Back from winter holliday

Duminică, 16 decembrie 2007

Chinuită vacanţă, zău aşa! Totuşi, îmi imaginez că pentru M. a fost un câştig. Anume, deşi nimic nu prevestea o iarnă adevărată (şi nu am urmărit nici prognozele, pentru că am fost ocupată marţi şi miercuri cu documentarea şi cu prezentarea pe care urmează să o fac la training), nici nu am ajuns bine în Braşov şi a început să fulguiască. M-am întâlnit cu mătuşa mea în faţa hotelului (Aro, cinci stele, central) care pare în interior cât un oraş de mare. În timp ce ne instalam, am aflat de la mătuşa mea că reuşise să găsească o bonă pentru a doua zi, cum o rugasem. Camera - uriaşă, luxoasă, şi caldă, în ciuda mărimii. Clanţa camerei este singura care nu îmi place, este automată (copilul se prinde repede de mecanismele simple, ar putea să fugă din cameră). După ce ne lăsăm bagajele, ies să o conduc pe mătuşa mea. Uimire! Într-o oră totul devenise alb, şi continua să ningă cu o perdea deasă, cum nu mai văzusem de ani. Am făcut o plimbare cu M. până în Piaţa Sfatului. Era prima dată de la începutul terapiei când vedea zăpadă consistentă. Până acum, la puţinele ninsori din iernile trecute, avea reacţii ciudate, ca şi cum nu putea să se concentreze să observe zăpada...a fost ca şi cum de-abia acum, la şase ani, lua contact cu adevărat cu iarna. În timpul plimbării a inventat un sport nou, aruncatul în troiene: a trebuit să îl temperez, că îl apucase un râs isteric.
Pentru că nu ştiam ce ar putea să mănînce (nu am ieşit încă din inventarul celor cinci-şase mâncăruri gătite) intru într-un supermarket de lângă Piaţa Sfatului. Aici, până mă gândesc ce să iau, M. începe să alerge printre rafturile de pufuleţi şi pet-uri cu sucuri. Cu amabilitatea tipic românească, un responsabil al magazinului ne observă câteva minute şi îmi spune să "stăpânesc copilul". Îi spun că o să plătesc dacă strică ceva. Cu părere de rău cumpăr cele două pungi de chips pe care le aveam în mână, şi ieşim, însoţiţi de priviri care ne judecă...ce seară vrăjită, cu ninsoare de poveste, şi cum reuşesc oamenii să o strice!

...................................................................................................................................................................

Vineri dimineaţa am repetat incursiunea, între hotel şi Piaţa Sfatului. Ninsoarea s-a oprit, şi soarele rece şi strălucitor scaldă pătura moale şi albă care acoperă totul. O frumuseţe nouă îmbracă strada aceasta, care nu îmi spunea nimic în concediile terne din adolescenţă. Constatasem de aseară că nu prea venisem (cu trenul, deci bagaje mici) dotaţi pentru băi de zăpadă: aveam doar câte un singur rând de haine de schimb, şi nu aveam mănuşi. Cumpărăm mănuşi şi câteva dulciuri pentru M. (este în postul Crăciunului, eu nu am voie să mănânc mai nimic) şi înapoi la (caloriferul din) cameră. La prânz, nu mai am încotro şi trebuie să apărem la unul din restaurantele luxoase de la parter, să fac cunoştinţă cu organizatorii trainingului. Am întârziat cât se poate, pentru că sunt primele mese pe care le ia M. în restaurant a la carte (până acum am ieşit vara la terase, mai informal...) . Noroc că plimbarea la zăpadă i-a făcut foame: mănâncă cuminte ciorba, iar eu cer o salată de crudităţi, singurul fel pe care pot să îl mănânc, între cele îmbelşugate din meniu. Coordonatoarea, doamna J. (senator PSD) îmi spune că profesoara din ASE care trebuia să susţină sesiunea de mâine dimineaţă s-a internat în spital: mă solicită să o susţin şi pe aceea. După o oră de gândire, accept, cu condiţia să facem rost de un internet de undeva să descarc o prezentare pe care o făcusem pentru un alt training de astă-vară (rămâne să fac rost de supraveghere suplimentară pentru M... o rog pe mătuşa să vină cu pupila ei, o fată de clasa a şasea, şi c'est resolu).
........................................................................................................................................................................
Sâmbătă după- masa deja scăpasem cu bine de cele două sesiuni de training şi de cele două mese de restaurant (vorba vine: vineri seara - seară festivă într-un restaurant supraetajat - M. s-a lovit cu stomacul de bara scaunului şi a vărsat tot peştele delicios pe care îl mâncase...în faţa doamnei senator, care cu câteva minute înainte îmi sugerase politicos că aş putea să găsesc totuşi o bonă pentru traininguri :) :( mi-e tare greu să redau istoria şi situaţia noastră curentă, într-un mediu în care nici oamenii inteligenţi nu cunosc problema.) Revenind, sâmbătă seara l-am luat pe M., pe o gheaţă deja persistentă pe străzi, la o plimbare pe Tâmpa. Nu mai fusesem de vreo zece ierni aici, iar acum am fost uimită de pustietatea de acolo: nu se întâmpla nimic, nu era nici un fel de distracţie sau măcar un drum deszăpezit ca să se poată face o plimbare. Nu înţeleg cum cineva are un bun turistic şi îl lasă în paragină într-un asemenea hal?! Am înotat puţin prin troienele de peste jumătate de metru şi am privit de sus la oraşul mohorât. Singurul element vesel care a spart tăcerea a fost o ceată de copii în excursie, care s-au bătut cu bulgări în poiana vecină. L-am lăsat pe M. să se amestece cu grupul şi să încerce să facă bulgări imitând copii (este ceva ce încă nu am reuşit, să îl facem să înţeleagă la ce folosesc bulgării). La întoarcere, m-am gândit cum să îmbogăţesc excursia: puteam să coborâm muntele pe jos, aşa cum făcusem cu tatăl lui în urmă cu zece ani. Mă răzgândesc brusc pentru că se lăsa seara, ar fi fost întuneric beznă până să ajungem jos. Ne întoarcem la telecabină, pe care M. a numit-o spontan elicopter, şi înapoi la hotel, la ultima cină de la training...Obositoare călătorie! Să îi fie de bine lui M...

Daily program

Duminică, 9 decembrie 2007

Programele noastre continuă în forţă. Nu avem greutăţi în toamna aceasta decât cu numerele în receptiv, pe care nu vrea să le recupereze cu nici un chip. În rest, mi-aş dori bineînţeles o accelerare a acumulării şi (dacă se poate, cu homeopatia) apariţia acelui celebru "eu" şi a pronumelor personale, care în mod natural nu se pot câştiga prin programe. Am început să luăm primele vaccinuri homeopatice (două doar, şi în concentraţie mică) fără efecte adverse. Am făcut rost şi de Omega 3 de la firma Lyssi, care are aromă de lămâie şi se poate da cu linguriţa (M. nu înghite pastile deocamdată).
Compun desfăşurătorul pentru săptămâna aceasta. În timp ce îl compun, mă gândesc la şovăielile lui No4 (am insistat săptămâna aceasta să înceapă să îşi scrie singură desfăşurătorul zilnic şi a fost un dezastru). Am întrebat-o atunci cum reuşeşte No2 să şi le scrie (e mare diferenţă între ele ca stil, dar am vrut să o ambiţionez pe noua venită) - a acceptat şi a început să vină cu ele scrise de acasă. Deşi au fost grele aceste săptămâni de acomodare, a început să se vadă rezultatul.
Revin la desfăşurător. Avem douăzeci şi unu de programe curente: Expressive functions, Verbal choices, Expressive categories 2, Expressive sight reading, Statement to statement, Counting, Role play, Wh questions, Expressive occupations, Tell me about, Da/Nu factual: people, Phonetic reading, Word associations, Be teacher, Expressive locations, Receptive emotions, Functions of locations, Order, Expressive actions, Joint attention (introdus de curând, nu prea merge...) şi Writing. Ce multe programe expresive! Când ne chinuiam în aprilie, cu lucru la două cuvinte, nici nu visam să ajungem aici...
(Speram ca luna aceasta să mă odihnesc după un an atât de greu. Nici vorbă, m-am trezit cu un training la care cineva cu care colaborez nu mai poate să meargă şi mă trimite pe mine. Este la Braşov, de joi până duminică. Nu pot să refuz, dar invoc tot ce se poate invoca - orele de joi-vineri, timpul prea scurt pentru pregătirea temei, etc.: mi se creează toate premisele şi facilităţile. Până la urmă, accept. Va fi prima călătorie de iarnă la munte pentru M.)

Back in a romanian september

Sâmbătă, 8 septembrie 2007

Iată-ne înapoi în ţară...valul de ploi care mă făcuse să consult mai mult de zece site-uri de prognoza, îngrijorată că o să avem o săptămână de stat în hotel, a ajuns şi pe plaja din Grecia până la urmă. Esste adevărat, a ajuns în penultima zi, ieri după prânz. De altfel, era încă atât de cald şi după ce venise norul încât am crezut sincer că o să ne facem planul complet de plajă. Nu a fost aşa...a venit un vânt tăios care sufla pe cerul de deasupra mării nori amestecaţi foarte pitoreşti. Am folosit prilejul ca să fac o plimbare savuroasă cu M. pe lângă mare, pe toată lungimea staţiunii. La întoarcere, când am luat-o prin interior, s-a dezlănţuit o furtună de vară cumplită. Rupere de nori, nu altceva. Însă a trecut în mai puţin de o oră, iar noi am ajuns uzi şi dornici de somn în cameră. Astăzi, plecarea de dimineaţă...obositoare zi! Agenţia, şmecheră, ne-a luat din camere cu noaptea în cap ca să ne ducă la o staţiune mai urâtă, Skala Fourka, în care am ajuns pe la 10,00 dimineaţa (vânt cumplit, nici măcar plimbare pe plajă nu mai puteai face). De atunci şi până la 15,00 am fost invitaţi să bântuim prin împrejurimi, deşi nu prea aveai ce face (nu erau tentaţii, staţiunea era mică şi sezonul cam terminat). Tare incomod, de stat o zi întreagă pe drumuri...am ajuns în Ro pe la ora 19,00, pe un frig umed şi pătrunzător, şi din neatenţie am luat autobuzul invers - aşa că am făcut pe drumul până acasă încă o oră şi jumătate. Acasă, mama ne aşteaptă cu surprize plăcute: a adus femeia la curăţenie şi camerele sclipesc. A făcut şi nişte bunătăţi ca pe vremuri, că vine băiatu' mort de foame...ce bine ar fi dacă ar fi tot timpul în formă ca acum!

A short trip on the Egean Sea

Vineri, 7 septembrie 2007

Aventura noastră în Grecia se apropie de sfârşit. Miercuri (alaltăieri) am reuşit să trecem cu bine de croaziera în care m-am angajat cu atâta nesăbuinţă. Spun nesăbuinţă pentru că statul aici nu a fost fără peripeţii, pe M. îl apucă din când în când câte o criză de angoasa (nu grav dar totuşi deranjant), putem fi pe stradă sau în magazin, noroc că staţiunea este mică şi noi stăm aproape de toate, ne retragem imediat în cameră când este nevoie. Din fericire pe vaporaş am scăpat ieftin. I-am spus că mergem cu "corabia piraţilor" şi, cum are un joc cu aşa ceva, i-a plăcut ideea. Pe corabie era un "pirat", Vassili, care venea şi vorbea cu copiii prietenos, chiar dacă nu înţelegeau unii de la alţii nici o boabă. M. a fost cuminte şi ascultător pe vaporaş, nu a avut tentative ca ceilalţi copii care îşi puneau adeseori viaţa în pericol agăţându-se de balustrada cu spaţii mari (iar eu mă miram cât de nepăsători erau părinţii lor). Am văzut câteva locuri mirifice, ca de "capăt de lume", golful Toroneos în care apa mării era deosebit de verde şi de limpede, sau "insula piraţilor", o coamă nelocuită ieşită abrupt din mare lângă care trei sferturi din pasageri au executat sărituri în apă. Când am ajuns la Neos Marmaras M. a avut o criză de nervi pentru că nu îi luasem şapca de pe vapor. Am rămas singuri pe o bancă în portul în miniatură până când i-a trecut.
În rest, hotelul este foarte liniştit şi avem deja tabieturile noastre. Lui M. îi place să iasă pe terasă să spioneze pe ceilalţi turişti care mănâncă adesea la aer ca şi noi. Iar pe plajă îi stresează pe copii, se duce prin apă şi îi ia în braţe sau stă băgat în sufletul lor, indiferent dacă îl acceptă sau îl resping. Aici sejurul este foarte comod pentru părinţi, pot să stau pe plaja îngustă şi să îl las să se bălăcească în apa foarte caldă, cu vesta de salvare pe el.
Şi mâine plecăm. Păcat, aş mai fi stat...

Greek holliday

Marţi, 4 septembrie 2007

Iată-ne în Grecia, de trei zile...plecarea a fost ceva mai complicată ca anul trecut. Aeroportul Băneasa este prea mic pe timp de vacanţă şi prost organizat: se făcuse aproape timpul de plecare şi nici un anunţ. Când s-a deschis în final check-in-ul - coadă şi M. care nu avea răbdare, se ducea prin alte grupuri din sala de aşteptare. Eu eram tensionată pentru că în mulţimea aceea se putea pierde şi un copil normal (dar unul la nivelul verbal al lui M.). În fine, zborul a decurs fără surprize şi incidente (o oră). La aeroport, agenţia de turism ne-a preluat cu maşini mici, nu cu autocar (bilă albă, M. s-a simţit mult mai bine ca într-un autobuz). Încă un drum de o oră, pe drumuri foarte bune care permiteau atingerea oricărei destinaţii în timp minim...să tot călătoreşti prin ţara aceasta care trăieşte din turism. Aşa că am ajuns la ora 17,30 în staţiune (Polihrono, braţul Kassandra, Halkidiki): aliniată toată pe malul mării, iar hotelul nostru imediat în spatele restaurantelor, la 30 de m de plajă (criteriul după care l-am ales :) ). Problema a fost că la trecerea pe lângă plaja (plină, la acea oră) M. a început să repete obsesiv plajă, mare, colac...a avut cu greu răbdare să aşteptăm cheia de la cameră 5 minute, să aruncăm bagajele şi să scotocim după costumele de baie: dar poate că graba lui a prins bine, la ora 18,00 eram pe plajă şi am prins o după-masă minunată, lângă marea aceasta caldă, verde deschis şi paşnică.
Următoarele două zile au fost reuşite, cu vreme frumoasă. Nu ştiu dacă M. ar avea răbdare să mergem la restaurante aşa că am optat pentru gătit în cameră: cam obositor, în combinaţie cu plaja. Există în centrul apropiat al staţiunii două supermarketuri mari, preţurile mi se par ceva mai mari decât la noi...iar M. se repede să îşi facă cumpărăturile proprii. Îl las pentru că permisiunea de a-şi cumpăra recompense pare să micşoreze stresul lui din primele zile: duminică a trebuit să ieşim mai repede din supermarket pentru că avea intenţia să ţipe sau să plângă ...
Din toate, cel mai mult îmi plac serile. Sunt o grămadă de locuri drăguţe, piaţete cu fântâni arteziene şi străduţe înguste pietruite. Plimbarea se poate face şi pe malul mării care este chiar lângă aleea principală (plaja are o lăţime de zece metri). Până acum, deşi am petrecut la mare o mulţime de vacanţe, niciodată nu am locuit într-o astfel de staţiune, în care marea este la doi paşi şi parte din viaţa cotidiană, orice ai face...pe litoralul românesc, marea este o prezenţă fragmentară şi oarecum îndepărtată (plajele sunt mai late sau situate mai departe de hoteluri/centre comerciale/restaurante).
Ne pregătim (psihic) pentru croaziera cu vaporul de mâine. Poate am sărit peste cal că m-am lăsat convinsă de agenta turistică, mai ales cu răul de mişcare al lui M....dar mai vedem pe viu :).

In the way to the greek seaside

Sâmbătă, 1 septembrie 2007

Închid bagajele pentru Grecia...
De trei zile încoace am fost mai activi şi am reuşit să ne înviorăm. Am făcut un program variat, cu multe ieşiri, ca să nu îl mai văd cum stă în casă şi caută stratageme de smuls baticul sau şapca de pe cap ca să îşi răsucească părul (i-am lăsat la batic nişte cozi lungi ca să le răsucească dar se vede că nu au aceeaşi textură, nu îi plac). Ieri (vineri) am fost şi în Cişmigiu, îmbrăcaţi de gală ca să ne luăm adio de la vară :) iar la întoarcere M. s-a bucurat să le întâlnească, pe aproape de casă, pe prietenele lui, surorile B. (cinci ani) şi D. (patru ani). B. este fetiţa despre care am mai povestit, face ABA la centrul HM. Părinţii încearcă şi tratamentul dr. Naghiu dar spun că nu merge deloc, are nişte reacţii la remedii despre care nu am mai auzit până acum. Noi luăm în continuare remediile homeopatice, în mod clar au ajutat la progresele lui M. din mai-iunie însă reacţiile par să fie foarte diferite de la copil la copil. În august nu am mai fost la dr. Naghiu, nu am apucat să vorbim despre regresia aceasta recentă...În fine. Acum ne pregătim să plecăm la aeroportul Băneasa (un criteriu important după care am ales oferta turistică, să pot ajunge la aeroport mai repede şi mai ieftin). Este prima noastră călătorie "independentă", fără nici un sprijin. Doamne ajută!

Rest, after last week

Luni, 16 iulie 2007

S-a dus şi săptămâna trecută, cu proba ei cu tot...se pare că pentru M. este foarte greu să înţeleagă situaţii noi, mai ales dacă sunt legate de absenţa mea sau de casă/rutina zilnică. Aud (prin intermediari) că a fost foarte greu pentru naşa şi pentru No1 să facă faţă în serile în care s-au ocupat de M. La naşa, bănuiesc despre ce a fost vorba: ea tinde să îl stimuleze prea mult pe M. (îi vorbeşte pe un ton vioi şi caută jocuri de mişcare) şi astfel îl agită şi mai mult la ore la care este deja obosit. Nu este rău că ea are idei de genul ăsta, deşi nu a făcut vreodată un training ABA, însă trebuie simţite momentele în care copilul trebuie să se relaxeze şi momentele în care trebuie să se joace...aici, se pare că numai cine a crescut copii mici (mamă sau bunică) are format eventual un asemenea instinct. La No1, probabil nu a fost vorba de greşeli, ci de o stare nervoasă a copilului: era deja a doua noapte în care lipseam şi probabil se întreba dacă nu cumva am dispărut de tot...
(Mutându-mă din planul lui M. în planul meu, călătoria m-a făcut să îmi dau seama de toate deplasările din starea mea interioară. Mi-am dat seama cât de anormală am devenit în această relaţie de fuziune cu M.: deşi mi-am dorit demult o călătorie de câteva zile în care să uit de ABA şi să nu mai fiu cu "în tranşee" mă simţeam foarte ciudat...ca şi cum mi-ar fi lipsit o parte esenţială din mine. Era aceeaşi senzaţie ca atunci când M. era bebeluş şi nu puteam să plec singură în oraş pentru că aveam senzaţia că dezertez, sau că în lipsa mea se vor întâmpla lucruri îngrozitoare.)
(Dincolo de asta, am căutat să fiu foarte receptivă la training şi la ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Între altele, mi-am rezervat după-masa de joi ca să vizitez oraşul - mi s-a părut "verde" şi civilizat, dar foarte gol : mă întrebam pe unde sunt locuitorii...sau poate sunt eu prea obişnuită cu un furnicar continuu cum este Bucureştiul. În final, nu am înţeles care a fost rostul acestei călătorii obositoare pentru toată lumea - dar poate voi înţelege într-o zi.)

A three day separation

Luni, 9 iulie 2007

Mă pregătesc pentru o săptămână grea. De miercuri până vineri lipsesc trei zile pentru un training pe proiecte internaţionale care are loc la Timişoara, joi...numai că, fiind la celălalt capăt al ţării, miercuri şi vineri se vor pierde pe drum (trenul face opt ore până acolo şi singurul intercity convenabil este dimineaţa, atât la dus cât şi la întors). În concluzie, trei zile şi două nopţi care trebuie acoperite cu sesiuni şi cu cineva care să doarmă noaptea cu copilul. Este greu pentru oricine să sacrifice două nopţi la rând, astfel încât am programat pe naşa în prima noapte, şi în a doua noapte No1...Ca să acopăr cât mai mult din zi, am programat miercuri şi vineri câte trei sesiuni, cu generalizare la mijloc (dar No3 va face numai jocuri, nu va face programe). În felul acesta am acoperit 11 ore pe zi (de la 9,00 la 20,00) iar cine vine seara nu mai are de făcut faţă decât la două ore cu M. (destul de grele, de fapt, pentru că după 20,00 este agitat şi tinde să exagereze cu săritul pe pat şi cu râsul nervos).
Însă nu programul mă îngrijorează ci reacţia lui M....este mult prea obişnuit ca eu să nu lipsesc mai mult de opt ore, şi nu ştiu cum va reacţiona la lipsa mea atât de lungă de acasă. Într-un fel, consider călătoria o probă: se pare că pe viitor va trebui să mai fac călătorii scurte de două-trei zile, şi este bine să văd dacă M. a avansat suficient de mult ca să suporte absenţa mea şi să coopereze cu tutori/prietene care au grijă de el.