Vineri, 16 iunie 2006
Între timp am reuşit oarecum să rezolvăm enigma cu vacanţa...spun aşa pentru că în ultimele două săptămâni am pierdut foarte mult timp cu depunerea paşaportului, căutarea pe Internet de informaţii şi de bilete de avion, şi schimb de scrisori impacientate şi interminabile cu T.
Partea I
a. După două tentative nereuşite reuşesc să depun actele pentru paşaport...am aflat în final de ce era întotdeauna o coadă imensă şi eram prea departe ca să pot ajunge la ghişeu: cineva cu spirit de organizare făcea încă de la prânz o listă "neoficială" cu numere, astfel încât la ora deschiderii ghişeului (14,00) deja lista era foarte lungă. Când stăteam la coadă, a ieşit o poliţistă binevoitoare care a spus că îi dă afară pe toţi care urmează lista :)) , ceea ce mi s-a părut a fi "cireaşa de pe tort" - după ce că holul în care ne înghesuiam era mizerabil, nu aveau mai multe ghişee deschise şi nu găseau ei singuri o metodă de organizare ca să evite coada şi certurile sordide între oameni exasperaţi...no comment.
Revenind la clientul meu, am reuşit să îi fac în grabă o foto de paşaport (pe afişele lor nu era clar dacă trebuie sau nu, am aflat la coadă şi am făcut repede fotografii în piaţă) apoi am chemat-o pe I., care ar fi trebuit să înceapă sesiunea la ora aceea, ca să mai aibă grijă de el prin preajma cozii (a durat cam două ore).
În fine, ajungem la ghişeu cu M. fără să protesteze şi fără să fugă. Durează doar un minut să se verifice similaritatea fotografiei cu persoanele...dar poliţista îmi spune, cu un aer teribil de inteligent :( , că ea ştie că pentru scoaterea copilului din ţară trebuie totuşi acordul tatălui. Nu îi mai spun că mi se pare ilogic să se dea o lege prin care poţi să îl treci pe paşaport dar nu poţi să îl scoţi din ţară...plecăm şi mă informez de la faţa locului (cineva din conducerea Aviaţiei Civile). Din fericire, răspunsul este pozitiv: legea se aplică, nu am nevoie decât de sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă, în care între altele se spune că mi se încredinţează copilul mie.
Partea a IIa
Slalom enervant printre ofertele de bilete ale agenţiilor de turism. Mi se par toate scumpe, mai ales că sunt cu escale fie la Milano, fie la Barcelona, fie la Madrid...unele au doar o oră între avioane (dacă primul întârzie, ne-am aranjat). În plus, aflu de la colegi, rezervările sunt simbolice pentru că, din cauza cererii mari de bilete de avion, vor să se achite biletul în cel mult o săptămână (iar eu nu am bani să îl plătesc într-o săptămână).
Până la urmă tot T. găseşte varianta cea mai inteligentă: cumpără ea acolo printr-o agenţie locală două locuri la o cursă charter, urmând ca eu să trimit o parte din bani părinţilor ei iar restul să îi dau ei când ajungem acolo. Ne costă 850 de euro biletele la charter, dar merită. Mergem în august la Palma de Mallorca!!
Între timp am reuşit oarecum să rezolvăm enigma cu vacanţa...spun aşa pentru că în ultimele două săptămâni am pierdut foarte mult timp cu depunerea paşaportului, căutarea pe Internet de informaţii şi de bilete de avion, şi schimb de scrisori impacientate şi interminabile cu T.
Partea I
a. După două tentative nereuşite reuşesc să depun actele pentru paşaport...am aflat în final de ce era întotdeauna o coadă imensă şi eram prea departe ca să pot ajunge la ghişeu: cineva cu spirit de organizare făcea încă de la prânz o listă "neoficială" cu numere, astfel încât la ora deschiderii ghişeului (14,00) deja lista era foarte lungă. Când stăteam la coadă, a ieşit o poliţistă binevoitoare care a spus că îi dă afară pe toţi care urmează lista :)) , ceea ce mi s-a părut a fi "cireaşa de pe tort" - după ce că holul în care ne înghesuiam era mizerabil, nu aveau mai multe ghişee deschise şi nu găseau ei singuri o metodă de organizare ca să evite coada şi certurile sordide între oameni exasperaţi...no comment.
Revenind la clientul meu, am reuşit să îi fac în grabă o foto de paşaport (pe afişele lor nu era clar dacă trebuie sau nu, am aflat la coadă şi am făcut repede fotografii în piaţă) apoi am chemat-o pe I., care ar fi trebuit să înceapă sesiunea la ora aceea, ca să mai aibă grijă de el prin preajma cozii (a durat cam două ore).
În fine, ajungem la ghişeu cu M. fără să protesteze şi fără să fugă. Durează doar un minut să se verifice similaritatea fotografiei cu persoanele...dar poliţista îmi spune, cu un aer teribil de inteligent :( , că ea ştie că pentru scoaterea copilului din ţară trebuie totuşi acordul tatălui. Nu îi mai spun că mi se pare ilogic să se dea o lege prin care poţi să îl treci pe paşaport dar nu poţi să îl scoţi din ţară...plecăm şi mă informez de la faţa locului (cineva din conducerea Aviaţiei Civile). Din fericire, răspunsul este pozitiv: legea se aplică, nu am nevoie decât de sentinţa de divorţ definitivă şi irevocabilă, în care între altele se spune că mi se încredinţează copilul mie.
Partea a IIa
Slalom enervant printre ofertele de bilete ale agenţiilor de turism. Mi se par toate scumpe, mai ales că sunt cu escale fie la Milano, fie la Barcelona, fie la Madrid...unele au doar o oră între avioane (dacă primul întârzie, ne-am aranjat). În plus, aflu de la colegi, rezervările sunt simbolice pentru că, din cauza cererii mari de bilete de avion, vor să se achite biletul în cel mult o săptămână (iar eu nu am bani să îl plătesc într-o săptămână).
Până la urmă tot T. găseşte varianta cea mai inteligentă: cumpără ea acolo printr-o agenţie locală două locuri la o cursă charter, urmând ca eu să trimit o parte din bani părinţilor ei iar restul să îi dau ei când ajungem acolo. Ne costă 850 de euro biletele la charter, dar merită. Mergem în august la Palma de Mallorca!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu