Speeding the rythm

Joi, 5 iulie 2007

De două săptămâni am introdus programe noi: Posesie, Expressive small letters, Da/Nu factual, Nu ştiu. Pe Expressive labels am mărit ritmul, acum avem trei sittinguri cu două cuvinte noi în fiecare sesiune. Dar oricum, există cuvinte masterate şi în afara sesiunilor. A început să indice elemente din poze şi să spună denumirile, chiar dacă le pronunţă atât de prost încât nu se înţelege...de exemplu, a indicat pe o fotografie cu vară-sa "Mac" asta pentru că ea avea un pahar de la MacDonalds. Mai sunt şi "accidente" legate de noile cuvinte: dacă nu spunem corect cuvântul ca să vadă că a fost înţeles, începe să ţipe şi se tăvăleşte pe jos. Astfel, spunea foarte des "mecatati" dar nimănui nu îi venea ideea salvatoare...până când tot copilul, mai deştept, mi-a arătat la televizor o reclamă: era o reclamă la emisiunea "Megastar" pe care am urmarit-o primăvara asta ca să îl mai provoc la un dans - un cuvânt prea greu pentru el ca să îl aproximeze mai bine decât atât.
Revenind la verbalizare, am găsit o metodă eficientă şi simplă de a creşte volumul şi calitatea ei: când venim din parc, iau o pungă cu recompense (Krax sau Pommbar) de la chioşc, ne aşezăm pe bancă în faţa blocului şi facem verbal imitation până când se termină punga. Obiective: să lege cuvinte din trei silabe, să spună corect silabele care se termină cu consoane, iar cuvintele mai lungi de trei silabe să le spună "pe două bucăţi" de câte două-trei silabe. De asemenea, sunt de lucrat cuvintele care conţin sunete pe care le pronunţăm mai rar (zero) sau cu combinaţii mai grele, două consoane succesive sau diftongi şi triftongi (pantof, şapcă, oaie)... important este că tonusul lui este bun şi are mare poftă să vorbească.

Sad events

Duminică, 24 iunie 2007

Grele probe de viaţă are No1 de trecut...Chiar când se pregătea să îşi susţină licenţa, bunicul ei a murit pe neaşteptate. Cum nu a fost crescută de tatăl ei pentru că părinţii erau divorţaţi, bunicul jucase pentru ea rolul de tată - deci a fost o pierdere mare pentru ea, şi într-o perioadă delicată. A fost la înmormântare la Craiova, după care a revenit direct în examen unde, pierdută şi în doliu, a reuşit să ia un 7 pe o lucrare de licenţă la care muncise foarte mult. Am încercat să o susţin moral, dar în suferinţe atât de mari, nu ştiu cât contează sprijinul venit din afară. Ieri am revăzut-o, a venit sa lucreze cu M. Este atât de slăbită şi de tristă...mi-a fost tare milă de ea. Mă oferisem să facem o întrerupere mai mare, dar a spus că vrea ea să vină, şi că de fapt M. o ajută să mai iasă din atmosfera respectivă...

Agressive behavior and team's reactions

Duminică, 17 iunie 2007

Evenimentele se precipită în echipa noastră. De când s-a declanşat saltul cognitiv al lui M. au apărut şi probleme de comportament, în sensul că a devenit agresiv şi încearcă să se impună şi să arate "cine este el" faţă de mine sau de toţi membrii echipei. Nu este o noutate absolută acest tip de comportament: cam de când lucrează cu No2 a avut episoade intermitente în sesiunile ei, episoade care au la origine indiferenţa, faptul că nu se joacă cu el şi rolul de "profesoară şi atât" pe care şi l-a asumat. La episoadele agresive, ea răspunde prin ignore. I-am atras atenţia de mai multe ori că ignore-ul nu este bun în acest caz, dar nu am cu cine vorbi...din păcate este genul care "spune ca mine şi face ca ea". În rest, în ceea ce priveşte programele, este foarte conştiincioasă, acceptă coordonarea şi toate indicaţiile. Mai are multe alte calităţi, anume vocaţia creştină (a căutat o meserie prin care să ajute copii, nu este doar un mijloc de a câştiga bani), modestia (nu caută să îşi suplimenteze veniturile cu orice preţ, nu îşi arogă competenţe pe care nu le are), flexibilitatea şi capacitatea de armonizare cu echipa (nu ştiu cum îşi găseşte timp să vină la program indiferent când ar fi, duminica seara sau în mijlocul sesiunii şi al vacanţei - deşi nu a lipsit niciodată de la facultate) voinţa de fier şi răbdarea (capacitatea de a aplica programele cu paşi mărunţi, oricât de plictisitoare ar fi). Deci, deşi este de altă factură decât celalalte, are calităţi nepreţuite pentru un coordonatorul unei echipe ABA.
Însă acum comportamentele s-au extins...No1 o învinovăţeşte pe ea de cultivarea acestor comportamente prin răspuns neadecvat. Părerea mea nu este aceeaşi, eu cred că "ieşirea în lume" a lui M. este însoţită de o nevoie de contact cu ceilalţi, şi nu se pricepe să îl iniţieze altfel Din păcate, No1 ia problema în sens personal (Va să zică eu te-am ajutat să vorbeşti şi tu mă răsplăteşti lovindu-mă). Duminica trecută, mi-a spus că, dacă M. nu încetează cu lovitul, părăseşte echipa...am plecat la biserică şi am plâns tot timpul slujbei. Simţeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. No1 a fost mâna mea dreaptă în echipa asta, cea care în toate problemele care apăreau, era solidă ca o stâncă şi găsea soluţii. Singura în sesiunea căreia aveam curaj să plec liniştită de acasă, ştiind că nu vor fi nici accidente nici evenimente majore...
În săptămâna aceasta, nu a mai vorbit despre plecare. Acum urmează să intre în concediu pentru examenul de licenţă. Poate se răzgândeşte totuşi...

Sounds explosion and new words

Sâmbătă, 9 iunie 2007

Pe verbalizare, avem succese neaşteptate de când s-a declanşat saltul lui M. Sunetele s-au limpezit, acum reuşeşte aproape orice alăturare, indiferent ce consoane sau vocale sunt implicate.
Este greu de crezut, la un copil care nu reuşea să lege două silabe, cu două luni în urmă, dar este adevărat!
Ca întotdeauna, No1 are o serie de idei bune pe care nici nu ni le anunţă, ci le testează, iar noi le vedem şi le preluăm după aceea. Face exerciţii de imitaţie verbală cu consoane încadrate de două vocale (ama, ami), şi lucrează şi consoanele care merg mai greu (aju, aha). Iar cu cuvintele terminate în consoană, a reuşit să le "închidă" mai repede decât mă aşteptam eu, folosind repetiţia dublă a consoanei finale, astfel încât copilul să înţeleagă că trebuie să se oprească în consoana respectivă, să nu mai prelungească cuvântul cu alte sunete: goll, nass, mall, conn, tonn...No2 a preluat şi ea exerciţiile de imitaţie însă ca întotdeauna, pe spaţiul ei M. nu dă acelaşi randament. Cât despre No3, ea nu mai apucă să le facă, pentru că are destul de mult de lucru cu generalizarea programelor masterate (foarte multe în primăvara aceasta) şi are în continuare, ca sarcină secundară, de dezvoltat jocul simbolic şi interactiv.

Is this the recovery?

Sâmbătă, 2 iunie 2007

De când ne-am întors de la nuntă, M. a făcut un salt. Practic, este ca şi cum s-ar declanşa etapa recuperării, despre care am auzit la alţi copii, şi pe care o aşteptam şi noi. Este mult mai atent şi mai vioi, a devenit interesat inclusiv de ce se întâmplă la televizor. Contactul vizual este bun, a început să imite fără comenzi ceea ce vede, fie în mediul natural, fie la televizor, mimează cînd cineva cântă (de unde, la începutul terapiei, nu suporta nici să îngâne cineva un cântec pe lângă el).
Nunta nu poate fi socotită drept cauză ci mai curând factor declanşator al acestei etape bune. Este clar că de fapt homeopatia a realizat un echilibru fiziologic, în timp ce ABA a produs acumulări care acum încep să se vadă. În plus, modul deosebit în care funcţionează echipa, cu No1 ca "locomotivă", a contat foarte mult.
În luna iunie va trebui să ne pregătim de vară şi de vacanţa lui No1. De fapt, într-un fel spus "vacanţă", de fapt are licenţa pentru care s-a pregătit foarte serios (m-am oferit să o ajut la lucrarea de licenţă dar nu a vrut, şi-a făcut-o singură). Cu celelalte, avem noroc că nu sunt din provincie, să plece şi să rămân singură sau cu un singur tutore, ca vara trecută. Atât No2 cât şi No3 au anunţat că vor fi plecate maxim o săptămână, şi pot lucra atât cât este nevoie. Le-am anunţat pe toate că intenţionăm să facem o pauză în august - şi vor avea concediu plătit pentru două săptămâni.

A happy wedding

Vineri, 25 mai 2007

(În sfârşit, după câteva zile de odihnă, ne revenim astfel încât să ne luăm viaţa de la capăt...M. cu grădiniţa unde se integrează din ce în ce mai bine, eu cu orele mele obişnuite.)
De obicei, când îl iau pe M. la un eveniment la care aş fi putut să mă simt mai bine singură, calculez ca beneficiile să fie mai mari decât efortul investit (asta se numeşte teoria echităţii :) ). În calculele pe care mi le fac mizez pe elementul surpriză: dintotdeauna schimbările controlate au avut un efect bun asupra lui M. (să nu uităm concediul de vara trecută, după care au revenit sunetele şi silabele). Principiul noutăţii nu s-a dezminţit nici acum. Chiar dacă drumul (cu maşina- alt oraş) a fost sufocant şi greu de suportat, sau dacă am stat mai mult pe lângă biserică decât înauntru, sau dacă repausul de la colega mea de acasă nu a fost deloc uşor (niciodată nu e uşor cu el în alte locuinţe)...seara a fost reuşită (pentru el, cel puţin). Nu vreau să detaliez plimbările pe la toaletă şi durerile lui de burtă (de la prea mult suc), vânatul de baloane de pe podele, încurcatul în rochia fastuoasă a miresei (rochie care îl fascina) datul buzna pe scenă şi căutatul meu de acţiuni alternative, cu destul de puţin succes...Noroc că invitaţii foarte numeroşi (peste 150, pe două niveluri) erau hotărâţi să se simtă bine şi să socializeze, aşa că un copil în ie care făcea prostii în surdină nu a fost remarcat prea mult. Au fost şi comportamente bune, o bună bucată de timp a dansat lângă colegii mei şi a luat parte şi la "trenuleţ" imitând paşii spontan. De asemenea, a avut reacţii pozitive ori de câte ori îl interpela cineva (chiar şi câţiva colegi, genul masculin care îl intimidează...). Erau nişte leagăne mici în curte unde era regim de restaurant obişnuit, am mai făcut şi câteva pauze lungi. Spre final îşi alcătuise un traseu parter-rond etaj-ieşire pe scări de la etaj în curte-apoi reintrare şi de la capăt. Pe parcursul acestui traseu nu îl vedeam o bună bucată de timp, aşa că vorbeam cu comesenii cu capul întors invers...bine că locul era delimitat destul de clar, iar M. nu a fost niciodată tentat c u adevărat să plece.
În fine, imediat ce ne-am întors de la nuntă, minunea a început să se vadă: au apărut diftongii în mod spontan ("oi", "ou", "ai", "ie") iar cuvintele şi silabele s-au înmulţit. A meritat efortul!

Spontaneous expressive labels

Sâmbătă, 18 mai 2007

Astăzi eram la intersecţia din apropierea blocului nostru şi tocmai mă gândeam la ce loc de joacă să ne mai ducem, când s-a întâmplat ceva complet nou. M. îmi arată insistent trecerea de pietoni şi spune "pio". După insistenţa cu care îmi indică îmi dau seama că este prescurtarea de la "trecere de pietoni". Acesta este un item din Receptive locations, pe care însă l-a transferat spontan în expresiv. Ştiu că este doar o biată prescurtare de trei litere, dar pe mine m-a umplut de fericire...este prima dată când denumeşte ceva spontan, fără să fi fost exersat în prealabil de zeci de ori.

(Mâine ne ducem la nunta unei colege, la Piteşti, cu maşina mică. Cred că multe cunoştinţe consideră că nu sunt normală să mă plimb atât de mult cu un copil cu probleme. Realitatea este că am observat că lui M. îi place noul, ocaziile festive şi cunoştinţele noi şi agreabile. Împrejurările de acest gen îl motivează. Cum, atunci, să scap ocazia?)