Sensory integration (2)

Joi, 2 noiembrie 2006

(Am scris un rezumat la seminarul cu Renee McDonell)
Simţurile sunt instrumente care ajută la stăpânirea mediului şi realizarea sarcinilor. În anii 60 o terapeută, Jane Eyre, a observat că există copii care au reacţii disproporţionate faţă de mediu (fie diminuate, fie exagerate). Existau copii cu probleme de a atinge anumite lucruri, de a suporta anumite zgomote etc. Procesarea defectuoasă a informaţiei le afecta integrarea în mediul înconjuraător, pentru că activităţile zilnice depind de procesarea informaţiei. Deci tulburările din spectrul autist reprezintă, printre altele, o tulburare neurologică a creierului, cu referire la modul de receptare şi procesare a informaţiei.
Problemele copiilor pot fi: vizuale, auditive, tactile, gustative, vestibulare (diferite de auditive- se referă la probleme care ţin numai de o anumită parte a urechii), proprioceptive (sensibilitatea care ne permite să percepem corpul în spaţiu: de exemplu dacă închidem ochii şi ridicăm mâna simţim totuşi unde este plasat corpul şi mâna: copii care au astfel de probleme se lovesc de lucruri pentru că nu îşi simt corpul în spaţiu) .
Stimulii neplăcuţi reprezintă o informaţie nouă care o şterge pe cea veche. Circuitul informaţional este Receptor – coloana vertebrală - creier- înapoi la receptor. „Motorul” copiilor funcţionează cu viteze diferite (fie prea încet, fie prea repede): îl putem influenţa schimbând mediul înconjurător.
..............................................................................
În final concluzia cea mai importantă a avut referire directă la ABA: disputa între COMPORTAMENTAL ŞI SENZORIAL. În ABA se tratează anumite comportamente deficitare ca şi comportamente în sine, dar de fapt problema nu e comportamentală, ci senzorială: trebuie înţeleasă cauza senzorială a acelui comportament (reacţiile exagerate ţin şi de frustrarea de a nu putea comunica). Sensory integration exclude prin acest raţionament frustration tolerance din ABA: în aceasta din urmă, comportamentele deficitare care sunt blocate prin şocul produs de stimulii nedoriţi prin exces. În sensory integration, totul presupune integrarea treptată din toate punctele de vedere, iar în prima fază mediul se adaptează la copil şi nu invers, urmând ca adaptarea să se producă pe măsură ce toleranţa senzorială creşte şi reacţiile se apropie de normal.

Sensory integration (I)

Duminică, 29 octombrie 2006

De curând am fost la un seminar cu World Vision în care o terapeută din America, Renee McDonell, a prezentat o nouă terapie, sensory integration. Terapia este mai degrabă o perspectivă decât un drum pe care o echipă să îl prefere, excluzînd alte drumuri. Mi se pare mai degrabă o completare la ABA decât o alternativă. Dar, ce mi se pare mai important, mi se pare o confirmare a concluziilor la care am ajuns, tot gândindu-mă la terapie şi la recuperarea copiilor. Şi anume, bătălia cea mai importantă nu se dă pentru achiziţia de cunoştinţe şi de comportamente dezirabile (ca în versiunea de ABA larg răspândită acum în familii, în care obţinerea controlului este cea mai importantă verigă) ci pentru obţinerea celei mai bune stări de funcţionare a creierului. Sensory integration se bazează pe perspectiva funcţională în care comportamentele nedorite ale copilului şi hiperkinezia vin dintr-o nevoie a creierului. Ele nu se pot bloca artificial şi nici nu este bine să se impună copilului reprimarea lor, pentru că nevoia creierului există oricum. Deci mai degrabă se caută o adecvare continuă a programului, activităţilor, stimulilor şi prompturilor la nevoile senzoriale ale copilului.
Mi-a plăcut foarte mult de Renee pentru modul în care şi-a prezentat modelul şi pentru ceea ce este ea - o personalitate liberă, inteligentă, firească, cu o eficienţă în comunicare pe care numai cineva crescut în America o poate avea.
Mi-a plăcut şi prezentarea pe care a făcut-o mama gemenilor, şi casetele pe care le-a proiectat (noi suntem aşa de departe de ce am văzut acolo! şi pe cooperare, şi pe programe - suntem încă la început, aşa mi se pare).
În schimb, comunicarea pe grupuri de părinţi, pe care o aşteptam cu nerăbdare, m-a dezamăgit. M-am convins încă odată că noi românii nu avem educaţie în comunicare şi nu ştim să ne ajutăm unii pe alţii prin asta. Şi uneori, nici nu vrem. Dar să mă explic: am fost într-un grup de doar şase părinţi şi se presupunea că trebuie să vorbim fiecare despre copilul lui şi despre terapia pe care o urmăm. Ei bine, nu am reuşit pentru că primul părinte (tată) a vorbit interminabil, fără cap şi coadă, descriind mai mult copilul decât soluţiile pe care le caută sau eforturile pe care le face. A doua era mama unui copil cu IQ mai mic (o cunoşteam din altă parte) ea a fost întreruptă pentru că a treia mamă din grup, cu gura mai mare, voia să vorbească despre copilul ei, care avea dimpotrivă un IQ mai mare. Această a treia vorbitoare a vorbit şi ea destul de divergent, mai mult despre cât de mult este ea dispusă să facă pentru copil şi ceilalţi din familie, nu. Moderatoarea, coordonator ABA din câte am înţeles, numai moderator nu se putea numi... a lăsat pe fiecare să vorbească oricât şi despre orice, nu a făcut nici un efort să focalizeze discuţia spre ceva şi nici să facă pe participanţi să se respecte unii pe alţii. Iar când a ajuns rândul meu şi am pus o întrebare concretă despre programele de stimulare a verbalizării, a dat din colţ în colţ... din câte am putut citi printre rânduri, era un răspuns tip "cârlig", nevrând să dea gratis o informaţie pentru care aşteaptă bani, de obicei. Nu apreciez asemenea oameni care trag cât pot de o informaţie mică pentru bani...înseamnă că nu au prea multe de dat :) .Iar ultima din grup, după mine (venise şi cu un tutore), nu a apucat să mai vorbească deloc pentru că expirase timpul de discuţii - dar ea părea să fie cea mai interesantă, spunea că face ABA cu copilul de un an jumătate - şi să nu mă îngrijorez, că nu există un timp standard în care ar trebui să se declanşeze vorbirea.
Într-un cuvânt, două plusuri pentru americani, un minus pentru români...

The new team

Marţi, 24 octombrie 2006

M-am hotărât...am angajat pe cele două candidate cu care am vorbit acum o săptămână. Începând de vineri le-am chemat la probe (fiecare câte trei probe de câte o oră) şi nu mi-au contrazis impresia formată la interviu. Sunt foarte diferite una de alta...Cea cu experienţă, I. (de acum încolo îi spun No2 pentru că No1 este A.) are un stil mai distant, deşi nu este deloc rece, ci blândă şi tolerantă. Mi-a plăcut ce povesteşte despre copilul cu care a lucrat la Sf. Margareta, s-a ataşat de el şi a făcut tot ce putea ca să îl ajute. A subliniat că atitudinea părinţilor este foarte importantă, stabilise nişte convenţii cu mama copilului pe care le respectau amândouă. Aflu, între altele, că merge la biserică duminica - şi asta îmi face o impresie şi mai bună. Convorbirile din timpul probelor au confirmat evaluarea mea iniţială: are o logică bună care funcţionează foarte bine în cazul înţelegerii programelor. Faptul că este foarte silitoare şi se ţine de şcoală este un atu în plus, cunoştinţele se vor completa. De asemenea, reacţiile ei la comportamentele nedorite au fost bune: M. a căutat să vadă ce i se permite şi a venit regulat să o înghesuie în fotoliu şi să o tragă de părul bogat şi lung. Ea a privit cu toleranţă aceste încercări, fără prea multe reacţii: pasivitatea ei mi s-a părut calculată. Singurul punct negativ a fost că nu a avut nici o încercare de joc, tot timpul probelor a discutat despre terapie şi programe. La acest capitol ne-am înţeles foarte bine, cred că trainingul în cazul ei va fi scurt.
Cu cealaltă, A2 (să îi spunem No3) este cu totul altă poveste. Dacă M. a hotărât de la prima vedere că este prietena lui, probele au decurs fără probleme. M-a impresionat de-a dreptul prospeţimea cu care a intrat în legătură cu M. A găsit din instinct ideea de a-l lăuda şi de a se arăta încântată de toate acţiunile lui. Alte idei bune: a vorbit mult singură, a pus întrebări copilului (întrebări la care a răspuns singură) şi a completat acţiunile lui cu acţiuni de-ale ei, dându-i astfel impresia că este implicat complet (diminuîndu-i astfel nivelul de frustrare).
Săptămâna aceasta voi fixa separat cu ele trainingul...echipa a apărut la timp, nu mai rezist să lucrăm doar două cu M.!

Finding new members for the team

Marţi, 17 octombrie 2006

Cred că am găsit ceea ce căutam...ieri, din cele şase persoane chemate la interviu, s-au prezentat doar două. Însă acestea două vor fi de ajuns pentru echipa noastră, aşa am sentimentul.
L-am luat din nou pe M. cu mine la interviu, era o zi în care A. nu lucra. Într-un fel a fost mai bine, am testat şi reacţia lui. Cum am ajuns, prima candidată ne aştepta în faţa uşii de sticlă a biroului. Roşcată, scundă şi foarte subţire, părea o miniatură. M. s-a dus direct la ea şi a luat-o încântat de mână, nevenindu-i să creadă că era adevărată. "Hei, părea să spună din priviri, ia uitaţi-vă ce minionă! Îi ajung până la umăr! Asta da, seamănă a prietenă!" Aşa că restul interviului a decurs relaxat, deşi a durat aproape o oră. Candidata părea motivată, pentru că încă nu şi-a dat diploma şi nu poate să se angajeze ca sociolog. Nu îi place nici să se angajeze într-o organizaţie, şi un job de genul acesta este exact ce i-ar conveni.
Apoi s-a prezentat a doua candidată, cea cu care vorbisem duminică seara la telefon. La telefon m-am gândit că poate se laudă, dar a reieşit că într-adevăr a lucrat ABA trei luni la Sf Margareta, cu un copil de cinci ani, şi că îşi proiecta singură programele (aşa se obişnuieşte acolo, nu au coordonatori). În cazul acesta, pentru noi este aur curat, ar lua mult mai puţin să adaptăm modelul ei la modelul nostru decât să o instruiesc de la capăt. Mi s-a părut că a impresionat-o când a auzit că M. nu îşi cunoaşte tatăl decât din poze... Eu sunt atât de obişnuită cu acest fapt, încât îl prezint oarecum neutru.
În continuare îmi voi respecta principiul şi le voi suna doar după câteva zile să le anunţ de rezultatul interviului (le-am anunţat că vor trece câteva zile în care să ne gândim - eu, dacă sunt potrivite, şi ele, dacă vor să se implice).

The second selection results

Cea de-a doua selecţie a mers mai slab decit prima, e limpede...tot aşa, multe telefoane, dar numărul de candidaţi a mai scăzut. Studenţii interesaţi sunt mai puţini, iar implicarea lor este mai mult materială. Am reţinut totuşi nişte CV-uri şi am invitat mâine la interviu şase candidaţi. Una dintre ele este o absolventă de Sociologie care a dat două telefoane şi a insistat să primească confirmare pentru CV-ul trimis. Ultima pe care am acceptat-o la interviu este o studentă la Psihologie care a sunat chiar în seara asta. Eu eram la Carrefour şi răsfoiam o carte de la Teora, nu prea se auzea...în fine, când mi-a spus că a lucrat ABA trei luni am devenit atentă. Am cerut amănunte (nu am primit telefoane de la nimeni care să fi lucrat deja) şi mi-a spus că a învăţat la Sf. Margareta. Aşa da, era plauzibil. aşa că am invitat-o direct la interviu şi să aducă un CV cu ea...vedem mâine ce se îmtâmplă. Am lucrat toată vara la schimb cu A. şi nu mai rezist.

Positive effects of the holliday

Marţi, 3 octombrie 2006

Toată lumea spune că M. s-a întors din vacanţă schimbat mult în bine: mai prezent, mai interactiv, mai atent (mă bazez mai ales pe părerea lui A. care îl cunoaşte bine). În timpul acesta am urmat şi tratamentul homeopatic, deci nu ştiu care dintre cele două a avut influenţa cea mai bună.
Cert este că vom reuşi să scăpăm în curând de Pampers pe timpul zilei, însă momentul în care toaleta va fi independentă este departe. În primul rând nu am rezolvat decât "treaba mică", pentru cealaltă se pare că are o asociere în minte...vine cu Pampersul în mână ca şi cum ar fi o toaletă ambulantă. În al doilea rând, şi pentru ce am câştigat deja trebuie "prins" în baie, altfel încă se produc accidente prin casă (minime, pentru că îl cunoaştem bine şi reuşim să le prevenim).
În al doilea rând, sunetele persistă şi se înmulţesc. Problema cea mai grea este trecerea acestor sunete pe care el le scoate întâmplător (sunt sunete cu sens, nu sunt autostimulări) în mediul structurat, în programul de la masă.
Pentru asta am mare nevoie de oameni...Uneori regret că am renunţat la serviciile lui I. (ea nu s-a retras precum M1, a sunat acum două săptămâni, mi-a spus că s-a întors în Bucureşti şi că poate să reia lucrul. Hotărârea mea însă era luată...relaţia ei cu M. nu a fost suficient de bună şi M. are nevoie în primul rând de relaxare, de asta m-am convins în vara asta). Tot ce s-a întâmplat până acum în terapie confirmă ipoteza mea iniţială despre rolul relaţiei cu tutorii în recuperarea copiilor.
Deci, înapoi la selecţie şi la anunţurile din ziar. Telefoanele au început să sune şi am primit câteva CV-uri. Nimic interesant până acum. Sunt sigură însă că vor apare şi oamenii potriviţi.
La serviciu, am un mare noroc în toamna asta...printr-o conjunctură fericită, programul meu este mai liber (doar trei după-mese ocupate, faţă de cinci după-mese ca anul trecut).

Guarding angels and therapy

Miercuri, 27 septembrie 2006

Mi s- a întâmplat de mai multe ori, în aceste şase luni, să ajung la disperare pentru că programele lui M. nu mergeau. Workshopurile răsfoite de o sută de ori, întrebările puse pe forum sau pe lângă forum (cu bi fac de obicei schimb de experienţă pe messenger) şi totuşi...uneori, logica părea să fie neputincioasă. Şi atunci se întâmpla miracolul...răspunsurile veneau în somn. Uneori, după ce seara adormeam cu întrebarea în minte, dimineaţa mă trezeam cu răspunsul. Este ca şi cum un înger nevăzut ar sta lângă mine când dorm şi mi-ar şopti soluţia.
Aşa mi s-a întâmplat şi de curând: scriam nu demult despre programul Receptive body parts care nu mergea deloc - ba chiar îi provoca refuzuri violente. Răspunsul era simplu: noi predam părţile corpului purtând diferite haine (şi noi, şi el). În primul rând că în forma aceasta el nu ştia ce îi predau: haina, culoarea, corpul - era neclar. În al doilea rând, am observat că în orice program schimbarea contextului îl derutează puternic (în cazul acesta, faptul că hainele pe care le purtam erau mereu altele). Aşadar, de săptămâna aceasta începem să predăm părţile corpului fără haine (înaintea sittingului va fi dezbrăcat în maieu).
(Iar schimbarea contextului şi generalizarea sistematică vor fi urmărite atent de acum încolo. Mă bate gândul să angajez pe cineva special pentru generalizare...Peste câteva zile dau anunţ, să caut încă un tutore pentru lucru la masă.)