The News Hour (II)

Miercuri, 19 decembrie 2007

Iată că am scos-o la capăt şi cu filmarea, şi cu emisiunea...La filmare, ajunsesem la concluzia că trebuie să urce operatorul singur să filmeze, altfel, (dacă eram şi eu şi reportera în casă) am fi fost deja prea mulţi şi erau şanse să nu iasă nici un program. Aşa, a ieşit chiar bine: M. a lucrat studiat, poza ca o vedetă şi a răspuns cu siguranţă şi cooperant, ca un copil de grupa mare. Când a coborât, operatorul mi-a spus "A, păi copilul e bine...e avansat" şi mi-am dat seama că se aşteptase să vadă altceva. Apoi am urcat cu toţii şi i-au luat interviul lui No2. Dezastru! Când s-a văzut cu microfonul în faţă a uitat tot ce învăţase pe deasupra şi a spus ce i-a venit: nişte detalii fără rost. Că a făcut progrese şi o să meargă la şcoală dar trebuie să meargă cu însoţitor. Eh! Bine că măcar secvenţa cu lecţiile a ieşit bine.
Din cauza semnelor de întrebare pe care le-am avut, nu anunţasem pe nimeni despre emisiune. Am apucat să dau câteva telefoane în pauza pe care am avut-o pe la ora 18,00; dar, în fond, nu pentru cunoştinţe mergeam acolo, ci pentru copiii (mulţi) din ţară care se pierd şi nu îi ajută nimeni. În fine...mă aşteptam să am trac pentru că nu am mai fost niciodată la o emisiune de ştiri, şi studioul şi modul de lucru erau noi pentru mine. Nu am avut nici un pic de emoţie, am plasat toate mesajele cu precizia cuiva care ştia dinainte ce o să se întîmple (deşi nu ştiam deloc, nu mi se dăduseră efectiv întrebările). M-a surprins, însă, doctorul. Era emoţionat şi de-abia a reuşit să îşi stăpânească vocea să spună lucrurile importante pe care le-a spus (în legătură cu homeopatia şi vaccinurile) iar după emisiune se bucura ca un copil căruia i-ar fi făcut cineva cadou o jucărie nouă, în timp ce eu eram sobră şi calculam posibilitatea de impact a mesajului.

Homeopathy conference

Duminică, 7 octombrie 2007

Alaltăieri am fost la conferinţa lui Tinus Smits, care mi-a revoluţionat concepţia despre homeopatie şi cauzele autismului. Da, am văzut efectele bune ale homeopatiei de un an încoace, dar nu credeam că există cineva în acest domeniu care a dezvoltat o teorie atât de coerentă şi are şi dovezi despre efectele tratamentului. Am avut în mod violent senzaţia că vaccinurile homeopatice sunt soluţia pentru problemele lui M.!Acum nu mai îmi pun decât probleme despre cum să facem rost de bani pentru Olanda sau cum să aflăm dacă vaccinurile vor fi aduse de cineva din Romania.
În rest, aceeaşi atmosferă îngheţată şi gravă care planează ori de câte ori se întâlnesc părinţii "din spectru". Le-am revăzut pe M.S. şi M.C., mămicile mai active din reţea. Am cunoscut-o şi pe D.O., mama care a câştigat la "Dansez pentru tine" banii pentru terapie. I-am admirat silueta şi figura atât de tinere: ce bine să duci lupta cu resurse proaspete! Eu am început să simt că mi se duc forţele, după doar doi ani de luptă...Am stat lângă D., mama care a venit pe la noi acum şase luni, să îi evaluez copilul, pe R. O întreb ce au mai reuşit să facă. Este evazivă, se pare că nu au schimbat nimic în felul ineficient în care lucrează: mă întreabă ce părere am. Copilul ei împlineşte cinci ani în curând...îmi amintesc, cu un fior, ce înseamnă să începi terapia la cinci ani, când copilul nu mai scoate nici măcar un sunet. Îi spun: Este ultimul tren, dacă nu îl prindeţi acum, pierdeţi copilul.
M-am întors acasă şi i-am scris un mail lui bi despre conferinţă. Îmi pare rău de ea că se află la distanţă şi nu poate să vină la Bucureşti să fie de faţă la evenimentele mai importante.

