Marţi, 22 august 2006
M. a învăţat să sară valul...nu de la mine, de la o fetiţă din Italia cu care s-a împrietenit pe plajă. (Văd că se simte mult mai bine aici decât în România, pentru că nu îl întreabă nimeni: "dar tu de ce nu vorbeşti?"). După o repriză nonstop de sărit nu puteam să îl mai scot din apă (după varianta "sărit simplu" ajunseseră şi la varianta "sărit valul în patru labe") noroc că au chemat-o părinţii pe fetiţă. La viitoarea intrare în apă o tot căuta cu privirea pe prietena cea nouă, dar dezamăgire...plecaseră la masă, probabil.
În ansamblu M. se comportă nemaipomenit de bine. Nu a avut nici cel mai mic protest pe plajă sau în autobuze. A învăţat repede că există un ritm în apă - afară sub umbrelă - şi iar afară, şi nu are nici o obiecţie - pe plajă stă şi se joacă în nisip (cam stereotip). Depărtarea de plajă face să avem o singură ieşire pe zi la mare, de multe ori în segmentul 10,00-14,00 (nu este cel mai bun segment, dar avem cremele de protecţie cele mai puternice şi nu ne expunem deloc la soare după 11,00). După-masa, plimbare şi loc de joacă...
Ieri am avut un program diferit pentru că T. a avut o zi liberă şi l-a invitat pe un prieten de-al lor, J., care ne-a dus cu maşina la o altă staţiune, Santa Ponsa. Din câte spun ei, staţiunea este mai scumpă decât altele şi este frecventată în principal de nemţi. Într-adevăr, designul staţiunii mi s-a părut mai special, dar era şi datorită reliefului: un hibrid între munte şi deal, rotund ca şi cum ar fost desenat de un compas, se ridica imediat lângă mare. Însă muntele era pietros (fără să fie abrupt), nu avea flora bogată mediteraneană obişnuită aici: în sus pe munte era construită o alee în trepte lângă care se înşirau hotelurile, toate reluînd linia de relief a muntelui (predominau liniile rotunde, inclusiv la partea terminală). Priveliştea era inedită atât de pe munte spre plajă cât şi dinspre plajă spre munte....Vremea a fost minunată iar apa, spre deosebire de golful nostru, nu avea nici cel mai mic val.
M. a învăţat să sară valul...nu de la mine, de la o fetiţă din Italia cu care s-a împrietenit pe plajă. (Văd că se simte mult mai bine aici decât în România, pentru că nu îl întreabă nimeni: "dar tu de ce nu vorbeşti?"). După o repriză nonstop de sărit nu puteam să îl mai scot din apă (după varianta "sărit simplu" ajunseseră şi la varianta "sărit valul în patru labe") noroc că au chemat-o părinţii pe fetiţă. La viitoarea intrare în apă o tot căuta cu privirea pe prietena cea nouă, dar dezamăgire...plecaseră la masă, probabil.
În ansamblu M. se comportă nemaipomenit de bine. Nu a avut nici cel mai mic protest pe plajă sau în autobuze. A învăţat repede că există un ritm în apă - afară sub umbrelă - şi iar afară, şi nu are nici o obiecţie - pe plajă stă şi se joacă în nisip (cam stereotip). Depărtarea de plajă face să avem o singură ieşire pe zi la mare, de multe ori în segmentul 10,00-14,00 (nu este cel mai bun segment, dar avem cremele de protecţie cele mai puternice şi nu ne expunem deloc la soare după 11,00). După-masa, plimbare şi loc de joacă...
Ieri am avut un program diferit pentru că T. a avut o zi liberă şi l-a invitat pe un prieten de-al lor, J., care ne-a dus cu maşina la o altă staţiune, Santa Ponsa. Din câte spun ei, staţiunea este mai scumpă decât altele şi este frecventată în principal de nemţi. Într-adevăr, designul staţiunii mi s-a părut mai special, dar era şi datorită reliefului: un hibrid între munte şi deal, rotund ca şi cum ar fost desenat de un compas, se ridica imediat lângă mare. Însă muntele era pietros (fără să fie abrupt), nu avea flora bogată mediteraneană obişnuită aici: în sus pe munte era construită o alee în trepte lângă care se înşirau hotelurile, toate reluînd linia de relief a muntelui (predominau liniile rotunde, inclusiv la partea terminală). Priveliştea era inedită atât de pe munte spre plajă cât şi dinspre plajă spre munte....Vremea a fost minunată iar apa, spre deosebire de golful nostru, nu avea nici cel mai mic val.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu