Daily program

Duminică, 9 decembrie 2007

Programele noastre continuă în forţă. Nu avem greutăţi în toamna aceasta decât cu numerele în receptiv, pe care nu vrea să le recupereze cu nici un chip. În rest, mi-aş dori bineînţeles o accelerare a acumulării şi (dacă se poate, cu homeopatia) apariţia acelui celebru "eu" şi a pronumelor personale, care în mod natural nu se pot câştiga prin programe. Am început să luăm primele vaccinuri homeopatice (două doar, şi în concentraţie mică) fără efecte adverse. Am făcut rost şi de Omega 3 de la firma Lyssi, care are aromă de lămâie şi se poate da cu linguriţa (M. nu înghite pastile deocamdată).
Compun desfăşurătorul pentru săptămâna aceasta. În timp ce îl compun, mă gândesc la şovăielile lui No4 (am insistat săptămâna aceasta să înceapă să îşi scrie singură desfăşurătorul zilnic şi a fost un dezastru). Am întrebat-o atunci cum reuşeşte No2 să şi le scrie (e mare diferenţă între ele ca stil, dar am vrut să o ambiţionez pe noua venită) - a acceptat şi a început să vină cu ele scrise de acasă. Deşi au fost grele aceste săptămâni de acomodare, a început să se vadă rezultatul.
Revin la desfăşurător. Avem douăzeci şi unu de programe curente: Expressive functions, Verbal choices, Expressive categories 2, Expressive sight reading, Statement to statement, Counting, Role play, Wh questions, Expressive occupations, Tell me about, Da/Nu factual: people, Phonetic reading, Word associations, Be teacher, Expressive locations, Receptive emotions, Functions of locations, Order, Expressive actions, Joint attention (introdus de curând, nu prea merge...) şi Writing. Ce multe programe expresive! Când ne chinuiam în aprilie, cu lucru la două cuvinte, nici nu visam să ajungem aici...
(Speram ca luna aceasta să mă odihnesc după un an atât de greu. Nici vorbă, m-am trezit cu un training la care cineva cu care colaborez nu mai poate să meargă şi mă trimite pe mine. Este la Braşov, de joi până duminică. Nu pot să refuz, dar invoc tot ce se poate invoca - orele de joi-vineri, timpul prea scurt pentru pregătirea temei, etc.: mi se creează toate premisele şi facilităţile. Până la urmă, accept. Va fi prima călătorie de iarnă la munte pentru M.)

Promises and facts (II)

Sâmbătă, 1 decembrie 2007

De ce au început să mi se verifice toate intuiţiile? Iată că şi cea de-a doua, legată de Arhi, începe să se verifice. Trainingul ei s-a realizat mai greu, pentru că trebuie să fie prezentă la ore (este la zi şi are nevoie de bursă) şi am găsit mai greu ferestre comune. Totuşi, a înţeles rapid tot ce am predat, spre deosebire de No4 care încă stâlceşte denumirile programelor şi le execută mecanic. Mai mult, a fost impresionată când i-am povestit secvenţe de terapie şi de evoluţie a copilului. Probabil ăsta este motorul care trebuie să funcţioneze la un tutore bun: să fie impresionat de ce s-a reuşit până la un moment dat în echipă...
Însă de săptămâna aceasta firul s-a tăiat brusc. A avut o problemă în familie, cu o rudă bolnavă pe care a trebuit să o interneze în spital şi să o supravegheze. A dat telefoane dese ca să se scuze, ca să îmi spună că a reţinut programele şi o să vină cât de curând să înceapă lucrul, dar mie îmi este clar: după ce povestea cu ruda se va derula, interesul ei se va îndrepta în altă parte. Asta ca să se confirme teoria cu zodiile în terapia ABA...

Promises and facts (I)

Sâmbătă, 24 noiembrie 2007

Bănuielile mele privind diferenţa între promisiunile lui No4 şi fapte se adeveresc, din păcate. Am făcut trainingul la mine la serviciu, într-un stil clasic, de predare. O colegă interesată de domeniu care a asistat a spus că l-am făcut mai bine decât un altul oficial la care a mai fost de curând. Se poate, eu nu pot să mă autoevaluez deloc în problema asta. În schimb, la No4 s-a văzut că nu este obişnuită să înveţe sau să asculte prelegeri. A ascultat tot, cap-coadă, dar când a ajuns în faza să digere programele, cu denumirea lor în engleză (aşa am apucat în terapie şi aşa mergem...) i s-a părut extraordinar de greu (este însă prea târziu ca să dea înapoi, de când a venit o întreb dacă e sigură că vrea să se implice).
În fine, săptămâna asta a reuşit să intre la lecţii. Odată a asistat-o pe No2 şi a primit detalii directe despre modul de lucru. M. a sancţionat schimbarea mediului fiind agresiv cu amândouă. I-am spus lui No4 că, dacă a trecut de proba asta, de data viitoare va fi mai uşor. Următoarele întâlniri, în care a început să lucreze, am asistat-o eu (fără agresivităţi de data asta). A fost din nou foarte folositor, am corectat din mers programe şi detalii de lucru pe care le înţelesese greşit. Este atât de greu să pregăteşti bine un tutore!...

The new member of the team

Vineri, 2 noiembrie 2007

Am avut o surpriză urâtă cu fetele pe care le alesesem deja (din fericire nu ajunsesem şi la probe). De unde la interviu se arătaseră foarte motivate şi entuziasmate de ABA, când le-am contactat la telefon să le anunţ că le-am selectat, au dat din colţ în colţ şi au refuzat amândouă, invocând diverse motive. Este prima dată când cineva mă minte şi nu îmi dau seama de la interviu. De obicei am intuiţie şi detectez superficialitatea şi oportunismul, care nu au ce căuta în echipa noastră. Pe de altă parte, unii dintre candidaţii periculoşi sunt cei care vor de fapt doar un training gratuit într-un anumit domeniu şi să îşi pună la CV o "specializare în plus". Din nefericire vor să facă asta hoţeşte, trecând prin probă şi training şi stând vreo lună ca să vadă doar despre ce este vorba, după care invocă o anumită presiune din altă parte (ore, un alt job etc.) şi dispar.
Ei bine, acum ce era de făcut? Refuzasem deja alte oferte care nu păreau suficient de consistente. Nici nu se poate întârzia foarte mult cu selecţia, pentru că spre iarnă (decembrie) studenţii nu mai sunt interesaţi de traininguri şi angajare, se epuizează "oferta de toamnă". În ultimul moment, a apărut (cred că era ultimul anunţ din seria dată) o fată de la Spiru Haret, care a insistat foarte mult şi pare să nu aibă nici mobiluri ascunse, nici motivaţie materială pe primul loc. Cred că o să o aleg pe ea, nu am altă alternativă mai bună.

Autumn tutors selection

Duminică, 21 octombrie 2007

De trei săptămâni încoace am lansat o nouă selecţie ca să completez echipa cu un nou membru în locul lui No1. Dar - oare mi se pare mie?- bazinul din care selectez acum este mult mai slab. Ori s-au aflat prea multe despre ABA şi nu mai sunt studenţii interesaţi (s-o fi auzit că este un job mai greu decât altele, ceea ce este adevărat), ori fac deja prea multe familii terapie şi s-a epuizat oferta. Cert este că am avut oferte foarte slabe...a trebuit să fac faţă la un val de "old ladies" foste asistente/profesoare în învăţământul special/semipensionare care nu numai că nu m-au convins, dar mi-au stârnit repulsie. Se citea, printre cuvinte, mentalitatea de genul: "aveţi un animal acasă? banu' jos şi vă scap eu de corvoadă...". Ce să le vorbeşti despre minunile posibile şi despre lupta contracronometru? Oricum, selecţia m-a ajutat să îmi pun la punct sistemul de evaluare rapidă. "Fotografiez" candidaţii încă din cursul convorbirii telefonice astfel încât foarte puţini ajung la interviul faţă în faţă.
Am luat în calcul şi ideea unui tutore-băiat dar doar vreo trei au sunat şi nu au fost prea insistenţi, la interviu a ajuns unul singur: date excelente, şef de promoţie la universitatea de stat, dar nu este genul lui M...este prea solid, l-ar speria şi nu ar putea avea o relaţie bună cu el. Aşa că l-am trimis în echipa lui M.C. care mi-a scris pe messenger că are nevoie de tutori. Tot în echipa lui M.C. am mai trimis în vara asta o fată extraordinară, pe G., colegă cu No2.
Dar pentru noi, la cine să mă hotărăsc? Cel mai mult au insistat două fete drăguţe, studente la Asistenţă Socială, înclin să le prefer pentru că sunt la universitate de stat (mai serioase deci) şi au un potenţial intelectual foarte bun...iar cel sufletesc urmează să se vadă la probă.

Kindergarten and writing

Duminică, 14 octombrie 2007

(Am auzit că o editură din cele mari ar vrea să publice o carte cu titlul disciplinei pe care o predau eu. Informal, mi s-a spus că în aproximativ o lună aş putea să îi solicit. Zis şi făcut, m-am aşternut pe scris. Există o bază de curs, dar nu poate fi făcut carte direct. Are nevoie de adaptări şi actualizări...Aşa că am lăsat deocamdată programele şi dosarele deoparte. Va fi prima mea carte de autor, merită.)
Astăzi e zi de grădiniţă...M. s-a reîntors la grădiniţă destul de firesc după pauza de astă-vară. Educatoarele şi terapeutele a remarcat cu surprindere progresele lui de peste vară (acum vocabularul lui s-a dezvoltat uimitor faţă de acum cinci luni). Dacă nu mă înşel, au de gând să ne programeze la o nouă evaluare că nu am mai făcut nici una din iarnă până acum...M-am regăsit cu A., prietena mea de acolo, coordonatoarea centrului, şi cu mămicile copiilor (am ajuns să ne cunoaştem pentru că eu stau pe hol şi îl aştept pe M. în cele câteva ore cât stă acolo - e prea departe ca să aibă sens să mă întorc înapoi.) Iar el a făcut progrese mari pe socializare - acum stă la masă şi lucrează sau cântă cu toţi copiii. Am văzut şi la panoul de onoare o "compoziţie" de-a lui cu mânuţe colorate. Mi-au dat lacrimile...

A change of a tutor attitude

Joi, 4 octombrie 2007

Ieri am avut un moment foarte neplăcut cu No3. Copilul a început să facă pe nebunul când iese cu ea pe afară, a observat că ea este cam îngrijorată când este el sus pe toboganul aglomerat, şi s-a gândit să se distreze niţel pe seama ei...astfel încât începe să râdă nervos şi se preface că împinge copiii. Ceea ce este periculos, chiar s-ar putea petrece accidente. Şi este cerc vicios, ea se sperie şi pierde controlul, iar el continuă şi nu se dă dus de acolo cu nici un chip. I-am explicat ei că este doar o problemă care ţine de slăbiciune interioară, atunci când se simte (cu mine de ce nu face M. la fel, de exemplu?...) dar nu am reuşit să o conving. Mi-a dat un fel de ultimatum că ea nu mai este de acord să iasă cu el în parc. Dacă vreau aşa, dacă nu, bine...Asta ne mai trebuia! Şi aşa avem o echipă incompletă! Dar dacă a obosit, asta este. O să îi propun două variante, să îşi aleagă: trei ori trei ore, sau doar o zi pe săptămână (trei ore): ambele fără ieşit din casă, aşa cum a cerut. Şi dau anunţ la ziar să formez pe altcineva, oricum aveam de gând să o fac.
(Observ că binele pe care l-am făcut astă-iarnă începe să se întoarcă împotriva mea: acum No3 îşi permite să pună condiţii pentru că în echipa cealaltă tutorele a plecat, iar ea a rămas "de bază". În plus copilul de dincolo evoluează foarte bine. După luni de zile de nervi şi proteste, a început să vorbească şi, deşi i se bagă programe grele şi nelegate între ele, face faţă. Însă No3 nu s-ar fi purtat aşa dacă ar fi avut locul de muncă doar la noi.)