A happy wedding

Vineri, 25 mai 2007

(În sfârşit, după câteva zile de odihnă, ne revenim astfel încât să ne luăm viaţa de la capăt...M. cu grădiniţa unde se integrează din ce în ce mai bine, eu cu orele mele obişnuite.)
De obicei, când îl iau pe M. la un eveniment la care aş fi putut să mă simt mai bine singură, calculez ca beneficiile să fie mai mari decât efortul investit (asta se numeşte teoria echităţii :) ). În calculele pe care mi le fac mizez pe elementul surpriză: dintotdeauna schimbările controlate au avut un efect bun asupra lui M. (să nu uităm concediul de vara trecută, după care au revenit sunetele şi silabele). Principiul noutăţii nu s-a dezminţit nici acum. Chiar dacă drumul (cu maşina- alt oraş) a fost sufocant şi greu de suportat, sau dacă am stat mai mult pe lângă biserică decât înauntru, sau dacă repausul de la colega mea de acasă nu a fost deloc uşor (niciodată nu e uşor cu el în alte locuinţe)...seara a fost reuşită (pentru el, cel puţin). Nu vreau să detaliez plimbările pe la toaletă şi durerile lui de burtă (de la prea mult suc), vânatul de baloane de pe podele, încurcatul în rochia fastuoasă a miresei (rochie care îl fascina) datul buzna pe scenă şi căutatul meu de acţiuni alternative, cu destul de puţin succes...Noroc că invitaţii foarte numeroşi (peste 150, pe două niveluri) erau hotărâţi să se simtă bine şi să socializeze, aşa că un copil în ie care făcea prostii în surdină nu a fost remarcat prea mult. Au fost şi comportamente bune, o bună bucată de timp a dansat lângă colegii mei şi a luat parte şi la "trenuleţ" imitând paşii spontan. De asemenea, a avut reacţii pozitive ori de câte ori îl interpela cineva (chiar şi câţiva colegi, genul masculin care îl intimidează...). Erau nişte leagăne mici în curte unde era regim de restaurant obişnuit, am mai făcut şi câteva pauze lungi. Spre final îşi alcătuise un traseu parter-rond etaj-ieşire pe scări de la etaj în curte-apoi reintrare şi de la capăt. Pe parcursul acestui traseu nu îl vedeam o bună bucată de timp, aşa că vorbeam cu comesenii cu capul întors invers...bine că locul era delimitat destul de clar, iar M. nu a fost niciodată tentat c u adevărat să plece.
În fine, imediat ce ne-am întors de la nuntă, minunea a început să se vadă: au apărut diftongii în mod spontan ("oi", "ou", "ai", "ie") iar cuvintele şi silabele s-au înmulţit. A meritat efortul!

M. is six years old

Sâmbătă, 21 aprilie 2007

Astăzi, între două sesiuni, a lui No1 şi a lui No3, am sărbătorit ziua lui M. Dorinţa mea de a avea o aniversare cu copii nu s-a materializat din lipsa de timp, ca de obicei. Însă şi sărbătorirea împreună cu echipa a avut un sens: împlinim un an de terapie, în care am câştigat extrem de multe achiziţii, iar copilul de azi nu mai este nici pe departe copilul absent pe care ne chinuiam să îl distrăm anul trecut. Acum a suflat singur în lumânările de pe tort, chiar dacă a trebuit să insiste ca să le stingă pe toate. Acum este activ şi vesel, cu o privire vie şi dorinţa de a comunica cu cei din jur.
Am avut tort, şampanie pentru copii, sandvişuri şi prăjituri. După aceea le-am filmat pe fete şi am înregistrat impresii despre anul/lunile în care au lucrat cu M. Toate s-au declarat impresionate de schimbarea în bine care s-a petrecut în ultimele luni cu M. Se vedea că se simţeau motivate şi mândre că au contribuit şi ele la această schimbare. În special No1, care putea să vadă cel mai bine diferenţa, părea mişcată şi avea lacrimi în ochi.
La capitolul "cadouri" s-a văzut cel mai bine cine empatizează cu M. şi cine nu...No3 a adus cel mai nimerit cadou pentru M., un joc de golf cu crose mari, comode. No1 a adus un joc cu bază militară, potrivit pentru jocul simbolic la care am epuizat toate temele până acum. În schimb, No2 a adus un puzzle impracticabil (ştie că M. nu face puzzle din acesta mărunt). Nu ştiu cum se face, dar No2 pare întotdeauna uşor distantă şi neinteresată, orice ar face...