sâmbătă

Autumn therapy

Sâmbătă, 15 septembrie 2007

Am reînceput terapia cu programele de acolo de unde le lăsasem. M. este tot legat la cap cu baticuri şi şepci, încă nu i-a trecut năravul cu răsucitul părului. Am trecut şi pe la grădiniţă ca să întrebăm ce se mai întâmplă. Acolo, după bun-veniturile de rigoare, am aflat că autostimularea lui M. este destul de răspândită şi are şi un nume, se numeşte tricotilomanie.
O evaluare sumară pe care am făcut-o zilele trecute arată bine: nu a pierdut nimic din tot ce a învăţat, cu excepţia cifrelor. Pe acestea le-am reluat în disperare în sesiunile mele cu el: nu le ţine minte, le-a uitat pur şi simplu.
În rest, se pare că a ieşit din regresie. No2 şi No3 spun că lucrează la fel de bine ca şi în iulie, înainte de întrerupere. Slavă Domnului! Regresia asta ne-a costat ieftin.

Back in a romanian september

Sâmbătă, 8 septembrie 2007

Iată-ne înapoi în ţară...valul de ploi care mă făcuse să consult mai mult de zece site-uri de prognoza, îngrijorată că o să avem o săptămână de stat în hotel, a ajuns şi pe plaja din Grecia până la urmă. Esste adevărat, a ajuns în penultima zi, ieri după prânz. De altfel, era încă atât de cald şi după ce venise norul încât am crezut sincer că o să ne facem planul complet de plajă. Nu a fost aşa...a venit un vânt tăios care sufla pe cerul de deasupra mării nori amestecaţi foarte pitoreşti. Am folosit prilejul ca să fac o plimbare savuroasă cu M. pe lângă mare, pe toată lungimea staţiunii. La întoarcere, când am luat-o prin interior, s-a dezlănţuit o furtună de vară cumplită. Rupere de nori, nu altceva. Însă a trecut în mai puţin de o oră, iar noi am ajuns uzi şi dornici de somn în cameră. Astăzi, plecarea de dimineaţă...obositoare zi! Agenţia, şmecheră, ne-a luat din camere cu noaptea în cap ca să ne ducă la o staţiune mai urâtă, Skala Fourka, în care am ajuns pe la 10,00 dimineaţa (vânt cumplit, nici măcar plimbare pe plajă nu mai puteai face). De atunci şi până la 15,00 am fost invitaţi să bântuim prin împrejurimi, deşi nu prea aveai ce face (nu erau tentaţii, staţiunea era mică şi sezonul cam terminat). Tare incomod, de stat o zi întreagă pe drumuri...am ajuns în Ro pe la ora 19,00, pe un frig umed şi pătrunzător, şi din neatenţie am luat autobuzul invers - aşa că am făcut pe drumul până acasă încă o oră şi jumătate. Acasă, mama ne aşteaptă cu surprize plăcute: a adus femeia la curăţenie şi camerele sclipesc. A făcut şi nişte bunătăţi ca pe vremuri, că vine băiatu' mort de foame...ce bine ar fi dacă ar fi tot timpul în formă ca acum!