Seeking for peers

Joi, 23 martie 2007

Încă este răcoare...de curând s-a deschis un nou loc de joacă în apropiere, sponsorizat de un baby store din colţ. Copiii, mai mici sau mai mari, sunt încântaţi de toboganul de plastic şi de tunelul de lemn prin care se trece spre tobogan, ca şi de leagănele cu sfori sau de căsuţa de păpuşi din colţ. M. stârneşte adesea indignarea celorlalţi părinţi, pentru că se aşează de-a latul în tunel şi nu poate nimeni să treacă decât dacă se strecoară pe deasupra lui. Mă frapează tendinţa adulţilor de a înregimenta totul, sau de a crede că şi copiii trebuie să se înscrie în anumite comportamente, încă de când nici nu au înţeles ce este lumea...de exemplu, dacă un copil încearcă să parcurgă traseul invers (de la tunel spre scara de urcare, sau sa urce invers pe tobogan) este imediat sancţionat de alţi adulţi...M. se conformează uneori la comenzile lor (dacă i se par simpatici), alteori nu.
Pentru relaţia cu alţi copii, am găsit spontan o tactică pentru a-l integra oarecum pe M. între ei. El nu spune decât un singur cuvânt funcţional, "da". Ceilalţi au o întrebare standard: "Vrei să fii prietenul meu?"De obicei, când aud întrebarea, mă insinuez repede în apropierea lui M. şi îi suflu: Spune "da". El spune, şi situaţia este adjudecată...pentru că jocurile sunt mai mult de acţiune şi mişcare, şi încă nu sunt prea complicate ca să îi pună probleme. Este bine că reuşim măcar atât...

Letters exchange about therapy

Joi, 16 martie 2007

(Scrisoare de la bi)

Buna D.,

Aseara am vorbit pe mess, dar ce era esential nu te-am intrebat:
1. mai scrie-mi si mie programul fetelor, mi-ai zis ca si tu l-ai mai schimbat, ca sa ma inspir si eu, in cazul in care se dovedesc ambele fete interesate si o sa ma tina buzunarul, vom avea 3 fete......
2. ce recompense mai folositi, tokeni? jucarii de pauza-plastelina ii place f mult insa titirezele nu am reusit sa le folosim- nu stim cum!!! cica nu merg, mai incerc eu zilele astea;
3. incerc ca la receptivele la care mi se pare ca ar sti dar nu e atent, sa incerc cu recompense numai daca arata din prima ce trebuie- sa vedem.....
4. ma chinui f mult cu intrebarile, nu stiu exact care sunt pasii pentru a ajunge la intrebari spontane, si nu prea gasesc pe nimeni sa imi spuna, poate o sa intreb si pe forum.....
5. la socializare, o sa luam odata, cand avem timp, Portageul si sa ma inveti si pe mine sa ating niste itemi de acolo, parca al meu nu e nici la varsta de 1an;
6.pt asta, o luam impreuna pe m. de la gradi, sta si el pe scaun cateva minute dar doar se uita la copii, nu interactioneaza, se sperie..am incercat sa mai ma indepartez si eu de el, sta, apoi incearca sa fuga- nu ma vede, il linistesc mai sta un pic...trebuie sa imi stabilesc niste obiective, dar nu le stiu.....
7. tu ai facut generalizare la distanta, la mine e o mare problema, daca il pui sa faca ceva si te indepartezi: nu mai face, incepe sa sara, sa se autostimuleze,orice....revin.

Cu drag, bi

Trying to persuade other mothers

Joi, 9 martie 2007

De curând am primit vizita unei alte mame, D., împreună cu băiatul ei, R. (autism, 4 ani). Vorbeam demult pe mail despre această vizită, pentru că la ei lucrurile nu merg cum trebuie: a lucrat ba cu nişte tutori care făceau programe de capul lor (fără coordonare) ba cu cineva care pretindea a avea experienţă, însă cerea să fie dus copilul la ea la domiciliu...Nu aveam o părere bună nici despre prima, nici despre a doua variantă. Prima însemna că nu existau obiective clare pentru dezvoltarea copilului, ci mai degrabă ţinut de urât ca să îi treacă timpul în mod constructiv. A doua variantă părea şi mai neinspirată: ce garanţie are părintele că se lucrează într-adevăr cu copilul? Ca să nu ne mai gândim la efortul de a duce copilul cu mai multe autobuze, dimineaţa, prin oraşul aglomerat...
Evaluarea a confirmat intuiţia mea: QD-ul copilului pe scala Portage se menţinuse doar, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (în jur de 60). Ceea ce era curios, era diferenţa între secţiunile din scala Portage: self help cu scor foarte mare (depăşea 5 ani ca palier de vârstă) în timp ce cognitiv şi limbaj, foarte scăzute...însă ceea ce era îngrijorător şi nu se reflecta în scala Portage erau hiperkinezia şi lipsa contactului vizual. Nu în ultimul rând, terapia fără coordonare adusese o lipsă totală de control asupra copilului, care scotea totul din sertare sau din frigider (fără să aibă un scop anume cu obiectele respective). Deocamdată însă, mediul protectiv pe care îl ofereau părinţii nu lăsa să se vadă problemele de mai târziu. Am avut impresia că existau reticenţe din partea soţului sau limite din cauza tendinţei mamei de a proteja copilul, aşa că am comentat doar testul Portage şi i-am dat sugestii despre echipă şi coordonare. Pentru unii, crucea se vede mai târziu...

Team's frustrations and outside reactions

Sâmbătă, 25 februarie 2007

Unul din resorturile care funcţionează în cazul motivării tutorilor este identificarea cu copilul...m-a surprins, de exemplu, faptul că în echipa noastră au venit fete care aveau o problemă în familia lor de origine - se îndreptaseră spre jobul de tutore nu numai ca să îşi câştige existenţa, ci şi pentru că ştiau ce înseamnă suferinţa: atât I., cât şi No1 au o istorie legată de lipsa tatălui (la No1 lipsa totală, la I. lipsa parţială, prin divorţ). La No1, este interesant de observat felul în care proiectează frustrările pe care le avea când era un copil interiorizat, singuratic şi neînţeles asupra lui M. De exemplu, înţelege perfect excluderea pentru că îşi aminteşte cum o tratau colegii de clasă atunci când s-a transferat din Ardeal în Oltenia...Identificarea a ajutat-o să îşi pună ambiţia la lucru în ceea ce priveşte obiectivul de a obţine maximul posibil pentru M. Pe de altă parte, amintirea unor frustrări poate avea şi un efect negativ: eram toţi trei la un loc de joacă, iar M. se juca în preajma unor copii normali de vârsta lui, cu speranţa evidentă că îl vor băga în seamă. No1 nu excelează în rolul de shadow, pentru că nu ştie să intre în vorbă cu alţi copii, iar eu trebuie să stau de-o parte atunci când este şi un tutore în peisaj - aşa că nu avea cum să se construiască puntea necesară. Copiii s-au mărginit să râdă de M. pentru că nu le-a răspuns la întrebări şi bătea în marginea căsuţei unde erau adunaţi. Observând reacţia lor, No1 s-a întristat brusc şi şi-a retras "răţuşca cea urâtă" din apropierea lor imediată, orientându-l spre tobogan. Mai târziu, ieşind din locul mic de joacă, am încercat să corectez atitudinea ei...scopul unui shadow este de a obţine cât se poate mai mult pentru copil într-o situaţie, nu de a lăsa frustrările personale să acţioneze. În fond, scopul nostru nu este de a evita "deranjul" copiilor celorlalţi, ci de a-l socializa pe M. Am explicat toate acestea cu multă grijă, pentru că No1 nu este o executantă, trebuie lăsată să facă atât cât simte că poate...

Verbal imitation tricks

Sâmbătă, 18 februarie 2007

De vreo săptămână No1 s-a gândit ce să facă să lungească silabele pe care M. le-a exersat toată iarna şi i-a venit ideea să dubleze toate silabele (cuvinte din două silabe identice): ma-ma, ti-ti, ta-ta, ne-ne, cu-cu, ci-ci, mi-mi, co-co, pi-pi...şi a mers. De asemenea, azi a încercat să îl facă să numere imitativ şi a mers până la şa-se (silabele nu sunt însă unite, încearcă să facă înlănţuire prin apropierea Sd-urilor dar încă este departe de un cuvânt).
În sesiunile ei, No2 o secondează pe No1 pe silabe deja "masterate"(nu este o masterare clasică însă) pe care încearcă şi ea să le combine, cu destul succes (azi a imitat cu ea to-ba, ca-na, nu-ca, sa-cu).
La masă avem în continuare doar Acţiuni cu sunete, care merge bine. Nu am introdus mai mult pentru că imitaţia are nevoie în continuare de SD-uri de aproape, de motivaţii speciale şi de schimbarea cadrului de exerciţiu (schimbarea locului unde exersează, ca să nu pară ceva impus).