Când am fost de faţă la prima criză de autism, M. avea trei ani, era un copilaş drăguţ ca o păpuşă, care în afară de faptul că nu vorbea nu trăda nimic anormal. Eram la "vestitul" centru de stat la care făcea terapie ocupaţională (M. era la educaţia specială şi eu îl aşteptam la uşă). Problema s-a produs la un copil de 9 ani care nu voia să intre la consultaţie la neuropsihiatrie. M-a şocat angoasa de animal speriat care se citea în urletele copilului: îţi îngheţa sângele în vine, oricine ai fi fost. Părea ceva care să nu poată fi nici oprit, nici stăpânit. În plus, copilul era destul de mare şi de solid şi nu l-a putut mişca nimeni din locul respectiv, nici să intre în cabinet, nici să plece...şi situaţia a durat mult, aproape un sfert de oră în care toată clinica a fost paralizată (am remarcat însă că nici nu intervenea nici un "profesionist" de pe acolo). Îmi amintesc că am privit problema oarecum de la distanţă. Nici prin cap nu îmi trecea că băiatul meu cu chip de înger poate să aibă o criză asemănătoare...şi totuşi, aveam să le văd, începând cu câteva luni mai târziu.
Este o deosebire între crizele de angoasă şi crizele de nervi sau simplele proteste. De când am început terapia, le-am avut pe toate: tăvălit pe jos, plâns, ţipat, lovit...criza de angoasă este însă cu totul altceva. Copilul este paralizat de o frică primară, fără nume, şi nu mai depinde de el să se controleze. Atunci analiza comportamentala nu are ce face, este total ineficientă. Trebuie ca tensiunea aceea teribilă să se liniştească cumva (tot ce poţi să faci ca părinte este să îi menţii un mediu stabil astfel încât să nu i se alimenteze starea respectivă) şi apoi poţi să revii la ABA. Din fericire nu am avut des crize de acest gen, am învăţat pe parcurs ca atunci când sunt semne de declanşare să nu insist şi să nu fac greşeli (exemplu: să îl cert în public - ultima greşeală de acest gen a fost astă-vară în parc).
Ceea ce mă sperie este că, deşi homeopatia îi face bine, îi face şi rău...de când am început ultima schemă homeopatică (are şi un remediu nou, Gingko Biloba) s-au declanşat nişte crize de acest gen fără nici un motiv. Ultima dată era şi No3 de faţă...nici nu mai ştiam ce să îi fac lui M. să se liniştească, mai ales că nu puteam să identific nici un motiv în mediu sau în comportamentul nostru care să fi produs reacţia. Doctorul Naghiu spune că manifestările negative sunt un precedent al vindecării, şi că trebuie să avem răbdare.
Este o deosebire între crizele de angoasă şi crizele de nervi sau simplele proteste. De când am început terapia, le-am avut pe toate: tăvălit pe jos, plâns, ţipat, lovit...criza de angoasă este însă cu totul altceva. Copilul este paralizat de o frică primară, fără nume, şi nu mai depinde de el să se controleze. Atunci analiza comportamentala nu are ce face, este total ineficientă. Trebuie ca tensiunea aceea teribilă să se liniştească cumva (tot ce poţi să faci ca părinte este să îi menţii un mediu stabil astfel încât să nu i se alimenteze starea respectivă) şi apoi poţi să revii la ABA. Din fericire nu am avut des crize de acest gen, am învăţat pe parcurs ca atunci când sunt semne de declanşare să nu insist şi să nu fac greşeli (exemplu: să îl cert în public - ultima greşeală de acest gen a fost astă-vară în parc).
Ceea ce mă sperie este că, deşi homeopatia îi face bine, îi face şi rău...de când am început ultima schemă homeopatică (are şi un remediu nou, Gingko Biloba) s-au declanşat nişte crize de acest gen fără nici un motiv. Ultima dată era şi No3 de faţă...nici nu mai ştiam ce să îi fac lui M. să se liniştească, mai ales că nu puteam să identific nici un motiv în mediu sau în comportamentul nostru care să fi produs reacţia. Doctorul Naghiu spune că manifestările negative sunt un precedent al vindecării, şi că trebuie să avem răbdare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu