A mountain view

Duminică, 5 august 2009

Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...

A summer regression

Vineri, 3 august 2007

Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...

Holliday in the mountains

Miercuri, 1 august 2007

Cam pretenţios spus "vacanţă în munţi", dar iată-ne la Bran...A ajunge aici este o asemenea performanţă, de parcă am fi şi escaladat efectiv nişte creste :). Ieri, drumul până aici a decurs fără incidente. Lui M. i-a plăcut trezirea cu noaptea în cap, gara şi trenul (Intercity, ca să fie mai liber). La gara din Braşov ne-a aşteptat ruda mea cu o maşină plătită, şi ne-a dus până la poarta pensiunii (rezervasem telefonic şapte nopţi). Aici ne întâlnim cu o realitate pe care mulţi care au putut călători o cunosc, probabil - pentru noi însă toate sunt noutăţi...O surpriză pentru mine a fost să văd că Branul, o comună uriaşă (nouă-zece sate, pe zeci de kilometri), este format din foarte multe pensiuni neoficiale, majoritatea la un preţ accesibil şi plăcut amenajate. Pentru iubitorii de flori şi de arhitectură, plimbarea în sat este un spectacol în sine...iar munţii de aici sunt blânzi şi fără pericole, uşor de urcat şi pentru adulţi neantrenaţi şi copii. Pensiunea la care stăm noi are patru camere la etaj iar la parter stau gazdele. Observ curând că suntem trataţi de ei cu mare atenţie, ni se oferă integral bucătăria, curtea, nu se fac nici un fel de comentarii despre M. şi stereotipurile lui. Din păcate nu pot să îi arăt lui M. prea multe animale pentru că pe aici se trăieşte din turism, nu se mai cresc animale de curte; gazdele au doar un cocoş şi două găini, pe care M. s-a obişnuit rapid să le urmărească prin curtea imensă. Astăzi plănuim o incursiune spre marginea dinspre Braşov unde este un hipermarket: va trebui să gătesc ca să economisim bani.

Holliday has come

Luni, 30 iulie 2007

A venit vacanţa! Ne facem bagajele. Mâine plecăm la Bran la o pensiune pe care mi-a găsit-o mătuşa L. din Braşov. Preţul camerei este mic (50 RON pe noapte) şi ni s-a făcut şi o reducere pentru că stăm o săptămână întreagă. Nu am mai fost la munte de o veşnicie...am ales Branul pentru că este singurul loc unde avem posibilitatea să ajungem de la tren la pensiune, cu o maşină găsită tot de mătuşa mea. Totuşi, până la tren ne ducem singuri - acum fac o selecţie severă la haine, ca să încapă într-o valiză medie şi una mică (fiecare cu valiza lui :) ). Sper să găsim vreun supermarket modern pe acolo - va trebui să ne gătim singuri ca să ne încadrăm în bugetul modest pe care l-am fixat. Peste o lună mergem şi în Grecia la mare şi acolo ne vor trebui ceva mai mulţi bani.
Sâmbătă ne-am despărţit de No1...i-am luat ca amintire o pereche de cercei de argint în stilul în care îi poartă ea, şi un buchet mare de flori din partea lui M. Modestă ca de obicei, mi-a reproşat că i-am adus flori. Mi-a urat să ne fie bine şi să îl recuperăm...când a ieşit pe uşă, aveam lacrimi în ochi amândouă. Nu am făcut mare caz în faţa lui M., ca să nu se alarmeze.

Last summary, before holliday

Marţi, 24 iulie 2007

Este în curs de aplicare ultimul desfăşurător pe care l-am dat tutorilor înainte de vacanţă (mai nou îl dau pe două săptămâni, pentru că fiecare dintre tutori are un ritm propriu). No2 e mai ordonată şi masterează itemii cu un ritm de metronom, în schimb No1 e mai creativă şi achiziţiile de "pe lângă" program sunt mai importante. Din păcate, cu toate progresele, M. rămâne agresiv şi cu destul de multe autostimulări. (Ciudat, pentru că autostimulările nu îl caracterizează. Acum are multe autostimulări verbale, dar probabil acestea arată dorinţa lui de a comunica - dorinţă pe care şi-o satisface limitat, deocamdată). No1 nu s-a mai plâns de reacţiile agresive ale lui M., dar m-a anunţat oficial că după vacanţa din august nu revine...a obosit, spune ea. Nu am avut nici o obiecţie, trebuie să îi respect alegerea. Oricum simt că m-a ajutat pe cel mai greu segment al drumului cu M. Nu ştiu cum va fi de acum încolo, dar e incredibil de ce obstacole am trecut! M. vorbeşte, e o minune...fetele acestea modeste care ne-au stat alături în decursul unui an şi trei luni de ABA mi-au demonstrat că minunile nu vin neapărat în chip strălucitor, evident sau cu întorsături bruşte de situaţie. O minune vine şi după muncă stăruitoare şi credinţa ca rezultatul final o să apară.

ABA for other children

Marţi, 17 iulie 2007

O caniculă cumplită a coborât peste Bucureşti...mă convorbesc de câteva zile pe mail şi la telefon cu o mămică din Ardeal, care vrea să vină cu copilul la o evaluare şi între altele să facă şi vizite la familii care fac ABA. A ajuns de ieri şi s-a cazat la o cunoştinţă, cu soţul şi cu copilul. Când discutăm detalii, îi spun că este mai bine să vină fără copil, că M. dacă îl vede nu se mai concentrează la lecţii şi nici ea nu se va putea concentra la discuţie şi la vizionarea sesiunii. Pare uşor dezamăgită că nu vreau să văd copilul (eu nu sunt medic, de fapt - un alt părinte care face ABA nu poate şi nu trebuie să înlocuiască un medic în materie de diagnostic) dar rămânem pe varianta mea. Ne întâlnim pe la Gara de Nord şi urcăm într-un troleibuz aglomerat. Pe drum îmi povesteşte cum pe băiatul ei l-a ajutat la declanşarea vorbirii o cură cu vitamine B în cantitate mare (informaţii de pe autism.ro şi de pe site-urile americane, spune ea). Nu ştiam despre asta, îi spun, o să citesc.
Ajungem acasă. Eram puţin ingrijorată dacă M. o să vrea să lucreze cu ea de faţă (de obicei refuză, vrea să fie doar el şi tutorele) dar avem noroc. M. e în toane bune şi cooperează, are o singură reacţie agresivă faţă de vizitatoare dar fără efect, aşa că un o repetă. Tutorele este No3 şi face generalizări şi activităţi de grădiniţă (de exemplu, pictat cu acuarele). Vizitatoarea s-a pus la punct cu o mulţime de aspecte din manuale, a citit despre discrete trials şi tipuri de generalizare: am impresia că îi foloseşte vizita. Îi arăt workshopurile de la trainingul ABA şi Work in progress după care lucrăm acum, îi fac şi mai multe sugestii ca să poată să evite unele probleme în jurul cărora noi ca echipă ne-am învârtit săptămâni în şir. Ea spune că se vede foarte mult în comportamentul lui M. că face ABA - copilul ei este mai hiperactiv şi nu ar fi avut răbdare să răspundă la atâtea întrebări şi să facă o activitate cap-coadă precum pictura.

Rest, after last week

Luni, 16 iulie 2007

S-a dus şi săptămâna trecută, cu proba ei cu tot...se pare că pentru M. este foarte greu să înţeleagă situaţii noi, mai ales dacă sunt legate de absenţa mea sau de casă/rutina zilnică. Aud (prin intermediari) că a fost foarte greu pentru naşa şi pentru No1 să facă faţă în serile în care s-au ocupat de M. La naşa, bănuiesc despre ce a fost vorba: ea tinde să îl stimuleze prea mult pe M. (îi vorbeşte pe un ton vioi şi caută jocuri de mişcare) şi astfel îl agită şi mai mult la ore la care este deja obosit. Nu este rău că ea are idei de genul ăsta, deşi nu a făcut vreodată un training ABA, însă trebuie simţite momentele în care copilul trebuie să se relaxeze şi momentele în care trebuie să se joace...aici, se pare că numai cine a crescut copii mici (mamă sau bunică) are format eventual un asemenea instinct. La No1, probabil nu a fost vorba de greşeli, ci de o stare nervoasă a copilului: era deja a doua noapte în care lipseam şi probabil se întreba dacă nu cumva am dispărut de tot...
(Mutându-mă din planul lui M. în planul meu, călătoria m-a făcut să îmi dau seama de toate deplasările din starea mea interioară. Mi-am dat seama cât de anormală am devenit în această relaţie de fuziune cu M.: deşi mi-am dorit demult o călătorie de câteva zile în care să uit de ABA şi să nu mai fiu cu "în tranşee" mă simţeam foarte ciudat...ca şi cum mi-ar fi lipsit o parte esenţială din mine. Era aceeaşi senzaţie ca atunci când M. era bebeluş şi nu puteam să plec singură în oraş pentru că aveam senzaţia că dezertez, sau că în lipsa mea se vor întâmpla lucruri îngrozitoare.)
(Dincolo de asta, am căutat să fiu foarte receptivă la training şi la ocazia de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Între altele, mi-am rezervat după-masa de joi ca să vizitez oraşul - mi s-a părut "verde" şi civilizat, dar foarte gol : mă întrebam pe unde sunt locuitorii...sau poate sunt eu prea obişnuită cu un furnicar continuu cum este Bucureştiul. În final, nu am înţeles care a fost rostul acestei călătorii obositoare pentru toată lumea - dar poate voi înţelege într-o zi.)