Autumn therapy

Sâmbătă, 15 septembrie 2007

Am reînceput terapia cu programele de acolo de unde le lăsasem. M. este tot legat la cap cu baticuri şi şepci, încă nu i-a trecut năravul cu răsucitul părului. Am trecut şi pe la grădiniţă ca să întrebăm ce se mai întâmplă. Acolo, după bun-veniturile de rigoare, am aflat că autostimularea lui M. este destul de răspândită şi are şi un nume, se numeşte tricotilomanie.
O evaluare sumară pe care am făcut-o zilele trecute arată bine: nu a pierdut nimic din tot ce a învăţat, cu excepţia cifrelor. Pe acestea le-am reluat în disperare în sesiunile mele cu el: nu le ţine minte, le-a uitat pur şi simplu.
În rest, se pare că a ieşit din regresie. No2 şi No3 spun că lucrează la fel de bine ca şi în iulie, înainte de întrerupere. Slavă Domnului! Regresia asta ne-a costat ieftin.

Hot rest in august

Miercuri, 15 august 2007

Azi este ziua onomastică a mea şi a mamei mele...dar, de data aceasta ziua noastră va fi umbrită de îngrijorare şi neputinţă. De când ne-am întors de la munte, am căzut într-o oboseală inexplicabilă. Poate că nu este bine că am făcut această pauză totală de ABA, însă simţeam că nu suport să mai aud de nici un discrete trial, de nici un program şi nici o masterare...aşa că am ales să mă reconstruiesc psihic şi am transformat balconul în cameră de lectură. Am reluat la rând toate romanele care mi-au desenat personalitatea, în adolescenţă, şi le recitesc ca şi cum m-aş întîlni cu nişte prieteni dragi cu care nu m-am văzut de mult.
M. şi-a revenit din toxiinfecţia-alimentară-sau-ce-o-fi-fost, însă depresia a rămas.... În fiecare zi, la ora trei după-masa, continuă să spună numele fetelor, este o formă de a întreba de ce nu avem terapie şi unde sunt ele. Am încercat să îi explic că vor reveni şi asta e o vacanţă: Toată lumea are vacanţă vara. Nu avem lecţii, o să avem la toamnă. (Nu ştiu dacă a înţeles ce este vara şi toamna...) El aprobă gânditor, răsucindu-şi părul cu mâna dreaptă.
Încerc să compensez lipsa terapiei cu mers în parcuri şi stat ore întregi...de exemplu, în Cişmigiu, unde sunt două locuri de joacă cu tobogane şi leagăne cu lanţuri, la Eroilor, unde se joacă fotbal (într-o seară a nimerit între nişte băieţi puţin mai mari şi a alergat o oră după minge împreună cu ei: l-am lăsat, deşi le strica jocul şi îi enerva), sau oriunde este interesant şi modern (din păcate, departe, aşa că mergem o grămadă cu autobuzul). Dar singurătatea nu am cu ce să o înlocuiesc pentru nici unul dintre noi.