Sâmbătă, 25 martie 2006
Am dat anunţ de câteva zile în ziar... ziarul pe care îl citeam eu în studenţie atunci când voiam să găsesc o gazdă sau oscilam în ideea de a avea un job part-time. Bănuiesc că a rămas ziarul studenţilor şi sunt şansele cele mai mari să găsesc amatori de ABA. Mulţi dintre ei nu au Internet şi este o greşeală să dai anunţ pe Internet, vor afla mult mai puţini. Cu fluturaşii nu am avut aproape nici un rezultat, deci nu este o metodă bună.
Primul anunţ a apărut miercuri şi s-a văzut imediat, am început să primesc telefoane. Adresa de mail a apărut greşit, aşa că pe mail nu are cum să întrebe nimeni nimic, le spun eu la telefon care este adresa corectă. Văd că este o adevărată artă să vorbeşti la telefon cu cei care se interesează: trebuie să simţi în ce măsură îi interesează subiectul - unii dau telefon aşa, la plezneală...pe cei care simţi că îi interesează trebuie să insişti să trimită CV deşi pe mulţi nu îi prea trage inima, ba spun că nu au ce să scrie, ba că nu au acces la Internet. Pentru cei care nu au acces la Internet am scos la imprimantă un formular de CV şi îi întreb dacă vor să îl completeze la telefon (asta dacă au manifestat suficient interes şi după ce au aflat cum stau lucrurile cu programul şi scopul terapiei). Au fost unii care văzând cuvântul "autism" în anunţ şi-au închipuit că e rost de câştigat gras şi mi-au închis telefonul când au auzit cât ofer pe lună...e destul de puţin, adevărat, dar vorbim aici despre specializare, în facultate nu îi învaţă nimeni să lucreze cu copiii şi este o meserie destul de nouă în România. Nici eu nu am nevoie de cei care vin pentru bani în primul rând, aşa că nu au decât să închidă telefonnul.
De miercuri pâna vineri am primit destule telefoane, dar nimeni nu mi s-a părut cu adevărat interesant. Mai mulţi mă asigură că vor trimite CV dar ...mai nimic, patru- cinci CV-uri în patru zile (unele sunt de la oameni care nu au promis că trimit CV, trebuie să mă aştept şi la surprize). Pentru o absolventă a dat telefon mama ei (mi s-a părut ciudat, nu cred că e bună de tutore dacă mama ei se interesează prima)...după care a dat şi ea telefon şi a spus că vrea să se prezinte la interviu. Oricum nu cred că o voi anunţa să se prezinte, avea un ton lipsit de entuziasm, terminase o facultate particulară şi nu mai lucrase nicăieri de un an. Am văzut mulţi absolvenţi care îşi cumpără o "patalama" şi se trezesc după ce au cumpărat-o că nu ştiu să facă nimic... nu spun că ei nu pot să înveţe, dar eu trebuie să aleg oamenii cei mai inteligenţi şi mai motivaţi în povestea asta.
Ieri a venit la un fel de interviu L. împreună cu o prietenă (colegă cu ea la Titu Maiorescu, în ultimul an) care se pare că voia să candideze pentru postul de tutore. De cum a intrat pe uşă mi-am dat seama că nu e potrivită: cizme ascuţite cu tocuri înalte, unghii făcute atent cu ojă roşie, machiaj îngrijit, peste 30 de ani, nu lucrase niciodată...crescuse copilul (o fată, 7 ani) şi o ţinuseră soţul şi părinţii în facultate. Cu M., relaţionare convenţională...la ţinuta respectivă, nici nu ai cum să comunici cu un copil. În fine, am purtat discuţia pentru că nu aveam încotro, le-am asigurat de sentimentele mele cele mai bune şi am răsuflat uşurată (dar şi îngrijorată) când au plecat. Am nevoie de fete mai puţin sofisticate, în blugi, spontane şi neconvenţionale, cu cât mai puţine prejudecăţi despre copii. Le voi găsi oare?...
Am dat anunţ de câteva zile în ziar... ziarul pe care îl citeam eu în studenţie atunci când voiam să găsesc o gazdă sau oscilam în ideea de a avea un job part-time. Bănuiesc că a rămas ziarul studenţilor şi sunt şansele cele mai mari să găsesc amatori de ABA. Mulţi dintre ei nu au Internet şi este o greşeală să dai anunţ pe Internet, vor afla mult mai puţini. Cu fluturaşii nu am avut aproape nici un rezultat, deci nu este o metodă bună.
Primul anunţ a apărut miercuri şi s-a văzut imediat, am început să primesc telefoane. Adresa de mail a apărut greşit, aşa că pe mail nu are cum să întrebe nimeni nimic, le spun eu la telefon care este adresa corectă. Văd că este o adevărată artă să vorbeşti la telefon cu cei care se interesează: trebuie să simţi în ce măsură îi interesează subiectul - unii dau telefon aşa, la plezneală...pe cei care simţi că îi interesează trebuie să insişti să trimită CV deşi pe mulţi nu îi prea trage inima, ba spun că nu au ce să scrie, ba că nu au acces la Internet. Pentru cei care nu au acces la Internet am scos la imprimantă un formular de CV şi îi întreb dacă vor să îl completeze la telefon (asta dacă au manifestat suficient interes şi după ce au aflat cum stau lucrurile cu programul şi scopul terapiei). Au fost unii care văzând cuvântul "autism" în anunţ şi-au închipuit că e rost de câştigat gras şi mi-au închis telefonul când au auzit cât ofer pe lună...e destul de puţin, adevărat, dar vorbim aici despre specializare, în facultate nu îi învaţă nimeni să lucreze cu copiii şi este o meserie destul de nouă în România. Nici eu nu am nevoie de cei care vin pentru bani în primul rând, aşa că nu au decât să închidă telefonnul.
De miercuri pâna vineri am primit destule telefoane, dar nimeni nu mi s-a părut cu adevărat interesant. Mai mulţi mă asigură că vor trimite CV dar ...mai nimic, patru- cinci CV-uri în patru zile (unele sunt de la oameni care nu au promis că trimit CV, trebuie să mă aştept şi la surprize). Pentru o absolventă a dat telefon mama ei (mi s-a părut ciudat, nu cred că e bună de tutore dacă mama ei se interesează prima)...după care a dat şi ea telefon şi a spus că vrea să se prezinte la interviu. Oricum nu cred că o voi anunţa să se prezinte, avea un ton lipsit de entuziasm, terminase o facultate particulară şi nu mai lucrase nicăieri de un an. Am văzut mulţi absolvenţi care îşi cumpără o "patalama" şi se trezesc după ce au cumpărat-o că nu ştiu să facă nimic... nu spun că ei nu pot să înveţe, dar eu trebuie să aleg oamenii cei mai inteligenţi şi mai motivaţi în povestea asta.
Ieri a venit la un fel de interviu L. împreună cu o prietenă (colegă cu ea la Titu Maiorescu, în ultimul an) care se pare că voia să candideze pentru postul de tutore. De cum a intrat pe uşă mi-am dat seama că nu e potrivită: cizme ascuţite cu tocuri înalte, unghii făcute atent cu ojă roşie, machiaj îngrijit, peste 30 de ani, nu lucrase niciodată...crescuse copilul (o fată, 7 ani) şi o ţinuseră soţul şi părinţii în facultate. Cu M., relaţionare convenţională...la ţinuta respectivă, nici nu ai cum să comunici cu un copil. În fine, am purtat discuţia pentru că nu aveam încotro, le-am asigurat de sentimentele mele cele mai bune şi am răsuflat uşurată (dar şi îngrijorată) când au plecat. Am nevoie de fete mai puţin sofisticate, în blugi, spontane şi neconvenţionale, cu cât mai puţine prejudecăţi despre copii. Le voi găsi oare?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu