A mountain view

Duminică, 5 august 2009

Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...

A summer regression

Vineri, 3 august 2007

Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...

Holliday in the mountains

Miercuri, 1 august 2007

Cam pretenţios spus "vacanţă în munţi", dar iată-ne la Bran...A ajunge aici este o asemenea performanţă, de parcă am fi şi escaladat efectiv nişte creste :). Ieri, drumul până aici a decurs fără incidente. Lui M. i-a plăcut trezirea cu noaptea în cap, gara şi trenul (Intercity, ca să fie mai liber). La gara din Braşov ne-a aşteptat ruda mea cu o maşină plătită, şi ne-a dus până la poarta pensiunii (rezervasem telefonic şapte nopţi). Aici ne întâlnim cu o realitate pe care mulţi care au putut călători o cunosc, probabil - pentru noi însă toate sunt noutăţi...O surpriză pentru mine a fost să văd că Branul, o comună uriaşă (nouă-zece sate, pe zeci de kilometri), este format din foarte multe pensiuni neoficiale, majoritatea la un preţ accesibil şi plăcut amenajate. Pentru iubitorii de flori şi de arhitectură, plimbarea în sat este un spectacol în sine...iar munţii de aici sunt blânzi şi fără pericole, uşor de urcat şi pentru adulţi neantrenaţi şi copii. Pensiunea la care stăm noi are patru camere la etaj iar la parter stau gazdele. Observ curând că suntem trataţi de ei cu mare atenţie, ni se oferă integral bucătăria, curtea, nu se fac nici un fel de comentarii despre M. şi stereotipurile lui. Din păcate nu pot să îi arăt lui M. prea multe animale pentru că pe aici se trăieşte din turism, nu se mai cresc animale de curte; gazdele au doar un cocoş şi două găini, pe care M. s-a obişnuit rapid să le urmărească prin curtea imensă. Astăzi plănuim o incursiune spre marginea dinspre Braşov unde este un hipermarket: va trebui să gătesc ca să economisim bani.