Holliday has come

Luni, 30 iulie 2007

A venit vacanţa! Ne facem bagajele. Mâine plecăm la Bran la o pensiune pe care mi-a găsit-o mătuşa L. din Braşov. Preţul camerei este mic (50 RON pe noapte) şi ni s-a făcut şi o reducere pentru că stăm o săptămână întreagă. Nu am mai fost la munte de o veşnicie...am ales Branul pentru că este singurul loc unde avem posibilitatea să ajungem de la tren la pensiune, cu o maşină găsită tot de mătuşa mea. Totuşi, până la tren ne ducem singuri - acum fac o selecţie severă la haine, ca să încapă într-o valiză medie şi una mică (fiecare cu valiza lui :) ). Sper să găsim vreun supermarket modern pe acolo - va trebui să ne gătim singuri ca să ne încadrăm în bugetul modest pe care l-am fixat. Peste o lună mergem şi în Grecia la mare şi acolo ne vor trebui ceva mai mulţi bani.
Sâmbătă ne-am despărţit de No1...i-am luat ca amintire o pereche de cercei de argint în stilul în care îi poartă ea, şi un buchet mare de flori din partea lui M. Modestă ca de obicei, mi-a reproşat că i-am adus flori. Mi-a urat să ne fie bine şi să îl recuperăm...când a ieşit pe uşă, aveam lacrimi în ochi amândouă. Nu am făcut mare caz în faţa lui M., ca să nu se alarmeze.

Agressive behavior and team's reactions

Duminică, 17 iunie 2007

Evenimentele se precipită în echipa noastră. De când s-a declanşat saltul cognitiv al lui M. au apărut şi probleme de comportament, în sensul că a devenit agresiv şi încearcă să se impună şi să arate "cine este el" faţă de mine sau de toţi membrii echipei. Nu este o noutate absolută acest tip de comportament: cam de când lucrează cu No2 a avut episoade intermitente în sesiunile ei, episoade care au la origine indiferenţa, faptul că nu se joacă cu el şi rolul de "profesoară şi atât" pe care şi l-a asumat. La episoadele agresive, ea răspunde prin ignore. I-am atras atenţia de mai multe ori că ignore-ul nu este bun în acest caz, dar nu am cu cine vorbi...din păcate este genul care "spune ca mine şi face ca ea". În rest, în ceea ce priveşte programele, este foarte conştiincioasă, acceptă coordonarea şi toate indicaţiile. Mai are multe alte calităţi, anume vocaţia creştină (a căutat o meserie prin care să ajute copii, nu este doar un mijloc de a câştiga bani), modestia (nu caută să îşi suplimenteze veniturile cu orice preţ, nu îşi arogă competenţe pe care nu le are), flexibilitatea şi capacitatea de armonizare cu echipa (nu ştiu cum îşi găseşte timp să vină la program indiferent când ar fi, duminica seara sau în mijlocul sesiunii şi al vacanţei - deşi nu a lipsit niciodată de la facultate) voinţa de fier şi răbdarea (capacitatea de a aplica programele cu paşi mărunţi, oricât de plictisitoare ar fi). Deci, deşi este de altă factură decât celalalte, are calităţi nepreţuite pentru un coordonatorul unei echipe ABA.
Însă acum comportamentele s-au extins...No1 o învinovăţeşte pe ea de cultivarea acestor comportamente prin răspuns neadecvat. Părerea mea nu este aceeaşi, eu cred că "ieşirea în lume" a lui M. este însoţită de o nevoie de contact cu ceilalţi, şi nu se pricepe să îl iniţieze altfel Din păcate, No1 ia problema în sens personal (Va să zică eu te-am ajutat să vorbeşti şi tu mă răsplăteşti lovindu-mă). Duminica trecută, mi-a spus că, dacă M. nu încetează cu lovitul, părăseşte echipa...am plecat la biserică şi am plâns tot timpul slujbei. Simţeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. No1 a fost mâna mea dreaptă în echipa asta, cea care în toate problemele care apăreau, era solidă ca o stâncă şi găsea soluţii. Singura în sesiunea căreia aveam curaj să plec liniştită de acasă, ştiind că nu vor fi nici accidente nici evenimente majore...
În săptămâna aceasta, nu a mai vorbit despre plecare. Acum urmează să intre în concediu pentru examenul de licenţă. Poate se răzgândeşte totuşi...

Winter holliday and team

Joi, 21 decembrie 2006

(În sfârşit, a început să spună silabe spontan şi în sesiunile lui No2...nu foarte multe, dar bine că a început. Paşii sunt atât de mici, încât ziua în care îmi va spune "Bună dimineaţa, mama" mi se pare foarte îndepărtată.)
De mâine începe vacanţa...No2 are planificat să petreacă vacanţa la Suceava, unde sunt nişte rude la care ţine foarte mult. Când vorbeşte despre ele iese din atitudinea rezervată şi docilă pe care o are de obicei şi devine brusc comunicativă şi expresivă. Plecarea ei mă încurcă destul de mult, pentru că presupune multe zile libere (simt la ea că este important să i le las libere şi nu să îi tai din salariu, pentru că este ceva la care ţine foarte mult, este ca o recompensă). I le las aşa, deşi celelalte vor avea mai puţine zile libere şi program suportabil (adică ocolim Ajunul şi Crăciunul şi mai lucrăm doar între 28 şi 30 decembrie). Îmi pare bine că No1, care are părinţii în alt oraş, nu lipseşte decât de Crăciun. Iar No3 este din Bucureşti, va mai veni şi ea între 28 şi 30 decembrie. Am făcut cu grijă acest orar de vacanţă, pentru că mă aştept să se resimtă pentru tăierea bruscă a programului...cum nu va mai avea nici grădiniţă, sărbătorile vor fi plictisitoare ca de obicei pentru el. Până acum bradul şi moş Crăciun nu i-au spus nimic, cred că nu prea a înţeles despre ce este vorba.

A team on short term...

Marţi, 13 iunie 2006

La şedinţa de sâmbătă am primit o veste care m-a descumpănit...M1 m-a anunţat că se închide căminul, şi nu mai are unde să stea până în septembrie - deci începând de la sfârşitul acestei săptămâni nu va mai veni.
Şi I. va întrerupe pe vară, pentru că pleacă în vacanţă la 1 iulie: şi ea a fost dată afară din cămin (unde stătea clandestin) pe 1 iunie şi i-am găsit o variantă, e drept modestă, dar fără bani, numai ca să nu se dezintegreze echipa. Nu regret prea mult absenţa ei pe vară...relaţia ei proastă cu M. şi superficialitatea sunt atât de evidente, încât nu ştiu cât de mult îl ajută.
Nu mă simt bine, pentru că m-am străduit atât de mult să funcţioneze echipa asta! Nu mai am energie pentru o nouă selecţie - de altfel, acum majoritatea studenţilor din provincie pleacă, nu ştiu dacă aş mai găsi la fel de mulţi interesaţi.
Din fericire, A. locuieşte din Bucureşti şi va veni să lucreze cu M. toată vara. Cine va fi al doilea tutore pe sesiunea alternativă? Probabil eu...tot am făcut sesiuni suplimentare în aceste două luni, m-am obişnuit :(.

Sessions with mother

Sâmbătă, 27 mai 2006

De două săptămâni încoace am ajuns să fac sesiuni şi de una singură. Ideea că trebuie să aibă minim 40 de ore de terapie săptămânal mă obsedează. Am observat că în unele sesiuni cu doi tutori nu se acopereau nici jumătate din cele 17-18 programe de pe listă din cauza protestelor...şi atunci mă întrebam cu ce s-a ales dintr-o zi de lucru. Mi-am făcut curaj şi am început să aşez măsuţa de una singură. În primul rând am observat şi eu efectul "terapeutului singur" - proteste reduse, promptul se face mai greu, dar copilul este mai cooperant. S-a obişnuit repede cu ideea şi mai nou îşi montează măsuţa singur cu puţin timp înainte să vină fetele...astfel încât apuc să fac câteva programe din desfăşurătorul pe care l-am pregătit pentru ele, până când sună soneria.
În ceea ce priveşte echipa lucrurile stau la fel: s-au mai obişnuit se pare cu stilul de lucru, au învăţat programele, dar de jucat se joacă prea puţin cu el şi parcă silit. Am încercat în ultima săptămână să le învăţ să îşi scrie singure desfăşurătorul, dar eşec total. I. le-a amestecat atât de rău, chiar cu indicaţii simple, încât am renunţat la idee, le scriu tot eu cu puţin timp înainte de sesiune, şi tot eu centralizez programele în dosarul cu programe curente.

De vreo zece zile am reluat legătura cu părinţii de pe forum. I-am scris dorei să îi spun că am început ABA şi ea mi-a sugerat să dau copy paste la mail pe forum...are dreptate, ar trebui să ţinem legătura între noi.
În afara reţelei, am încercat să mai încurajez o mămică (medic medicină generală) fără acces la Internet să pornească terapia ABA- dar ea s-a prevalat de faptul că "experţii la care a fost" nu "i-au dat un diagnostic de autism" deşi după cum descrie copilul este de fapt din spectrul autist, are 3,5 ani, nu vorbeşte şi are probleme de identificare a obiectelor. Nici mie nu mi s-a comunicat acest diagnostic... Cu ce m-a ajutat asta? M-am regăsit după doi ani într-o situaţie mult mai rea.

A team of three

Marţi, 9 mai 2006

Echipa mea pare a se fi limitat la trei membri...După ce ne-a uimit cu măiestria ei şi cu intenţiile bune, C. a profitat doar de training şi a dispărut în ceaţă. Mai precis, a venit doar o singură dată la început, când se făceau demonstraţiile practice pentru lucrul la masă, iar de când a început lucrul efectiv, s-a tot scuzat ...că are un interviu nu ştiu pe unde, că are un drum de făcut, că a aşteptat un mesaj şi nu era sigură că se face sesiunea (!) în final mi-a dat un mail că şi-a luat un alt part time la un ONG şi nu poate să mai vină.
No matter. Asta m-a lămurit cu privire la voluntariat...trebuie încheiat un acord de plată cu ele, oricum ar fi. Altfel, îşi permit să vină sau să nu vină, mai mult încurcă locul. Şi degeaba au calităţi minunate dacă e limpede la interviu că priorităţile lor sunt altele (C. avea 28 de ani, măritată, tocmai se mutase într-o casă nouă, deci nu avea cum să piardă 20 de ore pe săptămână pe un salariu modest de tutore).
Iar celelalte trei, e bine că există şi că vin, dar realitatea este foarte departe de ceea ce scria în manualul ABA...în afară de protestele şi ezitările copilului, trebuie observate şi ele tot timpul pentru că sunt neatente când lucrează (în special I. face greşeli, celelalte greşesc mai puţin dar nu au prezenţă de spirit să citească după reacţiile copilului ce ar trebui să facă într-un anumit moment). Iar şedinţele săptămânale sunt mai mult negocieri de program decât discuţii despre concepţia programelor sau despre modul în care decurge terapia. Am încercat să le întreb dacă au idei în legătură cu introducerea itemilor dar tăcere...aveau o figură de studente prinse cu lecţia necitită în sala de seminar. Sunt prea mici, e limpede, şi prea de curînd în perspectiva asta ca să aibă idei proprii.
La şedinţa de sâmbătă erau probabil obosite după atâtea proteste ale copilului (care par să nu se mai termine) şi erau într-o stare de revoltă dar nu ştiau bine pe ce se revoltă. A. mi-a spus destul de nervoasă că de ce îl las să facă pauză cât vrea..trebuie să îl facem să stea la masă atunci când trebuie, două minute sitting, două minute pauză, aşa cum fac şi celelalte familii. Mie mi s-a părut (şi aşa era) că ele simţeau prea puţină satisfacţie faţă de rezultatele lor de până acum şi nu ştiau pe ce să dea vina, aşa că le-am lăsat să creadă ce vor. Le-am spus că, dacă ele reuşesc să facă acest lucru, nu au decât să îl ia pe sus să îl aşeze la masă şi vom vedea dacă reuşesc.