A trecut şi Revelionul cu musafiri...acum am câteva zile în care pot să mă adun şi să verific dosarele, să văd cum stăm.
Seara de Revelion a adus şi bune şi rele, după cum mă aşteptam. D. şi mama ei au venit cu nişte bagaje enorme şi cu două pachete de ţigări neîncepute pe care le-au fumat integral până la plecare :(. M. s-a purtat foarte bine în prima parte a serii, a mâncat aperitivele cu noi şi pe la ora 21,30 şi-a pus măsuţa de lucru, ca să le impresioneze. Am făcut pe loc un program în care demonstram cele mai bune abilităţi ale lui M. (una recentă este că reuşeşte să facă integral puzzle-ul mare de polistiren) iar el a lucrat ireproşabil. Dată fiind diferenţa de vârstă a copilului meu faţă de copilul ei, lui D. i s-a părut că M. execută sarcini grele. Aşa cum presupusesem însă de la prima vizită, deşi o încurajasem să citească şi să se informeze despre ABA, nu făcuse mai nimic...însă era asistată de specialişti mult mai bine decât noi. Avea o echipă de experţi care făcea evaluarea copilului odată la două luni şi stabilea obiectivele conform testului Portage (într-o variantă în care gross motor era separat de fine motor). Psihologii puneau mai mare accent ca noi pe dezvoltarea vorbirii şi stimulare senzorială. Mi-a arătat casete în care S., soţul ei, şi fetiţa mai mare (patru ani) cântau şi se învârteau în cerc cu A., fetiţa cu autism. (Am recunoscut pentru a n-a oară imposibilitatea mea de a crea momente asemănătoare...dacă M. nu are rude, nu am de unde să i le scot.) Pe la 23,00, M. devine agitat şi începe să se arunce pe ea în vreme ce discutam despre testul Portage. Ea părea nepregătită pentru asemenea împrejurări, aşa că l-am luat pe M. forţat în cealaltă cameră şi, într-o jumătate de oră, am reuşit să îl adorm. Astfel încât a pierdut artificiile fantastice de la miezul nopţii (stăm foarte sus şi de la noi se vede o panoramă splendidă, toată partea de vest a oraşului). Ţineam la asta pentru că nu am avut nici un Revelion la care să participe efectiv (când era mic, artificiile îl speriau, iar anul trecut, părea că sunt un stimul îndepărtat şi nu le înţelege). În fine...poate la anul.
Revenim şi terminăm testul Portage pentru fetiţa lui D. Fiind foarte mică, rămânerile în urmă sunt simbolice, QD-90...Din ce am văzut pe casetă, semnele de autism sunt clare, contactul vizual e slab şi reacţiile la mediu sunt uşor întârziate. Însă, cu sora mai mare a cărei prezenţă o ajută şi asistenţă profesională, cred că are şanse evidente să se recupereze.
Pe la 2,30 a.m., D. şi mama ei reuşesc să găsească la telefon un Fly Taxi pentru Otopeni. Ne luăm rămas bun şi rămâne să ne mai scriem...
Seara de Revelion a adus şi bune şi rele, după cum mă aşteptam. D. şi mama ei au venit cu nişte bagaje enorme şi cu două pachete de ţigări neîncepute pe care le-au fumat integral până la plecare :(. M. s-a purtat foarte bine în prima parte a serii, a mâncat aperitivele cu noi şi pe la ora 21,30 şi-a pus măsuţa de lucru, ca să le impresioneze. Am făcut pe loc un program în care demonstram cele mai bune abilităţi ale lui M. (una recentă este că reuşeşte să facă integral puzzle-ul mare de polistiren) iar el a lucrat ireproşabil. Dată fiind diferenţa de vârstă a copilului meu faţă de copilul ei, lui D. i s-a părut că M. execută sarcini grele. Aşa cum presupusesem însă de la prima vizită, deşi o încurajasem să citească şi să se informeze despre ABA, nu făcuse mai nimic...însă era asistată de specialişti mult mai bine decât noi. Avea o echipă de experţi care făcea evaluarea copilului odată la două luni şi stabilea obiectivele conform testului Portage (într-o variantă în care gross motor era separat de fine motor). Psihologii puneau mai mare accent ca noi pe dezvoltarea vorbirii şi stimulare senzorială. Mi-a arătat casete în care S., soţul ei, şi fetiţa mai mare (patru ani) cântau şi se învârteau în cerc cu A., fetiţa cu autism. (Am recunoscut pentru a n-a oară imposibilitatea mea de a crea momente asemănătoare...dacă M. nu are rude, nu am de unde să i le scot.) Pe la 23,00, M. devine agitat şi începe să se arunce pe ea în vreme ce discutam despre testul Portage. Ea părea nepregătită pentru asemenea împrejurări, aşa că l-am luat pe M. forţat în cealaltă cameră şi, într-o jumătate de oră, am reuşit să îl adorm. Astfel încât a pierdut artificiile fantastice de la miezul nopţii (stăm foarte sus şi de la noi se vede o panoramă splendidă, toată partea de vest a oraşului). Ţineam la asta pentru că nu am avut nici un Revelion la care să participe efectiv (când era mic, artificiile îl speriau, iar anul trecut, părea că sunt un stimul îndepărtat şi nu le înţelege). În fine...poate la anul.
Revenim şi terminăm testul Portage pentru fetiţa lui D. Fiind foarte mică, rămânerile în urmă sunt simbolice, QD-90...Din ce am văzut pe casetă, semnele de autism sunt clare, contactul vizual e slab şi reacţiile la mediu sunt uşor întârziate. Însă, cu sora mai mare a cărei prezenţă o ajută şi asistenţă profesională, cred că are şanse evidente să se recupereze.
Pe la 2,30 a.m., D. şi mama ei reuşesc să găsească la telefon un Fly Taxi pentru Otopeni. Ne luăm rămas bun şi rămâne să ne mai scriem...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu