Duminică, 20 august 2006
Nici nu am ajuns bine, că au început problemele inerente tututor vizitelor: T. are reguli stricte legate de curăţenia şi folosirea utilităţilor din casă, în timp ce eu sunt îngrijorată că M. nu mănâncă absolut nimic de când am ajuns aici (ei au un frigider scund şi o plită cu foc mic pe care nu se pot găti mâncărurile de pe "lista lui M.") aşa că am început să îi duc biscuiţi şi iaurt şi în cameră, doar-doar o să înghită ceva. Nici acasă nu mănâncă prea mult, dar aici nu recunoaşte ambalajele, în afară de iaurt şi ceva creme nu a acceptat nimic. T., care urăşte firimiturile, mi-a pus în vedere să nu mai intru în cameră cu mâncare. Fiecare cu perspectiva ei...mă conformez, pentru că nu suntem la noi acasă. De asemenea T. a fost oripilată când a văzut cum se joacă copiii în nisip la locul de joacă: mi-a spus că ea nu îl va lăsa niciodată pe copilul ei să se joace în nisip, să se murdărească şi să aducă nisip în casă. I-am spus că sunt sincer îngrijorată cum îi va fi copilului ei când îl va face, dacă are de gând să îl streseze cu interdicţii.
Altă problemă se leagă de incapacitatea lor de a relaţiona într-un fel oarecare cu M. Ei ne-au invitat aici cu cele mai bune intenţii, însă probabil au văzut problema la nivel poetic: pentru că nu au copii nu sunt deloc obişnuiţi să vorbească sau să se poarte cu un copil. M. a fost în primele zile cam provocator cu T. pentru că o consideră agresivă, din câte mi-am dat seama. Din fericire ea a ales să îl ignore, aşa că şi el a început să evolueze paralel cu ea. E. pare foarte interesant pentru M., pentru că nu a avut ocazia să stea cu tatăl lui şi în consecinţă nu a avut pe nimeni de genul masculin cu care să se identifice. Însă nu ştiu de ce, în afara câtorva tentative de a se juca cu M. la modul gâdilat, prinselea, luat în braţe (cu reacţii bune de la M., jocul îl tentează întotdeauna) E. nu prea îi dă atenţie. Ştiu că E. îşi doreşte mult un copil, de aceea speram ca M. să culeagă mai mult din această vizită la nivel relaţional. Probabil că pe ei îi descumpăneşte lipsa de iniţiativă a lui M., indiferenţa lui aparentă şi alergatul lui repetitiv de pe terasă seara, în timpul discuţiilor noastre.
Dacă este să privesc lucrurile prin perspectiva lui M., este de înţeles de ce i se pare totul neinteresant: T. deschide fel de fel de discuţii literar-filosofice sau care compară Romania cu Spania. E. vorbeşte în spaniolă iar T. traduce româna în spaniolă şi invers. Sunt conversaţii lungi, plăcute pentru adulţi, dar plictisitoare pentru un copil autist plecat de acasă, rămas fără jucării şi fără terapie. În prima seară (miercuri) ei au pus un film lung la video cu un interviu cu Marguerite Yourcenar, iar M. era cumplit de plictisit şi se aşeza în faţa televizorului ca să atragă atenţia (normal, ce să facă într-o cameră de zece metri pătraţi în care nimeni nu se juca cu el?) dar nu primea decât un "dă-te la o parte" de la gazde.
Acestea ar fi problemele. Însă soarele Spaniei este minunat, partea veche a oraşului pe care am văzut-o câteva zile la rând (după-masa, când nu mai avem program de plajă) are o atmosferă foarte specială, şi a început să îmi placă muzica sud-americană din care gazdele îmi oferă audiţii din belşug.
Nici nu am ajuns bine, că au început problemele inerente tututor vizitelor: T. are reguli stricte legate de curăţenia şi folosirea utilităţilor din casă, în timp ce eu sunt îngrijorată că M. nu mănâncă absolut nimic de când am ajuns aici (ei au un frigider scund şi o plită cu foc mic pe care nu se pot găti mâncărurile de pe "lista lui M.") aşa că am început să îi duc biscuiţi şi iaurt şi în cameră, doar-doar o să înghită ceva. Nici acasă nu mănâncă prea mult, dar aici nu recunoaşte ambalajele, în afară de iaurt şi ceva creme nu a acceptat nimic. T., care urăşte firimiturile, mi-a pus în vedere să nu mai intru în cameră cu mâncare. Fiecare cu perspectiva ei...mă conformez, pentru că nu suntem la noi acasă. De asemenea T. a fost oripilată când a văzut cum se joacă copiii în nisip la locul de joacă: mi-a spus că ea nu îl va lăsa niciodată pe copilul ei să se joace în nisip, să se murdărească şi să aducă nisip în casă. I-am spus că sunt sincer îngrijorată cum îi va fi copilului ei când îl va face, dacă are de gând să îl streseze cu interdicţii.
Altă problemă se leagă de incapacitatea lor de a relaţiona într-un fel oarecare cu M. Ei ne-au invitat aici cu cele mai bune intenţii, însă probabil au văzut problema la nivel poetic: pentru că nu au copii nu sunt deloc obişnuiţi să vorbească sau să se poarte cu un copil. M. a fost în primele zile cam provocator cu T. pentru că o consideră agresivă, din câte mi-am dat seama. Din fericire ea a ales să îl ignore, aşa că şi el a început să evolueze paralel cu ea. E. pare foarte interesant pentru M., pentru că nu a avut ocazia să stea cu tatăl lui şi în consecinţă nu a avut pe nimeni de genul masculin cu care să se identifice. Însă nu ştiu de ce, în afara câtorva tentative de a se juca cu M. la modul gâdilat, prinselea, luat în braţe (cu reacţii bune de la M., jocul îl tentează întotdeauna) E. nu prea îi dă atenţie. Ştiu că E. îşi doreşte mult un copil, de aceea speram ca M. să culeagă mai mult din această vizită la nivel relaţional. Probabil că pe ei îi descumpăneşte lipsa de iniţiativă a lui M., indiferenţa lui aparentă şi alergatul lui repetitiv de pe terasă seara, în timpul discuţiilor noastre.
Dacă este să privesc lucrurile prin perspectiva lui M., este de înţeles de ce i se pare totul neinteresant: T. deschide fel de fel de discuţii literar-filosofice sau care compară Romania cu Spania. E. vorbeşte în spaniolă iar T. traduce româna în spaniolă şi invers. Sunt conversaţii lungi, plăcute pentru adulţi, dar plictisitoare pentru un copil autist plecat de acasă, rămas fără jucării şi fără terapie. În prima seară (miercuri) ei au pus un film lung la video cu un interviu cu Marguerite Yourcenar, iar M. era cumplit de plictisit şi se aşeza în faţa televizorului ca să atragă atenţia (normal, ce să facă într-o cameră de zece metri pătraţi în care nimeni nu se juca cu el?) dar nu primea decât un "dă-te la o parte" de la gazde.
Acestea ar fi problemele. Însă soarele Spaniei este minunat, partea veche a oraşului pe care am văzut-o câteva zile la rând (după-masa, când nu mai avem program de plajă) are o atmosferă foarte specială, şi a început să îmi placă muzica sud-americană din care gazdele îmi oferă audiţii din belşug.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu