vineri

Preparing for the second holliday

Vineri, 1 septembrie 2006

Avem un răstimp de patru zile de odihnă, după care vom pleca duminică la Jupiter, la trainingul pe care m-am angajat să îl susţin. Nu mi se pare deloc uşor (sunt singurul instructor pentru toată sesiunea, şase zile a câte patru ore) şi mai ales nu sunt în dispoziţie să predau...cum am venit, mi-am descărcat din reţea o grămadă de piese cu Celia Cruz şi Gloria Estefan. Înainte de călătoria în Spania nu eram deloc o fană a muzicii latino, dar acum mi se pare că îmi aduce ceva din atmosfera optimistă şi plină de viaţă în care am trăit timp de două săptămâni.
Şi lui M. pare că i-a prins bine călătoria...s-a vindecat de răceală în două zile şi se simte foarte bine: nici nervos, nici frustrat. Am repetat foarte puţin în această călătorie, condiţiile nu ne-au permis prea mult. Oricum până duminică nu am timp să testez nimic...am reuşit să structurez ce voi preda pe zile şi acum compun prezentările în Power Point (am terminat două prezentări ieri şi mai am încă patru până mâine seară). Noroc cu C., naşa lui M., care va veni cu noi în această vacanţă. Este singura persoană care se descurcă cu M. fără instruire specială, am urmărit-o în vizitele de până acum cum a descoperit spontan multe elemente din ABA (aşa de bine o conduc sentimentul şi intuiţia...): captarea atenţiei, folosirea promptului, împletirea jocului cu învăţarea, exploatarea interesului copilului pentru anumite jucării sau activităţi (usw.). Şi pentru ea va fi a doua vacanţă, a mai fost la Eforie în august, la vila unor prieteni de familie.

Niciun comentariu: