vineri

Beginning the new homeopathic cure

Vineri, 16 noiembrie 2007

Se pare că doctorul Naghiu are curaj şi va începe tratamentul lui Tinus Smits cu vaccinurile homeopatice...mă bucur foarte mult, pentru că, în ciuda optimismului meu de la conferinţă, nu cred că am fonduri suficiente să acopăr deplasări periodice în Olanda. Şi mai ales nu am mijloace: ar trebui maşină mică şi şofer, şi nu avem :).
Vizita la doctorul Naghiu a mai avut un rol important: s-a refăcut legătura aceea specială care era între cele două părţi, doctor - copil plus părinte, care mă făcea să îl consider nu numai medic ci şi "psihoterapeut": el este dintre oamenii puternici şi cu această calitate rară de a insufla curaj şi rezistenţă atunci când părintele se simte dezechilibrat, izolat şi respins de toţi. Acestea sunt daruri nepreţuite pe care le face pacienţilor şi nu pot fi recompensate prin bani...ei bine, această legătură specială despre care vorbesc începuse să se altereze în ultimele luni. Am observat că, de când au dat năvală pacienţii care au auzit de rezultatele bune ale homeopatiei, de când s-a transferat la noul cabinet privat de la strada Tineretului, devenise mai rece şi parcă mai suficient.
Acum l-am regăsit în starea aceea mai veche căreia îi duceam lipsa. Pare entuziasmat de noua teorie a lui Tinus Smits şi în plus a creat şi terenul necesar: a încheiat un acord cu o farmacie care va produce în laboratorul propriu vaccinurile homeopatice pe care le prescrie. Vom începe chiar de săptămâna viitoare, dacă reuşesc să ajung la farmacia din Berceni...

Niciun comentariu: