Marţi, 17 octombrie 2006
Cred că am găsit ceea ce căutam...ieri, din cele şase persoane chemate la interviu, s-au prezentat doar două. Însă acestea două vor fi de ajuns pentru echipa noastră, aşa am sentimentul.
L-am luat din nou pe M. cu mine la interviu, era o zi în care A. nu lucra. Într-un fel a fost mai bine, am testat şi reacţia lui. Cum am ajuns, prima candidată ne aştepta în faţa uşii de sticlă a biroului. Roşcată, scundă şi foarte subţire, părea o miniatură. M. s-a dus direct la ea şi a luat-o încântat de mână, nevenindu-i să creadă că era adevărată. "Hei, părea să spună din priviri, ia uitaţi-vă ce minionă! Îi ajung până la umăr! Asta da, seamănă a prietenă!" Aşa că restul interviului a decurs relaxat, deşi a durat aproape o oră. Candidata părea motivată, pentru că încă nu şi-a dat diploma şi nu poate să se angajeze ca sociolog. Nu îi place nici să se angajeze într-o organizaţie, şi un job de genul acesta este exact ce i-ar conveni.
Apoi s-a prezentat a doua candidată, cea cu care vorbisem duminică seara la telefon. La telefon m-am gândit că poate se laudă, dar a reieşit că într-adevăr a lucrat ABA trei luni la Sf Margareta, cu un copil de cinci ani, şi că îşi proiecta singură programele (aşa se obişnuieşte acolo, nu au coordonatori). În cazul acesta, pentru noi este aur curat, ar lua mult mai puţin să adaptăm modelul ei la modelul nostru decât să o instruiesc de la capăt. Mi s-a părut că a impresionat-o când a auzit că M. nu îşi cunoaşte tatăl decât din poze... Eu sunt atât de obişnuită cu acest fapt, încât îl prezint oarecum neutru.
În continuare îmi voi respecta principiul şi le voi suna doar după câteva zile să le anunţ de rezultatul interviului (le-am anunţat că vor trece câteva zile în care să ne gândim - eu, dacă sunt potrivite, şi ele, dacă vor să se implice).
Cred că am găsit ceea ce căutam...ieri, din cele şase persoane chemate la interviu, s-au prezentat doar două. Însă acestea două vor fi de ajuns pentru echipa noastră, aşa am sentimentul.
L-am luat din nou pe M. cu mine la interviu, era o zi în care A. nu lucra. Într-un fel a fost mai bine, am testat şi reacţia lui. Cum am ajuns, prima candidată ne aştepta în faţa uşii de sticlă a biroului. Roşcată, scundă şi foarte subţire, părea o miniatură. M. s-a dus direct la ea şi a luat-o încântat de mână, nevenindu-i să creadă că era adevărată. "Hei, părea să spună din priviri, ia uitaţi-vă ce minionă! Îi ajung până la umăr! Asta da, seamănă a prietenă!" Aşa că restul interviului a decurs relaxat, deşi a durat aproape o oră. Candidata părea motivată, pentru că încă nu şi-a dat diploma şi nu poate să se angajeze ca sociolog. Nu îi place nici să se angajeze într-o organizaţie, şi un job de genul acesta este exact ce i-ar conveni.
Apoi s-a prezentat a doua candidată, cea cu care vorbisem duminică seara la telefon. La telefon m-am gândit că poate se laudă, dar a reieşit că într-adevăr a lucrat ABA trei luni la Sf Margareta, cu un copil de cinci ani, şi că îşi proiecta singură programele (aşa se obişnuieşte acolo, nu au coordonatori). În cazul acesta, pentru noi este aur curat, ar lua mult mai puţin să adaptăm modelul ei la modelul nostru decât să o instruiesc de la capăt. Mi s-a părut că a impresionat-o când a auzit că M. nu îşi cunoaşte tatăl decât din poze... Eu sunt atât de obişnuită cu acest fapt, încât îl prezint oarecum neutru.
În continuare îmi voi respecta principiul şi le voi suna doar după câteva zile să le anunţ de rezultatul interviului (le-am anunţat că vor trece câteva zile în care să ne gândim - eu, dacă sunt potrivite, şi ele, dacă vor să se implice).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu