Am ajuns de azi-noapte în Spania. Totul a mers ca pe o bandă rulantă, la aeroport nici un incident. Filtrul de trecere mi-a reţinut doar xeroxul după sentinţa de divorţ şi atât (mi-am făcut atâtea probleme!!). De invitaţia trimisă din Spania nici nu m-au întrebat... M. era foarte interesat de cele din jur şi bucuros că plecăm cu avionul. Îl pregătisem cu mai multe zile înainte, aveam un avion mic care îl imita perfect pe cel real şi îl învăţase în Receptive Labels (îl aveam şi acum cu noi ca mostră). Până la îmbarcare timpul a trecut foarte repede, cât am stat în aeroport se făcuse întuneric complet (avionul pleca la 22,25). Sosise clipa adevărului ...mă gândeam de zile în şir la aceste trei ore de zbor. Începusem deja să caut cu mâna prin geantă pastilele de Gravol pe care le păstram cu sfinţenie pentru drumurile cu avionul, să le am la îndemână. În buzunarele laterale ale rucsacului lui M. aveam mai multe pungi pregătite pentru cazul în care i-ar fi venit să verse. Până şi mâncarea o calculasem astfel încât să nu aibă stomacul plin. Totuşi, pe drumul aglomerat spre aeroport avusese un moment în care se înverzise şi a trebuit să oprim maşina.
În fine, îmbarcarea. Ne iau nişte autobuze aglomerate. E foarte cald, a fost o zi toridă şi acum e ora la care iese căldura din asfalt. În sfârşit, începe să se vadă un avion, apoi altul... oprim în faţa celui cu care urmează se zburăm. M. e lipit de geamul autobuzului şi a rămas cu gura căscată...pur şi simplu nu crede că avionul e adevărat: una e să îţi spună mama că o să zbori cu avionul şi alta e să îl vezi în faţa ochilor :) Se uită uimit când la mine când la aparatul de zbor...e o expresie de neuitat. După ce trece prima clipă de surpriză, se repede (cu rucsacul în spate) spre avion. De-abia îl pot ţine, îi calcă pe picioare pe cei din faţă pe scară. Îi e frică să nu plece fără noi...
În fine, îmbarcarea. Ne iau nişte autobuze aglomerate. E foarte cald, a fost o zi toridă şi acum e ora la care iese căldura din asfalt. În sfârşit, începe să se vadă un avion, apoi altul... oprim în faţa celui cu care urmează se zburăm. M. e lipit de geamul autobuzului şi a rămas cu gura căscată...pur şi simplu nu crede că avionul e adevărat: una e să îţi spună mama că o să zbori cu avionul şi alta e să îl vezi în faţa ochilor :) Se uită uimit când la mine când la aparatul de zbor...e o expresie de neuitat. După ce trece prima clipă de surpriză, se repede (cu rucsacul în spate) spre avion. De-abia îl pot ţine, îi calcă pe picioare pe cei din faţă pe scară. Îi e frică să nu plece fără noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu