Luni, 14 august 2006
Am început să fac bagajele...T., care a lucrat nu numai la agenţii şi hoteluri ci şi la aeroport, mi-a spus să nu iau nimic important în bagajul care merge la cală, că se poate pierde uşor. Jumătate din geanta de voiaj este un pachet mare de Pampers (nu am reuşit cu M. până acum decât să iasă în parc fără Pampers) aşa că nu e nici o problemă dacă se pierde. Restul, hainele noastre (mai multe pentru M. decât pentru mine) sunt în două rucsace mici pe care le luăm în avion.
Mâine dimineaţa am programat o sesiune cu A. pentru că încerc să îl împărtăşesc dimineaţa înainte de slujbă (am învăţat cu preţul câtorva experienţe amare în care s-a speriat că trebuie să îl duc de sărbători dimineaţa când e biserica goală sau în alte zile de post când nu e slujbă) şi să mă întorc şi eu la biserică după ce îl las acasă.
În mod cu totul neaşteptat, am primit ieri vestea că o colegă de-a mea, D., s-a gândit cum o să ajungem noi la aeroportul Otopeni la o oră de trafic maxim şi vine să ne ia cu un prieten de-al ei care iese de la serviciu la ora 18,00 şi poate să ne ducă la aeroport (avionul pleacă la 22,25). Sunt impresionată de gestul lor, nu sunt obişnuită să îşi piardă cineva după-masa pentru noi. Mă îngrijorează drumul cu avionul pentru că M. a avut de mic un rău de transport foarte pronunţat şi, deşi a mai trecut în ultima vreme şi suportă mai bine drumurile cu autobuzul, nu ştiu cum se va simţi în avion.
Am început să fac bagajele...T., care a lucrat nu numai la agenţii şi hoteluri ci şi la aeroport, mi-a spus să nu iau nimic important în bagajul care merge la cală, că se poate pierde uşor. Jumătate din geanta de voiaj este un pachet mare de Pampers (nu am reuşit cu M. până acum decât să iasă în parc fără Pampers) aşa că nu e nici o problemă dacă se pierde. Restul, hainele noastre (mai multe pentru M. decât pentru mine) sunt în două rucsace mici pe care le luăm în avion.
Mâine dimineaţa am programat o sesiune cu A. pentru că încerc să îl împărtăşesc dimineaţa înainte de slujbă (am învăţat cu preţul câtorva experienţe amare în care s-a speriat că trebuie să îl duc de sărbători dimineaţa când e biserica goală sau în alte zile de post când nu e slujbă) şi să mă întorc şi eu la biserică după ce îl las acasă.
În mod cu totul neaşteptat, am primit ieri vestea că o colegă de-a mea, D., s-a gândit cum o să ajungem noi la aeroportul Otopeni la o oră de trafic maxim şi vine să ne ia cu un prieten de-al ei care iese de la serviciu la ora 18,00 şi poate să ne ducă la aeroport (avionul pleacă la 22,25). Sunt impresionată de gestul lor, nu sunt obişnuită să îşi piardă cineva după-masa pentru noi. Mă îngrijorează drumul cu avionul pentru că M. a avut de mic un rău de transport foarte pronunţat şi, deşi a mai trecut în ultima vreme şi suportă mai bine drumurile cu autobuzul, nu ştiu cum se va simţi în avion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu