Miercuri, 8 august 2007
Ne-am întors de la munte...ultimele zile au fost de-a dreptul ciudate şi m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva poveştile gazdei despre vrăjile care i s-au făcut sunt adevărate. După o noapte de sâmbătă în care nu am putut să închid ochii (şi o intensificare a reacţiilor de angoasă ale lui M. în timpul zilei de duminică), m-am trezit în noaptea de luni spre marţi cu el ud până la piele...făcuse pe el ca un bebeluş, şi dormea în continuare. Şocată, cu imaginea mentală a unei regresii totale, l-am tras din pat şi l-am zgâlţâit ca pe o zdreanţă. Cu toate că îi strigam în ureche, s-a trezit foarte greu şi de-abia am reuşit să îl schimb...iar a doua zi dimineaţa s-a declanşat o diaree cumplită. Am fost cu el de vreo zece ori la baie dar aproape că nu putea să ajungă până acolo, nici zece metri (baia era pe hol).
Iar despre familia din Bucureşti, cu toate că trăgeam speranţe de socializare, ghinion. Luni copila a stat aproape toată ziua în camera ei sub cuvânt că este răcită. E clar că motivul era altul: ori nu voiau să vină în contact cu M. pentru că are probleme, ori într-adevăr se temeau că aleargă prea mult cu gura deschisă prn curte...În final cred că era prima variantă, altfel nu se explică de ce la plecare tânăra mamă a fost foarte vorbăreaţă şi amabilă, şi a insistat foarte mult să îmi dea mâncare pentru drum.
Făcând slalom printre respingeri şi fiziologii inexplicabile, am mai luat o mică porţie de fericire, la plecare...ţineam foarte mult să mai facem o plimbare în sus, spre munţii cei mari, pentru că la marginea de sus a Branului casele sunt mai rustice, coastele mai sălbatice, iar râul lat care îşi desface pletele în vale este doar un pârâu nebunatic. Întâmplarea a făcut că ploua cu şiroaie, ploaia aceea caldă de vară în care toţi oamenii dispar şi călătoriile în timp par posibile oricând. În pustietatea acvatică din jur, a apărut şi o tovarăşă de drum: o mamă tânără de la noi din cartier (!) care îşi lăsase copilul de un an cu soţul şi cu soacra, şi venise să se relaxeze câteva zile...(am invidiat-o pentru modernitatea viziunii din familia ei :) ) M. a plăcut-o pe prietena ad-hoc şi ne-a urmat cu expresia "pentru musafiri", cu toate că am ajuns înapoi uzi până la piele şi întrebându-ne cu ce să ne îmbrăcăm pentru plecare. Aveam de ales între haine murdare şi haine ude: am rămas în hainele ude şi hai la tren...
Ne-am întors de la munte...ultimele zile au fost de-a dreptul ciudate şi m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva poveştile gazdei despre vrăjile care i s-au făcut sunt adevărate. După o noapte de sâmbătă în care nu am putut să închid ochii (şi o intensificare a reacţiilor de angoasă ale lui M. în timpul zilei de duminică), m-am trezit în noaptea de luni spre marţi cu el ud până la piele...făcuse pe el ca un bebeluş, şi dormea în continuare. Şocată, cu imaginea mentală a unei regresii totale, l-am tras din pat şi l-am zgâlţâit ca pe o zdreanţă. Cu toate că îi strigam în ureche, s-a trezit foarte greu şi de-abia am reuşit să îl schimb...iar a doua zi dimineaţa s-a declanşat o diaree cumplită. Am fost cu el de vreo zece ori la baie dar aproape că nu putea să ajungă până acolo, nici zece metri (baia era pe hol).
Iar despre familia din Bucureşti, cu toate că trăgeam speranţe de socializare, ghinion. Luni copila a stat aproape toată ziua în camera ei sub cuvânt că este răcită. E clar că motivul era altul: ori nu voiau să vină în contact cu M. pentru că are probleme, ori într-adevăr se temeau că aleargă prea mult cu gura deschisă prn curte...În final cred că era prima variantă, altfel nu se explică de ce la plecare tânăra mamă a fost foarte vorbăreaţă şi amabilă, şi a insistat foarte mult să îmi dea mâncare pentru drum.
Făcând slalom printre respingeri şi fiziologii inexplicabile, am mai luat o mică porţie de fericire, la plecare...ţineam foarte mult să mai facem o plimbare în sus, spre munţii cei mari, pentru că la marginea de sus a Branului casele sunt mai rustice, coastele mai sălbatice, iar râul lat care îşi desface pletele în vale este doar un pârâu nebunatic. Întâmplarea a făcut că ploua cu şiroaie, ploaia aceea caldă de vară în care toţi oamenii dispar şi călătoriile în timp par posibile oricând. În pustietatea acvatică din jur, a apărut şi o tovarăşă de drum: o mamă tânără de la noi din cartier (!) care îşi lăsase copilul de un an cu soţul şi cu soacra, şi venise să se relaxeze câteva zile...(am invidiat-o pentru modernitatea viziunii din familia ei :) ) M. a plăcut-o pe prietena ad-hoc şi ne-a urmat cu expresia "pentru musafiri", cu toate că am ajuns înapoi uzi până la piele şi întrebându-ne cu ce să ne îmbrăcăm pentru plecare. Aveam de ales între haine murdare şi haine ude: am rămas în hainele ude şi hai la tren...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu