Receptive labelling problems

Sâmbătă, 6 mai 2006

Am continuat sesiunile în acelaşi ritm. Acum M. pare să fi înţeles că terapia nu este o toană trecătoare...unele programe le execută (Matching şi Non-verbal imitation objects ) dar altele, spre surpriza mea, nu merg mai deloc. La Non-verbal imitation gross motor, imitaţie de mişcări grosiere, nu reuşeşte să imite nici mişcările simple (cum ar fi să unească palmele): deşi sunt mişcări pe care în mod obişnuit le face, nu reuşeşte să se coordoneze pentru a le face la comandă. Reuşim să ducem unele trialuri la sfârşit dar este pură întâmplare...a doua zi se poate să pară că nu a lucrat niciodată la mişcarea respectivă. La Receptive labels am introdus farfuria ca al treilea obiect, dar după ce am făcut random rotation şi am încercat trial extins, încurca toate cele trei obiecte (farfuria, cartea, şoseta). Apoi am introdus pe rând lingura şi mingea...toate merg până la random rotation, după care urmează confuzie totală. Am greşit ceva şi nu ştiu ce!...Mă gândesc că primele obiecte pe care le-am introdus au fost prea vagi, cartea e un obiect complicat (cu coperta cu imagini care îl distrag) iar şoseta nu are nici o formă. Ar fi mai bine să renunţăm la ele şi să revenim la obiecte simple şi clare, cu o utilitate mai mare pentru el (cum sunt lingura şi mingea, urmează cana: o să aleg o cană albă, fără desene).
În orice caz, mă uimeşte şiretenia lui M. Recunoaşte vizual programele, după felul în care arată măsuţa şi obiectele care se predau. Atunci când este un program care nu îi place (de exemplu când vede obiectele pentru random rotation la Receptive labels) refuză să vină la masă, sau vine la masă şi le aruncă pe jos. Pentru cine nu observă bine ar părea un gest gratuit, dar nu este deloc aşa. Totul are un sens la el, totul este comunicare.
Continuă încă protestele la adresa programului şi constrângerii pe care o resimte.... Cel mai agresat se simte atunci când lucrează două fete şi sunt şi eu în cameră ca să supervizez modul în care lucrează sau să le înlocuiesc la prompt la programele mai grele (de exemplu la obiecte, sunt singura care simt când se poate trece de la jumătate de prompt la sfert de prompt şi când se poate retrage în final). Uneori în asemenea sesiuni, după ce vede că păzim uşile camerei şi nu reuşeşte să scape, se culcă iar noi luăm loc jos pe covor şi povestim în şoaptă...se mai trezeşte după o oră, trage cu ochiul să vadă dacă mai suntem de pază la uşi, şi se culcă la loc. Incredibil dar adevărat!

Second week of therapy

Vineri, 28 aprilie 2006

Acum că am început terapia, îmi dau seama că va fi mult mai greu chiar decât mi-am închipuit. În primul rând că mi-am dat seama de un fapt şocant: el nu ştie numele nici unui obiect...nu înţeleg cum de se descurca prin casă atât de bine până acum! Probabil învăţa formula (fraza în întregime) şi ce trebuie să facă în legătură cu o formulă fixă. Pentru că acum e limpede că nu ştie numele obiectelor: am introdus programele de început după modelul de la training fără să mă întreb prea mult care e rostul lor. Acum îmi dau seama la ce se referă Receptive labels, are ca obiectiv ca el să înveţe toate obiectele din jurul lui.
Am introdus cinci programe pe care reuşim să le facem cu greu în cele patru ore de sesiune. Peste jumătate din timp se pierde cu proteste şi încercări de a scăpa din cameră (pentru asta am introdus paza uşilor: când încearcă să fugă, câte una din fete se aşează la uşă). Un sfert din timp este dedicat pauzelor: dacă cooperează, în pauze urmează joc cu "tiribomba" şi "avionul" fetele nu prea se înghesuie pentru că el e destul de greu, trebuie să îl ia două deodată pentru anumite jocuri. Sunt total lipsite de entuziasm şi nu le vin idei mai deloc. Între toate cea mai creativă e M1, iar M. a început să o prefere din această cauză.
Avem aşadar şase programe:
1. Matching (potrivire) de obiecte tridimensionale (aici merge pentru că la el vizualul stă foarte bine)
2. Receptive labels (etichetare receptivă a obiectelor): am introdus întâi cartea, apoi şoseta. E limpede însă că nu le ştia, pentru că atunci când erau predate nu reuşea să le distingă de distractor...am făcut alaltăieri sesiuni speciale numite "discriminare". Ieri am făcut primul random rotation, cu mare chin, după care am introdus al treilea obiect, farfuria.
3. Non-verbal imitation gross motor. Şi aici am avut o mare-mare surpriză: imită foarte greu deşi aparent, în mediu, se ia după adulţi şi copii în toate - dar când este vorba de o mişcare concretă pare că nu înţelege...am introdus la început o mişcare, să bată de trei ori în masă cu palmele. S-a dovedit imposibil...nu îşi coordonează suficient mişcările şi atenţia. Acum am renunţat şi bate o singură dată (de fapt pune mâinile pe masă) şi merge mai bine.
4. Din cauză că imitaţia de mişcări merge prost, am introdus un program găsit în cartea "Selectarea programelor de instruire", Nonverbal imitation objects ...adică imitaţie de mişcări cu obiecte, m-am gândit că dacă are un obiect în mână o să i se pară mai uşor. Am introdus periatul părului şi răsfoitul cărţii (dar nici răsfoitul cărţii nu este bun, îl enervează - probabil e o mişcare de amănunt şi nu are îndemânare).
5. Puzzle. Ăsta merge pentru că am băgat ceva foarte simplu, cu bucăţi mari iar el trebuie să pună doar trei deocamdată. Pe ăsta îl face pentru că ştie că se apropie sfârşitul şi e liber...

First week of "therapy"

Luni, 24 aprilie 2006

Începem a doua săptămână de terapie...prima a fost şi nu a fost, după aşteptări care s-au dovedit obiective. Am avut o zi demonstrativă (miercuri), inclusiv cu I. şi C. care au reuşit să fie şi ele prezente. I. a revenit plină de energie şi mă asigură că va xeroxa notiţele fetelor care au fost la trainingul dinainte de Paşte. În schimb pe L. (cea care s-a "angajat" în echipă din ianuarie) nu prea mai contez - nu a putut să ajungă niciodată pentru că mereu a intervenit ceva, şi asta arată limpede cât îşi va ţine promisiunea.
Joi a fost ziua lui M....am avut bunătăţi, baloane, trompete şi măşti, iar el a fost încântat de atâţia musafiri. Le convocasem pe toate fetele, cu obiectivul explicit să îl stimuleze, ca să îl facem să participe la aruncat de baloane, la suflat în trompete şi mai ales în lumânari. Obiectivul a fost foarte puţin atins pentru că nu se prea îndemnau...eu nu ştiam ce să fac mai întîi, să filmez, să supraveghez organizarea sau să dau tonul la joc că altfel nu prea se mişca nimic?! Cu baloanele de aruncat am mai reuşit să îl implicăm, dar cu suflatul în lumânări nu am reuşit...nu ştie să sufle şi punct, până la urmă am suflat tot eu ca şi în ceilalţi ani. În final s-a ajuns exact la ce mă temeam: fetele au început să se converseze între ele - poate era necesar acest moment pentru închegarea echipei însă M. ajunsese să fie de decor...
Vineri şi sâmbătă am avut primele sesiuni...eşec total. Când şi-a dat seama că încercăm să îl facem să stea la masă când vrem noi, dezastru! A plâns nonstop şi nu a stat mai deloc (le spusesem însă dinainte că nu îl vom ţine cu forţa aşa cum am auzit în alte familii). Am încercat să îl atragem cu recompensele, însă părea prea mare ultragiul la adresa libertăţii lui...ne dădea la o parte şi pe noi de la masă (o măsuţă pliantă destinată special "lecţiilor", m-am gândit să fie ca un semnal pentru el ca să facă diferenţa între sesiuni şi timpul liber). Am reuşit doar spre final să îl atrag cu o cutie de şah, să mă ajute să pun piesele din cutie afară şi înapoi: cum a cooperat un pic l-am încurajat călduros toate trei şi i-am dat recompensă - dar mai mult nu am reuşit. Să vedem ce ne mai aşteaptă săptămâna aceasta...

ABA and psychology

Marţi, 18 aprilie 2006

M-am mai gândit la factorii psihologici ai succesului in ABA şi cred că sunt trei:
- refacerea relaţiei copilului cu mama (îmi dau seama, dacă mă distanţez de mine însămi, că relaţia mea cu M. nu e ceea ce trebuie: trebuie să am mai multă încredere în el şi să evit să îl tratez ca pe un bebeluş);
- relaţia cu tutorii este foarte importantă pentru recuperarea copilului: tutorii sunt primele persoane "din afară" care au o relaţie constantă cu el şi este esenţial ca ei să reuşească să îi transmită mesajul "noi suntem prietenii tăi şi credem că tu poţi să faci asta";
- imaginea copilului despre terapie şi despre el însuşi în terapie: de aceea s-a spus că este o "istorie a succesului" şi se vorbeşte despre recompensa pozitivă, el nu are cum să fie motivat decât dacă are încredere în el.
Practic, ce simt eu la M. este o adâncă frustrare...este un copil destul de isteţ şi nu este "plecat din lume" suficient ca să nu înţeleagă diferenţa între el şi ceilalţi. El îşi dă seama că nu poate să facă unele lucruri...iar jobul nostru ca echipă este să îl convingem că poate să le facă.
Numai că relaţia lui cu tutorii nu poate fi controlată...nu pot să ştiu precis dacă va fi o relaţie bună sau nu. Fetele ar fi trebuit să ştie multă psihologie ca să o construiască intenţionat, şi e clar că nu ştiu mai nimic...se poate merge şi pe afectivitate şi intuiţie, dar nu se ştie dacă le vor avea în lucrul cu M.
Mi-a plăcut ce a scris dora pe forum, cum ar trebui să sune anunţul pentru tutori: "Caut înger păzitor pentru copilul meu"...

The training for my team

Sâmbătă, 15 aprilie 2006

Se pare că va fi mult mai greu decât credeam cu instruirea fetelor...au venit trei zile la rând si de-abia am reuşit sa termin noţiunile de bază despre ABA (am sintetizat ce era important în două ore - două ore şi jumătate pe zi). Fetele au spus că nu ar fi înţeles materialele pe care le-am xeroxat (ghidul de instrucţie ABA şi dicţionarul de termeni) dacă nu le-aş fi explicat. Bănuiam că nu vor înţelege, mi se pare un limbaj prea academic în materialele pe care le am de pe Internet (inclusiv manualul ABA este prea academic pentru fete de anul I sau pentru părinţi care nu au un nivel ridicat de instruire).
Numai că zilele acestea m-am întâlnit doar cu două fete, nu cu patru aşa cum credeam că am în echipă... C. a anunţat că are ceva de lucru dar va citi materialele acasă, i le-am trimis pe mail dar nu cred că va fi acelaşi lucru ca atunci când cineva le explică. Iar I., spre surprinderea mea, a dispărut în ceaţă şi am crezut în cele trei zile că renunţase...de-abia aseară a dat un telefon că satul ei a fost inundat şi a trebuit să plece de urgenţă. M-a asigurat că încă vrea să lucreze şi va veni săptămâna viitoare, când a rămas să începem demonstraţiile practice.
Zilele acestea am făcut o pauză cu instruirea lor pentru că este Paştele...lumea se agită cu cumpărături pentru masa de mâine. Vor fi câteva zile plictisitoare, în care oraşul va părea fără viaţă...unii îşi vor vizita rudele, alţii vor pleca în excursii cu iz de folclor. Pentru mine, toate poveştile cu vizite, petreceri şi excursii de Paşti nu au sens. La ce îmi folosesc? M. pare complet absent...
Nu pot să dorm noaptea pentru că încerc să descopăr factorii succesului în ABA...cadrul terapiei aşa cum a fost prezentat mă convinge, dar nu pot să cred că recuperarea este 90% o problemă de tehnică aşa cum ni s-a spus: mă interesează factorii psihologici ai succesului. De ce se recuperează un copil? Recuperarea nu este un proces mecanic aşa cum s-ar înţelege din cărţi şi de la trainingul din martie...trebuie să existe mecanisme psihologice care declanşează şi susţin procesul de recuperare. El nu se poate recupera doar pentru că primeşte câteva chipsuri şi bucăţele de ciocolată, în spatele problemei trebuie să fie un alt motor care să îl susţină. Care să fie motivul pentru care se recuperează un copil? Care să fie motivul mare, important, pentru care s-ar întoarce el înapoi în lumea noastră?

Trials for girls - conclusions

Marţi, 11 aprilie 2006

Am încheiat probele...odată mai mult, am avut confirmarea că se poate lucra cu M., numai bunăvoinţă şi flexibilitate de cealaltă parte să existe. Mai mult, el este un alt copil cu fiecare dintre ele; deci stilul omului care lucrează şi modul în care îl abordează sunt foarte importante.
În legătură cu M1, noua fată selectată în locul celei care s-a retras, am mai multe semne de întrebare (o pusesem bine ca rezervă!). În primul rând m-a surprins că la probă a venit foarte aranjată, fardată, cu o bluză pretenţioasă (deşi la interviu venise îmbrăcată normal) astfel încât cine ne-ar fi văzut din avion ar fi zis că ea era angajatoarea şi eu eram tutorele (eu eram în blugi şi pulover ca de obicei când nu sunt la serviciu). În fine, trecem peste asta, numai că a fost foarte rezervată cu copilul şi prima întâlnire a folosit-o mai mult ca să observe mediul (părea neconvinsă dacă să se implice sau nu). Probabil crezuse că vine la o familie bogată, am văzut-o cum se uita ciudat la cartofii care se prăjeau pe foc pentru M. Surpriza a fost reacţia copilului: dat fiind că de la interviu şi până acum ea îşi vopsise coama lungă din şaten într-un blond platinat, el a fost topit! Părea că o acceptă indiferent ce ar face - cooperarea lui a fost totală.
I., cea mai activă dintre ele dar într-un mod nefericit, dovedeşte o acordare destul de slabă atât pe observaţii cât şi pe comportamentul lui M. Nu spun că nu o mai angajez pentru că are interes, bunăvoinţă şi consecvenţă, dar e prea agresivă şi nu se potriveşte cu M. Cred că nu se vor înţelege bine.
A. pare a fi pe linia de mijloc cu toate. Nu a fost excepţională dar nu a avut nici stridenţe. E o persoană care îmi inspiră încredere. Pare să fie cea mai convinsă dintre toate că M. va progresa.

Despre C. nu am scris nimic în foile de observaţie pentru că a fost perfectă. A venit o singură dată, sâmbătă seara, dar a reuşit să aibă de la bun început o relaţie excelentă cu M. (l-a luat de la intrare cu o prăjiturică mică şi i-a vorbit ca unui copil mai mic, după care a început jocuri ca pentru bebeluşi în care el nu trebuia să participe dar era în centrul atenţiei). Cam într-un sfert de oră îl făcuse să o urmeze în toate cele încât ar fi putut să îi ceară orice (fără să impună nimic). Obişnuinţa cu copiii şi inteligenţa fac ca între ea şi restul să fie o diferenţă foarte mare. A rămas că o chem direct la training şi mai vorbim atunci.
De mâine începe trainingul pe care îl fac pentru ele, care va dura trei zile. Ce bine că începe să se contureze o echipă pentru M.!

Fourth trial for girls

Marţi, 11 aprilie 2006
Proba de luni - foaia de observaţii:

I.
++
(+++) Nu s-a supărat ca M. a a făcut o criză de nervi; nu l-a judecat, nu a spus ca trebuie să ia medicamente;
(+++) A reuşit pe parcursul unei singure ore să restabilească contactul;
+
A renunţat la NU;
A doua jumătate de oră a renunţat la numele redundant şi la comanda „vino la mine”;
A acceptat„pedeapsa” cu palmele la ochi;
Nu s-a enervat când era agresiv, i-a vorbit pe un ton calm;
S-a gindit să aibă controlul asupra lui (deşi nu cu metode adecvate);
In a doua jumătate de oră a fost flexibilă (a reuşit să îl ia de la chiuvetă fără scandal);
A răspuns la privirile şi reacţiile non-verbale ale copilului;
In baie a folosit laudele personale ca recompense (eşti frumos etc.);
A reuşit să îl ducă spre uşă la plecarea ei (deşi era nepăsător) şi s-a desparţit în termeni buni; Prima jumătate de oră a repetat obsedant numele copilului şi comanda "vino la mine" fără rezultat (erau prea dese şi fără recompensă pentru copil);
Ii adresa cereri în timp ce el nu coopera;
Nu a înţeles reacţiile non-verbale (enervarea, refuzul, autoagresiunea, semnul de tăcere);
După secvenţa agresivă a trecut prea repede la cereri adresate copilului (trebuia să îl lase să îşi revină, era prost dispus);
Nu s-a gindit să varieze jocul si formulele de adresare (il lauda doar cu "bravo" tot timpul).
--
A insistat să se joace cu cărticelele deşi copilul avea evident o problemă legată de ele.

M1.
+
A căutat să relaţioneze cu copilul;
Nu i-a interzis nimic;
Au cooperat bine;
A vorbit cu el.
-
Nu a căutat idei de joacă;
ÎI vorbea despre lucruri pe care el nu le înţelegea;
Repeta tot timpul “ e rece aici, răceşti”;
A.
+
A participat la jocuri de sărit;
S-a integrat în jocul cu bau-bau;
Nu a căutat idei de joacă;
Nu a căutat să-i impună nimic ;
A reţinut observaţiile de ieri şi le-a aplicat.
-
Nu l-a lăudat prea mult;
Nu a căutat metode prin care sa obţină ca M să facă ce vrea ea;
Nu a căutat idei noi de joacă.