joi

New methods of verbalization

Joi, 27 septembrie 2007

Am găsit o metodă nouă de a-i lărgi vocabularul lui M. La noi în faţa blocului este o mică oază de linişte şi de flori (o remarcă toată lumea care trece prin zonă). Deci, atmosfera nu este stresantă cum devine uneori cea din casă, suprasaturată de programe şi de comenzi. Atunci, când venim dinspre oraş şi locuri de joacă (încă e vreme frumoasă şi ne plimbăm mult) iau de la chişcul din stradă o pungă cu pufuleţi sau o îngheţată şi i le dau bucată cu bucată/linguriţă după linguriţă, la schimb cu silabisit cuvinte după mine. De fiecare dată, înainte de a ne aşeza pe bancă, mi-am fixat în minte nişte obiective pentru fiecare minisesiune de repetat: de exemplu, consoane duble sau triple, dar grupate oarecum (stâlp, stea, sticlă) sau cuvinte cu patru-cinci silabe (excavator, motocicletă). Metoda are aşa un succes, că le-am spus şi fetelor (în special lui No3, că ea mai iese cu el pe afară) să o aplice de fiecare dată când se reîntorc la bloc. Trebuie să reuşim să creştem cuvintele astea pe care le-am provocat aşa de greu...

Niciun comentariu: