Waiting for the training

Miercuri, 22 februarie 2006

Aştept cu nerăbdare trainingul pentru părinţi pe care îl organizează shakalu. Am sunat la centrul HM şi va avea loc într-un loc destul de îndepărtat de mine, pe lângă Circ, săptămâna viitoare.
În ultima vreme am vorbit pe mess cu bi din Slatina şi cu evi din Constanţa. Pe forum a apărut şi o nouă mămică, teo, cred că ea are şansele cele mai mari să reuşească pentru că băiatul ei are doar doi ani jumătate. Se pare că pentru M al meu trebuie început fără întârziere (ABA trebuie făcută minim doi ani intensiv şi să înceapă cel târziu la cinci ani). Dar cum să încep? Cu cine? Nu am primit nici un telefon în urma anunţurilor pe care le-am lipit la facultăţi.
Bi este foarte curajoasă că lucrează singură cu băiatul ei de câteva luni. Eu nici nu am înţeles bine ce face, cu ce reuşeşte să umple patru ore, darămite să mă apuc să lucrez ceva... Mama se învârte pe aici cu o figură posomorâtă şi vorbeşte numai despre spital (are programare o săptămână pentru recuperare la un spital imediat după training), iar pentru A. (căţeluşa noastră, caniş negru, 8 ani şi jumătate) iarna a fost cum nu se poate mai grea. Ea avea un fel de bronşită cronică, care s-a agravat şi tuşeşte din ce în ce mai rău, pare că nu va trăi încă un an...trebuie să mă duc la doctor să îşi dea o părere dacă poate să îi facă vaccinul anual sau nu.

The second Portage test

Duminică, 19 februarie 2006

Am descoperit că testul Portage pe care l-am făcut pe 1 ianuarie lui M era greşit...între timp am citit mai multe materiale şi am înţeles cum trebuie aplicat. Nu trebuie să bifezi anumiţi itemi doar pentru că presupui că i-ar putea face...ori îi face ori nu îi face! Aşa că am reluat secţiunile pe rând şi a ieşit aşa: motor 4 ani, autoservire 4 ani, socializare 4 ani, cognitiv 3 ani (cu doar 80% din itemi), limbaj 1,5 ani (aici e problema cea mai mare, că nu vorbeşte deloc) deci vârsta mentală 3,3 ani (el împlineşte cinci ani peste două luni) şi un IQ de 62.
Probabil când l-am completat prima dată nu voiam să cred cât e de mare întîrzierea, speram să iasă o problemă mai mică (îmi amintesc că m-am consolat cu faptul că IQ e la limita retardului). Dar realitatea e că data trecută am bifat nişte itemi fiind sigură că îi face şi nu a fost deloc aşa...de exemplu itemul 42 (cognitiv), "Arată zece părţi ale corpului" nu este deloc aşa... sigur le ştia astă-toamnă dar acum nu le mai ştie...le-a uitat şi nici nu mi-am dat seama!! Deci am avut de-a face cu o întârziere vizibilă iarna asta...de fapt se putea vedea că mai mult aleargă prin casă fără ţintă decât să facă altceva, puteam să îmi imaginez, dar cum eram absorbită de lucru şi de menaj nici nu mi-am dat seama. Iarna asta a fost destul de greu fiind şi mama pe aici şi a trebuit să mă ocup de ei amândoi...şi nu numai să mă ocup, dar să o şi întreţin pe mama cu subiecte pentru că se plictisea şi a fost atât de obositoare!...de multe ori îi spuneam "ştii cât am de lucru, cum vrei să lucrez dacă vorbeşti întruna?!" iar în timpul ăsta copilul regresa încet dar sigur...ce o să mă fac?? Dumnezeule, ce o să mă fac??

Parents and therapists II

Marţi, 14 februarie 2006
Ca să mă gândesc la alţi terapeuţi şi terapii trebuie să mă întorc în timp în jurul vârstei de trei ani...după cum spuneam, când au apărut problemele nu aveam suspiciunea că am avea de-a face cu spectrul autist...aşadar, neprimind răspunsuri de la medicii obişnuiţi, am încercat şi pe celelalte căi.
Terapiile complementare sunt un domeniu controversat din cauză că sunt foarte multe persoane care pretind că au "daruri de la Dumnezeu" dar sunt de o calitate umană îndoielnică şi atunci pare neverosimil că Dumnezeu le-a dat acele daruri...am descoperit de-a lungul anilor în care am studiat subiectul că de fapt calităţile paranormale nu sunt "date" întotdeauna ci se pot şi cultiva. Ceea ce se cultivă mai puţin la terapeuţii din România, din păcate, este înălţimea spirituală. Dar să revin la terapiile pe care le-am încercat cu M.
a) Cristaloterapie. Deşi e la modă şi multe cabinete de terapii complementare îşi afişează şi asta între posibilităţi, mai nimeni nu ştie cu adevărat cristaloterapie în România...şi nu numai că nu ştiu, dar nici nu conştientizează pericolele folosirii greşite a cristalelor. Deci eu l-am dus pe M la doamna AI, singura pe care o consider avizată în acest domeniu. Mi-a spus de la început că receptivitatea lui e cam mică, la minim, dar să încercăm...ea voia sincer sa mă ajute. Am făcut 15 şedinţe pe o perioadă de două luni, cam din trei în trei zile...şi nu au avut nici un rezultat. M nu primea energia pur şi simplu. Simţea sigur intervenţia pentru că se tavălea pe jos când voia să pună mâinile pe aura lui şi făcea unele dintre cele mai urâte crize de opoziţie.
b) Sacroterapie. Majoritatea părinţilor înţeleg greşit sacroterapia - îşi închipuie că dacă l-au dat pe listă la "n" biserici şi mânăstiri sau dacă l-au împărtăşit, sau dacă au intrat odată în biserică şi au reuşit să se roage sincer, au făcut tot ce trebuia în acest sens...greşit. Sacroterapia înseamnă să încerci să te apropii de Dumnezeu cu speranţa că îţi vor fi ascultate mai mult rugăciunile pentru puiul tău.
Pentru noi sacroterapia a început atunci când am fost cu fotografia lui M la L., o clarvăzătoare (adevărată, nu pretinsă) care câştigase acest dar după ce supravieţuise după o boală gravă. Avea ceva deosebit de pur în privire şi prezenţă şi m-a impresionat. Ea mi-a spus că M va vorbi şi se va vindeca (probabil mă voi întreba ani de acum înainte ce a însemnat a "vindeca"...a trăi în lume, a fi funcţional?...sau a fi recuperat? e o deosebire între cele două). L. a făcut pentru mine ceea ce mama mea nu a făcut niciodată - m-a învăţat prin demonstraţie practică să mă rog în fiecare zi la Maica Domnului pentru M. Restul...este la biserică. Am descoperit cu uimire, mergând la slujbe şi citind cărţi sfinte, că de fapt normele religioase sunt atât de simple! dar nimeni nu le face un loc în viaţă, aproape toţi le încălcăm sistematic...şi destul de puţini oameni se gândesc cu adevărat la Dumnezeu. Pentru noi, părinţii de copii cu probleme, este obligatoriu să încercăm să ne curăţăm de păcate ca să fie primite rugăciunile pentru copiii noştri - şi să facem asta nu o dată -de două ori, când ne aducem aminte, ci tot timpul...dacă ne schimbăm şi noi atitudinea, vom primi ajutor de Sus (cel puţin mie asta mi s-a întâmplat).
c) Reiki. Am încercat şi Reiki (acum şase luni) cu un terapeut care dorea să ne ajute pentru că avea o fetiţă (normală) de vârsta lui M. Şi aici am avut ceva probleme, nu de respingere (îl simpatiza pe terapeut) dar nu înţelegea de ce trebuie să stea întins pe pat...şi nu stătea, râdea şi pleca. Atunci terapeutul a avut ideea să îmi acorde şi mie o şedinţă în costul tratamentului lui M. Cu asta a reuşit ca M să accepte tratamentul pentru că mă imita - dacă vedea că eu stau întinsă acolo zece minute i se părea natural să stea şi el după aceea. Tratamentul a avut rezultate dar nu cum aş fi vrut eu...şi anume, a avut rezultate la mine (am avut o iarnă excepţională în care nu am răcit niciodată iar mintea a funcţionat în mod deosebit) iar la M nu s-a văzut aproape nimic decât o mai bună dezvoltare fizică, probabil.