New Year Party (II)

Marţi, 2 ianuarie 2007

A trecut şi Revelionul cu musafiri...acum am câteva zile în care pot să mă adun şi să verific dosarele, să văd cum stăm.
Seara de Revelion a adus şi bune şi rele, după cum mă aşteptam. D. şi mama ei au venit cu nişte bagaje enorme şi cu două pachete de ţigări neîncepute pe care le-au fumat integral până la plecare :(. M. s-a purtat foarte bine în prima parte a serii, a mâncat aperitivele cu noi şi pe la ora 21,30 şi-a pus măsuţa de lucru, ca să le impresioneze. Am făcut pe loc un program în care demonstram cele mai bune abilităţi ale lui M. (una recentă este că reuşeşte să facă integral puzzle-ul mare de polistiren) iar el a lucrat ireproşabil. Dată fiind diferenţa de vârstă a copilului meu faţă de copilul ei, lui D. i s-a părut că M. execută sarcini grele. Aşa cum presupusesem însă de la prima vizită, deşi o încurajasem să citească şi să se informeze despre ABA, nu făcuse mai nimic...însă era asistată de specialişti mult mai bine decât noi. Avea o echipă de experţi care făcea evaluarea copilului odată la două luni şi stabilea obiectivele conform testului Portage (într-o variantă în care gross motor era separat de fine motor). Psihologii puneau mai mare accent ca noi pe dezvoltarea vorbirii şi stimulare senzorială. Mi-a arătat casete în care S., soţul ei, şi fetiţa mai mare (patru ani) cântau şi se învârteau în cerc cu A., fetiţa cu autism. (Am recunoscut pentru a n-a oară imposibilitatea mea de a crea momente asemănătoare...dacă M. nu are rude, nu am de unde să i le scot.) Pe la 23,00, M. devine agitat şi începe să se arunce pe ea în vreme ce discutam despre testul Portage. Ea părea nepregătită pentru asemenea împrejurări, aşa că l-am luat pe M. forţat în cealaltă cameră şi, într-o jumătate de oră, am reuşit să îl adorm. Astfel încât a pierdut artificiile fantastice de la miezul nopţii (stăm foarte sus şi de la noi se vede o panoramă splendidă, toată partea de vest a oraşului). Ţineam la asta pentru că nu am avut nici un Revelion la care să participe efectiv (când era mic, artificiile îl speriau, iar anul trecut, părea că sunt un stimul îndepărtat şi nu le înţelege). În fine...poate la anul.
Revenim şi terminăm testul Portage pentru fetiţa lui D. Fiind foarte mică, rămânerile în urmă sunt simbolice, QD-90...Din ce am văzut pe casetă, semnele de autism sunt clare, contactul vizual e slab şi reacţiile la mediu sunt uşor întârziate. Însă, cu sora mai mare a cărei prezenţă o ajută şi asistenţă profesională, cred că are şanse evidente să se recupereze.
Pe la 2,30 a.m., D. şi mama ei reuşesc să găsească la telefon un Fly Taxi pentru Otopeni. Ne luăm rămas bun şi rămâne să ne mai scriem...

New Year Party (I)

Duminică, 31 decembrie 2006

Anul acesta, de sărbători, primesc o vizită surpriză. Prietena mea D., care a emigrat acum trei ani în SUA, a venit în vacanţă să îşi rezolve dantura şi nişte probleme notariale. Mă interesează foarte mult venirea ei nu numai pentru că nu ne-am văzut de când a plecat, ci şi pentru că are o problemă asemănătoare cu a mea: fetiţa ei foarte mică (doi ani) a fost diagnosticată în aprilie cu autism (deci, la vârsta de un an şi jumătate). Am corespondat cu ea în tot acest timp, dar dacă avem timp să vorbim este şi mai bine...
Deocamdată, ne-am văzut în fugă în ziua în care a venit (miercurea trecută) în timp ce la noi era generalizare cu No3, iar ea era în trecere spre oraşul fratelui ei. Eram curioasă dacă şi ea s-a transformat la fel de mult ca mine în ceea ce priveşte relaţia cu copiii (eu am acum tendinţa să aplic analiza comportamentală peste tot, şi la copiii normali). Însă, mi s-a părut neschimbată: la fel de lentă şi de înceată la înţelesuri şi reacţii. I-a adus lui M. un set cu multe maşinuţe mici de jucărie şi îl întreba, cu toate întinse în pat: "Care este motocicleta?"A trebuit să o temperez, să îi spun că la noi terapia a mers treptat, maşinuţele sunt prea mici şi de-abia a învăţat "motocicleta", încă nu am generalizat-o ca stimul, SD-urile diferite le-am aplicat în trepte şi nici generalizările de distractor nu au ajuns la 20 câţi avea M. în faţă atunci...ştiam că ea nu face ABA, însă mi s-a părut ciudat că au trecut opt luni şi ea (cu o vechime mare în învăţământ, cu doctorat în pregătire) nu a citit măcar despre lucrurile astea...
În fine, când a trecut pe aici m-a anunţat că va veni să facă Revelionul la noi împreună cu mama ei. Are bilet de avion la noapte şi nu are unde să stea în Bucureşti (şi-au vândut locuinţa în mai). Aşa că am făcut pregătiri culinare mai importante ca de obicei (am stat în picioare toată ziua şi de M. nu s-a ocupat nimeni) şi acum le aştept...am emoţii însă, nu ştiu cum va reacţiona M., care nu e obişnuit să primim vizite atât de lungi.

Second Santa Claus

Vineri, 22 decembrie 2006

Ieri am fost la a doua serbare de iarnă cu M. la grădiniţă. Prima a fost anul trecut şi a fost destul de dură: nu a stat deloc nici în public nici pe scaun (era şi multă lume înghesuită pe holul respectiv, ceea ce l-a agitat) nu a vrut să vină deloc către Moş Crăciun (părea că îl sperie) şi nu a cooperat la nimic. Comportamentul de "sălbatic" m-a făcut să realizez cât de mari sunt deficienţele lui de socializare, deşi în rest în toate contextele (vizite, autobuze, magazine) se purta ca un copil perfect normal.
În fine, de atunci a mai trecut un an, cu grădiniţă (două-trei zile pe săptămână doar, pentru că este departe) şi opt luni de terapie cu rezultate evidente...şi bilanţul de ieri a fost mult mai bun. Chiar dacă nu a fost inclus în program (pentru că este nonverbal), a stat jos în rând cu copiii, a dansat hora şi a imitat foarte bine grupul la "un elefant se legăna..." cântec cu multe gesturi. Nu a mai încurcat programul colegilor şi la sfârşit s-a dus la Moş Crăciun să îşi ia cadoul, chiar dacă nu părea prea lămurit ce este cu personajul respectiv.
Deci, avem progrese pe toată linia...să vedem cum trecem de vacanţă.

Winter holliday and team

Joi, 21 decembrie 2006

(În sfârşit, a început să spună silabe spontan şi în sesiunile lui No2...nu foarte multe, dar bine că a început. Paşii sunt atât de mici, încât ziua în care îmi va spune "Bună dimineaţa, mama" mi se pare foarte îndepărtată.)
De mâine începe vacanţa...No2 are planificat să petreacă vacanţa la Suceava, unde sunt nişte rude la care ţine foarte mult. Când vorbeşte despre ele iese din atitudinea rezervată şi docilă pe care o are de obicei şi devine brusc comunicativă şi expresivă. Plecarea ei mă încurcă destul de mult, pentru că presupune multe zile libere (simt la ea că este important să i le las libere şi nu să îi tai din salariu, pentru că este ceva la care ţine foarte mult, este ca o recompensă). I le las aşa, deşi celelalte vor avea mai puţine zile libere şi program suportabil (adică ocolim Ajunul şi Crăciunul şi mai lucrăm doar între 28 şi 30 decembrie). Îmi pare bine că No1, care are părinţii în alt oraş, nu lipseşte decât de Crăciun. Iar No3 este din Bucureşti, va mai veni şi ea între 28 şi 30 decembrie. Am făcut cu grijă acest orar de vacanţă, pentru că mă aştept să se resimtă pentru tăierea bruscă a programului...cum nu va mai avea nici grădiniţă, sărbătorile vor fi plictisitoare ca de obicei pentru el. Până acum bradul şi moş Crăciun nu i-au spus nimic, cred că nu prea a înţeles despre ce este vorba.

Conflicts between therapies

Sâmbătă, 16 decembrie 2006

Ieri am fost la doctorul Naghiu...m-am plâns de ultimele săptămâni şi de comportamentele care s-au declanşat în cadrul regresiei. El m-a judecat destul de aspru şi mi-a reproşat că am fost unilaterală în interpretarea lor: nu ar fi trebuit să consider accidentele cu udatul pantalonilor drept comportamente nedorite, ci drept semnale privind nevoia lui de a reface legătura cu mama...era un mesaj cu sensul de "mama, sunt mic...ai grijă de mine" (aici am avut o derulare rapidă a evenimentelor în memorie şi am avut senzaţia că are dreptate să mă apostrofeze, aş fi putut fi mai înţeleaptă). Mi-a repetat clasificarea lui de data trecută: anume, părinţii au trei tipuri de sprijin: fie într-un doctor/terapeut (ceea ce e greşit, un singur om nu poate furniza toate soluţiile într-o problemă atât de complexă), fie într-o terapie (ceea ce din nou e greşit, pentru că uneori părinţii pierd din vedere scopul care este recuperarea copilului, sau persistă într-o terapie care nu dă rezultate), fie în ei înşişi (...sau în Dumnezeu, am completat eu în gând), ceea ce ar fi alternativa cea mai convenabilă.
Una peste alta, întâlnirea nu s-a desfăşurat prea cordial...el mi-a sugerat să întrerupem ABA pentru o vreme sau să reducem mult programul. I-am replicat că programul merge perfect şi nu are rost să îl întrerup, iar lipsa mea de complianţă nu prea l-a mulţumit. Pentru data viitoare m-a programat la cabinetul cu plată, nu aici la policlinica de stat. Am înţeles că ar fi un fel de "pedeapsă", dar am o minte limpede şi ştiu ce am văzut în teren...nu am nimic împotrivă să plătesc consultaţia. Mai important este să găsesc soluţii şi munca mea şi a echipei să nu fie în zadar.

Resistence to regression

Luni, 11 decembrie 2006

Fetele reacţionează foarte diferit la regresia lui M. No3, deşi încearcă din răsputeri să se ţină de recomandările mele (să îl ducă des la baie, să îl ignore dacă trânteşte uşile, să îl observe cu atenţie ca să îşi dea seama ce plănuieşte), tot mai scapă accidente de toaletă şi comportamente nedorite. (Nu spun că ar fi uşor: şi eu mai am asemenea accidente pe spaţiul liber de lecţii al lui M....). No2, care nu se osteneşte să îl observe pe M., are cele mai frecvente accidente pe spaţiul ei. I-am tot repetat că trebuie să scădem frecvenţa comportamentelor nedorite, că odată ce un comportament intervine des se poate instala o rutină, însă nu pare să fie capabilă să schimbe nimic din modul ei de abordare (în rest, programele le face bine, tot ce se învaţă pe spaţiul ei se învaţă temeinic). În schimb, N01 este tare ca o stâncă în problema regresiei: zero accidente pe spaţiul ei, de la declanşare. Şi totul, numai prin ambiţie, concentrare şi intuiţie...în primul rând că sesiunile ei sunt interacţiune 100% de la capăt la coadă; în al doilea rând, ea i-a declarat lui M.: Cât sunt eu aici, nu o să ai niciodată pantalonii uzi. În fine, ea ne-a descris că "simte" când M. se gândeşte la problema respectivă din lucruri imperceptibile: o stare a lui ascunsă de nervozitate, schimbarea privirii, o altă expresie a feţei...Mai bună lecţie decât cea pe care ne-o dă No1 acum nici că am văzut...

Difficulties in generalization (I)

Sâmbătă, 9 decembrie 2006

(Spuneam că programele merg bine. În mod ciudat, chiar merg, deşi comportamentele nedorite continuă.)

Este interesant modul în care decurge programul lui No3 (generalizarea structurată - deja a împlinit o lună). Am introdus o foaie separată pe care notăm (programele se fac spontan, pe măsură ce se iveşte ocazia): numele programului, tipul de generalizare (distanţă, SD, stimul... sau combinate), itemii făcuţi, performanţa şi observaţii. Am învăţat curând, din reacţia copilului, că pentru un program anume ordinea în care se introduc generalizările la M. nu este aleatoare: prima se introduce persoana, apoi distanţa, apoi locaţia (în interiorul casei, deocamdată). După aceea urmează generalizarea de SD care este mai dificilă (trebuie gândite şi aici treptat SD-urile: primul SD variat la Receptive labels a fost "Dă-mi X", cel mai asemănător cu cel din program). În fine, apoi urmează generalizarea de distractor care se face în trepte (de la masă avea introduşi maxim trei distractori, iar în mediu îi creştem treptat - nu am depăşit însă şapte distractori deocamdată).Generalizarea de stimul se poate face separat, e mai importantă varietatea itemilor aici.
Ca să avem o privire de ansamblu şi să nu avem programe neacoperite, am convenit cu No3 să facă un fel de centralizator al generalizărilor în care să găsim: pe liniile orizontale, programele; pe verticală, zilele; iar în căsuţe, tipul de generalizare (SD, stimul, etc. ).
Grija pentru generalizare nu ne împiedică însă să avem probleme neaşteptate. De exemplu, generalizarea la Receptive labels 2d merge foarte greu (era de aşteptat pentru că nici la masă nu a fost un program uşor, el nu recunoaşte imaginile în care sunt prea multe elemente şi nici desenele - cum ar fi desenele din cărţile de grădiniţă - pentru că sunt prea abstracte). Practic, şi la masă am predat obiectele din fotografiile de la Matching (aceleaşi pe care le-a învăţat la Receptive labels 3d de altfel). De asemenea, culorile: pare că nu le va stăpâni niciodată...am masterat programul la masă, dar în generalizare nu merg. Este atât de enervat încât ia cartonaşele şi le aruncă prin cameră. Unde o fi fost greşeala? Am renunţat la culori complicate (mă gândesc că poate au fost prea mulţi itemi...) precum roz, bleu, gri, mov (am introdus itemii după cum am auzit de la o altă echipă, dar se pare că nu a fost bine). Mă gândesc să renunţ şi la trialurile cu trei cartonaşe pentru că nu se descurcă, şi să îi cer să distingă doar între două. Era mai bine să corectez programul de la masă, nu acum când deja s-a instalat refuzul lui M. ...