Ultimele zile de training au fost relaxate. Unii dintre cursanţi aveau delegaţiile până vineri şi au spus că nu ştiu la ce oră pleacă (era o scuză, voiau de fapt să le rămână dimineaţa pentru plajă şi să plece după prânz) aşa că vineri a fost complet liberă, cu acordul organizatoarei. Joi le-am făcut o încheiere, le-am lăsat adresa de mail pentru nelămuriri şi nu ne-am mai văzut decât prin staţiune sau la hotel. Pentru M. plaja de vineri a fost cea mai simpatică, a găsit pe plajă o fetiţă de trei ani pe nume Raluca care l-a primit în piscina ei gonflabilă :). Erau două generaţii venite cu fetiţa, părinţii (între două vârste) şi bunicii. Veniseră cu programul de reducere "Marea pentru toţi" ca majoritatea turiştilor din jurul nostru. Erau atâţia adulţi pe lângă un copil încât păreau cu toţii foarte relaxaţi.
Plecarea de la mare a fost nostalgică, în ultima zi s-a lăsat o sugestivă răcoare de septembrie, ca un semnal pentru noi că vacanţa s-a terminat. Ca să evităm peronul gării de la Neptun, l-am dus pe M. cu microbuzul până la Mangalia (am călătorit singuri, C. plecase de vineri să-şi facă bagajele pentru Paris). Drumul, la fel ca la venire, interminabil. Pe măsură ce trecem prin staţiuni, trenul se umple cu turiştii care au beneficiat de biletele cu reducere de săptămâna aceasta. M. oboseşte şi doarme ore întregi în a doua jumătate a drumului (spre uşurarea mea...aerul e irespirabil, foarte cald deşi afară e răcoare, iar holul e ocupat cu bagaje). Încet-încet, vine vorba despre probleme...înainte să adoarmă, cineva îl întrebase pe M. de vorbă şi dădusem explicaţii. Încet-încet, ajungem la TSA şi la ABA. Cei din compartiment ascultă sideraţi. Este a "n"a oară în care explic ce este TSA...cum a fost adusă ABA în România...cum arată un program ABA şi ce aşteptări am eu de la el. Aud de la o doctoriţă din compartiment despre cazul unui alt copil al unei cunoştinţe: îi spun ca de obicei să intre pe forumul autism.ro şi cum mă poate contacta pe Internet.
Ajungem în Bucureşti pe întuneric. M. nu protestează că îl trezesc din somn. Ne vom gândi de luni cum o luăm de la capăt...
Plecarea de la mare a fost nostalgică, în ultima zi s-a lăsat o sugestivă răcoare de septembrie, ca un semnal pentru noi că vacanţa s-a terminat. Ca să evităm peronul gării de la Neptun, l-am dus pe M. cu microbuzul până la Mangalia (am călătorit singuri, C. plecase de vineri să-şi facă bagajele pentru Paris). Drumul, la fel ca la venire, interminabil. Pe măsură ce trecem prin staţiuni, trenul se umple cu turiştii care au beneficiat de biletele cu reducere de săptămâna aceasta. M. oboseşte şi doarme ore întregi în a doua jumătate a drumului (spre uşurarea mea...aerul e irespirabil, foarte cald deşi afară e răcoare, iar holul e ocupat cu bagaje). Încet-încet, vine vorba despre probleme...înainte să adoarmă, cineva îl întrebase pe M. de vorbă şi dădusem explicaţii. Încet-încet, ajungem la TSA şi la ABA. Cei din compartiment ascultă sideraţi. Este a "n"a oară în care explic ce este TSA...cum a fost adusă ABA în România...cum arată un program ABA şi ce aşteptări am eu de la el. Aud de la o doctoriţă din compartiment despre cazul unui alt copil al unei cunoştinţe: îi spun ca de obicei să intre pe forumul autism.ro şi cum mă poate contacta pe Internet.
Ajungem în Bucureşti pe întuneric. M. nu protestează că îl trezesc din somn. Ne vom gândi de luni cum o luăm de la capăt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu