marți

Trials for girls - conclusions

Marţi, 11 aprilie 2006

Am încheiat probele...odată mai mult, am avut confirmarea că se poate lucra cu M., numai bunăvoinţă şi flexibilitate de cealaltă parte să existe. Mai mult, el este un alt copil cu fiecare dintre ele; deci stilul omului care lucrează şi modul în care îl abordează sunt foarte importante.
În legătură cu M1, noua fată selectată în locul celei care s-a retras, am mai multe semne de întrebare (o pusesem bine ca rezervă!). În primul rând m-a surprins că la probă a venit foarte aranjată, fardată, cu o bluză pretenţioasă (deşi la interviu venise îmbrăcată normal) astfel încât cine ne-ar fi văzut din avion ar fi zis că ea era angajatoarea şi eu eram tutorele (eu eram în blugi şi pulover ca de obicei când nu sunt la serviciu). În fine, trecem peste asta, numai că a fost foarte rezervată cu copilul şi prima întâlnire a folosit-o mai mult ca să observe mediul (părea neconvinsă dacă să se implice sau nu). Probabil crezuse că vine la o familie bogată, am văzut-o cum se uita ciudat la cartofii care se prăjeau pe foc pentru M. Surpriza a fost reacţia copilului: dat fiind că de la interviu şi până acum ea îşi vopsise coama lungă din şaten într-un blond platinat, el a fost topit! Părea că o acceptă indiferent ce ar face - cooperarea lui a fost totală.
I., cea mai activă dintre ele dar într-un mod nefericit, dovedeşte o acordare destul de slabă atât pe observaţii cât şi pe comportamentul lui M. Nu spun că nu o mai angajez pentru că are interes, bunăvoinţă şi consecvenţă, dar e prea agresivă şi nu se potriveşte cu M. Cred că nu se vor înţelege bine.
A. pare a fi pe linia de mijloc cu toate. Nu a fost excepţională dar nu a avut nici stridenţe. E o persoană care îmi inspiră încredere. Pare să fie cea mai convinsă dintre toate că M. va progresa.

Despre C. nu am scris nimic în foile de observaţie pentru că a fost perfectă. A venit o singură dată, sâmbătă seara, dar a reuşit să aibă de la bun început o relaţie excelentă cu M. (l-a luat de la intrare cu o prăjiturică mică şi i-a vorbit ca unui copil mai mic, după care a început jocuri ca pentru bebeluşi în care el nu trebuia să participe dar era în centrul atenţiei). Cam într-un sfert de oră îl făcuse să o urmeze în toate cele încât ar fi putut să îi ceară orice (fără să impună nimic). Obişnuinţa cu copiii şi inteligenţa fac ca între ea şi restul să fie o diferenţă foarte mare. A rămas că o chem direct la training şi mai vorbim atunci.
De mâine începe trainingul pe care îl fac pentru ele, care va dura trei zile. Ce bine că începe să se contureze o echipă pentru M.!

Niciun comentariu: