Vineri, 3 august 2007
Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...
Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu