Is this the recovery?

Sâmbătă, 2 iunie 2007

De când ne-am întors de la nuntă, M. a făcut un salt. Practic, este ca şi cum s-ar declanşa etapa recuperării, despre care am auzit la alţi copii, şi pe care o aşteptam şi noi. Este mult mai atent şi mai vioi, a devenit interesat inclusiv de ce se întâmplă la televizor. Contactul vizual este bun, a început să imite fără comenzi ceea ce vede, fie în mediul natural, fie la televizor, mimează cînd cineva cântă (de unde, la începutul terapiei, nu suporta nici să îngâne cineva un cântec pe lângă el).
Nunta nu poate fi socotită drept cauză ci mai curând factor declanşator al acestei etape bune. Este clar că de fapt homeopatia a realizat un echilibru fiziologic, în timp ce ABA a produs acumulări care acum încep să se vadă. În plus, modul deosebit în care funcţionează echipa, cu No1 ca "locomotivă", a contat foarte mult.
În luna iunie va trebui să ne pregătim de vară şi de vacanţa lui No1. De fapt, într-un fel spus "vacanţă", de fapt are licenţa pentru care s-a pregătit foarte serios (m-am oferit să o ajut la lucrarea de licenţă dar nu a vrut, şi-a făcut-o singură). Cu celelalte, avem noroc că nu sunt din provincie, să plece şi să rămân singură sau cu un singur tutore, ca vara trecută. Atât No2 cât şi No3 au anunţat că vor fi plecate maxim o săptămână, şi pot lucra atât cât este nevoie. Le-am anunţat pe toate că intenţionăm să facem o pauză în august - şi vor avea concediu plătit pentru două săptămâni.

Resistence to regression

Luni, 11 decembrie 2006

Fetele reacţionează foarte diferit la regresia lui M. No3, deşi încearcă din răsputeri să se ţină de recomandările mele (să îl ducă des la baie, să îl ignore dacă trânteşte uşile, să îl observe cu atenţie ca să îşi dea seama ce plănuieşte), tot mai scapă accidente de toaletă şi comportamente nedorite. (Nu spun că ar fi uşor: şi eu mai am asemenea accidente pe spaţiul liber de lecţii al lui M....). No2, care nu se osteneşte să îl observe pe M., are cele mai frecvente accidente pe spaţiul ei. I-am tot repetat că trebuie să scădem frecvenţa comportamentelor nedorite, că odată ce un comportament intervine des se poate instala o rutină, însă nu pare să fie capabilă să schimbe nimic din modul ei de abordare (în rest, programele le face bine, tot ce se învaţă pe spaţiul ei se învaţă temeinic). În schimb, N01 este tare ca o stâncă în problema regresiei: zero accidente pe spaţiul ei, de la declanşare. Şi totul, numai prin ambiţie, concentrare şi intuiţie...în primul rând că sesiunile ei sunt interacţiune 100% de la capăt la coadă; în al doilea rând, ea i-a declarat lui M.: Cât sunt eu aici, nu o să ai niciodată pantalonii uzi. În fine, ea ne-a descris că "simte" când M. se gândeşte la problema respectivă din lucruri imperceptibile: o stare a lui ascunsă de nervozitate, schimbarea privirii, o altă expresie a feţei...Mai bună lecţie decât cea pe care ne-o dă No1 acum nici că am văzut...

Tricks for verbal imitation

Luni, 6 noiembrie 2006

Se pare că No1 (A.) a găsit în sfârşit trucul pe care îl aşteptam, pentru verbalizare...Auzisem de atâtea ori până acum de diferite modalităţi de stimulare a sunetelor şi silabelor, la copiii nonverbali... suflat în hârtie, în fluier, suflat în apă, legănat pe picioare...fiecare copil a avut câte un truc prin care s-au obţinut primele sunete. La noi nu mergea nimic, era clar că trebuie găsit un truc "al lui M." dar nu puteam să am o cerinţă atât de explicită către A. (mai ales că este o problemă de intuiţie, iar intuiţia nu se manifestă la comandă). Zilele trecute îmi spune că a găsit o metodă prin care el să aibă curaj să imite sunete (până în clipa de faţă le mai spunea întâmplător prin casă). Anume, dacă se bagă amândoi sub pătura moale din dormitor şi se acoperă perfect, el se simte în siguranţă la întuneric şi începe să imite sunetele pe care le spune ea...din păcate, numai No1 poate să aplice această metodă pentru că între ei s-a creat o relaţie specială, aproape telepatică. No3 are o altfel de relaţie, mai "de la egal la egal" şi bazată pe joc, iar No2 nu pare deloc dispusă, din păcate, să facă ce nu ar face o profesoară din învăţământul special. Bine că lucrurile se petrec şi aşa...tot ce mă interesează este să introduc cât mai curând sunetele în programul curent de la masă.
(Iar cu programul lor, se pare că am reuşit să găsesc varianta cea mai bună. Am stabilit un program cu şapte zile din şapte, cu câte două sesiuni pe zi - No1 vine de patru ori pe săptămână, iar celelalte de câte cinci ori. Din fericire atât No1 cât şi No2 vor să meargă la cursuri, astfel încât lucrăm şi duminica. Nu ar fi în folosul copilului să stea fără terapie un week-end întreg.)