Tricks for verbal imitation

Luni, 6 noiembrie 2006

Se pare că No1 (A.) a găsit în sfârşit trucul pe care îl aşteptam, pentru verbalizare...Auzisem de atâtea ori până acum de diferite modalităţi de stimulare a sunetelor şi silabelor, la copiii nonverbali... suflat în hârtie, în fluier, suflat în apă, legănat pe picioare...fiecare copil a avut câte un truc prin care s-au obţinut primele sunete. La noi nu mergea nimic, era clar că trebuie găsit un truc "al lui M." dar nu puteam să am o cerinţă atât de explicită către A. (mai ales că este o problemă de intuiţie, iar intuiţia nu se manifestă la comandă). Zilele trecute îmi spune că a găsit o metodă prin care el să aibă curaj să imite sunete (până în clipa de faţă le mai spunea întâmplător prin casă). Anume, dacă se bagă amândoi sub pătura moale din dormitor şi se acoperă perfect, el se simte în siguranţă la întuneric şi începe să imite sunetele pe care le spune ea...din păcate, numai No1 poate să aplice această metodă pentru că între ei s-a creat o relaţie specială, aproape telepatică. No3 are o altfel de relaţie, mai "de la egal la egal" şi bazată pe joc, iar No2 nu pare deloc dispusă, din păcate, să facă ce nu ar face o profesoară din învăţământul special. Bine că lucrurile se petrec şi aşa...tot ce mă interesează este să introduc cât mai curând sunetele în programul curent de la masă.
(Iar cu programul lor, se pare că am reuşit să găsesc varianta cea mai bună. Am stabilit un program cu şapte zile din şapte, cu câte două sesiuni pe zi - No1 vine de patru ori pe săptămână, iar celelalte de câte cinci ori. Din fericire atât No1 cât şi No2 vor să meargă la cursuri, astfel încât lucrăm şi duminica. Nu ar fi în folosul copilului să stea fără terapie un week-end întreg.)