A holliday for an autistic child

Vineri, 16 iunie 2006

Între timp am reuşit oarecum să rezolvăm enigma cu vacanţa...spun aşa pentru că în ultimele două săptămâni am pierdut foarte mult timp cu depunerea paşaportului, căutarea pe Internet de informaţii şi de bilete de avion, şi schimb de scrisori impacientate şi interminabile cu T.
Partea I
a. După două tentative nereuşite reuşesc să depun actele pentru paşaport...am aflat în final de ce era întotdeauna o coadă imensă şi eram prea departe ca să pot ajunge la ghişeu: cineva cu spirit de organizare făcea încă de la prânz o listă "neoficială" cu numere, astfel încât la ora deschiderii ghişeului (14,00) deja lista era foarte lungă. Când stăteam la coadă, a ieşit o poliţistă binevoitoare care a spus că îi dă afară pe toţi care urmează lista :)) , ceea ce mi s-a părut a fi "cireaşa de pe tort" - după ce că holul în care ne înghesuiam era mizerabil, nu aveau mai multe ghişee deschise şi nu găseau ei singuri o metodă de organizare ca să evite coada şi certurile sordide între oameni exasperaţi...no comment.
Revenind la clientul meu, am reuşit să îi fac în grabă o foto de paşaport (pe afişele lor nu era clar dacă trebuie sau nu, am aflat la coadă şi am făcut repede fotografii în piaţă) apoi am chemat-o pe I., care ar fi trebuit să înceapă sesiunea la ora aceea, ca să mai aibă grijă de el prin preajma cozii (a durat cam două ore).
În fine, ajungem la ghişeu cu M. fără să protesteze şi fără să fugă. Durează doar un minut să se verifice similaritatea fotografiei cu persoanele...dar poliţista îmi spune, cu un aer teribil de inteligent :( , că ea ştie că pentru scoaterea copilului din ţară trebuie totuşi acordul tatălui. Nu îi mai spun că mi se pare ilogic să se dea o lege prin care poţi să îl treci pe paşaport dar nu poţi să îl scoţi din ţară...plecăm şi mă informez de la faţa locului (cineva din conducerea Aviaţiei Civile). Din fericire, răspunsul este pozitiv: legea se aplică, nu am nevoie decât de sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă, în care între altele se spune că mi se încredinţează copilul mie.
Partea a IIa
Slalom enervant printre ofertele de bilete ale agenţiilor de turism. Mi se par toate scumpe, mai ales că sunt cu escale fie la Milano, fie la Barcelona, fie la Madrid...unele au doar o oră între avioane (dacă primul întârzie, ne-am aranjat). În plus, aflu de la colegi, rezervările sunt simbolice pentru că, din cauza cererii mari de bilete de avion, vor să se achite biletul în cel mult o săptămână (iar eu nu am bani să îl plătesc într-o săptămână).
Până la urmă tot T. găseşte varianta cea mai inteligentă: cumpără ea acolo printr-o agenţie locală două locuri la o cursă charter, urmând ca eu să trimit o parte din bani părinţilor ei iar restul să îi dau ei când ajungem acolo. Ne costă 850 de euro biletele la charter, dar merită. Mergem în august la Palma de Mallorca!!

A team on short term...

Marţi, 13 iunie 2006

La şedinţa de sâmbătă am primit o veste care m-a descumpănit...M1 m-a anunţat că se închide căminul, şi nu mai are unde să stea până în septembrie - deci începând de la sfârşitul acestei săptămâni nu va mai veni.
Şi I. va întrerupe pe vară, pentru că pleacă în vacanţă la 1 iulie: şi ea a fost dată afară din cămin (unde stătea clandestin) pe 1 iunie şi i-am găsit o variantă, e drept modestă, dar fără bani, numai ca să nu se dezintegreze echipa. Nu regret prea mult absenţa ei pe vară...relaţia ei proastă cu M. şi superficialitatea sunt atât de evidente, încât nu ştiu cât de mult îl ajută.
Nu mă simt bine, pentru că m-am străduit atât de mult să funcţioneze echipa asta! Nu mai am energie pentru o nouă selecţie - de altfel, acum majoritatea studenţilor din provincie pleacă, nu ştiu dacă aş mai găsi la fel de mulţi interesaţi.
Din fericire, A. locuieşte din Bucureşti şi va veni să lucreze cu M. toată vara. Cine va fi al doilea tutore pe sesiunea alternativă? Probabil eu...tot am făcut sesiuni suplimentare în aceste două luni, m-am obişnuit :(.

New programs

Joi, 8 iunie 2006

Ce am introdus nou în ultima vreme.... Lângă potrivirea de imagini (Matching 2d:2d) am introdus şi potrivire de cartonaşe colorate (Matching colours) care a mers foarte repede, acum e aproape terminat. Alt program nou este Block imitation, imitaţie de construcţie de cuburi (se începe cu două cuburi) îl face pentru că pare tot o continuare a imitaţiei cu obiecte, însă nu îi place foarte mult. Nonverbal imitation gross motor (imitaţie de mişcări) a trebuit adaptat pentru că nu reuşea în cazul gesturilor cu o mână să îşi dea seama pe care dintre mîini trebuie să o mişte el (chiar dacă am încercat cu convenţia "în oglindă" şi cu diverse tipuri de prompturi ...am introdus atunci pentru început mişcările simultane (bate în masă cu două mâini, le întinde în faţă, le ridică în sus etc.). De asemenea, nu reuşeşte să identifice acţiunile repetate (bătut de două ori în masă - am eliminat repetiţia în acţiuni pentru că nu face decât să complice cerinţa). O surpriză neplăcută a fost la imitaţia facială (Oral nonverbal imitation), în care imită pe tutore cu o mişcare facială (cască, zâmbeşte, încreţeşte nasul, se încruntă) - introdus săptămâna trecută. Deşi M. este destul de complex în repertoriul mişcărilor şi expresiei feţei, nu poate să le facă la comandă sau să le imite cu uşurinţă. La mişcările de corp îi lipseşte disciplina observaţiei iar la mişcările feţei pare că pur şi simplu nu înţelege ce vrem de la el...
La programe mă gândesc de obicei seara, după ce el adoarme. Îmi iau dosarul şi materialele de pe Internet în braţe şi mă tot gândesc ce să introduc şi cum să mai facem...

First ended programs

Joi, 8 iunie 2006

Am reuşit să terminăm câteva programe - Matching 3d:3d (potrivire de obiecte tridimensionale), Non-verbal imitation objects (imitaţie de acţiuni cu obiecte) şi Receptive instructions objects (îndeplinire de instrucţiuni, dar tot cu obiecte). Le scoatem în generalizare dar asta înseamnă deocamdată schimbarea locaţiei (mutate pe covor, apoi în altă cameră). E destul de greu să te plimbi cu obiectele în altă cameră şi să le pui apoi la loc, dar asta este! Trebuie să recitesc ce s-a spus despre generalizare la training, pentru că mi se pare greu de făcut. Pentru noi generalizarea de persoane va fi dificilă pentru că în afară de tutori, de mine şi de mama mea la care mai mergem uneori în vizită, nu am pe nimeni care să exerseze instrucţiunile sau potrivirile.
Din restul programelor curente, unele merg, unele nu merg. La Receptive labels (identificarea obiectelor) avem în continuare predare-discriminare- masterare, însă adesea refuză să facă programul sau să îl termine. În continuare Receptive labels este plasat în desfăşurător lângă programe care i se par uşoare, astfel încât să fie atras în programul acesta "nesuferit" pe nesimţite...
O altă problemă care a apărut săptămâna aceasta a fost saţietatea faţă de recompense. Asistam odată din cealaltă cameră la o sesiune în care lucrau I. şi M1, iar M. nu voia să vină la masa de lucru, nu îi mai plăcea nimic (era cald, după-masa, avusese toată dimineaţa chipsuri şi covrigei ca recompense şi dintr-o dată nu a mai vrut nimic). Atunci văzându-le că încep să se întindă la vorbă între ele şi să nu ne alegem cu nimic pe o sesiune, am venit cu o idee nouă: am înşirat pe bibliotecă păhărele foarte mici de plastic în care pusesem două înghiţituri de suc (a doua zi, o linguriţă de îngheţată) şi primea câte un "premiu" după fiecare program, în afară de recompensa materială asociată cu fiecare comandă îndeplinită. M. a reacţionat imediat, cum a văzut că a apărut ceva interesant în scenă...a revenit la masă şi cerea foarte energic prin gesturi păhărelul cuvenit, în pauza dintre programe. De atunci începem sesiunea în modul clasic, şi cum apare plictiseala apar şi păhărelele...dar din nou, fetele nu aveau nici o idee. Dacă îmi vine mie vreo idee, bine...în rest, ele nu fac decât să execute deocamdată.

Evolution of the team

Vineri, 2 iunie 2006

Cum s-au mai schimbat fetele şi cum merge terapia...am început să am curaj să lipsesc de acasă când sunt câte două pe sesiune pentru că au început să lucreze corect, şi studiindu-le m-am convins că nu ar fi agresive cu M. În continuare, momentele în care se întâlnesc toate trei (aşa-zisele şedinţe) mă enervează. Nu fac efortul să vină cu idei privind programele (deşi le-am încurajat întotdeauna să spună tot ce cred) însă acum se cunosc mai bine şi folosesc momentele ca să relaţioneze: unde se mai duc în timpul liber, ce examene au de dat în sesiune, ce se mai întâmplă pe la facultate etc. A. şi M1 care sunt mai conştiincioase se miră de superficialitatea lui I., care se mulţumeşte să treacă examenele şi să copieze de câte ori poate.
În programul curent ele se comportă cam la fel...singura care a început să scrie observaţii pe desfăşurător este A., celelalte două sunt la fel de superficiale. I. mă îngrijorează prin greşelile pe care le face (uită să dea SD-ul în acelaşi fel, să spună "bravo" simultan cu recompensa materială, sau să schimbe locul obiectelor pe masă). Şi nu am lăsat-o mai niciodată singură cu M. pentru că se poartă cu prea puţin tact şi dintre toate are relaţia cea mai proastă cu M. Uneori el o mai provoacă la câte un joc de alergat prin casă, dar când o vede la uşă nu are nici o bucurie pe figură (când sună ele el se repede bucuros la uşa de la intrare cu o expresie de curiozitate şi aşteptare).
La un moment dat am avut şi un moment neplăcut: mi-a dispărut un şirag de mărgele de ametist (nu prea scump, nu era şlefuit) şi un ceas de mână. M-am simţit aiurea nu din cauza obiectelor ci pentru că nu mă mai simţeam în siguranţă...cum să am încredere să las copilul cu ele dacă se gândesc la astfel de lucruri? M-am plâns lui A. pentru că ştiam că (a) ea nu ar pune mâna pe nimic nici dacă ai lăsa-o să doarmă pe o saltea cu bani; (b) e suficient de prietenă cu ele ca să le spună neoficial că m-am prins că lipsesc obiecte. Poate că cea care le luase a crezut că o să dau vina pe bonă (mai este o bonă care vine o singură dată pe săptămână cîteva ore, când nu pot ele să vină, dar nu am suspectat-o pe ea pentru că nu o interesează bijuteriile şi nici măcar nu este în temă cu venirea fetelor, ştie că este singura care mai intră în casă în afară de mine). Cam la o săptămână după asta am găsit obiectele în locuri în care nu le-aş fi pus niciodată şi sigur nu fuseseră (ceasul l-am găsit în dulap, între nişte haine)...
În altă ordine de idei, toate trei par a se fi obişnuit cu programele şi au mai multă încredere în ele însele. Am încercat să le încurajez când lucrează bine şi să le fac observaţii într-un mod cât mai obiectiv (să evit reproşurile şi tonul nervos) astfel încât să înţeleagă că sunt observaţii profesionale, nu personale. Feed-back-ul faţă de ele trebuie adaptat însă la personalitatea fiecăreia. Cu A. de exemplu nu trebuie făcute observaţii pentru că este destul de introvertită, iar observaţiile ar inhiba-o şi mai mult; oricum trebuie să am încredere, pentru că se cenzurează singură. Cu I. dimpotrivă, trebuie insistat pe greşeli pentru că o interesează mai mult banii decât perfecţionarea ei în terapie, procedează ca la cursuri (crede că trebuie să "aibă notă de trecere" la lucru...timpul trece, leafa merge). Mi s-a întâmplat să îi spun că a greşit (auzisem prin uşa închisă) şi ea să mintă că nu a fost aşa (A. era de faţă şi o privea mustrător). M1 lucrează bine şi se şi joacă frumos cu copilul dar, nu ştiu de ce, am senzaţia că în sinea ei este destul de răutăcioasă şi mă judecă pentru lucruri minore care nu privesc terapia. Un mare efort să creezi şi să menţii o echipă...

Searching for a holliday

Duminică, 28 mai 2006

De o lună încoace mă gândesc la o vacanţă cât mai reuşită, noi nu am avut vacanţe până acum din lipsă de bani...se spune pe forum că vacanţele reuşite contribuie la motivarea copilului. Când ne-au vizitat în martie T. şi soţul ei (care locuiesc în Palma de Mallorca de doi ani) ne-au invitat să venim în concediu pentru două săptămâni, şi nu ne-ar costa decât avionul şi cheltuiala minimă. Însă pentru asta avem nevoie de un zbor charter şi agenţiile m-au refuzat până acum: charterul nu e disponibil decât pentru pachete turistice întregi, cu cazare. O singură agenţie mi-a oferit un zbor direct dar costă 980 de euro...cam mult pentru fondurile noastre. O altă variantă este să luăm un zbor obişnuit până la Barcelona (dar nici aşa nu mai găsim pentru august, am găsit doar cu 550 de euro) şi să mergem cu feribotul (150 de euro) până la insulă. T. zice că putem dormi o seară în Barcelona la nişte prieteni de ai ei şi să plecăm cu vaporul a doua zi (dar oare cum se va comporta M. cu răul lui de transport şi cu un drum atât de lung?). Între timp căutarea asta mi-a consumat resursele...se pare că la români orice lucru mărunt se obţine cu nervi şi cheltuială de energie, iar eu sunt deja la pământ după o lună şi jumătate de ABA.
Mă mai îngrijorează şi trecerea copilului pe paşaport şi ieşirea din ţară...s-a dat în ianuarie o lege prin care, dacă sentinţa de încredinţare a copilului e definitivă, nu mai e nevoie de acordul celuilalt părinte pentru scoaterea copilului din ţară (altfel nici nu am putea: nimeni nu ştie unde este tatăl lui M.) dar oare se aplică ea?
Mă grăbesc să depun actele la paşaport zilele acestea, T. are nevoie să îmi iasă cât mai repede ca să îmi facă o invitaţie oficială la un notar spaniol. Emiterea paşaportului durează o lună (!) altfel, taxa de urgenţă este de 35 de euro (mi se pare absurd). Am mai încercat de vreo două ori să le depun, dar este o coadă imensă, nu am avut nici o şansă mai ales că trebuie să stau şi cu M. la coadă ca să fie arătat la acte, să se verifice că este el cel din poză. Mai încercăm săptămâna aceasta dar am obosit rău de tot, am şi o perioadă profesională aglomerată.