Autumn tutors selection

Duminică, 21 octombrie 2007

De trei săptămâni încoace am lansat o nouă selecţie ca să completez echipa cu un nou membru în locul lui No1. Dar - oare mi se pare mie?- bazinul din care selectez acum este mult mai slab. Ori s-au aflat prea multe despre ABA şi nu mai sunt studenţii interesaţi (s-o fi auzit că este un job mai greu decât altele, ceea ce este adevărat), ori fac deja prea multe familii terapie şi s-a epuizat oferta. Cert este că am avut oferte foarte slabe...a trebuit să fac faţă la un val de "old ladies" foste asistente/profesoare în învăţământul special/semipensionare care nu numai că nu m-au convins, dar mi-au stârnit repulsie. Se citea, printre cuvinte, mentalitatea de genul: "aveţi un animal acasă? banu' jos şi vă scap eu de corvoadă...". Ce să le vorbeşti despre minunile posibile şi despre lupta contracronometru? Oricum, selecţia m-a ajutat să îmi pun la punct sistemul de evaluare rapidă. "Fotografiez" candidaţii încă din cursul convorbirii telefonice astfel încât foarte puţini ajung la interviul faţă în faţă.
Am luat în calcul şi ideea unui tutore-băiat dar doar vreo trei au sunat şi nu au fost prea insistenţi, la interviu a ajuns unul singur: date excelente, şef de promoţie la universitatea de stat, dar nu este genul lui M...este prea solid, l-ar speria şi nu ar putea avea o relaţie bună cu el. Aşa că l-am trimis în echipa lui M.C. care mi-a scris pe messenger că are nevoie de tutori. Tot în echipa lui M.C. am mai trimis în vara asta o fată extraordinară, pe G., colegă cu No2.
Dar pentru noi, la cine să mă hotărăsc? Cel mai mult au insistat două fete drăguţe, studente la Asistenţă Socială, înclin să le prefer pentru că sunt la universitate de stat (mai serioase deci) şi au un potenţial intelectual foarte bun...iar cel sufletesc urmează să se vadă la probă.

Kindergarten and writing

Duminică, 14 octombrie 2007

(Am auzit că o editură din cele mari ar vrea să publice o carte cu titlul disciplinei pe care o predau eu. Informal, mi s-a spus că în aproximativ o lună aş putea să îi solicit. Zis şi făcut, m-am aşternut pe scris. Există o bază de curs, dar nu poate fi făcut carte direct. Are nevoie de adaptări şi actualizări...Aşa că am lăsat deocamdată programele şi dosarele deoparte. Va fi prima mea carte de autor, merită.)
Astăzi e zi de grădiniţă...M. s-a reîntors la grădiniţă destul de firesc după pauza de astă-vară. Educatoarele şi terapeutele a remarcat cu surprindere progresele lui de peste vară (acum vocabularul lui s-a dezvoltat uimitor faţă de acum cinci luni). Dacă nu mă înşel, au de gând să ne programeze la o nouă evaluare că nu am mai făcut nici una din iarnă până acum...M-am regăsit cu A., prietena mea de acolo, coordonatoarea centrului, şi cu mămicile copiilor (am ajuns să ne cunoaştem pentru că eu stau pe hol şi îl aştept pe M. în cele câteva ore cât stă acolo - e prea departe ca să aibă sens să mă întorc înapoi.) Iar el a făcut progrese mari pe socializare - acum stă la masă şi lucrează sau cântă cu toţi copiii. Am văzut şi la panoul de onoare o "compoziţie" de-a lui cu mânuţe colorate. Mi-au dat lacrimile...

Homeopathy conference

Duminică, 7 octombrie 2007

Alaltăieri am fost la conferinţa lui Tinus Smits, care mi-a revoluţionat concepţia despre homeopatie şi cauzele autismului. Da, am văzut efectele bune ale homeopatiei de un an încoace, dar nu credeam că există cineva în acest domeniu care a dezvoltat o teorie atât de coerentă şi are şi dovezi despre efectele tratamentului. Am avut în mod violent senzaţia că vaccinurile homeopatice sunt soluţia pentru problemele lui M.!Acum nu mai îmi pun decât probleme despre cum să facem rost de bani pentru Olanda sau cum să aflăm dacă vaccinurile vor fi aduse de cineva din Romania.
În rest, aceeaşi atmosferă îngheţată şi gravă care planează ori de câte ori se întâlnesc părinţii "din spectru". Le-am revăzut pe M.S. şi M.C., mămicile mai active din reţea. Am cunoscut-o şi pe D.O., mama care a câştigat la "Dansez pentru tine" banii pentru terapie. I-am admirat silueta şi figura atât de tinere: ce bine să duci lupta cu resurse proaspete! Eu am început să simt că mi se duc forţele, după doar doi ani de luptă...Am stat lângă D., mama care a venit pe la noi acum şase luni, să îi evaluez copilul, pe R. O întreb ce au mai reuşit să facă. Este evazivă, se pare că nu au schimbat nimic în felul ineficient în care lucrează: mă întreabă ce părere am. Copilul ei împlineşte cinci ani în curând...îmi amintesc, cu un fior, ce înseamnă să începi terapia la cinci ani, când copilul nu mai scoate nici măcar un sunet. Îi spun: Este ultimul tren, dacă nu îl prindeţi acum, pierdeţi copilul.
M-am întors acasă şi i-am scris un mail lui bi despre conferinţă. Îmi pare rău de ea că se află la distanţă şi nu poate să vină la Bucureşti să fie de faţă la evenimentele mai importante.

A change of a tutor attitude

Joi, 4 octombrie 2007

Ieri am avut un moment foarte neplăcut cu No3. Copilul a început să facă pe nebunul când iese cu ea pe afară, a observat că ea este cam îngrijorată când este el sus pe toboganul aglomerat, şi s-a gândit să se distreze niţel pe seama ei...astfel încât începe să râdă nervos şi se preface că împinge copiii. Ceea ce este periculos, chiar s-ar putea petrece accidente. Şi este cerc vicios, ea se sperie şi pierde controlul, iar el continuă şi nu se dă dus de acolo cu nici un chip. I-am explicat ei că este doar o problemă care ţine de slăbiciune interioară, atunci când se simte (cu mine de ce nu face M. la fel, de exemplu?...) dar nu am reuşit să o conving. Mi-a dat un fel de ultimatum că ea nu mai este de acord să iasă cu el în parc. Dacă vreau aşa, dacă nu, bine...Asta ne mai trebuia! Şi aşa avem o echipă incompletă! Dar dacă a obosit, asta este. O să îi propun două variante, să îşi aleagă: trei ori trei ore, sau doar o zi pe săptămână (trei ore): ambele fără ieşit din casă, aşa cum a cerut. Şi dau anunţ la ziar să formez pe altcineva, oricum aveam de gând să o fac.
(Observ că binele pe care l-am făcut astă-iarnă începe să se întoarcă împotriva mea: acum No3 îşi permite să pună condiţii pentru că în echipa cealaltă tutorele a plecat, iar ea a rămas "de bază". În plus copilul de dincolo evoluează foarte bine. După luni de zile de nervi şi proteste, a început să vorbească şi, deşi i se bagă programe grele şi nelegate între ele, face faţă. Însă No3 nu s-ar fi purtat aşa dacă ar fi avut locul de muncă doar la noi.)

New methods of verbalization

Joi, 27 septembrie 2007

Am găsit o metodă nouă de a-i lărgi vocabularul lui M. La noi în faţa blocului este o mică oază de linişte şi de flori (o remarcă toată lumea care trece prin zonă). Deci, atmosfera nu este stresantă cum devine uneori cea din casă, suprasaturată de programe şi de comenzi. Atunci, când venim dinspre oraş şi locuri de joacă (încă e vreme frumoasă şi ne plimbăm mult) iau de la chişcul din stradă o pungă cu pufuleţi sau o îngheţată şi i le dau bucată cu bucată/linguriţă după linguriţă, la schimb cu silabisit cuvinte după mine. De fiecare dată, înainte de a ne aşeza pe bancă, mi-am fixat în minte nişte obiective pentru fiecare minisesiune de repetat: de exemplu, consoane duble sau triple, dar grupate oarecum (stâlp, stea, sticlă) sau cuvinte cu patru-cinci silabe (excavator, motocicletă). Metoda are aşa un succes, că le-am spus şi fetelor (în special lui No3, că ea mai iese cu el pe afară) să o aplice de fiecare dată când se reîntorc la bloc. Trebuie să reuşim să creştem cuvintele astea pe care le-am provocat aşa de greu...

Autumn therapy

Sâmbătă, 15 septembrie 2007

Am reînceput terapia cu programele de acolo de unde le lăsasem. M. este tot legat la cap cu baticuri şi şepci, încă nu i-a trecut năravul cu răsucitul părului. Am trecut şi pe la grădiniţă ca să întrebăm ce se mai întâmplă. Acolo, după bun-veniturile de rigoare, am aflat că autostimularea lui M. este destul de răspândită şi are şi un nume, se numeşte tricotilomanie.
O evaluare sumară pe care am făcut-o zilele trecute arată bine: nu a pierdut nimic din tot ce a învăţat, cu excepţia cifrelor. Pe acestea le-am reluat în disperare în sesiunile mele cu el: nu le ţine minte, le-a uitat pur şi simplu.
În rest, se pare că a ieşit din regresie. No2 şi No3 spun că lucrează la fel de bine ca şi în iulie, înainte de întrerupere. Slavă Domnului! Regresia asta ne-a costat ieftin.

Back in a romanian september

Sâmbătă, 8 septembrie 2007

Iată-ne înapoi în ţară...valul de ploi care mă făcuse să consult mai mult de zece site-uri de prognoza, îngrijorată că o să avem o săptămână de stat în hotel, a ajuns şi pe plaja din Grecia până la urmă. Esste adevărat, a ajuns în penultima zi, ieri după prânz. De altfel, era încă atât de cald şi după ce venise norul încât am crezut sincer că o să ne facem planul complet de plajă. Nu a fost aşa...a venit un vânt tăios care sufla pe cerul de deasupra mării nori amestecaţi foarte pitoreşti. Am folosit prilejul ca să fac o plimbare savuroasă cu M. pe lângă mare, pe toată lungimea staţiunii. La întoarcere, când am luat-o prin interior, s-a dezlănţuit o furtună de vară cumplită. Rupere de nori, nu altceva. Însă a trecut în mai puţin de o oră, iar noi am ajuns uzi şi dornici de somn în cameră. Astăzi, plecarea de dimineaţă...obositoare zi! Agenţia, şmecheră, ne-a luat din camere cu noaptea în cap ca să ne ducă la o staţiune mai urâtă, Skala Fourka, în care am ajuns pe la 10,00 dimineaţa (vânt cumplit, nici măcar plimbare pe plajă nu mai puteai face). De atunci şi până la 15,00 am fost invitaţi să bântuim prin împrejurimi, deşi nu prea aveai ce face (nu erau tentaţii, staţiunea era mică şi sezonul cam terminat). Tare incomod, de stat o zi întreagă pe drumuri...am ajuns în Ro pe la ora 19,00, pe un frig umed şi pătrunzător, şi din neatenţie am luat autobuzul invers - aşa că am făcut pe drumul până acasă încă o oră şi jumătate. Acasă, mama ne aşteaptă cu surprize plăcute: a adus femeia la curăţenie şi camerele sclipesc. A făcut şi nişte bunătăţi ca pe vremuri, că vine băiatu' mort de foame...ce bine ar fi dacă ar fi tot timpul în formă ca acum!