Este interesant, într-o echipă care se formează sau se transformă, de urmărit relaţiile între membrii noi şi membrii vechi ai echipei. Pentru că la noi No1 este o personalitate complexă, care are multe afecte în interior dar comunică greu, sunt multe de observat. De exemplu, animozitatea ascunsă pe care o manifestă faţă de No2. A auzit sau văzut că No2 se comportă ca o "profesoară" şi nu este deloc de acord. Ea nu are timpi morţi deloc în sesiune şi, pe bună dreptate, se întreabă dacă nu cumva munceşte mai mult şi dacă cineva care nu procedează bine nu dăunează copilului. Eu sunt de acord că este preferabil cum procedează No1, dar mai mult decât feed-back şi comentarii nu pot să îi acord lui No2. În ceea ce priveşte lucrul la masă nu am ce să îi reproşez, desfăşurătoarele sunt scrise şi gândite bine, în aceste câteva săptămâni copilul a reuşit să înveţe ceva de la ea şi asta este foarte bine. Iar în ceea ce priveşte pe No3, şi aici No1 are o doză ascunsă de nemulţumire, numai că de data asta este o nemulţumire subiectivă: a observat că M. este "un răsfăţat" cum apare No3 - observaţie corectă, însă nu mi se pare o problemă în relaţia cu No3 câtă vreme M. cooperează şi se ating obiectivele (am gândit generalizarea şi sesiunile lui No3 ca un spaţiu flexibil, în care programele se introduc în funcţie de oportunităţi şi de dispoziţia copilului).
duminică
Meeting other mothers
Duminică, 19 noiembrie 2006
Săptămâna aceasta mi-au intrat în atenţie şi alte mămici, în afară de cele cu care vorbeam deja pe mail/mess sau cele pe care le văd la centrul la care M. merge de două ori pe săptămână.
Pe una dintre ele am cunoscut-o în parc, într-o zi caldă de vară. Am observat copilul imediat că avea un contact vizual slab şi rutine (de exemplu nu voia să stea încălţat cu sandale) nu interacţiona cu nimeni şi avea mişcări repetitive. Totuşi, părea un copil cu potenţial bun (comparativ cu alţii pe care i-am văzut). Încet-încet, am intrat în vorbă (fără a insista pe termeni sau pe diagnostice pentru că ştiu că aici sunt sensibilităţi) şi i-am povestit de forumul autism.ro şi de terapia pe care o facem noi. Ştia de forum şi de ABA dar i se părea ştiinţifico-fantastic ce citise acolo...exact cum credeam şi eu, pentru mulţi spaţiul virtual pare o altă planetă. Îşi imaginează că terapia poate fi făcută doar cu mulţi bani şi într-un centru specializat. Da, aşa ar fi ideal, dar dacă nu există nici centrele şi nici banii...în fine, i-am spus că dacă eu sunt o mamă singură şi reuşesc să fac terapie, trebuie să reuşească şi ea. I-am dat adresa de mail însă nimic...până la urmă, cum aflu de curând, avem acelaşi medic de familie şi fac şi ei tratament la doctorul Naghiu...aceştia i-au recomandat să îmi scrie (din nou problema legitimităţii - dacă este doar un părinte în parc, nu cred - dacă intervine un factor de autoritate, atunci cred). Acum a sunat şi a spus că va da anunţ pentru tutori. I-am mai povestit despre progresele lui M. în aceste luni şi m-am oferit să îi instruiesc eu tutorii când îi va găsi. A rămas să ne întâlnim într-o săptămână-două şi să-i aplic testul Portage pentru că itemii trebuie bifaţi într-un anume fel.
Un alt caz interesant pe care l-am cunoscut săptămâna asta este o fetiţă cu un an mai mică decât M. Pe ea am recunoscut-o de la douăzeci de metri ca fiind în spectrul TSA din cauza mişcărilor bruşte, sincopate, cu care s-a îndreptat spre leagăn. Se pare că ea a făcut "ABA dură" între trei ani şi patru ani şi acum stă bine pe cognitiv. Şi de vorbit, vorbeşte, însă fără prepoziţii şi amestecă pronumele - oricum, avansată comparativ cu M. Mamei fetiţei nu i-a venit să creadă când le-am spus că M. are IQ 63...el era încântat să se joace cu fetiţele, era echilibrat şi sociabil ca de obicei. Da, i-am spus, avem scor bun în Portage pe socializare, motor şi autoservire, iar pe cognitiv se îmbunătăţeşte, însă dacă pe limbaj suntem sub doi ani...nu avem cum să avem un IQ mai mare.
Faptul că stă în vecinătatea noastră şi, din câte spunea şi ea, mai sunt cel puţin trei cazuri în blocurile din jur m-a făcut să mă întreb din nou despre amploarea fenomenului. Şi nimeni nu spune nimic, nu se fac investigaţii, statistici...până nu îi atinge şi pe ei, nu vor face nimic...
Pe una dintre ele am cunoscut-o în parc, într-o zi caldă de vară. Am observat copilul imediat că avea un contact vizual slab şi rutine (de exemplu nu voia să stea încălţat cu sandale) nu interacţiona cu nimeni şi avea mişcări repetitive. Totuşi, părea un copil cu potenţial bun (comparativ cu alţii pe care i-am văzut). Încet-încet, am intrat în vorbă (fără a insista pe termeni sau pe diagnostice pentru că ştiu că aici sunt sensibilităţi) şi i-am povestit de forumul autism.ro şi de terapia pe care o facem noi. Ştia de forum şi de ABA dar i se părea ştiinţifico-fantastic ce citise acolo...exact cum credeam şi eu, pentru mulţi spaţiul virtual pare o altă planetă. Îşi imaginează că terapia poate fi făcută doar cu mulţi bani şi într-un centru specializat. Da, aşa ar fi ideal, dar dacă nu există nici centrele şi nici banii...în fine, i-am spus că dacă eu sunt o mamă singură şi reuşesc să fac terapie, trebuie să reuşească şi ea. I-am dat adresa de mail însă nimic...până la urmă, cum aflu de curând, avem acelaşi medic de familie şi fac şi ei tratament la doctorul Naghiu...aceştia i-au recomandat să îmi scrie (din nou problema legitimităţii - dacă este doar un părinte în parc, nu cred - dacă intervine un factor de autoritate, atunci cred). Acum a sunat şi a spus că va da anunţ pentru tutori. I-am mai povestit despre progresele lui M. în aceste luni şi m-am oferit să îi instruiesc eu tutorii când îi va găsi. A rămas să ne întâlnim într-o săptămână-două şi să-i aplic testul Portage pentru că itemii trebuie bifaţi într-un anume fel.
Un alt caz interesant pe care l-am cunoscut săptămâna asta este o fetiţă cu un an mai mică decât M. Pe ea am recunoscut-o de la douăzeci de metri ca fiind în spectrul TSA din cauza mişcărilor bruşte, sincopate, cu care s-a îndreptat spre leagăn. Se pare că ea a făcut "ABA dură" între trei ani şi patru ani şi acum stă bine pe cognitiv. Şi de vorbit, vorbeşte, însă fără prepoziţii şi amestecă pronumele - oricum, avansată comparativ cu M. Mamei fetiţei nu i-a venit să creadă când le-am spus că M. are IQ 63...el era încântat să se joace cu fetiţele, era echilibrat şi sociabil ca de obicei. Da, i-am spus, avem scor bun în Portage pe socializare, motor şi autoservire, iar pe cognitiv se îmbunătăţeşte, însă dacă pe limbaj suntem sub doi ani...nu avem cum să avem un IQ mai mare.
Faptul că stă în vecinătatea noastră şi, din câte spunea şi ea, mai sunt cel puţin trei cazuri în blocurile din jur m-a făcut să mă întreb din nou despre amploarea fenomenului. Şi nimeni nu spune nimic, nu se fac investigaţii, statistici...până nu îi atinge şi pe ei, nu vor face nimic...
Current program
Duminică, 12 noiembrie 2006
În lucru la masă avem 17 programe curente. (Ordinea în care se fac e importantă: intercalez programele de matching între cele receptive mai grele sau înainte de cele care produc proteste: de exemplu, pe spaţiul lui No1 sunt proteste legate de Block imitation - cuburi aruncate pe jos - deşi când lucrează cu mine niciodată nu a protestat la acest program. La fel, cu No2- merge fără probleme. Nu am reuşit să descoperim nimic diferit în modul de lucru al lui No1).
