luni

Winter evaluation

Luni, 29 ianuarie 2007

Primesc prin telefon vestea că M. este programat săptămâna aceasta pentru evaluarea periodică de la centrul de stat la care mergem. Asta înseamnă marţi, la doctor şi la psiholog, şi joi, la logoped şi la fizioterapeut, după care vineri va fi întâlnirea de grup şi prezentarea rezultatelor.
Aceste întâlniri, cu toată superficialitatea intervenţiei de aici, sunt foarte folositoare pentru că fiecare vine cu un alt punct de vedere şi cu descrierea altor reacţii ale copilului, ceea ce este de ajutor în construirea unui tablou de ansamblu al integrării lui M. în mediu. Mă îngrijorează însă statul la coadă pe holul aglomerat şi reacţiile lui la evaluare (nu poate să sufere evaluările).
Ce pot să observ, din ultimele luni de stat la uşa grădiniţei (merge marţea şi joia, şi uneori şi miercurea) este că grupul de copii l-a ajutat mult: acum stă la masă, nu pe jos pe covor cum a stat luni întregi, şi, chiar dacă nu vorbeşte, însoţeşte grupul cu gesturi când se cântă sau îndeplineşte sarcini simple (colorat suprafeţe simple sau lipit hârtie glasată). Iar la masă merge în rând doi câte doi, cu clasa, cu rucsăcelul în spate. Nu mai seamănă deloc cu copilul sălbatic de acum un an şi jumătate...

Niciun comentariu: