Vineri, 26 ianuarie 2007
Deşi am o perioadă foarte încărcată, continui să fiu pe fir în legătură cu terapia de la familia N. Săptămâna aceasta au făcut încă o evaluare la centrul Sf. M. tot după testul Portage: interpretarea şi IQ-ul au fost identice celor făcute/calculate de mine, ceea ce m-a bucurat pentru că înseamnă că şi cei la care am mai aplicat testul au avut parte de o interpretare corectă.
Rămâne problema spinoasă a tutorilor: la anunţuri nu prea au avut succes. Mai precis, ei cheamă la interviu pe toţi care sună la telefon. Eu le spusesem din capul locului că nu este o tactică bună (pierdere mare de timp) dar fiecare face ce crede...Aşadar, am găsit printre colegele fetelor o posibilă candidată de tutore, D. (colegă cu No1) se pare că este la curent cu modul de lucru pentru că din anul lui No1 (universitate particulară) lucrează mai multe cu copiii. M-am întâlnit cu ea ieri după-amiază în parc şi mi s-a părut destul de motivată şi de hotărâtă să lucreze: cred că o s-o recomand pentru echipa de la familia N.
A doua candidată a venit dintr-o direcţie neaşteptată: No3, din propria mea echipă. O vedeam că ascultă cu mare interes tot ce se discută despre familia N. şi intenţiile lor, însă de-abia când a început să se discute despre tutori a spus că ar vrea să lucreze cu încă un copil...şi fireşte, noi vom avea prioritate la stabilirea programului. Înţeleg că ar fi atât în interesul ei cât şi în interesul familiei N., aşa că probabil o să fiu de acord.
Surpriza a venit din partea lui M.: iniţial, discutam cu No3 fără să ne ferim problemele legate de familia N. Uitam însă de relaţia lor specială...ne-am trezit că, de cum intra pe uşă şi începea să umble la jucării, M. se ducea la ea, o lua de umeri şi începea să ţipe uitându-se fix în ochii ei. Mi-am dat seama că a înţeles discuţiile şi se consideră trădat şi neglijat prin faptul că No3 intenţionează să lucreze cu alt copil (povestea s-a repetat câteva zile la rând). Atunci i-am spus lui No3 să jucăm o "scenă de teatru": în faţa lui M., eu voi face nişte declaraţii dramatice că nu îi permit să lucreze cu alt copil pentru că ea este doar prietena lui M., iar ea va juca rolul tutorelui spăşit care acceptă mustrarea. După care nu vom mai pomeni niciodată de familia N, decât la telefon sau când M. este în altă cameră. Zis şi făcut: am jucat scena, eu intrând destul de bine în rolul de "mamă nervoasă" şi "purtător de cuvânt al lui M." A doua zi după ce am jucat scena, mi-am dat seama că presupunerile mele au fost corecte: reacţiile lui M. au încetat...
Deşi am o perioadă foarte încărcată, continui să fiu pe fir în legătură cu terapia de la familia N. Săptămâna aceasta au făcut încă o evaluare la centrul Sf. M. tot după testul Portage: interpretarea şi IQ-ul au fost identice celor făcute/calculate de mine, ceea ce m-a bucurat pentru că înseamnă că şi cei la care am mai aplicat testul au avut parte de o interpretare corectă.
Rămâne problema spinoasă a tutorilor: la anunţuri nu prea au avut succes. Mai precis, ei cheamă la interviu pe toţi care sună la telefon. Eu le spusesem din capul locului că nu este o tactică bună (pierdere mare de timp) dar fiecare face ce crede...Aşadar, am găsit printre colegele fetelor o posibilă candidată de tutore, D. (colegă cu No1) se pare că este la curent cu modul de lucru pentru că din anul lui No1 (universitate particulară) lucrează mai multe cu copiii. M-am întâlnit cu ea ieri după-amiază în parc şi mi s-a părut destul de motivată şi de hotărâtă să lucreze: cred că o s-o recomand pentru echipa de la familia N.
A doua candidată a venit dintr-o direcţie neaşteptată: No3, din propria mea echipă. O vedeam că ascultă cu mare interes tot ce se discută despre familia N. şi intenţiile lor, însă de-abia când a început să se discute despre tutori a spus că ar vrea să lucreze cu încă un copil...şi fireşte, noi vom avea prioritate la stabilirea programului. Înţeleg că ar fi atât în interesul ei cât şi în interesul familiei N., aşa că probabil o să fiu de acord.
Surpriza a venit din partea lui M.: iniţial, discutam cu No3 fără să ne ferim problemele legate de familia N. Uitam însă de relaţia lor specială...ne-am trezit că, de cum intra pe uşă şi începea să umble la jucării, M. se ducea la ea, o lua de umeri şi începea să ţipe uitându-se fix în ochii ei. Mi-am dat seama că a înţeles discuţiile şi se consideră trădat şi neglijat prin faptul că No3 intenţionează să lucreze cu alt copil (povestea s-a repetat câteva zile la rând). Atunci i-am spus lui No3 să jucăm o "scenă de teatru": în faţa lui M., eu voi face nişte declaraţii dramatice că nu îi permit să lucreze cu alt copil pentru că ea este doar prietena lui M., iar ea va juca rolul tutorelui spăşit care acceptă mustrarea. După care nu vom mai pomeni niciodată de familia N, decât la telefon sau când M. este în altă cameră. Zis şi făcut: am jucat scena, eu intrând destul de bine în rolul de "mamă nervoasă" şi "purtător de cuvânt al lui M." A doua zi după ce am jucat scena, mi-am dat seama că presupunerile mele au fost corecte: reacţiile lui M. au încetat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu