Holliday has come

Luni, 30 iulie 2007

A venit vacanţa! Ne facem bagajele. Mâine plecăm la Bran la o pensiune pe care mi-a găsit-o mătuşa L. din Braşov. Preţul camerei este mic (50 RON pe noapte) şi ni s-a făcut şi o reducere pentru că stăm o săptămână întreagă. Nu am mai fost la munte de o veşnicie...am ales Branul pentru că este singurul loc unde avem posibilitatea să ajungem de la tren la pensiune, cu o maşină găsită tot de mătuşa mea. Totuşi, până la tren ne ducem singuri - acum fac o selecţie severă la haine, ca să încapă într-o valiză medie şi una mică (fiecare cu valiza lui :) ). Sper să găsim vreun supermarket modern pe acolo - va trebui să ne gătim singuri ca să ne încadrăm în bugetul modest pe care l-am fixat. Peste o lună mergem şi în Grecia la mare şi acolo ne vor trebui ceva mai mulţi bani.
Sâmbătă ne-am despărţit de No1...i-am luat ca amintire o pereche de cercei de argint în stilul în care îi poartă ea, şi un buchet mare de flori din partea lui M. Modestă ca de obicei, mi-a reproşat că i-am adus flori. Mi-a urat să ne fie bine şi să îl recuperăm...când a ieşit pe uşă, aveam lacrimi în ochi amândouă. Nu am făcut mare caz în faţa lui M., ca să nu se alarmeze.

Last summary, before holliday

Marţi, 24 iulie 2007

Este în curs de aplicare ultimul desfăşurător pe care l-am dat tutorilor înainte de vacanţă (mai nou îl dau pe două săptămâni, pentru că fiecare dintre tutori are un ritm propriu). No2 e mai ordonată şi masterează itemii cu un ritm de metronom, în schimb No1 e mai creativă şi achiziţiile de "pe lângă" program sunt mai importante. Din păcate, cu toate progresele, M. rămâne agresiv şi cu destul de multe autostimulări. (Ciudat, pentru că autostimulările nu îl caracterizează. Acum are multe autostimulări verbale, dar probabil acestea arată dorinţa lui de a comunica - dorinţă pe care şi-o satisface limitat, deocamdată). No1 nu s-a mai plâns de reacţiile agresive ale lui M., dar m-a anunţat oficial că după vacanţa din august nu revine...a obosit, spune ea. Nu am avut nici o obiecţie, trebuie să îi respect alegerea. Oricum simt că m-a ajutat pe cel mai greu segment al drumului cu M. Nu ştiu cum va fi de acum încolo, dar e incredibil de ce obstacole am trecut! M. vorbeşte, e o minune...fetele acestea modeste care ne-au stat alături în decursul unui an şi trei luni de ABA mi-au demonstrat că minunile nu vin neapărat în chip strălucitor, evident sau cu întorsături bruşte de situaţie. O minune vine şi după muncă stăruitoare şi credinţa ca rezultatul final o să apară.

ABA for other children

Marţi, 17 iulie 2007

O caniculă cumplită a coborât peste Bucureşti...mă convorbesc de câteva zile pe mail şi la telefon cu o mămică din Ardeal, care vrea să vină cu copilul la o evaluare şi între altele să facă şi vizite la familii care fac ABA. A ajuns de ieri şi s-a cazat la o cunoştinţă, cu soţul şi cu copilul. Când discutăm detalii, îi spun că este mai bine să vină fără copil, că M. dacă îl vede nu se mai concentrează la lecţii şi nici ea nu se va putea concentra la discuţie şi la vizionarea sesiunii. Pare uşor dezamăgită că nu vreau să văd copilul (eu nu sunt medic, de fapt - un alt părinte care face ABA nu poate şi nu trebuie să înlocuiască un medic în materie de diagnostic) dar rămânem pe varianta mea. Ne întâlnim pe la Gara de Nord şi urcăm într-un troleibuz aglomerat. Pe drum îmi povesteşte cum pe băiatul ei l-a ajutat la declanşarea vorbirii o cură cu vitamine B în cantitate mare (informaţii de pe autism.ro şi de pe site-urile americane, spune ea). Nu ştiam despre asta, îi spun, o să citesc.
Ajungem acasă. Eram puţin ingrijorată dacă M. o să vrea să lucreze cu ea de faţă (de obicei refuză, vrea să fie doar el şi tutorele) dar avem noroc. M. e în toane bune şi cooperează, are o singură reacţie agresivă faţă de vizitatoare dar fără efect, aşa că un o repetă. Tutorele este No3 şi face generalizări şi activităţi de grădiniţă (de exemplu, pictat cu acuarele). Vizitatoarea s-a pus la punct cu o mulţime de aspecte din manuale, a citit despre discrete trials şi tipuri de generalizare: am impresia că îi foloseşte vizita. Îi arăt workshopurile de la trainingul ABA şi Work in progress după care lucrăm acum, îi fac şi mai multe sugestii ca să poată să evite unele probleme în jurul cărora noi ca echipă ne-am învârtit săptămâni în şir. Ea spune că se vede foarte mult în comportamentul lui M. că face ABA - copilul ei este mai hiperactiv şi nu ar fi avut răbdare să răspundă la atâtea întrebări şi să facă o activitate cap-coadă precum pictura.

Rest, after last week

Luni, 16 iulie 2007

S-a dus şi săptămâna trecută, cu proba ei cu tot...se pare că pentru M. este foarte greu să înţeleagă situaţii noi, mai ales dacă sunt legate de absenţa mea sau de casă/rutina zilnică. Aud (prin intermediari) că a fost foarte greu pentru naşa şi pentru No1 să facă faţă în serile în care s-au ocupat de M. La naşa, bănuiesc despre ce a fost vorba: ea tinde să îl stimuleze prea mult pe M. (îi vorbeşte pe un ton vioi şi caută jocuri de mişcare) şi astfel îl agită şi mai mult la ore la care este deja obosit. Nu este rău că ea are idei de genul ăsta, deşi nu a făcut vreodată un training ABA, însă trebuie simţite momentele în care copilul trebuie să se relaxeze şi momentele în care trebuie să se joace...aici, se pare că numai cine a crescut copii mici (mamă sau bunică) are format eventual un asemenea instinct. La No1, probabil nu a fost vorba de greşeli, ci de o stare nervoasă a copilului: era deja a doua noapte în care lipseam şi probabil se întreba dacă nu cumva am dispărut de tot...
(Mutându-mă din planul lui M. în planul meu, călătoria m-a făcut să îmi dau seama de toate deplasările din starea mea interioară. Mi-am dat seama cât de anormală am devenit în această relaţie de fuziune cu M.: deşi mi-am dorit demult o călătorie de câteva zile în care să uit de ABA şi să nu mai fiu cu "în tranşee" mă simţeam foarte ciudat...ca şi cum mi-ar fi lipsit o parte esenţială din mine. Era aceeaşi senzaţie ca atunci când M. era bebeluş şi nu puteam să plec singură în oraş pentru că aveam senzaţia că dezertez, sau că în lipsa mea se vor întâmpla lucruri îngrozitoare.)
(Dincolo de asta, am căutat să fiu foarte receptivă la training şi la ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Între altele, mi-am rezervat după-masa de joi ca să vizitez oraşul - mi s-a părut "verde" şi civilizat, dar foarte gol : mă întrebam pe unde sunt locuitorii...sau poate sunt eu prea obişnuită cu un furnicar continuu cum este Bucureştiul. În final, nu am înţeles care a fost rostul acestei călătorii obositoare pentru toată lumea - dar poate voi înţelege într-o zi.)

A three day separation

Luni, 9 iulie 2007

Mă pregătesc pentru o săptămână grea. De miercuri până vineri lipsesc trei zile pentru un training pe proiecte internaţionale care are loc la Timişoara, joi...numai că, fiind la celălalt capăt al ţării, miercuri şi vineri se vor pierde pe drum (trenul face opt ore până acolo şi singurul intercity convenabil este dimineaţa, atât la dus cât şi la întors). În concluzie, trei zile şi două nopţi care trebuie acoperite cu sesiuni şi cu cineva care să doarmă noaptea cu copilul. Este greu pentru oricine să sacrifice două nopţi la rând, astfel încât am programat pe naşa în prima noapte, şi în a doua noapte No1...Ca să acopăr cât mai mult din zi, am programat miercuri şi vineri câte trei sesiuni, cu generalizare la mijloc (dar No3 va face numai jocuri, nu va face programe). În felul acesta am acoperit 11 ore pe zi (de la 9,00 la 20,00) iar cine vine seara nu mai are de făcut faţă decât la două ore cu M. (destul de grele, de fapt, pentru că după 20,00 este agitat şi tinde să exagereze cu săritul pe pat şi cu râsul nervos).
Însă nu programul mă îngrijorează ci reacţia lui M....este mult prea obişnuit ca eu să nu lipsesc mai mult de opt ore, şi nu ştiu cum va reacţiona la lipsa mea atât de lungă de acasă. Într-un fel, consider călătoria o probă: se pare că pe viitor va trebui să mai fac călătorii scurte de două-trei zile, şi este bine să văd dacă M. a avansat suficient de mult ca să suporte absenţa mea şi să coopereze cu tutori/prietene care au grijă de el.

Speeding the rythm

Joi, 5 iulie 2007

De două săptămâni am introdus programe noi: Posesie, Expressive small letters, Da/Nu factual, Nu ştiu. Pe Expressive labels am mărit ritmul, acum avem trei sittinguri cu două cuvinte noi în fiecare sesiune. Dar oricum, există cuvinte masterate şi în afara sesiunilor. A început să indice elemente din poze şi să spună denumirile, chiar dacă le pronunţă atât de prost încât nu se înţelege...de exemplu, a indicat pe o fotografie cu vară-sa "Mac" asta pentru că ea avea un pahar de la MacDonalds. Mai sunt şi "accidente" legate de noile cuvinte: dacă nu spunem corect cuvântul ca să vadă că a fost înţeles, începe să ţipe şi se tăvăleşte pe jos. Astfel, spunea foarte des "mecatati" dar nimănui nu îi venea ideea salvatoare...până când tot copilul, mai deştept, mi-a arătat la televizor o reclamă: era o reclamă la emisiunea "Megastar" pe care am urmarit-o primăvara asta ca să îl mai provoc la un dans - un cuvânt prea greu pentru el ca să îl aproximeze mai bine decât atât.
Revenind la verbalizare, am găsit o metodă eficientă şi simplă de a creşte volumul şi calitatea ei: când venim din parc, iau o pungă cu recompense (Krax sau Pommbar) de la chioşc, ne aşezăm pe bancă în faţa blocului şi facem verbal imitation până când se termină punga. Obiective: să lege cuvinte din trei silabe, să spună corect silabele care se termină cu consoane, iar cuvintele mai lungi de trei silabe să le spună "pe două bucăţi" de câte două-trei silabe. De asemenea, sunt de lucrat cuvintele care conţin sunete pe care le pronunţăm mai rar (zero) sau cu combinaţii mai grele, două consoane succesive sau diftongi şi triftongi (pantof, şapcă, oaie)... important este că tonusul lui este bun şi are mare poftă să vorbească.

Sad events

Duminică, 24 iunie 2007

Grele probe de viaţă are No1 de trecut...Chiar când se pregătea să îşi susţină licenţa, bunicul ei a murit pe neaşteptate. Cum nu a fost crescută de tatăl ei pentru că părinţii erau divorţaţi, bunicul jucase pentru ea rolul de tată - deci a fost o pierdere mare pentru ea, şi într-o perioadă delicată. A fost la înmormântare la Craiova, după care a revenit direct în examen unde, pierdută şi în doliu, a reuşit să ia un 7 pe o lucrare de licenţă la care muncise foarte mult. Am încercat să o susţin moral, dar în suferinţe atât de mari, nu ştiu cât contează sprijinul venit din afară. Ieri am revăzut-o, a venit sa lucreze cu M. Este atât de slăbită şi de tristă...mi-a fost tare milă de ea. Mă oferisem să facem o întrerupere mai mare, dar a spus că vrea ea să vină, şi că de fapt M. o ajută să mai iasă din atmosfera respectivă...

Agressive behavior and team's reactions

Duminică, 17 iunie 2007

Evenimentele se precipită în echipa noastră. De când s-a declanşat saltul cognitiv al lui M. au apărut şi probleme de comportament, în sensul că a devenit agresiv şi încearcă să se impună şi să arate "cine este el" faţă de mine sau de toţi membrii echipei. Nu este o noutate absolută acest tip de comportament: cam de când lucrează cu No2 a avut episoade intermitente în sesiunile ei, episoade care au la origine indiferenţa, faptul că nu se joacă cu el şi rolul de "profesoară şi atât" pe care şi l-a asumat. La episoadele agresive, ea răspunde prin ignore. I-am atras atenţia de mai multe ori că ignore-ul nu este bun în acest caz, dar nu am cu cine vorbi...din păcate este genul care "spune ca mine şi face ca ea". În rest, în ceea ce priveşte programele, este foarte conştiincioasă, acceptă coordonarea şi toate indicaţiile. Mai are multe alte calităţi, anume vocaţia creştină (a căutat o meserie prin care să ajute copii, nu este doar un mijloc de a câştiga bani), modestia (nu caută să îşi suplimenteze veniturile cu orice preţ, nu îşi arogă competenţe pe care nu le are), flexibilitatea şi capacitatea de armonizare cu echipa (nu ştiu cum îşi găseşte timp să vină la program indiferent când ar fi, duminica seara sau în mijlocul sesiunii şi al vacanţei - deşi nu a lipsit niciodată de la facultate) voinţa de fier şi răbdarea (capacitatea de a aplica programele cu paşi mărunţi, oricât de plictisitoare ar fi). Deci, deşi este de altă factură decât celalalte, are calităţi nepreţuite pentru un coordonatorul unei echipe ABA.
Însă acum comportamentele s-au extins...No1 o învinovăţeşte pe ea de cultivarea acestor comportamente prin răspuns neadecvat. Părerea mea nu este aceeaşi, eu cred că "ieşirea în lume" a lui M. este însoţită de o nevoie de contact cu ceilalţi, şi nu se pricepe să îl iniţieze altfel Din păcate, No1 ia problema în sens personal (Va să zică eu te-am ajutat să vorbeşti şi tu mă răsplăteşti lovindu-mă). Duminica trecută, mi-a spus că, dacă M. nu încetează cu lovitul, părăseşte echipa...am plecat la biserică şi am plâns tot timpul slujbei. Simţeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. No1 a fost mâna mea dreaptă în echipa asta, cea care în toate problemele care apăreau, era solidă ca o stâncă şi găsea soluţii. Singura în sesiunea căreia aveam curaj să plec liniştită de acasă, ştiind că nu vor fi nici accidente nici evenimente majore...
În săptămâna aceasta, nu a mai vorbit despre plecare. Acum urmează să intre în concediu pentru examenul de licenţă. Poate se răzgândeşte totuşi...

Sounds explosion and new words

Sâmbătă, 9 iunie 2007

Pe verbalizare, avem succese neaşteptate de când s-a declanşat saltul lui M. Sunetele s-au limpezit, acum reuşeşte aproape orice alăturare, indiferent ce consoane sau vocale sunt implicate.
Este greu de crezut, la un copil care nu reuşea să lege două silabe, cu două luni în urmă, dar este adevărat!
Ca întotdeauna, No1 are o serie de idei bune pe care nici nu ni le anunţă, ci le testează, iar noi le vedem şi le preluăm după aceea. Face exerciţii de imitaţie verbală cu consoane încadrate de două vocale (ama, ami), şi lucrează şi consoanele care merg mai greu (aju, aha). Iar cu cuvintele terminate în consoană, a reuşit să le "închidă" mai repede decât mă aşteptam eu, folosind repetiţia dublă a consoanei finale, astfel încât copilul să înţeleagă că trebuie să se oprească în consoana respectivă, să nu mai prelungească cuvântul cu alte sunete: goll, nass, mall, conn, tonn...No2 a preluat şi ea exerciţiile de imitaţie însă ca întotdeauna, pe spaţiul ei M. nu dă acelaşi randament. Cât despre No3, ea nu mai apucă să le facă, pentru că are destul de mult de lucru cu generalizarea programelor masterate (foarte multe în primăvara aceasta) şi are în continuare, ca sarcină secundară, de dezvoltat jocul simbolic şi interactiv.

Is this the recovery?

Sâmbătă, 2 iunie 2007

De când ne-am întors de la nuntă, M. a făcut un salt. Practic, este ca şi cum s-ar declanşa etapa recuperării, despre care am auzit la alţi copii, şi pe care o aşteptam şi noi. Este mult mai atent şi mai vioi, a devenit interesat inclusiv de ce se întâmplă la televizor. Contactul vizual este bun, a început să imite fără comenzi ceea ce vede, fie în mediul natural, fie la televizor, mimează cînd cineva cântă (de unde, la începutul terapiei, nu suporta nici să îngâne cineva un cântec pe lângă el).
Nunta nu poate fi socotită drept cauză ci mai curând factor declanşator al acestei etape bune. Este clar că de fapt homeopatia a realizat un echilibru fiziologic, în timp ce ABA a produs acumulări care acum încep să se vadă. În plus, modul deosebit în care funcţionează echipa, cu No1 ca "locomotivă", a contat foarte mult.
În luna iunie va trebui să ne pregătim de vară şi de vacanţa lui No1. De fapt, într-un fel spus "vacanţă", de fapt are licenţa pentru care s-a pregătit foarte serios (m-am oferit să o ajut la lucrarea de licenţă dar nu a vrut, şi-a făcut-o singură). Cu celelalte, avem noroc că nu sunt din provincie, să plece şi să rămân singură sau cu un singur tutore, ca vara trecută. Atât No2 cât şi No3 au anunţat că vor fi plecate maxim o săptămână, şi pot lucra atât cât este nevoie. Le-am anunţat pe toate că intenţionăm să facem o pauză în august - şi vor avea concediu plătit pentru două săptămâni.