miercuri

Guarding angels and therapy

Miercuri, 27 septembrie 2006

Mi s- a întâmplat de mai multe ori, în aceste şase luni, să ajung la disperare pentru că programele lui M. nu mergeau. Workshopurile răsfoite de o sută de ori, întrebările puse pe forum sau pe lângă forum (cu bi fac de obicei schimb de experienţă pe messenger) şi totuşi...uneori, logica părea să fie neputincioasă. Şi atunci se întâmpla miracolul...răspunsurile veneau în somn. Uneori, după ce seara adormeam cu întrebarea în minte, dimineaţa mă trezeam cu răspunsul. Este ca şi cum un înger nevăzut ar sta lângă mine când dorm şi mi-ar şopti soluţia.
Aşa mi s-a întâmplat şi de curând: scriam nu demult despre programul Receptive body parts care nu mergea deloc - ba chiar îi provoca refuzuri violente. Răspunsul era simplu: noi predam părţile corpului purtând diferite haine (şi noi, şi el). În primul rând că în forma aceasta el nu ştia ce îi predau: haina, culoarea, corpul - era neclar. În al doilea rând, am observat că în orice program schimbarea contextului îl derutează puternic (în cazul acesta, faptul că hainele pe care le purtam erau mereu altele). Aşadar, de săptămâna aceasta începem să predăm părţile corpului fără haine (înaintea sittingului va fi dezbrăcat în maieu).
(Iar schimbarea contextului şi generalizarea sistematică vor fi urmărite atent de acum încolo. Mă bate gândul să angajez pe cineva special pentru generalizare...Peste câteva zile dau anunţ, să caut încă un tutore pentru lucru la masă.)

Niciun comentariu: