De la un timp mă gândesc că avem un sens greşit al cuvântului "minune". Credem că o minune ar trebui să apară spectaculos, ca un fel de prag de demarcaţie dincolo de care să aibă loc schimbări majore ale vieţii. Acesta este sensul din poveşti şi sensul biblic, numai că în poveşti şi în Biblie sunt foarte multe simboluri...Realitatea este că minunile îşi pot face loc în viaţa noastră încetul cu încetul, în mod treptat. Cel de Sus ni le trimite, dar noi suntem cei care lucrăm la ele, cu paşi foarte mici uneori.
Aseară, pentru că aveam un curs online, am asistat fără să vreau ("prezentă, dar absentă") la o sesiune de Verbal Imitation cu No1. A fost o noutate pentru mine, pentru că nu am reuşit să filmăm mai nimic până acum, iar suprapunerea sesiunilor lui No1 cu programul meu de serviciu a făcut ca eu să nu fiu de faţă în ultimele şase luni la nici o sesiune de-a lor. Atât am observat, că sunt rezultate deosebite pe spaţiul ei de lucru şi practic No1 a devenit "o provă de corabie", vârful care deschide drumul la noi în echipă.
De exemplu, pentru a-l stimula pe M. să imite sunete, a descoperit o nouă recompensă: stelele. Lui M. i-a plăcut mult steaua ca formă încă de când a învăţat-o în receptiv. Este şi primul cuvânt spus spontan (a ieşit, din câte am citit pe desfăşurătorul ei, mai mult "dea" decât "stea" dar oricum e minunat că a spus un cuvânt întreg, restul sunt doar silabe deocamdată). Acum No1 foloseşte stelele colorate de carton pe care le-am făcut eu ca variaţie de stimul la Receptive colours şi i le acordă ori de câte ori reuşeşte să spună o silabă. Aseară lucrau la imitaţie de silabe formate din "b" şi vocale...Şi pentru prima dată mi-a părut foarte rău că nu filmez terapia. În aceste luni au fost atâtea transformări, încât nu le vom ţine minte niciodată. Şi sunt momente unice care se vor pierde!
Dar să revin. M-a impresionat modul în care No1 lucra cu M. Prin învăluire, modulându-şi vocea între şoaptă şi comandă, trecând felin de la promisiune, tentaţie sau aşteptare, la laudă şi înapoi. Cine îl cunoaşte pe M. îşi dă seama că la el frustrarea joacă un rol foarte important: încercările nereuşite de-a lungul anilor i-au creat impresia înrădăcinată că nu poate să vorbească. Atunci, are nevoie de un cadru în care să se simtă lipsit de constrângere, o relaţie de încredere care să îi permită să şi greşească (să facă mai multe încercări), o recompensă deosebită (stelele) dar şi (observ eu) orchestrarea acestora aproape ca într-un spectacol de teatru. No1 spune că de fapt bucuria ei din suflet îl face să progreseze...
Aseară, pentru că aveam un curs online, am asistat fără să vreau ("prezentă, dar absentă") la o sesiune de Verbal Imitation cu No1. A fost o noutate pentru mine, pentru că nu am reuşit să filmăm mai nimic până acum, iar suprapunerea sesiunilor lui No1 cu programul meu de serviciu a făcut ca eu să nu fiu de faţă în ultimele şase luni la nici o sesiune de-a lor. Atât am observat, că sunt rezultate deosebite pe spaţiul ei de lucru şi practic No1 a devenit "o provă de corabie", vârful care deschide drumul la noi în echipă.
De exemplu, pentru a-l stimula pe M. să imite sunete, a descoperit o nouă recompensă: stelele. Lui M. i-a plăcut mult steaua ca formă încă de când a învăţat-o în receptiv. Este şi primul cuvânt spus spontan (a ieşit, din câte am citit pe desfăşurătorul ei, mai mult "dea" decât "stea" dar oricum e minunat că a spus un cuvânt întreg, restul sunt doar silabe deocamdată). Acum No1 foloseşte stelele colorate de carton pe care le-am făcut eu ca variaţie de stimul la Receptive colours şi i le acordă ori de câte ori reuşeşte să spună o silabă. Aseară lucrau la imitaţie de silabe formate din "b" şi vocale...Şi pentru prima dată mi-a părut foarte rău că nu filmez terapia. În aceste luni au fost atâtea transformări, încât nu le vom ţine minte niciodată. Şi sunt momente unice care se vor pierde!
Dar să revin. M-a impresionat modul în care No1 lucra cu M. Prin învăluire, modulându-şi vocea între şoaptă şi comandă, trecând felin de la promisiune, tentaţie sau aşteptare, la laudă şi înapoi. Cine îl cunoaşte pe M. îşi dă seama că la el frustrarea joacă un rol foarte important: încercările nereuşite de-a lungul anilor i-au creat impresia înrădăcinată că nu poate să vorbească. Atunci, are nevoie de un cadru în care să se simtă lipsit de constrângere, o relaţie de încredere care să îi permită să şi greşească (să facă mai multe încercări), o recompensă deosebită (stelele) dar şi (observ eu) orchestrarea acestora aproape ca într-un spectacol de teatru. No1 spune că de fapt bucuria ei din suflet îl face să progreseze...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu