Duminică, 5 august 2009
Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...
Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu