Sâmbătă, 27 mai 2006
De două săptămâni încoace am ajuns să fac sesiuni şi de una singură. Ideea că trebuie să aibă minim 40 de ore de terapie săptămânal mă obsedează. Am observat că în unele sesiuni cu doi tutori nu se acopereau nici jumătate din cele 17-18 programe de pe listă din cauza protestelor...şi atunci mă întrebam cu ce s-a ales dintr-o zi de lucru. Mi-am făcut curaj şi am început să aşez măsuţa de una singură. În primul rând am observat şi eu efectul "terapeutului singur" - proteste reduse, promptul se face mai greu, dar copilul este mai cooperant. S-a obişnuit repede cu ideea şi mai nou îşi montează măsuţa singur cu puţin timp înainte să vină fetele...astfel încât apuc să fac câteva programe din desfăşurătorul pe care l-am pregătit pentru ele, până când sună soneria.
În ceea ce priveşte echipa lucrurile stau la fel: s-au mai obişnuit se pare cu stilul de lucru, au învăţat programele, dar de jucat se joacă prea puţin cu el şi parcă silit. Am încercat în ultima săptămână să le învăţ să îşi scrie singure desfăşurătorul, dar eşec total. I. le-a amestecat atât de rău, chiar cu indicaţii simple, încât am renunţat la idee, le scriu tot eu cu puţin timp înainte de sesiune, şi tot eu centralizez programele în dosarul cu programe curente.
De vreo zece zile am reluat legătura cu părinţii de pe forum. I-am scris dorei să îi spun că am început ABA şi ea mi-a sugerat să dau copy paste la mail pe forum...are dreptate, ar trebui să ţinem legătura între noi.
În afara reţelei, am încercat să mai încurajez o mămică (medic medicină generală) fără acces la Internet să pornească terapia ABA- dar ea s-a prevalat de faptul că "experţii la care a fost" nu "i-au dat un diagnostic de autism" deşi după cum descrie copilul este de fapt din spectrul autist, are 3,5 ani, nu vorbeşte şi are probleme de identificare a obiectelor. Nici mie nu mi s-a comunicat acest diagnostic... Cu ce m-a ajutat asta? M-am regăsit după doi ani într-o situaţie mult mai rea.
De două săptămâni încoace am ajuns să fac sesiuni şi de una singură. Ideea că trebuie să aibă minim 40 de ore de terapie săptămânal mă obsedează. Am observat că în unele sesiuni cu doi tutori nu se acopereau nici jumătate din cele 17-18 programe de pe listă din cauza protestelor...şi atunci mă întrebam cu ce s-a ales dintr-o zi de lucru. Mi-am făcut curaj şi am început să aşez măsuţa de una singură. În primul rând am observat şi eu efectul "terapeutului singur" - proteste reduse, promptul se face mai greu, dar copilul este mai cooperant. S-a obişnuit repede cu ideea şi mai nou îşi montează măsuţa singur cu puţin timp înainte să vină fetele...astfel încât apuc să fac câteva programe din desfăşurătorul pe care l-am pregătit pentru ele, până când sună soneria.
În ceea ce priveşte echipa lucrurile stau la fel: s-au mai obişnuit se pare cu stilul de lucru, au învăţat programele, dar de jucat se joacă prea puţin cu el şi parcă silit. Am încercat în ultima săptămână să le învăţ să îşi scrie singure desfăşurătorul, dar eşec total. I. le-a amestecat atât de rău, chiar cu indicaţii simple, încât am renunţat la idee, le scriu tot eu cu puţin timp înainte de sesiune, şi tot eu centralizez programele în dosarul cu programe curente.
De vreo zece zile am reluat legătura cu părinţii de pe forum. I-am scris dorei să îi spun că am început ABA şi ea mi-a sugerat să dau copy paste la mail pe forum...are dreptate, ar trebui să ţinem legătura între noi.
În afara reţelei, am încercat să mai încurajez o mămică (medic medicină generală) fără acces la Internet să pornească terapia ABA- dar ea s-a prevalat de faptul că "experţii la care a fost" nu "i-au dat un diagnostic de autism" deşi după cum descrie copilul este de fapt din spectrul autist, are 3,5 ani, nu vorbeşte şi are probleme de identificare a obiectelor. Nici mie nu mi s-a comunicat acest diagnostic... Cu ce m-a ajutat asta? M-am regăsit după doi ani într-o situaţie mult mai rea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu