De curând am fost la un seminar cu World Vision în care o terapeută din America, Renee McDonell, a prezentat o nouă terapie, sensory integration. Terapia este mai degrabă o perspectivă decât un drum pe care o echipă să îl prefere, excluzînd alte drumuri. Mi se pare mai degrabă o completare la ABA decât o alternativă. Dar, ce mi se pare mai important, mi se pare o confirmare a concluziilor la care am ajuns, tot gândindu-mă la terapie şi la recuperarea copiilor. Şi anume, bătălia cea mai importantă nu se dă pentru achiziţia de cunoştinţe şi de comportamente dezirabile (ca în versiunea de ABA larg răspândită acum în familii, în care obţinerea controlului este cea mai importantă verigă) ci pentru obţinerea celei mai bune stări de funcţionare a creierului. Sensory integration se bazează pe perspectiva funcţională în care comportamentele nedorite ale copilului şi hiperkinezia vin dintr-o nevoie a creierului. Ele nu se pot bloca artificial şi nici nu este bine să se impună copilului reprimarea lor, pentru că nevoia creierului există oricum. Deci mai degrabă se caută o adecvare continuă a programului, activităţilor, stimulilor şi prompturilor la nevoile senzoriale ale copilului.
Mi-a plăcut foarte mult de Renee pentru modul în care şi-a prezentat modelul şi pentru ceea ce este ea - o personalitate liberă, inteligentă, firească, cu o eficienţă în comunicare pe care numai cineva crescut în America o poate avea.
Mi-a plăcut şi prezentarea pe care a făcut-o mama gemenilor, şi casetele pe care le-a proiectat (noi suntem aşa de departe de ce am văzut acolo! şi pe cooperare, şi pe programe - suntem încă la început, aşa mi se pare).
În schimb, comunicarea pe grupuri de părinţi, pe care o aşteptam cu nerăbdare, m-a dezamăgit. M-am convins încă odată că noi românii nu avem educaţie în comunicare şi nu ştim să ne ajutăm unii pe alţii prin asta. Şi uneori, nici nu vrem. Dar să mă explic: am fost într-un grup de doar şase părinţi şi se presupunea că trebuie să vorbim fiecare despre copilul lui şi despre terapia pe care o urmăm. Ei bine, nu am reuşit pentru că primul părinte (tată) a vorbit interminabil, fără cap şi coadă, descriind mai mult copilul decât soluţiile pe care le caută sau eforturile pe care le face. A doua era mama unui copil cu IQ mai mic (o cunoşteam din altă parte) ea a fost întreruptă pentru că a treia mamă din grup, cu gura mai mare, voia să vorbească despre copilul ei, care avea dimpotrivă un IQ mai mare. Această a treia vorbitoare a vorbit şi ea destul de divergent, mai mult despre cât de mult este ea dispusă să facă pentru copil şi ceilalţi din familie, nu. Moderatoarea, coordonator ABA din câte am înţeles, numai moderator nu se putea numi... a lăsat pe fiecare să vorbească oricât şi despre orice, nu a făcut nici un efort să focalizeze discuţia spre ceva şi nici să facă pe participanţi să se respecte unii pe alţii. Iar când a ajuns rândul meu şi am pus o întrebare concretă despre programele de stimulare a verbalizării, a dat din colţ în colţ... din câte am putut citi printre rânduri, era un răspuns tip "cârlig", nevrând să dea gratis o informaţie pentru care aşteaptă bani, de obicei. Nu apreciez asemenea oameni care trag cât pot de o informaţie mică pentru bani...înseamnă că nu au prea multe de dat :) .Iar ultima din grup, după mine (venise şi cu un tutore), nu a apucat să mai vorbească deloc pentru că expirase timpul de discuţii - dar ea părea să fie cea mai interesantă, spunea că face ABA cu copilul de un an jumătate - şi să nu mă îngrijorez, că nu există un timp standard în care ar trebui să se declanşeze vorbirea.
Într-un cuvânt, două plusuri pentru americani, un minus pentru români...
Mi-a plăcut foarte mult de Renee pentru modul în care şi-a prezentat modelul şi pentru ceea ce este ea - o personalitate liberă, inteligentă, firească, cu o eficienţă în comunicare pe care numai cineva crescut în America o poate avea.
Mi-a plăcut şi prezentarea pe care a făcut-o mama gemenilor, şi casetele pe care le-a proiectat (noi suntem aşa de departe de ce am văzut acolo! şi pe cooperare, şi pe programe - suntem încă la început, aşa mi se pare).
În schimb, comunicarea pe grupuri de părinţi, pe care o aşteptam cu nerăbdare, m-a dezamăgit. M-am convins încă odată că noi românii nu avem educaţie în comunicare şi nu ştim să ne ajutăm unii pe alţii prin asta. Şi uneori, nici nu vrem. Dar să mă explic: am fost într-un grup de doar şase părinţi şi se presupunea că trebuie să vorbim fiecare despre copilul lui şi despre terapia pe care o urmăm. Ei bine, nu am reuşit pentru că primul părinte (tată) a vorbit interminabil, fără cap şi coadă, descriind mai mult copilul decât soluţiile pe care le caută sau eforturile pe care le face. A doua era mama unui copil cu IQ mai mic (o cunoşteam din altă parte) ea a fost întreruptă pentru că a treia mamă din grup, cu gura mai mare, voia să vorbească despre copilul ei, care avea dimpotrivă un IQ mai mare. Această a treia vorbitoare a vorbit şi ea destul de divergent, mai mult despre cât de mult este ea dispusă să facă pentru copil şi ceilalţi din familie, nu. Moderatoarea, coordonator ABA din câte am înţeles, numai moderator nu se putea numi... a lăsat pe fiecare să vorbească oricât şi despre orice, nu a făcut nici un efort să focalizeze discuţia spre ceva şi nici să facă pe participanţi să se respecte unii pe alţii. Iar când a ajuns rândul meu şi am pus o întrebare concretă despre programele de stimulare a verbalizării, a dat din colţ în colţ... din câte am putut citi printre rânduri, era un răspuns tip "cârlig", nevrând să dea gratis o informaţie pentru care aşteaptă bani, de obicei. Nu apreciez asemenea oameni care trag cât pot de o informaţie mică pentru bani...înseamnă că nu au prea multe de dat :) .Iar ultima din grup, după mine (venise şi cu un tutore), nu a apucat să mai vorbească deloc pentru că expirase timpul de discuţii - dar ea părea să fie cea mai interesantă, spunea că face ABA cu copilul de un an jumătate - şi să nu mă îngrijorez, că nu există un timp standard în care ar trebui să se declanşeze vorbirea.
Într-un cuvânt, două plusuri pentru americani, un minus pentru români...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu