In the way to the greek seaside

Sâmbătă, 1 septembrie 2007

Închid bagajele pentru Grecia...
De trei zile încoace am fost mai activi şi am reuşit să ne înviorăm. Am făcut un program variat, cu multe ieşiri, ca să nu îl mai văd cum stă în casă şi caută stratageme de smuls baticul sau şapca de pe cap ca să îşi răsucească părul (i-am lăsat la batic nişte cozi lungi ca să le răsucească dar se vede că nu au aceeaşi textură, nu îi plac). Ieri (vineri) am fost şi în Cişmigiu, îmbrăcaţi de gală ca să ne luăm adio de la vară :) iar la întoarcere M. s-a bucurat să le întâlnească, pe aproape de casă, pe prietenele lui, surorile B. (cinci ani) şi D. (patru ani). B. este fetiţa despre care am mai povestit, face ABA la centrul HM. Părinţii încearcă şi tratamentul dr. Naghiu dar spun că nu merge deloc, are nişte reacţii la remedii despre care nu am mai auzit până acum. Noi luăm în continuare remediile homeopatice, în mod clar au ajutat la progresele lui M. din mai-iunie însă reacţiile par să fie foarte diferite de la copil la copil. În august nu am mai fost la dr. Naghiu, nu am apucat să vorbim despre regresia aceasta recentă...În fine. Acum ne pregătim să plecăm la aeroportul Băneasa (un criteriu important după care am ales oferta turistică, să pot ajunge la aeroport mai repede şi mai ieftin). Este prima noastră călătorie "independentă", fără nici un sprijin. Doamne ajută!

Self-stimulation and loss of the hair

Vineri,24 august 2007

Azi am avut un şoc când, ieşită pentru câteva clipe din universul literar în care m-am izolat, m-am uitat mai bine la părul lui M....Ei bine, cum am putut să fiu atât de desprinsă de realitate şi să nu văd? Când îşi răsuceşte părul cu mâna dreaptă, gest neîntrerupt de când am revenit de la munte, îşi smulge şi câteva fire (oare nu simte?). Azi câteva, mâine câteva, şi iată că nu a mai rămas aproape nimic din părul lui bogat: un strat subţire şi dedesubt, pielea. Descoperirea aceasta mă scutură din visele în care pluteam. Nu am fost atentă decât la rutina obişnuită şi la ieşirile afară: copilul este în regresie, nu mai vorbeşte, este trist. Se pare că nu a uitat ce a învăţat, dar nu se îndeamnă la nimic...
Deocamdată trebuie găsită o soluţie pentru păr, să nu mai poată să facă gestul respectiv. O să încerc să aibă mereu câte ceva pe cap chiar şi în interior, pentru că aici apare problema: fie o şapcă, fie o eşarfă cu nod bine făcut: cu mutrişoara lui fină, nu o să mai semene deloc a băiat...

Hot rest in august

Miercuri, 15 august 2007

Azi este ziua onomastică a mea şi a mamei mele...dar, de data aceasta ziua noastră va fi umbrită de îngrijorare şi neputinţă. De când ne-am întors de la munte, am căzut într-o oboseală inexplicabilă. Poate că nu este bine că am făcut această pauză totală de ABA, însă simţeam că nu suport să mai aud de nici un discrete trial, de nici un program şi nici o masterare...aşa că am ales să mă reconstruiesc psihic şi am transformat balconul în cameră de lectură. Am reluat la rând toate romanele care mi-au desenat personalitatea, în adolescenţă, şi le recitesc ca şi cum m-aş întîlni cu nişte prieteni dragi cu care nu m-am văzut de mult.
M. şi-a revenit din toxiinfecţia-alimentară-sau-ce-o-fi-fost, însă depresia a rămas.... În fiecare zi, la ora trei după-masa, continuă să spună numele fetelor, este o formă de a întreba de ce nu avem terapie şi unde sunt ele. Am încercat să îi explic că vor reveni şi asta e o vacanţă: Toată lumea are vacanţă vara. Nu avem lecţii, o să avem la toamnă. (Nu ştiu dacă a înţeles ce este vara şi toamna...) El aprobă gânditor, răsucindu-şi părul cu mâna dreaptă.
Încerc să compensez lipsa terapiei cu mers în parcuri şi stat ore întregi...de exemplu, în Cişmigiu, unde sunt două locuri de joacă cu tobogane şi leagăne cu lanţuri, la Eroilor, unde se joacă fotbal (într-o seară a nimerit între nişte băieţi puţin mai mari şi a alergat o oră după minge împreună cu ei: l-am lăsat, deşi le strica jocul şi îi enerva), sau oriunde este interesant şi modern (din păcate, departe, aşa că mergem o grămadă cu autobuzul). Dar singurătatea nu am cu ce să o înlocuiesc pentru nici unul dintre noi.

Last days of mountain

Miercuri, 8 august 2007

Ne-am întors de la munte...ultimele zile au fost de-a dreptul ciudate şi m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva poveştile gazdei despre vrăjile care i s-au făcut sunt adevărate. După o noapte de sâmbătă în care nu am putut să închid ochii (şi o intensificare a reacţiilor de angoasă ale lui M. în timpul zilei de duminică), m-am trezit în noaptea de luni spre marţi cu el ud până la piele...făcuse pe el ca un bebeluş, şi dormea în continuare. Şocată, cu imaginea mentală a unei regresii totale, l-am tras din pat şi l-am zgâlţâit ca pe o zdreanţă. Cu toate că îi strigam în ureche, s-a trezit foarte greu şi de-abia am reuşit să îl schimb...iar a doua zi dimineaţa s-a declanşat o diaree cumplită. Am fost cu el de vreo zece ori la baie dar aproape că nu putea să ajungă până acolo, nici zece metri (baia era pe hol).
Iar despre familia din Bucureşti, cu toate că trăgeam speranţe de socializare, ghinion. Luni copila a stat aproape toată ziua în camera ei sub cuvânt că este răcită. E clar că motivul era altul: ori nu voiau să vină în contact cu M. pentru că are probleme, ori într-adevăr se temeau că aleargă prea mult cu gura deschisă prn curte...În final cred că era prima variantă, altfel nu se explică de ce la plecare tânăra mamă a fost foarte vorbăreaţă şi amabilă, şi a insistat foarte mult să îmi dea mâncare pentru drum.
Făcând slalom printre respingeri şi fiziologii inexplicabile, am mai luat o mică porţie de fericire, la plecare...ţineam foarte mult să mai facem o plimbare în sus, spre munţii cei mari, pentru că la marginea de sus a Branului casele sunt mai rustice, coastele mai sălbatice, iar râul lat care îşi desface pletele în vale este doar un pârâu nebunatic. Întâmplarea a făcut că ploua cu şiroaie, ploaia aceea caldă de vară în care toţi oamenii dispar şi călătoriile în timp par posibile oricând. În pustietatea acvatică din jur, a apărut şi o tovarăşă de drum: o mamă tânără de la noi din cartier (!) care îşi lăsase copilul de un an cu soţul şi cu soacra, şi venise să se relaxeze câteva zile...(am invidiat-o pentru modernitatea viziunii din familia ei :) ) M. a plăcut-o pe prietena ad-hoc şi ne-a urmat cu expresia "pentru musafiri", cu toate că am ajuns înapoi uzi până la piele şi întrebându-ne cu ce să ne îmbrăcăm pentru plecare. Aveam de ales între haine murdare şi haine ude: am rămas în hainele ude şi hai la tren...

A mountain view

Duminică, 5 august 2009

Trecurăm şi de jumătatea vacanţei...Printre crizele de angoasă ale lui M., caut să mă bucur de soare răcoros, aerul şi priveliştile inegalabile de aici. Am format nişte trasee şi am căutat să mergem în fiecare zi cât mai departe. Centrul locuit al staţiunii este cel mai plictisitor, interesant este pe munţii din stânga şi din dreapta, pe coastele pe care alternează casele de vacanţă neterminate cu fâneţe largi. Ieri am fost şi în sus pe strada ce duce spre pârtia de schi, de-a lungul pârâului care vine dinspre zona sălbatică a crestelor cu peste 2000 de m. Mi se pare un loc mai frumos decât altul şi nu m-aş sătura mai multe veri la rând, îmi place fie şi numai să compar arhitectura variată a caselor şi pensiunilor, care se întrec în expoziţii florale. M. mă însoţeşte cuminte, deşi nu observă mai nimic în mediu. Pentru el este acelaşi lucru dacă dormităm într-o poiană, facem concurs de aruncat pietricele în pârâul învolburat sau avem program "de curte" (udat florile sau jucat cu mingea: caut să găsesc activităţi pe care nu le facem acasă şi să îl implic). Mâine ne vom duce în sfârşit să vedem castelul: am lăsat pe ultima zi, ca să observ reacţiile la restul stimulilor, să văd dacă este cazul să ajungem şi la un moment formal cum este vizita la un muzeu. Dar cred că o să mergem: s-a mai calmat faţă de primele zile şi pare că nu vor fi probleme.
În dimineaţa asta a plouat, ceea ce a anulat atât mesele în aer liber cât şi expediţia pe munte. Am fost însă într-o vizită: mătuşa mea a venit de la Braşov şi ne-a luat la o cunoştinţă pe aproape de pensiune, la o casă modestă. Gazda era o pensionară suficient de iubitoare de copii ca să comunice bine cu M. Observ din ce în ce mai mult că viaţa lui M. trebuie să fie o îmbinare inteligentă de stimuli noi şi rutină...îi place să fie într-un mediu previzibil şi să ştie ce acţiuni conţine programul, dar îi plac şi vizitele şi oamenii noi şi prietenoşi.
Aseară a venit la pensiune o familie din Bucureşti care intenţionează să stea o săptămână: bunica, mama şi o fetiţă de şapte ani. Bunica a fost profesoară şi, ca toate profesoarele, vorbeşte excesiv şi se întreţine cu toată lumea. Cina a fost aproape mondenă, cu proprietara pensiunii şi cu noile musafire, am dezbătut preferinţe de vacanţă, probleme ale vieţii de Bucureşti şi ale creşterii copiilor. Mi-a luat un pic de timp ca să expun câteva reguli de relaţionare cu M., la modul cel mai accesibil. Am tradus câţiva din termenii lui uzuali, ca să nu se mire nici adultele nici copilul când aud limba lui păsărească ("şotelă" în loc de "şosete"). Cum suntem în vacanţă şi cunoştinţe ocazionale, nimeni nu are chef să îl taxeze pentru deficienţele lui de vorbire. Fetiţa se temea că o să se plictisească în vacanţă şi l-a acceptat cu entuziasm... Azi, la întoarcerea din vizită, ne-am revăzut (ei au fost cu maşina la cumpărături) şi, pentru că ploua, le-am aranjat o partidă de macao sus, pe holul dintre camere. M. s-a purtat docil şi corect, ai fi zis că este un copil normal dar cam tăcut. Este uimitor cum îi dispar autostimulările dacă are copii simpatici şi binevoitori în preajmă. Am avut noroc în vacanţa asta: să vedem ce se mai întâmplă după-masă...

A summer regression

Vineri, 3 august 2007

Da, din păcate...deşi suntem aici doar de trei zile, M. este de nerecunoscut. Un voiaj de o săptămână gândit ca o experienţă nouă şi relaxantă, pare să fie pentru el un stres nemaiauzit. Miercuri după-masă, când am ieşit până la artizanatul din "centru", de lângă castel ( îmbrăcat într-o ie pentru copii, părea un înger...) s-a produs prima criză de angoasă, urmată de una-două crize similare în fiecare zi...noroc că alte manifestări nu prea sunt, generalizările pe care le fac în cameră arată că nu a uitat nimic. Încerc să dau totuşi de capăt fenomenului şi să găsesc un model logic. Unul din factorii problemă pare să fie lipsa terapiei: în fiecare zi, la ora 15,00 fix, când începea de obicei sesiunea de după-masă, începe şi enumeră, cu o privire întrebătoare (şi cu formulele prescurtate pentru fiecare nume): No1, No2, No3...Să fi înţeles că de fapt No1 a plecat, sau îi lipseşte programul în general? Alt factor ar mai fi atmosfera de proastă calitate din sat: locurile sunt mirifice, casele - minunate, dar oamenii sunt neiertători şi sunt foarte departe de Dumnezeu, nu seamănă cu locuitorii altor sate. În fine, aici unde stăm nu am văzut până acum decât turişti, majoritatea sunt în circuit cu maşina şi dorm doar o noapte - în afară de o mamă cu fiica ei, studentă la Sociologie, care fac drumeţii lungi prin zonă.
Dacă cu sănătatea interioară nu stăm bine, măcar îmi ating un alt obiectiv: sănătatea fizică a lui M. După cum estimam, aerul tare, soarele şi urcatul pe drumurile domoale ale muntelui din spatele casei îi provoacă lui M. o foame de invidiat. Este prima dată când reuşesc să îl fac să mănânce mâncare cu sos, de exemplu. Asta înseamnă mai mult efort pentru mine, care trebuie să am grijă să cumpăr (iar magazinele ieftine sunt departe) şi să gătesc, dar să şi fac un program variat, cu vizită zilnică în centrul satului unde este un loc de joacă (Slavă Domnului! Altă problemă neprevăzută, cum am venit a început să întrebe de "cotogan", adică "tobogan")...

Holliday in the mountains

Miercuri, 1 august 2007

Cam pretenţios spus "vacanţă în munţi", dar iată-ne la Bran...A ajunge aici este o asemenea performanţă, de parcă am fi şi escaladat efectiv nişte creste :). Ieri, drumul până aici a decurs fără incidente. Lui M. i-a plăcut trezirea cu noaptea în cap, gara şi trenul (Intercity, ca să fie mai liber). La gara din Braşov ne-a aşteptat ruda mea cu o maşină plătită, şi ne-a dus până la poarta pensiunii (rezervasem telefonic şapte nopţi). Aici ne întâlnim cu o realitate pe care mulţi care au putut călători o cunosc, probabil - pentru noi însă toate sunt noutăţi...O surpriză pentru mine a fost să văd că Branul, o comună uriaşă (nouă-zece sate, pe zeci de kilometri), este format din foarte multe pensiuni neoficiale, majoritatea la un preţ accesibil şi plăcut amenajate. Pentru iubitorii de flori şi de arhitectură, plimbarea în sat este un spectacol în sine...iar munţii de aici sunt blânzi şi fără pericole, uşor de urcat şi pentru adulţi neantrenaţi şi copii. Pensiunea la care stăm noi are patru camere la etaj iar la parter stau gazdele. Observ curând că suntem trataţi de ei cu mare atenţie, ni se oferă integral bucătăria, curtea, nu se fac nici un fel de comentarii despre M. şi stereotipurile lui. Din păcate nu pot să îi arăt lui M. prea multe animale pentru că pe aici se trăieşte din turism, nu se mai cresc animale de curte; gazdele au doar un cocoş şi două găini, pe care M. s-a obişnuit rapid să le urmărească prin curtea imensă. Astăzi plănuim o incursiune spre marginea dinspre Braşov unde este un hipermarket: va trebui să gătesc ca să economisim bani.