miercuri

Expressive labels

Miercuri, 4 aprilie 2007

De aproximativ o lună, am introdus temutul program la care mă gândesc de un an, de când am început ABA: Expressive labels. Am introdus doar două cuvinte: unul lucrat de No1, altul lucrat de No2. Cuvintele sunt cubu şi becu. Acestea le-am introdus pentru că: (a) silabele care le compun au cea mai bună frecvenţă în verbal imitation şi verbalizare spontană; (b) corespund unor obiecte pe care le cunoaşte foarte bine; (c) terminaţiile sunt cu "u" ca să respectăm stadiile din vorbirea copiilor. Deocamdată nici nu am exersat terminaţii în consoană şi nu cred că ar merge...trebuie testate posibilităţile copilului, dar al nostru pare să aibă probleme foarte mari. Se lucrează de o lună la cele două cuvinte (silabele separate au fost masterate demult) însă reuşita este aproape nulă. Nu are curaj să unească cele două silabe...sau pur şi simplu nu are antrenamentul necesar şi nu reuşeşte. În rest, programele merg bine, ca de obicei, cu menţiunea că am ajuns la programele de citire (Receptive sight reading), fără ca el să reuşească să scoată nici un singur cuvânt...

Niciun comentariu: