Luni, 27 martie 2006
Se pare că s-au mai liniştit lucrurile în jurul meu. Mama se află de o săptămână într-un spital la care a plătit internarea (este împreună cu sora ei deci stau liniştită în legătură cu mâncarea şi asistentele). Îmi spune că nu este ce se aştepta, că trebuie să se roage cu banii în mână ca să i se facă analizele şi să fie programată la consultaţii. Ca în România!...La secţiunile unde are şedinţe de recuperare, fizioterapie, kinetoterapie, sunt cozi interminabile de pensionari care se ceartă ca la coadă la Alimentara, pe vremuri...Oare la ce se aştepta? De ce ar fi organizată activitatea mai bine decât într-o instituţie? Unde nu există respect pentru om, nu există nimic...
Am reuşit acum o săptămână să termin tratamentul injectabil pentru A.....cu eforturi mari (la penultima injecţie a fost o vijelie cumplită cum se mai întâmplă uneori în martie, am avut noroc că mătuşa mea din Braşov venise la mama, se pregăteau să se interneze - altfel nu ar fi ieşit nimeni din casă ca să stea cu M.) dar se pare că a meritat. De la ultima injecţie (duminica trecută) i-a trecut tusea ca prin minune şi e bine dispusă ca în timpurile ei cele mai bune. Mănâncă aproape orice şi e prezentă permanent în mijlocul evenimentelor...însă nu mai putem intra în bucătărie fără să se înfiinţeze, cu veşnica întrebare în ochi "ce mănânci? dă-mi şi mie..."
Între timp am mai primit telefoane...sunt unii dintre ei pe care i-am reţinut. Două treimi însă se triază de la telefon sau e limpede că trimit CV-ul ca să se afle în treabă. Azi mă duc să reclam adresa greşită de mail la ziar, pentru asta primesc încă două apariţii gratuite, miercuri şi vineri. Aştept telefoane până vineri, după care programez interviul (săptămâna viitoare).
Se pare că s-au mai liniştit lucrurile în jurul meu. Mama se află de o săptămână într-un spital la care a plătit internarea (este împreună cu sora ei deci stau liniştită în legătură cu mâncarea şi asistentele). Îmi spune că nu este ce se aştepta, că trebuie să se roage cu banii în mână ca să i se facă analizele şi să fie programată la consultaţii. Ca în România!...La secţiunile unde are şedinţe de recuperare, fizioterapie, kinetoterapie, sunt cozi interminabile de pensionari care se ceartă ca la coadă la Alimentara, pe vremuri...Oare la ce se aştepta? De ce ar fi organizată activitatea mai bine decât într-o instituţie? Unde nu există respect pentru om, nu există nimic...
Am reuşit acum o săptămână să termin tratamentul injectabil pentru A.....cu eforturi mari (la penultima injecţie a fost o vijelie cumplită cum se mai întâmplă uneori în martie, am avut noroc că mătuşa mea din Braşov venise la mama, se pregăteau să se interneze - altfel nu ar fi ieşit nimeni din casă ca să stea cu M.) dar se pare că a meritat. De la ultima injecţie (duminica trecută) i-a trecut tusea ca prin minune şi e bine dispusă ca în timpurile ei cele mai bune. Mănâncă aproape orice şi e prezentă permanent în mijlocul evenimentelor...însă nu mai putem intra în bucătărie fără să se înfiinţeze, cu veşnica întrebare în ochi "ce mănânci? dă-mi şi mie..."
Între timp am mai primit telefoane...sunt unii dintre ei pe care i-am reţinut. Două treimi însă se triază de la telefon sau e limpede că trimit CV-ul ca să se afle în treabă. Azi mă duc să reclam adresa greşită de mail la ziar, pentru asta primesc încă două apariţii gratuite, miercuri şi vineri. Aştept telefoane până vineri, după care programez interviul (săptămâna viitoare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu