Duminică, 12 martie 2006
Mama s-a mutat în sfârşit la ea acasă...am rămas singură din nou cu cele două necuvântătoare ale mele, M. şi A. Chiar dacă o să reîncep să vorbesc singură, ca vara trecută, este mult mai bine decât să mă cert cu mama aproape zilnic! Iarna asta a fost îngrozitoare....pe de o parte, starea ei nervoasă continuă, timpul nesfârşit pierdut cu aprovizionare şi gătit, copilul alergând fără rost prin casă, ore întregi...Este mai bine acum, pot să respir şi să mă gândesc la organizarea terapiei. Dacă nu vreau să mai gătesc, nu mai gătesc şi gata! Oricum M. şi-a redus încet-încet felurile de mâncare pe care le mănâncă. Dintr-o dată nu a mai vrut mâncare cu sos nici dacă are carne, ciorbe nu mai mănâncă decât uneori...dacă stau să mă gândesc, ar mânca doar chipsuri şi iaurt toată ziua. Sunt seri în care îi dau o pungă de Pommbar ca să stau liniştită că a mâncat ceva totuşi. Din câte am auzit la training, asta e o tendinţă generală a copiilor cu autism, de a nu mânca mâncare gătită, de a avea un "meniu fix" şi retrâns. Cam aşa a fost în iarna asta, în afară de faptul că mănâncă foarte puţin cantitativ şi a slăbit, refuză să încerce ceva nou (am încercat cu pizza, mazăre, salată...refuză şi macaroanele dacă au altă formă decât cea pe care o ştie). Va trebui lucrat la asta însă sper să nu ajungem la măsuri radicale...
Şi A. (câinele) îmi face probleme pentru că i-a fost din ce în ce mai rău, tusea ei cronică s-a agravat şi acum a început un tratament injectabil care va fi greu de urmat pentru că nu am cu cine să îl las pe M când o duc la injecţii (M nu poate să meargă la clinica veterinară pentru că nu se ştie ce îi dă prin cap, să umble la rafturile cu medicamente sau să bage mâna în gură la câinii care aşteaptă la rând ş.a.). Am rugat-o pe L. şi a venit ieri pentru o jumătate de oră; la injecţia viitoare o să mă gândesc cine ar mai putea să vină... M-au întrebat unii (unii care nu mă cunosc prea bine) de ce nu renunţ la A....asta e o întrebare urâtă, ea este cea mai bună prietenă a mea...singura care nu m-a părăsit niciodată! Văd că oamenii m-au părăsit toţi...în jurul nostru e o mare tăcere. Am mai fost în tăcerea asta şi vara trecută, însă acum parcă aş fi ajuns în fundul prăpastiei. M. este mai absent decât acum şase luni, nu mai scoate aproape nici un sunet...mă rog în fiecare zi să găsim echipa de care are nevoie şi să îl facem să vorbească...
Mama s-a mutat în sfârşit la ea acasă...am rămas singură din nou cu cele două necuvântătoare ale mele, M. şi A. Chiar dacă o să reîncep să vorbesc singură, ca vara trecută, este mult mai bine decât să mă cert cu mama aproape zilnic! Iarna asta a fost îngrozitoare....pe de o parte, starea ei nervoasă continuă, timpul nesfârşit pierdut cu aprovizionare şi gătit, copilul alergând fără rost prin casă, ore întregi...Este mai bine acum, pot să respir şi să mă gândesc la organizarea terapiei. Dacă nu vreau să mai gătesc, nu mai gătesc şi gata! Oricum M. şi-a redus încet-încet felurile de mâncare pe care le mănâncă. Dintr-o dată nu a mai vrut mâncare cu sos nici dacă are carne, ciorbe nu mai mănâncă decât uneori...dacă stau să mă gândesc, ar mânca doar chipsuri şi iaurt toată ziua. Sunt seri în care îi dau o pungă de Pommbar ca să stau liniştită că a mâncat ceva totuşi. Din câte am auzit la training, asta e o tendinţă generală a copiilor cu autism, de a nu mânca mâncare gătită, de a avea un "meniu fix" şi retrâns. Cam aşa a fost în iarna asta, în afară de faptul că mănâncă foarte puţin cantitativ şi a slăbit, refuză să încerce ceva nou (am încercat cu pizza, mazăre, salată...refuză şi macaroanele dacă au altă formă decât cea pe care o ştie). Va trebui lucrat la asta însă sper să nu ajungem la măsuri radicale...
Şi A. (câinele) îmi face probleme pentru că i-a fost din ce în ce mai rău, tusea ei cronică s-a agravat şi acum a început un tratament injectabil care va fi greu de urmat pentru că nu am cu cine să îl las pe M când o duc la injecţii (M nu poate să meargă la clinica veterinară pentru că nu se ştie ce îi dă prin cap, să umble la rafturile cu medicamente sau să bage mâna în gură la câinii care aşteaptă la rând ş.a.). Am rugat-o pe L. şi a venit ieri pentru o jumătate de oră; la injecţia viitoare o să mă gândesc cine ar mai putea să vină... M-au întrebat unii (unii care nu mă cunosc prea bine) de ce nu renunţ la A....asta e o întrebare urâtă, ea este cea mai bună prietenă a mea...singura care nu m-a părăsit niciodată! Văd că oamenii m-au părăsit toţi...în jurul nostru e o mare tăcere. Am mai fost în tăcerea asta şi vara trecută, însă acum parcă aş fi ajuns în fundul prăpastiei. M. este mai absent decât acum şase luni, nu mai scoate aproape nici un sunet...mă rog în fiecare zi să găsim echipa de care are nevoie şi să îl facem să vorbească...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu