Miercuri, 5 aprilie 2006
Luni a fost interviul...a fost obositor, mai obositor decât mă aşteptam. Am ajuns cu întârziere din cauza autobuzelor şi a lui M. şi mă gândeam că, în mod sigur, nu mai găsesc decât pe cei care sunt foarte motivaţi. Am chemat la interviu 17 persoane din care s-au prezentat 8. Deci deja s-au triat peste 50%...ciudat că una dintre candidate, care a dat telefon de trei ori şi se bucura că stăm în cartierul ei, nu a mai apărut deloc. Nu mă deranjează cei care nu apar la interviu sau nu mai dau nici un semn de viaţă pentru că, dacă nu vin la interviu, înseamnă că nu îi interesează suficient şi oricum nu ar fi rămas în echipă. Nu mă încurc nici cu cei care, în mod evident, inventează scuze. Aş prefera să fie sinceri, să spună "nu este ce îmi doresc eu să fac" - dar până aici e limpede că mulţi nu ştiu să comunice.
Dar să revin. Interviul a avut loc într-un birou cu pereţii transparenţi şi este bine că am găsit acest loc liber, pentru că stăteam destul de mult de vorbă cu candidaţii, cei de afară ar fi putut fi stresaţi. Un interviu dura destul de mult pentru că îmi scosesem la imprimantă o foaie tip de interviu pe care notam pe scurt răspunsurile (despre motivaţia lor, experienţa prealabilă cu copiii fie că era vorba de fraţi, nepoţi sau baby sitting, orice putea fi interesant - şi încercam să urmăresc trăsăturile de personalitate). În timpul acesta M. a făcut numai prostii pentru că se plictisea amarnic - s-a urcat pe masă şi s-a băgat sub masă, i-a tras de şireturi, a alergat, a vărsat apă şi suc pe masă, a încercat să fugă afară şi am încuiat uşa cu cheia (cred că pentru cei care au venit la interviu M. a fost o surpriză pentru că, în mod sigur, imaginea lor despre un copil autist era alta).
Acum e dilema, că dintre cei care s-au prezentat nu ştiu pe cine să aleg! Toţi cei care s-au prezentat au fost persoane de calitate...până la urmă o să aleg în funcţie de factorul timp. De exemplu, a fost o studentă la Litere care a insistat foarte mult să o iau în echipă, numai că în maxim două luni o să plece cu prietenul ei la o bursă în afară, deci nu are sens să mă complic cu ea decât ca rezervă, eventual. De asemenea, actorul mi s-a părut un om interesant şi bine intenţionat (la telefon mă întrebam ce ar putea să îl motiveze, dar am aflat că avea o soră invalidă şi dăduse un fel de reprezentaţii speciale pentru copiii bolnavi şi cu probleme, deci nu era străin de domeniu) însă probabil că nu are un program clar, astfel încât nu s-ar putea încadra în orarul nostru (40 de ore pe săptămână în echipe de câte doi) şi nu cred că ar avea răbdare să înveţe toate acele amănunte pe care le vom aplica în terapie. La final s-a prezentat o fată cu o frumuseţe de înger (de fapt toate erau frumoase, cum au observat şi colegii mei care treceau pe acolo), era studentă la Sociologie în anul I şi venise pentru că voia să ajute...e clar că am nevoie de tutori care cred în Dumnezeu, cum era ea (asta mi-a plăcut), dar trebuie preferate totuşi cele de la Psihologie sau cele care că vor să se specializeze pe viitor în lucrul cu copiii.
Am făcut un clasament neoficial în care sunt patru fete (trei de la universitatea de stat şi una de la o particulară) dar ieri am mai primit un telefon surpriză de la o candidată care mi-a făcut o impresie foarte bună (ne vedem mâine, în acelaşi birou) aşa că de-abia mâine voi avea lista definitivă.
Luni a fost interviul...a fost obositor, mai obositor decât mă aşteptam. Am ajuns cu întârziere din cauza autobuzelor şi a lui M. şi mă gândeam că, în mod sigur, nu mai găsesc decât pe cei care sunt foarte motivaţi. Am chemat la interviu 17 persoane din care s-au prezentat 8. Deci deja s-au triat peste 50%...ciudat că una dintre candidate, care a dat telefon de trei ori şi se bucura că stăm în cartierul ei, nu a mai apărut deloc. Nu mă deranjează cei care nu apar la interviu sau nu mai dau nici un semn de viaţă pentru că, dacă nu vin la interviu, înseamnă că nu îi interesează suficient şi oricum nu ar fi rămas în echipă. Nu mă încurc nici cu cei care, în mod evident, inventează scuze. Aş prefera să fie sinceri, să spună "nu este ce îmi doresc eu să fac" - dar până aici e limpede că mulţi nu ştiu să comunice.
Dar să revin. Interviul a avut loc într-un birou cu pereţii transparenţi şi este bine că am găsit acest loc liber, pentru că stăteam destul de mult de vorbă cu candidaţii, cei de afară ar fi putut fi stresaţi. Un interviu dura destul de mult pentru că îmi scosesem la imprimantă o foaie tip de interviu pe care notam pe scurt răspunsurile (despre motivaţia lor, experienţa prealabilă cu copiii fie că era vorba de fraţi, nepoţi sau baby sitting, orice putea fi interesant - şi încercam să urmăresc trăsăturile de personalitate). În timpul acesta M. a făcut numai prostii pentru că se plictisea amarnic - s-a urcat pe masă şi s-a băgat sub masă, i-a tras de şireturi, a alergat, a vărsat apă şi suc pe masă, a încercat să fugă afară şi am încuiat uşa cu cheia (cred că pentru cei care au venit la interviu M. a fost o surpriză pentru că, în mod sigur, imaginea lor despre un copil autist era alta).
Acum e dilema, că dintre cei care s-au prezentat nu ştiu pe cine să aleg! Toţi cei care s-au prezentat au fost persoane de calitate...până la urmă o să aleg în funcţie de factorul timp. De exemplu, a fost o studentă la Litere care a insistat foarte mult să o iau în echipă, numai că în maxim două luni o să plece cu prietenul ei la o bursă în afară, deci nu are sens să mă complic cu ea decât ca rezervă, eventual. De asemenea, actorul mi s-a părut un om interesant şi bine intenţionat (la telefon mă întrebam ce ar putea să îl motiveze, dar am aflat că avea o soră invalidă şi dăduse un fel de reprezentaţii speciale pentru copiii bolnavi şi cu probleme, deci nu era străin de domeniu) însă probabil că nu are un program clar, astfel încât nu s-ar putea încadra în orarul nostru (40 de ore pe săptămână în echipe de câte doi) şi nu cred că ar avea răbdare să înveţe toate acele amănunte pe care le vom aplica în terapie. La final s-a prezentat o fată cu o frumuseţe de înger (de fapt toate erau frumoase, cum au observat şi colegii mei care treceau pe acolo), era studentă la Sociologie în anul I şi venise pentru că voia să ajute...e clar că am nevoie de tutori care cred în Dumnezeu, cum era ea (asta mi-a plăcut), dar trebuie preferate totuşi cele de la Psihologie sau cele care că vor să se specializeze pe viitor în lucrul cu copiii.
Am făcut un clasament neoficial în care sunt patru fete (trei de la universitatea de stat şi una de la o particulară) dar ieri am mai primit un telefon surpriză de la o candidată care mi-a făcut o impresie foarte bună (ne vedem mâine, în acelaşi birou) aşa că de-abia mâine voi avea lista definitivă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu