ca să ne încadrăm în bugetul modest pe care l-am fixat. Peste o lună mergem şi în Grecia la mare şi acolo ne vor trebui ceva mai mulţi bani.
Sâmbătă ne-am despărţit de No1...i-am luat ca amintire o pereche de cercei de argint în stilul în care îi poartă ea, şi un buchet mare de flori din partea lui M. Modestă ca de obicei, mi-a reproşat că i-am adus flori. Mi-a urat să ne fie bine şi să îl recuperăm...când a ieşit pe uşă, aveam lacrimi în ochi amândouă. Nu am făcut mare caz în faţa lui M., ca să nu se alarmeze.

Last summary, before holliday

Marţi, 24 iulie 2007

Este în curs de aplicare ultimul desfăşurător pe care l-am dat tutorilor înainte de vacanţă (mai nou îl dau pe două săptămâni, pentru că fiecare dintre tutori are un ritm propriu). No2 e mai ordonată şi masterează itemii cu un ritm de metronom, în schimb No1 e mai creativă şi achiziţiile de "pe lângă" program sunt mai importante. Din păcate, cu toate progresele, M. rămâne agresiv şi cu destul de multe autostimulări. (Ciudat, pentru că autostimulările nu îl caracterizează. Acum are multe autostimulări verbale, dar probabil acestea arată dorinţa lui de a comunica - dorinţă pe care şi-o satisface limitat, deocamdată). No1 nu s-a mai plâns de reacţiile agresive ale lui M., dar m-a anunţat oficial că după vacanţa din august nu revine...a obosit, spune ea. Nu am avut nici o obiecţie, trebuie să îi respect alegerea. Oricum simt că m-a ajutat pe cel mai greu segment al drumului cu M. Nu ştiu cum va fi de acum încolo, dar e incredibil de ce obstacole am trecut! M. vorbeşte, e o minune...fetele acestea modeste care ne-au stat alături în decursul unui an şi trei luni de ABA mi-au demonstrat că minunile nu vin neapărat în chip strălucitor, evident sau cu întorsături bruşte de situaţie. O minune vine şi după muncă stăruitoare şi credinţa ca rezultatul final o să apară.

ABA for other children

Marţi, 17 iulie 2007

O caniculă cumplită a coborât peste Bucureşti...mă convorbesc de câteva zile pe mail şi la telefon cu o mămică din Ardeal, care vrea să vină cu copilul la o evaluare şi între altele să facă şi vizite la familii care fac ABA. A ajuns de ieri şi s-a cazat la o cunoştinţă, cu soţul şi cu copilul. Când discutăm detalii, îi spun că este mai bine să vină fără copil, că M. dacă îl vede nu se mai concentrează la lecţii şi nici ea nu se va putea concentra la discuţie şi la vizionarea sesiunii. Pare uşor dezamăgită că nu vreau să văd copilul (eu nu sunt medic, de fapt - un alt părinte care face ABA nu poate şi nu trebuie să înlocuiască un medic în materie de diagnostic) dar rămânem pe varianta mea. Ne întâlnim pe la Gara de Nord şi urcăm într-un troleibuz aglomerat. Pe drum îmi povesteşte cum pe băiatul ei l-a ajutat la declanşarea vorbirii o cură cu vitamine B în cantitate mare (informaţii de pe autism.ro şi de pe site-urile americane, spune ea). Nu ştiam despre asta, îi spun, o să citesc.
Ajungem acasă. Eram puţin ingrijorată dacă M. o să vrea să lucreze cu ea de faţă (de obicei refuză, vrea să fie doar el şi tutorele) dar avem noroc. M. e în toane bune şi cooperează, are o singură reacţie agresivă faţă de vizitatoare dar fără efect, aşa că un o repetă. Tutorele este No3 şi face generalizări şi activităţi de grădiniţă (de exemplu, pictat cu acuarele). Vizitatoarea s-a pus la punct cu o mulţime de aspecte din manuale, a citit despre discrete trials şi tipuri de generalizare: am impresia că îi foloseşte vizita. Îi arăt workshopurile de la trainingul ABA şi Work in progress după care lucrăm acum, îi fac şi mai multe sugestii ca să poată să evite unele probleme în jurul cărora noi ca echipă ne-am învârtit săptămâni în şir. Ea spune că se vede foarte mult în comportamentul lui M. că face ABA - copilul ei este mai hiperactiv şi nu ar fi avut răbdare să răspundă la atâtea întrebări şi să facă o activitate cap-coadă precum pictura.

Rest, after last week

Luni, 16 iulie 2007

S-a dus şi săptămâna trecută, cu proba ei cu tot...se pare că pentru M. este foarte greu să înţeleagă situaţii noi, mai ales dacă sunt legate de absenţa mea sau de casă/rutina zilnică. Aud (prin intermediari) că a fost foarte greu pentru naşa şi pentru No1 să facă faţă în serile în care s-au ocupat de M. La naşa, bănuiesc despre ce a fost vorba: ea tinde să îl stimuleze prea mult pe M. (îi vorbeşte pe un ton vioi şi caută jocuri de mişcare) şi astfel îl agită şi mai mult la ore la care este deja obosit. Nu este rău că ea are idei de genul ăsta, deşi nu a făcut vreodată un training ABA, însă trebuie simţite momentele în care copilul trebuie să se relaxeze şi momentele în care trebuie să se joace...aici, se pare că numai cine a crescut copii mici (mamă sau bunică) are format eventual un asemenea instinct. La No1, probabil nu a fost vorba de greşeli, ci de o stare nervoasă a copilului: era deja a doua noapte în care lipseam şi probabil se întreba dacă nu cumva am dispărut de tot...
(Mutându-mă din planul lui M. în planul meu, călătoria m-a făcut să îmi dau seama de toate deplasările din starea mea interioară. Mi-am dat seama cât de anormală am devenit în această relaţie de fuziune cu M.: deşi mi-am dorit demult o călătorie de câteva zile în care să uit de ABA şi să nu mai fiu cu "în tranşee" mă simţeam foarte ciudat...ca şi cum mi-ar fi lipsit o parte esenţială din mine. Era aceeaşi senzaţie ca atunci când M. era bebeluş şi nu puteam să plec singură în oraş pentru că aveam senzaţia că dezertez, sau că în lipsa mea se vor întâmpla lucruri îngrozitoare.)
(Dincolo de asta, am căutat să fiu foarte receptivă la training şi la ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Între altele, mi-am rezervat după-masa de joi ca să vizitez oraşul - mi s-a părut "verde" şi civilizat, dar foarte gol : mă întrebam pe unde sunt locuitorii...sau poate sunt eu prea obişnuită cu un furnicar continuu cum este Bucureştiul. În final, nu am înţeles care a fost rostul acestei călătorii obositoare pentru toată lumea - dar poate voi înţelege într-o zi.)

A three day separation

Luni, 9 iulie 2007

Mă pregătesc pentru o săptămână grea. De miercuri până vineri lipsesc trei zile pentru un training pe proiecte internaţionale care are loc la Timişoara, joi...numai că, fiind la celălalt capăt al ţării, miercuri şi vineri se vor pierde pe drum (trenul face opt ore până acolo şi singurul intercity convenabil este dimineaţa, atât la dus cât şi la întors). În concluzie, trei zile şi două nopţi care trebuie acoperite cu sesiuni şi cu cineva care să doarmă noaptea cu copilul. Este greu pentru oricine să sacrifice două nopţi la rând, astfel încât am programat pe naşa în prima noapte, şi în a doua noapte No1...Ca să acopăr cât mai mult din zi, am programat miercuri şi vineri câte trei sesiuni, cu generalizare la mijloc (dar No3 va face numai jocuri, nu va face programe). În felul acesta am acoperit 11 ore pe zi (de la 9,00 la 20,00) iar cine vine seara nu mai are de făcut faţă decât la două ore cu M. (destul de grele, de fapt, pentru că după 20,00 este agitat şi tinde să exagereze cu săritul pe pat şi cu râsul nervos).
Însă nu programul mă îngrijorează ci reacţia lui M....este mult prea obişnuit ca eu să nu lipsesc mai mult de opt ore, şi nu ştiu cum va reacţiona la lipsa mea atât de lungă de acasă. Într-un fel, consider călătoria o probă: se pare că pe viitor va trebui să mai fac călătorii scurte de două-trei zile, şi este bine să văd dacă M. a avansat suficient de mult ca să suporte absenţa mea şi să coopereze cu tutori/prietene care au grijă de el.

Speeding the rythm

Joi, 5 iulie 2007

De două săptămâni am introdus programe noi: Posesie, Expressive small letters, Da/Nu factual, Nu ştiu. Pe Expressive labels am mărit ritmul, acum avem trei sittinguri cu două cuvinte noi în fiecare sesiune. Dar oricum, există cuvinte masterate şi în afara sesiunilor. A început să indice elemente din poze şi să spună denumirile, chiar dacă le pronunţă atât de prost încât nu se înţelege...de exemplu, a indicat pe o fotografie cu vară-sa "Mac" asta pentru că ea avea un pahar de la MacDonalds. Mai sunt şi "accidente" legate de noile cuvinte: dacă nu spunem corect cuvântul ca să vadă că a fost înţeles, începe să ţipe şi se tăvăleşte pe jos. Astfel, spunea foarte des "mecatati" dar nimănui nu îi venea ideea salvatoare...până când tot copilul, mai deştept, mi-a arătat la televizor o reclamă: era o reclamă la emisiunea "Megastar" pe care am urmarit-o primăvara asta ca să îl mai provoc la un dans - un cuvânt prea greu pentru el ca să îl aproximeze mai bine decât atât.
Revenind la verbalizare, am găsit o metodă eficientă şi simplă de a creşte volumul şi calitatea ei: când venim din parc, iau o pungă cu recompense (Krax sau Pommbar) de la chioşc, ne aşezăm pe bancă în faţa blocului şi facem verbal imitation până când se termină punga. Obiective: să lege cuvinte din trei silabe, să spună corect silabele care se termină cu consoane, iar cuvintele mai lungi de trei silabe să le spună "pe două bucăţi" de câte două-trei silabe. De asemenea, sunt de lucrat cuvintele care conţin sunete pe care le pronunţăm mai rar (zero) sau cu combinaţii mai grele, două consoane succesive sau diftongi şi triftongi (pantof, şapcă, oaie)... important este că tonusul lui este bun şi are mare poftă să vorbească.

Sad events

Duminică, 24 iunie 2007

Grele probe de viaţă are No1 de trecut...Chiar când se pregătea să îşi susţină licenţa, bunicul ei a murit pe neaşteptate. Cum nu a fost crescută de tatăl ei pentru că părinţii erau divorţaţi, bunicul jucase pentru ea rolul de tată - deci a fost o pierdere mare pentru ea, şi într-o perioadă delicată. A fost la înmormântare la Craiova, după care a revenit direct în examen unde, pierdută şi în doliu, a reuşit să ia un 7 pe o lucrare de licenţă la care muncise foarte mult. Am încercat să o susţin moral, dar în suferinţe atât de mari, nu ştiu cât contează sprijinul venit din afară. Ieri am revăzut-o, a venit sa lucreze cu M. Este atât de slăbită şi de tristă...mi-a fost tare milă de ea. Mă oferisem să facem o întrerupere mai mare, dar a spus că vrea ea să vină, şi că de fapt M. o ajută să mai iasă din atmosfera respectivă...

Agressive behavior and team's reactions

Duminică, 17 iunie 2007

Evenimentele se precipită în echipa noastră. De când s-a declanşat saltul cognitiv al lui M. au apărut şi probleme de comportament, în sensul că a devenit agresiv şi încearcă să se impună şi să arate "cine este el" faţă de mine sau de toţi membrii echipei. Nu este o noutate absolută acest tip de comportament: cam de când lucrează cu No2 a avut episoade intermitente în sesiunile ei, episoade care au la origine indiferenţa, faptul că nu se joacă cu el şi rolul de "profesoară şi atât" pe care şi l-a asumat. La episoadele agresive, ea răspunde prin ignore. I-am atras atenţia de mai multe ori că ignore-ul nu este bun în acest caz, dar nu am cu cine vorbi...din păcate este genul care "spune ca mine şi face ca ea". În rest, în ceea ce priveşte programele, este foarte conştiincioasă, acceptă coordonarea şi toate indicaţiile. Mai are multe alte calităţi, anume vocaţia creştină (a căutat o meserie prin care să ajute copii, nu este doar un mijloc de a câştiga bani), modestia (nu caută să îşi suplimenteze veniturile cu orice preţ, nu îşi arogă competenţe pe care nu le are), flexibilitatea şi capacitatea de armonizare cu echipa (nu ştiu cum îşi găseşte timp să vină la program indiferent când ar fi, duminica seara sau în mijlocul sesiunii şi al vacanţei - deşi nu a lipsit niciodată de la facultate) voinţa de fier şi răbdarea (capacitatea de a aplica programele cu paşi mărunţi, oricât de plictisitoare ar fi). Deci, deşi este de altă factură decât celalalte, are calităţi nepreţuite pentru un coordonatorul unei echipe ABA.
Însă acum comportamentele s-au extins...No1 o învinovăţeşte pe ea de cultivarea acestor comportamente prin răspuns neadecvat. Părerea mea nu este aceeaşi, eu cred că "ieşirea în lume" a lui M. este însoţită de o nevoie de contact cu ceilalţi, şi nu se pricepe să îl iniţieze altfel Din păcate, No1 ia problema în sens personal (Va să zică eu te-am ajutat să vorbeşti şi tu mă răsplăteşti lovindu-mă). Duminica trecută, mi-a spus că, dacă M. nu încetează cu lovitul, părăseşte echipa...am plecat la biserică şi am plâns tot timpul slujbei. Simţeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. No1 a fost mâna mea dreaptă în echipa asta, cea care în toate problemele care apăreau, era solidă ca o stâncă şi găsea soluţii. Singura în sesiunea căreia aveam curaj să plec liniştită de acasă, ştiind că nu vor fi nici accidente nici evenimente majore...
În săptămâna aceasta, nu a mai vorbit despre plecare. Acum urmează să intre în concediu pentru examenul de licenţă. Poate se răzgândeşte totuşi...

Sounds explosion and new words

Sâmbătă, 9 iunie 2007

Pe verbalizare, avem succese neaşteptate de când s-a declanşat saltul lui M. Sunetele s-au limpezit, acum reuşeşte aproape orice alăturare, indiferent ce consoane sau vocale sunt implicate.
Este greu de crezut, la un copil care nu reuşea să lege două silabe, cu două luni în urmă, dar este adevărat!
Ca întotdeauna, No1 are o serie de idei bune pe care nici nu ni le anunţă, ci le testează, iar noi le vedem şi le preluăm după aceea. Face exerciţii de imitaţie verbală cu consoane încadrate de două vocale (ama, ami), şi lucrează şi consoanele care merg mai greu (aju, aha). Iar cu cuvintele terminate în consoană, a reuşit să le "închidă" mai repede decât mă aşteptam eu, folosind repetiţia dublă a consoanei finale, astfel încât copilul să înţeleagă că trebuie să se oprească în consoana respectivă, să nu mai prelungească cuvântul cu alte sunete: goll, nass, mall, conn, tonn...No2 a preluat şi ea exerciţiile de imitaţie însă ca întotdeauna, pe spaţiul ei M. nu dă acelaşi randament. Cât despre No3, ea nu mai apucă să le facă, pentru că are destul de mult de lucru cu generalizarea programelor masterate (foarte multe în primăvara aceasta) şi are în continuare, ca sarcină secundară, de dezvoltat jocul simbolic şi interactiv.

Is this the recovery?

Sâmbătă, 2 iunie 2007

De când ne-am întors de la nuntă, M. a făcut un salt. Practic, este ca şi cum s-ar declanşa etapa recuperării, despre care am auzit la alţi copii, şi pe care o aşteptam şi noi. Este mult mai atent şi mai vioi, a devenit interesat inclusiv de ce se întâmplă la televizor. Contactul vizual este bun, a început să imite fără comenzi ceea ce vede, fie în mediul natural, fie la televizor, mimează cînd cineva cântă (de unde, la începutul terapiei, nu suporta nici să îngâne cineva un cântec pe lângă el).
Nunta nu poate fi socotită drept cauză ci mai curând factor declanşator al acestei etape bune. Este clar că de fapt homeopatia a realizat un echilibru fiziologic, în timp ce ABA a produs acumulări care acum încep să se vadă. În plus, modul deosebit în care funcţionează echipa, cu No1 ca "locomotivă", a contat foarte mult.
În luna iunie va trebui să ne pregătim de vară şi de vacanţa lui No1. De fapt, într-un fel spus "vacanţă", de fapt are licenţa pentru care s-a pregătit foarte serios (m-am oferit să o ajut la lucrarea de licenţă dar nu a vrut, şi-a făcut-o singură). Cu celelalte, avem noroc că nu sunt din provincie, să plece şi să rămân singură sau cu un singur tutore, ca vara trecută. Atât No2 cât şi No3 au anunţat că vor fi plecate maxim o săptămână, şi pot lucra atât cât este nevoie. Le-am anunţat pe toate că intenţionăm să facem o pauză în august - şi vor avea concediu plătit pentru două săptămâni.

A happy wedding

Vineri, 25 mai 2007

(În sfârşit, după câteva zile de odihnă, ne revenim astfel încât să ne luăm viaţa de la capăt...M. cu grădiniţa unde se integrează din ce în ce mai bine, eu cu orele mele obişnuite.)
De obicei, când îl iau pe M. la un eveniment la care aş fi putut să mă simt mai bine singură, calculez ca beneficiile să fie mai mari decât efortul investit (asta se numeşte teoria echităţii :) ). În calculele pe care mi le fac mizez pe elementul surpriză: dintotdeauna schimbările controlate au avut un efect bun asupra lui M. (să nu uităm concediul de vara trecută, după care au revenit sunetele şi silabele). Principiul noutăţii nu s-a dezminţit nici acum. Chiar dacă drumul (cu maşina- alt oraş) a fost sufocant şi greu de suportat, sau dacă am stat mai mult pe lângă biserică decât înauntru, sau dacă repausul de la colega mea de acasă nu a fost deloc uşor (niciodată nu e uşor cu el în alte locuinţe)...seara a fost reuşită (pentru el, cel puţin). Nu vreau să detaliez plimbările pe la toaletă şi durerile lui de burtă (de la prea mult suc), vânatul de baloane de pe podele, încurcatul în rochia fastuoasă a miresei (rochie care îl fascina) datul buzna pe scenă şi căutatul meu de acţiuni alternative, cu destul de puţin succes...Noroc că invitaţii foarte numeroşi (peste 150, pe două niveluri) erau hotărâţi să se simtă bine şi să socializeze, aşa că un copil în ie care făcea prostii în surdină nu a fost remarcat prea mult. Au fost şi comportamente bune, o bună bucată de timp a dansat lângă colegii mei şi a luat parte şi la "trenuleţ" imitând paşii spontan. De asemenea, a avut reacţii pozitive ori de câte ori îl interpela cineva (chiar şi câţiva colegi, genul masculin care îl intimidează...). Erau nişte leagăne mici în curte unde era regim de restaurant obişnuit, am mai făcut şi câteva pauze lungi. Spre final îşi alcătuise un traseu parter-rond etaj-ieşire pe scări de la etaj în curte-apoi reintrare şi de la capăt. Pe parcursul acestui traseu nu îl vedeam o bună bucată de timp, aşa că vorbeam cu comesenii cu capul întors invers...bine că locul era delimitat destul de clar, iar M. nu a fost niciodată tentat c u adevărat să plece.
În fine, imediat ce ne-am întors de la nuntă, minunea a început să se vadă: au apărut diftongii în mod spontan ("oi", "ou", "ai", "ie") iar cuvintele şi silabele s-au înmulţit. A meritat efortul!

Spontaneous expressive labels

Sâmbătă, 18 mai 2007

Astăzi eram la intersecţia din apropierea blocului nostru şi tocmai mă gândeam la ce loc de joacă să ne mai ducem, când s-a întâmplat ceva complet nou. M. îmi arată insistent trecerea de pietoni şi spune "pio". După insistenţa cu care îmi indică îmi dau seama că este prescurtarea de la "trecere de pietoni". Acesta este un item din Receptive locations, pe care însă l-a transferat spontan în expresiv. Ştiu că este doar o biată prescurtare de trei litere, dar pe mine m-a umplut de fericire...este prima dată când denumeşte ceva spontan, fără să fi fost exersat în prealabil de zeci de ori.

(Mâine ne ducem la nunta unei colege, la Piteşti, cu maşina mică. Cred că multe cunoştinţe consideră că nu sunt normală să mă plimb atât de mult cu un copil cu probleme. Realitatea este că am observat că lui M. îi place noul, ocaziile festive şi cunoştinţele noi şi agreabile. Împrejurările de acest gen îl motivează. Cum, atunci, să scap ocazia?)

Generalization: order and combinations (II)

Duminică, 12 mai 2007

În continuare, despre generalizarea în trepte...
După ce se introduc toate tipurile de generalizare, se fac şi generalizări combinate (exemplu distanţă şi stimul, locaţie şi stimul, SD şi distanţă, etc.). Acestea se înregistrează pe foaia de generalizare ca atare, împreună cu itemii care s-au făcut şi problemele eventuale care au apărut.
Programul de pe foaie arată aşa:
Receptive labels 3d (SD plus distractor): şurubelniţă/mască/patent/pensetă/vată
SD: "caută"
distractor: în coş, cu alte obiecte.
La un moment dat, se pot încerca şi combinaţii de trei tipuri de generalizare (SD plus stimul plus locaţie, noi încă nu am ajuns acolo).

Generalization: order and combinations (I)

Duminică, 5 mai 2007

Practica ordonată a generalizării ne-a învăţat pe mine şi pe No3 că există o mulţime de dedesubturi şi de trucuri. Am auzit de copii care generalizează singuri (norocul părinţilor!) însă în cazul nostru nu este deloc aşa. M-am felicitat de multe ori în ultimele şase luni pentru ideea de a fi angajat un tutore pentru generalizare, mai ales de când a crescut foarte mult baza achiziţiilor mi-ar fi fost imposibil să le generalizez singură. Acum am şi eu sesiuni separate pe lângă No3, şi tot nu este de ajuns...
M-a întrebat o mămică din reţea care este ordinea în care fac generalizările pentru un program masterat. Noi procedăm aşa: întâi introducem generalizarea de persoană (asta merge la noi automat) şi de stimul (la masă, la sfârşitul programelor curente). Apoi, cel mai uşor este de introdus generalizarea de distanţă (se poate construi ca un joc, cu creşterea treptată a distanţei). Generalizarea de distractor (zgomote de fundal) am introdus-o de la un moment dat, dar cu limite (televizor în surdină sau fereastra deschisă). Generalizarea de locaţie, următoarea pe listă, are două secţiuni: generalizare în interiorul apartamentului (asta merge repede) şi cea de afară (aici am avut surprize mari: în mediu se concentrează greu pentru că sunt prea mulţi distractori). În fine, cea de SD a mers la noi cel mai încet, în sensul că orice modificare a comenzii iniţiale trebuia predată cu mare atenţie şi exersată de mai multe ori. În orice moment al programului pot să apară surprize: modificarea poziţiei unor obiecte ducea la eşecuri în etichetarea lor (de exemplu, bijuteriile dacă sunt purtate de cineva). Iar la generalizarea de format nu am ajuns încă :).

Portage score, after one year

Sâmbătă, 28 aprilie 2009

Am recalculat scorul Portage (îl refac din 6 în 6 luni). Data trecută (noiembrie) mi-a ieşit 73, acum însă mi-au fost depăşite toate aşteptările. 81! Ce succes, după un an de terapie! De la 58 la 81, este ceva...Pe sectiuni: la motor, self help aproape toti itemii, la socializare 5,3 ani (lipsesc unii itemi din cauza problemelor pe limbaj) cognitiv 5 ani. La limbaj, pornind de la stadiul nonverbal 100%, am reusit sa il urnim din loc (si cu ajutorul homeopatiei) acum reuseste sa spuna toate sunetele corect, multe silabe (probleme la diftongi), cuvinte, propozitii scurte pe silabe, dar e dependent de promptul verbal.
Alt aspect pozitiv important este ca s-au redus foarte mult comportamentele nedorite, a invatat sa se joace si nu mai trebuie sa se ocupe cineva de el tot timpul, de citeva luni a aparut si jocul simbolic. Pe socializare a evoluat foarte bine, se comporta foarte bine la Mc Donalds si locuri de joaca.
Actualmente numarul orelor lucrate la masa: 32 pe saptamina, si de generalizare structurata: 15 pe saptamina (unul dintre tutori face joc si generalizare, 3h x5 zile)
Dar ce este mai important, este că am ieşit din intervalul de retard. Acum se înscrie la "normal" dar în palierul de jos.
Dar să revin la programele curente. Acum fac desfăşurătoarele pentru săptămâna viitoare şi mă uit la programele pe care le-am introdus săptămâna trecută, să văd dacă merg, şi să completez cu itemi noi.
La Expressive labels am reuşit să masterăm tot ce aveam (patru cuvinte: "sucu/stea/becu/cubu") iar acum s-au înmulţit cuvintele în secvenţele informale, cred că acest program va merge în sfârşit bine (Slavă Domnului !!)
Expressive animal sounds: am avut "raţa/mac"şi "pisica/miau", mai introduc "câinele/ham" şi "puiul/piu".
Order by size: merge, dar nu ar merge şi cu criterii abstracte (să schimbăm mărimea).
Receptive instructions 3 (trei instrucţiuni nelegate) merge şi el, spre surprinderea mea. Vom combina în continuare instrucţiuni pe care le ştie.
Plural, am introdus întâi cuvinte cu plural evident ("cub/cuburi, maşină/maşini") însă ţinta mea este să înţeleagă pluralele diferite ("ceaşcă/ceşti, carte/cărţi") cele care sunt departe de forma fonetică a singularului (aşa cum are probleme de înţelegere a SD-ului, are şi cu modificarea oricât de uşoară a cuvintelor pe care le ştie).
Expressive colours şi Expressive shapes. În context informal a spus adeseori spontan nume de culori şi forme, deci se pare că va merge şi acest program.

M. is six years old

Sâmbătă, 21 aprilie 2007

Astăzi, între două sesiuni, a lui No1 şi a lui No3, am sărbătorit ziua lui M. Dorinţa mea de a avea o aniversare cu copii nu s-a materializat din lipsa de timp, ca de obicei. Însă şi sărbătorirea împreună cu echipa a avut un sens: împlinim un an de terapie, în care am câştigat extrem de multe achiziţii, iar copilul de azi nu mai este nici pe departe copilul absent pe care ne chinuiam să îl distrăm anul trecut. Acum a suflat singur în lumânările de pe tort, chiar dacă a trebuit să insiste ca să le stingă pe toate. Acum este activ şi vesel, cu o privire vie şi dorinţa de a comunica cu cei din jur.
Am avut tort, şampanie pentru copii, sandvişuri şi prăjituri. După aceea le-am filmat pe fete şi am înregistrat impresii despre anul/lunile în care au lucrat cu M. Toate s-au declarat impresionate de schimbarea în bine care s-a petrecut în ultimele luni cu M. Se vedea că se simţeau motivate şi mândre că au contribuit şi ele la această schimbare. În special No1, care putea să vadă cel mai bine diferenţa, părea mişcată şi avea lacrimi în ochi.
La capitolul "cadouri" s-a văzut cel mai bine cine empatizează cu M. şi cine nu...No3 a adus cel mai nimerit cadou pentru M., un joc de golf cu crose mari, comode. No1 a adus un joc cu bază militară, potrivit pentru jocul simbolic la care am epuizat toate temele până acum. În schimb, No2 a adus un puzzle impracticabil (ştie că M. nu face puzzle din acesta mărunt). Nu ştiu cum se face, dar No2 pare întotdeauna uşor distantă şi neinteresată, orice ar face...

Ideas on expressive labels

Duminică, 15 aprilie 2007

Întrucât ne chinuim de săptămâni cu cele două cuvinte introduse (cu-bu şi be-cu) şi nu reuşim să le masterăm în nici un fel, No1 a avut o idee foarte bună: să introducem în paralel cuvintele su-cu şi stea (acesta din urmă pronunţat aproximativ, "dea", "tea", însă important că are sens). A fost o idee bună, pentru că frecvenţa cu care le spune în context informal este mult mai mare (sunt recompense). Predarea a mers mult mai repede decât la celelalte şi acum No1 încearcă rotaţia aleatoare, însă nu a ieşit încă.
Restul programelor merg înainte: Expressive letters a ajuns la "R", Matching small letters la "r-R", în Matching words to objects s-au masterat câteva cuvinte, aşa că se poate să înveţe să citească înainte să înveţe să vorbească.

Easter and planning

Duminică, 8 aprilie 2007

Astăzi este Paştele. Aseară l-am luat pe M. cu mine la Înviere...a fost prima participare a noastră. În cei doi ani de când locuim aici nu am mers nici eu (pentru că dormea şi nu voiam să îl las singur în casă). A fost destul de mare înghesuiala şi cam mult timp de stat în aglomeraţie şi întuneric. Tinând cont de noutatea situaţiei, s-a comportat destul de bine, fără să se sperie de întuneric. La un moment dat şi-a pierdut răbdarea şi a început să se foiască şi să vorbească tare. Iar după aceea, la momentul cheie, a devenit absent: preotul era prea departe ca să înţeleagă şi el ceva.
Azi am aranjat masa, cu ouă colorate şi alte bunătăţi pentru care am stat toată ziua de ieri în picioare. Însă M. nu înţelege nimic din ciocnirea de ouă, este total lipsit de entuziasm (mai ales că nu mănâncă ouă, de nici un fel). Ieri m-a ajutat sa le colorez în vopsea, dar azi nu îl mai interesează. Îi facem ca de obicei o vizită mamei mele, facem schimb de prăjituri şi ne întoarcem înapoi, la Internet şi actualizat dosare...

Expressive labels

Miercuri, 4 aprilie 2007

De aproximativ o lună, am introdus temutul program la care mă gândesc de un an, de când am început ABA: Expressive labels. Am introdus doar două cuvinte: unul lucrat de No1, altul lucrat de No2. Cuvintele sunt cubu şi becu. Acestea le-am introdus pentru că: (a) silabele care le compun au cea mai bună frecvenţă în verbal imitation şi verbalizare spontană; (b) corespund unor obiecte pe care le cunoaşte foarte bine; (c) terminaţiile sunt cu "u" ca să respectăm stadiile din vorbirea copiilor. Deocamdată nici nu am exersat terminaţii în consoană şi nu cred că ar merge...trebuie testate posibilităţile copilului, dar al nostru pare să aibă probleme foarte mari. Se lucrează de o lună la cele două cuvinte (silabele separate au fost masterate demult) însă reuşita este aproape nulă. Nu are curaj să unească cele două silabe...sau pur şi simplu nu are antrenamentul necesar şi nu reuşeşte. În rest, programele merg bine, ca de obicei, cu menţiunea că am ajuns la programele de citire (Receptive sight reading), fără ca el să reuşească să scoată nici un singur cuvânt...

End of toilet training

Miercuri, 29 martie 2007

Ura!! Am încheiat trainingul de toaletă. Încet-încet (între octombrie şi aprilie, de fapt) am reuşit să eliminăm pe timpul zilei Pampersul în proporţie de 100%. Acum merge la toaletă cu program (trebuie dus de mână periodic, dar a început să meargă şi singur) iar în parc a învăţat "să facă la pom" şi chiar îi place. O vreme, astă-iarnă, venea la mine cu Pampersul în mână ca să mă anunţe că urmează treburi mai consistente (reuşisem să asociem cu scaunul de toaletă doar treaba mică). Apoi, eu am luat de la capăt trainingul cu cealaltă ţintă (din nou stat pe scaunul de toaletă cât mai mult, ou Kinder, premii suplimentare dacă s-a produs "evenimentul"). Până când s-a rezolvat şi asta...Mai rămăsese doar timpul nopţii, când încă avea Pampers...nu prea speram să se trezească şi să anunţe vreo nevoie, având în vedere că în afară de "da" nu are nici un cuvânt funcţional deocamdată. Până când, din neatenţie (am uitat, pur şi simplu) l-am lăsat fără, o noapte: nu s-a întâmplat nimic. A doua noapte: nu s-a întâmplat nimic. Aşadar, se controlează. Astfel încât i-am eliminat cu totul. Mulţumesc lui Dumnezeu! Nici nu îmi vine să cred că am reuşit.

Seeking for peers

Joi, 23 martie 2007

Încă este răcoare...de curând s-a deschis un nou loc de joacă în apropiere, sponsorizat de un baby store din colţ. Copiii, mai mici sau mai mari, sunt încântaţi de toboganul de plastic şi de tunelul de lemn prin care se trece spre tobogan, ca şi de leagănele cu sfori sau de căsuţa de păpuşi din colţ. M. stârneşte adesea indignarea celorlalţi părinţi, pentru că se aşează de-a latul în tunel şi nu poate nimeni să treacă decât dacă se strecoară pe deasupra lui. Mă frapează tendinţa adulţilor de a înregimenta totul, sau de a crede că şi copiii trebuie să se înscrie în anumite comportamente, încă de când nici nu au înţeles ce este lumea...de exemplu, dacă un copil încearcă să parcurgă traseul invers (de la tunel spre scara de urcare, sau sa urce invers pe tobogan) este imediat sancţionat de alţi adulţi...M. se conformează uneori la comenzile lor (dacă i se par simpatici), alteori nu.
Pentru relaţia cu alţi copii, am găsit spontan o tactică pentru a-l integra oarecum pe M. între ei. El nu spune decât un singur cuvânt funcţional, "da". Ceilalţi au o întrebare standard: "Vrei să fii prietenul meu?"De obicei, când aud întrebarea, mă insinuez repede în apropierea lui M. şi îi suflu: Spune "da". El spune, şi situaţia este adjudecată...pentru că jocurile sunt mai mult de acţiune şi mişcare, şi încă nu sunt prea complicate ca să îi pună probleme. Este bine că reuşim măcar atât...

Letters exchange about therapy

Joi, 16 martie 2007

(Scrisoare de la bi)

Buna D.,

Aseara am vorbit pe mess, dar ce era esential nu te-am intrebat:
1. mai scrie-mi si mie programul fetelor, mi-ai zis ca si tu l-ai mai schimbat, ca sa ma inspir si eu, in cazul in care se dovedesc ambele fete interesate si o sa ma tina buzunarul, vom avea 3 fete......
2. ce recompense mai folositi, tokeni? jucarii de pauza-plastelina ii place f mult insa titirezele nu am reusit sa le folosim- nu stim cum!!! cica nu merg, mai incerc eu zilele astea;
3. incerc ca la receptivele la care mi se pare ca ar sti dar nu e atent, sa incerc cu recompense numai daca arata din prima ce trebuie- sa vedem.....
4. ma chinui f mult cu intrebarile, nu stiu exact care sunt pasii pentru a ajunge la intrebari spontane, si nu prea gasesc pe nimeni sa imi spuna, poate o sa intreb si pe forum.....
5. la socializare, o sa luam odata, cand avem timp, Portageul si sa ma inveti si pe mine sa ating niste itemi de acolo, parca al meu nu e nici la varsta de 1an;
6.pt asta, o luam impreuna pe m. de la gradi, sta si el pe scaun cateva minute dar doar se uita la copii, nu interactioneaza, se sperie..am incercat sa mai ma indepartez si eu de el, sta, apoi incearca sa fuga- nu ma vede, il linistesc mai sta un pic...trebuie sa imi stabilesc niste obiective, dar nu le stiu.....
7. tu ai facut generalizare la distanta, la mine e o mare problema, daca il pui sa faca ceva si te indepartezi: nu mai face, incepe sa sara, sa se autostimuleze,orice....revin.

Cu drag, bi

Trying to persuade other mothers

Joi, 9 martie 2007

De curând am primit vizita unei alte mame, D., împreună cu băiatul ei, R. (autism, 4 ani). Vorbeam demult pe mail despre această vizită, pentru că la ei lucrurile nu merg cum trebuie: a lucrat ba cu nişte tutori care făceau programe de capul lor (fără coordonare) ba cu cineva care pretindea a avea experienţă, însă cerea să fie dus copilul la ea la domiciliu...Nu aveam o părere bună nici despre prima, nici despre a doua variantă. Prima însemna că nu existau obiective clare pentru dezvoltarea copilului, ci mai degrabă ţinut de urât ca să îi treacă timpul în mod constructiv. A doua variantă părea şi mai neinspirată: ce garanţie are părintele că se lucrează într-adevăr cu copilul? Ca să nu ne mai gândim la efortul de a duce copilul cu mai multe autobuze, dimineaţa, prin oraşul aglomerat...
Evaluarea a confirmat intuiţia mea: QD-ul copilului pe scala Portage se menţinuse doar, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (în jur de 60). Ceea ce era curios, era diferenţa între secţiunile din scala Portage: self help cu scor foarte mare (depăşea 5 ani ca palier de vârstă) în timp ce cognitiv şi limbaj, foarte scăzute...însă ceea ce era îngrijorător şi nu se reflecta în scala Portage erau hiperkinezia şi lipsa contactului vizual. Nu în ultimul rând, terapia fără coordonare adusese o lipsă totală de control asupra copilului, care scotea totul din sertare sau din frigider (fără să aibă un scop anume cu obiectele respective). Deocamdată însă, mediul protectiv pe care îl ofereau părinţii nu lăsa să se vadă problemele de mai târziu. Am avut impresia că existau reticenţe din partea soţului sau limite din cauza tendinţei mamei de a proteja copilul, aşa că am comentat doar testul Portage şi i-am dat sugestii despre echipă şi coordonare. Pentru unii, crucea se vede mai târziu...

Team's frustrations and outside reactions

Sâmbătă, 25 februarie 2007

Unul din resorturile care funcţionează în cazul motivării tutorilor este identificarea cu copilul...m-a surprins, de exemplu, faptul că în echipa noastră au venit fete care aveau o problemă în familia lor de origine - se îndreptaseră spre jobul de tutore nu numai ca să îşi câştige existenţa, ci şi pentru că ştiau ce înseamnă suferinţa: atât I., cât şi No1 au o istorie legată de lipsa tatălui (la No1 lipsa totală, la I. lipsa parţială, prin divorţ). La No1, este interesant de observat felul în care proiectează frustrările pe care le avea când era un copil interiorizat, singuratic şi neînţeles asupra lui M. De exemplu, înţelege perfect excluderea pentru că îşi aminteşte cum o tratau colegii de clasă atunci când s-a transferat din Ardeal în Oltenia...Identificarea a ajutat-o să îşi pună ambiţia la lucru în ceea ce priveşte obiectivul de a obţine maximul posibil pentru M. Pe de altă parte, amintirea unor frustrări poate avea şi un efect negativ: eram toţi trei la un loc de joacă, iar M. se juca în preajma unor copii normali de vârsta lui, cu speranţa evidentă că îl vor băga în seamă. No1 nu excelează în rolul de shadow, pentru că nu ştie să intre în vorbă cu alţi copii, iar eu trebuie să stau de-o parte atunci când este şi un tutore în peisaj - aşa că nu avea cum să se construiască puntea necesară. Copiii s-au mărginit să râdă de M. pentru că nu le-a răspuns la întrebări şi bătea în marginea căsuţei unde erau adunaţi. Observând reacţia lor, No1 s-a întristat brusc şi şi-a retras "răţuşca cea urâtă" din apropierea lor imediată, orientându-l spre tobogan. Mai târziu, ieşind din locul mic de joacă, am încercat să corectez atitudinea ei...scopul unui shadow este de a obţine cât se poate mai mult pentru copil într-o situaţie, nu de a lăsa frustrările personale să acţioneze. În fond, scopul nostru nu este de a evita "deranjul" copiilor celorlalţi, ci de a-l socializa pe M. Am explicat toate acestea cu multă grijă, pentru că No1 nu este o executantă, trebuie lăsată să facă atât cât simte că poate...

Verbal imitation tricks

Sâmbătă, 18 februarie 2007

De vreo săptămână No1 s-a gândit ce să facă să lungească silabele pe care M. le-a exersat toată iarna şi i-a venit ideea să dubleze toate silabele (cuvinte din două silabe identice): ma-ma, ti-ti, ta-ta, ne-ne, cu-cu, ci-ci, mi-mi, co-co, pi-pi...şi a mers. De asemenea, azi a încercat să îl facă să numere imitativ şi a mers până la şa-se (silabele nu sunt însă unite, încearcă să facă înlănţuire prin apropierea Sd-urilor dar încă este departe de un cuvânt).
În sesiunile ei, No2 o secondează pe No1 pe silabe deja "masterate"(nu este o masterare clasică însă) pe care încearcă şi ea să le combine, cu destul succes (azi a imitat cu ea to-ba, ca-na, nu-ca, sa-cu).
La masă avem în continuare doar Acţiuni cu sunete, care merge bine. Nu am introdus mai mult pentru că imitaţia are nevoie în continuare de SD-uri de aproape, de motivaţii speciale şi de schimbarea cadrului de exerciţiu (schimbarea locului unde exersează, ca să nu pară ceva impus).