1. Matching similars
2. Receptive labels 3d
3. Receptive body parts (în sfârşit, merge!)
4. Receptive letters
5. Receptive prepositions
6. Receptive opposite
7. Receptive actions
8. Matching words
9. Block imitations (5 cuburi)
10. Receptive instructions (acum fără obiecte, dar merge greu)
11.Receptive categories
12. Matching associations
13.Receptive labels (mediu)
14. Non-verbal imitation fine motor (şi aici fără obiecte, dar foarte greu imită mişcări fine).
15. Play imitation
16. Colorat
17 Tăiat cu foarfeca şi lipit.
S-a intensificat verbalizarea pe spaţiul lui No1: acum nu numai imită sunete liber, ci şi denumeşte obiectele cu o silabă ("pă" la "pătură", "ca" la "casă"). În schimb, cu noi (restul) imitaţia verbală nu este destul de consistentă ca să introduc programul la masă. Mai aşteptăm...
În lucru la masă avem 17 programe curente. (Ordinea în care se fac e importantă: intercalez programele de matching între cele receptive mai grele sau înainte de cele care produc proteste: de exemplu, pe spaţiul lui No1 sunt proteste legate de Block imitation - cuburi aruncate pe jos - deşi când lucrează cu mine niciodată nu a protestat la acest program. La fel, cu No2- merge fără probleme. Nu am reuşit să descoperim nimic diferit în modul de lucru al lui No1).
1. Matching similars
2. Receptive labels 3d
3. Receptive body parts (în sfârşit, merge!)
4. Receptive letters
5. Receptive prepositions
6. Receptive opposite
7. Receptive actions
8. Matching words
9. Block imitations (5 cuburi)
10. Receptive instructions (acum fără obiecte, dar merge greu)
11.Receptive categories
12. Matching associations
13.Receptive labels (mediu)
14. Non-verbal imitation fine motor (şi aici fără obiecte, dar foarte greu imită mişcări fine).
15. Play imitation
16. Colorat
17 Tăiat cu foarfeca şi lipit.
S-a intensificat verbalizarea pe spaţiul lui No1: acum nu numai imită sunete liber, ci şi denumeşte obiectele cu o silabă ("pă" la "pătură", "ca" la "casă"). În schimb, cu noi (restul) imitaţia verbală nu este destul de consistentă ca să introduc programul la masă. Mai aşteptăm...
joi
Mourning the imaginary child
Joi, 9 noiembrie 2006
Când am fost ultima dată la doctorul Naghiu a exprimat o idee interesantă (nu ştiu dacă era ideea lui sau a citit-o undeva). Anume, că unii părinţii nu reuşesc să îşi ajute copiii autişti pentru că ţin doliu după copilul din imaginaţia lor. Este adevărat că atunci când ne-am pregătit să avem un copil am proiectat o imagine a lui...am aşteptat un altfel de copil decât cel pe care îl avem. Este un efort detaşarea de imaginea proiectată pentru a o vedea pe cea reală...pe copilul real, care are nevoie de acceptare, răbdare, ajutor şi implicare. Şi de multe renunţări din partea părinţilor (unii sunt dispuşi să renunţe, alţii mai puţin). Din ce am văzut până acum îmi dau seama că unii reuşesc să iasă din starea de doliu interior, alţii nu. La cei care nu reuşesc să iasă din această stare, legătura emoţională cu copilul este tăiată - iar dacă nu are legătură emoţională cu părinţii (cu mama, în special) nu are nici o ancoră în lumea reală. Terapia ABA îi dă instrumentele necesare pentru a cunoaşte această lume şi pentru a comunica cu cei din jur, însă acestea se întâmplă doar la nivel cognitiv...la nivel afectiv, există resorturi la care intervenţia din afară nu are acces.
luni
Tricks for verbal imitation
Luni, 6 noiembrie 2006
Se pare că No1 (A.) a găsit în sfârşit trucul pe care îl aşteptam, pentru verbalizare...Auzisem de atâtea ori până acum de diferite modalităţi de stimulare a sunetelor şi silabelor, la copiii nonverbali... suflat în hârtie, în fluier, suflat în apă, legănat pe picioare...fiecare copil a avut câte un truc prin care s-au obţinut primele sunete. La noi nu mergea nimic, era clar că trebuie găsit un truc "al lui M." dar nu puteam să am o cerinţă atât de explicită către A. (mai ales că este o problemă de intuiţie, iar intuiţia nu se manifestă la comandă). Zilele trecute îmi spune că a găsit o metodă prin care el să aibă curaj să imite sunete (până în clipa de faţă le mai spunea întâmplător prin casă). Anume, dacă se bagă amândoi sub pătura moale din dormitor şi se acoperă perfect, el se simte în siguranţă la întuneric şi începe să imite sunetele pe care le spune ea...din păcate, numai No1 poate să aplice această metodă pentru că între ei s-a creat o relaţie specială, aproape telepatică. No3 are o altfel de relaţie, mai "de la egal la egal" şi bazată pe joc, iar No2 nu pare deloc dispusă, din păcate, să facă ce nu ar face o profesoară din învăţământul special. Bine că lucrurile se petrec şi aşa...tot ce mă interesează este să introduc cât mai curând sunetele în programul curent de la masă.
(Iar cu programul lor, se pare că am reuşit să găsesc varianta cea mai bună. Am stabilit un program cu şapte zile din şapte, cu câte două sesiuni pe zi - No1 vine de patru ori pe săptămână, iar celelalte de câte cinci ori. Din fericire atât No1 cât şi No2 vor să meargă la cursuri, astfel încât lucrăm şi duminica. Nu ar fi în folosul copilului să stea fără terapie un week-end întreg.)
(Iar cu programul lor, se pare că am reuşit să găsesc varianta cea mai bună. Am stabilit un program cu şapte zile din şapte, cu câte două sesiuni pe zi - No1 vine de patru ori pe săptămână, iar celelalte de câte cinci ori. Din fericire atât No1 cât şi No2 vor să meargă la cursuri, astfel încât lucrăm şi duminica. Nu ar fi în folosul copilului să stea fără terapie un week-end întreg.)
sâmbătă
Start of the new team
Sâmbătă, 4 noiembrie 2006
Am reînceput lucrul cu noua echipă...totul pare să meargă bine, de la bun început. Am fost de faţă la primele sesiuni cu I. (No2) de săptămâna aceasta. Nu am avut de făcut decât observaţii mici, lucrează corect. Ea a adus de la început un mare beneficiu în echipa noastră: era obişnuită de la Sf. Margareta să îşi facă singură desfăşurătorul zilnic şi a propus să facă şi aici la fel. Văzând aşa, A. (No1) s-a ambiţionat şi a spus că şi-l face şi ea (până acum i-l scriam eu, zi de zi). Şi iată că de acum încolo le dau duminica doar programele şi itemii, la fiecare...destul că trebuie să citesc şi să mă gândesc atât de mult la programe, am tocit cărţile astea două şi workshopurile lui R. I-am mărit puţin salariul lui A. (No1) ca să aibă un plus pentru că este cea mai veche în echipă, dar nu părea prea mulţumită. Oare nu sunt eu la curent cu cât se plăteşte în familii? Oricum am spus că le voi mări salariul la amândouă pentru desfăşurătorul care îmi face o economie de jumătate de oră zilnic - dar o să mai întreb, ca să fiu sigură că ele sunt la acelaşi nivel cu media salariului din domeniu.
În rest, starea lui M. este bună. În continuare pare interesat de mediu şi vioi. Doctorul Naghiu a găsit că este schimbat în bine, faţă de vizitele de până acum. Am ajuns cu trainingul de toaletă destul de departe în două luni, nu mai are Pampers decât noaptea. Bine că nu a trebuit să facem trainingul şoc cu duşul...
Am reînceput lucrul cu noua echipă...totul pare să meargă bine, de la bun început. Am fost de faţă la primele sesiuni cu I. (No2) de săptămâna aceasta. Nu am avut de făcut decât observaţii mici, lucrează corect. Ea a adus de la început un mare beneficiu în echipa noastră: era obişnuită de la Sf. Margareta să îşi facă singură desfăşurătorul zilnic şi a propus să facă şi aici la fel. Văzând aşa, A. (No1) s-a ambiţionat şi a spus că şi-l face şi ea (până acum i-l scriam eu, zi de zi). Şi iată că de acum încolo le dau duminica doar programele şi itemii, la fiecare...destul că trebuie să citesc şi să mă gândesc atât de mult la programe, am tocit cărţile astea două şi workshopurile lui R. I-am mărit puţin salariul lui A. (No1) ca să aibă un plus pentru că este cea mai veche în echipă, dar nu părea prea mulţumită. Oare nu sunt eu la curent cu cât se plăteşte în familii? Oricum am spus că le voi mări salariul la amândouă pentru desfăşurătorul care îmi face o economie de jumătate de oră zilnic - dar o să mai întreb, ca să fiu sigură că ele sunt la acelaşi nivel cu media salariului din domeniu.
În rest, starea lui M. este bună. În continuare pare interesat de mediu şi vioi. Doctorul Naghiu a găsit că este schimbat în bine, faţă de vizitele de până acum. Am ajuns cu trainingul de toaletă destul de departe în două luni, nu mai are Pampers decât noaptea. Bine că nu a trebuit să facem trainingul şoc cu duşul...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)