Conflicts between therapies

Sâmbătă, 16 decembrie 2006

Ieri am fost la doctorul Naghiu...m-am plâns de ultimele săptămâni şi de comportamentele care s-au declanşat în cadrul regresiei. El m-a judecat destul de aspru şi mi-a reproşat că am fost unilaterală în interpretarea lor: nu ar fi trebuit să consider accidentele cu udatul pantalonilor drept comportamente nedorite, ci drept semnale privind nevoia lui de a reface legătura cu mama...era un mesaj cu sensul de "mama, sunt mic...ai grijă de mine" (aici am avut o derulare rapidă a evenimentelor în memorie şi am avut senzaţia că are dreptate să mă apostrofeze, aş fi putut fi mai înţeleaptă). Mi-a repetat clasificarea lui de data trecută: anume, părinţii au trei tipuri de sprijin: fie într-un doctor/terapeut (ceea ce e greşit, un singur om nu poate furniza toate soluţiile într-o problemă atât de complexă), fie într-o terapie (ceea ce din nou e greşit, pentru că uneori părinţii pierd din vedere scopul care este recuperarea copilului, sau persistă într-o terapie care nu dă rezultate), fie în ei înşişi (...sau în Dumnezeu, am completat eu în gând), ceea ce ar fi alternativa cea mai convenabilă.
Una peste alta, întâlnirea nu s-a desfăşurat prea cordial...el mi-a sugerat să întrerupem ABA pentru o vreme sau să reducem mult programul. I-am replicat că programul merge perfect şi nu are rost să îl întrerup, iar lipsa mea de complianţă nu prea l-a mulţumit. Pentru data viitoare m-a programat la cabinetul cu plată, nu aici la policlinica de stat. Am înţeles că ar fi un fel de "pedeapsă", dar am o minte limpede şi ştiu ce am văzut în teren...nu am nimic împotrivă să plătesc consultaţia. Mai important este să găsesc soluţii şi munca mea şi a echipei să nu fie în zadar.