Se afișează postările cu eticheta current program. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta current program. Afișați toate postările

duminică

Ideas on expressive labels

Duminică, 15 aprilie 2007

Întrucât ne chinuim de săptămâni cu cele două cuvinte introduse (cu-bu şi be-cu) şi nu reuşim să le masterăm în nici un fel, No1 a avut o idee foarte bună: să introducem în paralel cuvintele su-cu şi stea (acesta din urmă pronunţat aproximativ, "dea", "tea", însă important că are sens). A fost o idee bună, pentru că frecvenţa cu care le spune în context informal este mult mai mare (sunt recompense). Predarea a mers mult mai repede decât la celelalte şi acum No1 încearcă rotaţia aleatoare, însă nu a ieşit încă.
Restul programelor merg înainte: Expressive letters a ajuns la "R", Matching small letters la "r-R", în Matching words to objects s-au masterat câteva cuvinte, aşa că se poate să înveţe să citească înainte să înveţe să vorbească.

miercuri

Expressive labels

Miercuri, 4 aprilie 2007

De aproximativ o lună, am introdus temutul program la care mă gândesc de un an, de când am început ABA: Expressive labels. Am introdus doar două cuvinte: unul lucrat de No1, altul lucrat de No2. Cuvintele sunt cubu şi becu. Acestea le-am introdus pentru că: (a) silabele care le compun au cea mai bună frecvenţă în verbal imitation şi verbalizare spontană; (b) corespund unor obiecte pe care le cunoaşte foarte bine; (c) terminaţiile sunt cu "u" ca să respectăm stadiile din vorbirea copiilor. Deocamdată nici nu am exersat terminaţii în consoană şi nu cred că ar merge...trebuie testate posibilităţile copilului, dar al nostru pare să aibă probleme foarte mari. Se lucrează de o lună la cele două cuvinte (silabele separate au fost masterate demult) însă reuşita este aproape nulă. Nu are curaj să unească cele două silabe...sau pur şi simplu nu are antrenamentul necesar şi nu reuşeşte. În rest, programele merg bine, ca de obicei, cu menţiunea că am ajuns la programele de citire (Receptive sight reading), fără ca el să reuşească să scoată nici un singur cuvânt...

duminică

Writing the program for this week

Duminică, 21 ianuarie 2007

(M-am întâlnit cu familia N. în parc, împreună cu copiii, şi le-am făcut interpretarea testului Portage. A ieşit un scor destul de mic - 50 - mama copilului mi-a mărturisit că a plâns când a completat testul, gândindu-se câte lucruri ar trebui să facă copilul ei şi nu le face...I-am spus să nu se consume, copilul mi se pare cu potenţial: nu prea are autostimulări şi stă destul de bine cu socializarea, nu are reacţii de respingere sau stare nervoasă cum am văzut unii copii de la centru. Săptămâna viitoare au programare la centrul Sf. M., tot pentru evaluare. Sunt curioasă dacă rezultatul va fi acelaşi: eu fac interpretarea testului Portage doar din ce am înţeles din materialele citite, nu m-a instruit nimeni.)
Astăzi, ca de obicei, după ce m-am întors de la biserică şi No1 a plecat, mă apuc să fac o recapitulare la ce s-a lucrat săptămâna asta (adică actualizez dosarele) şi compun desfăşurătorul pentru săptămâna următoare. Din când în când lista cu itemi pentru programele curente se epuizează şi mai fac o trecere prin materialele pe care le am, timp în care mă gândesc la programele pe care urmează să le introduc în continuarea celorlalte. Ca rezultat, apar foi cu programe în aşteptare şi cu itemi pentru cele curente (pe acestea le calculez după dosare să fie în număr mediu, nici 30 cum făceam de obicei în seriile de Receptive labels, nici 10 cum aud că procedează unii coordonatori.).
De exemplu, am introdus programul Sound actions săptămâna trecută şi a mers: se concentrează pe acţiune şi uită de frustrarea sau inhibiţia legată de sunete, care se activa aproape automat. Acum mă gândesc la itemi noi (să adun măcar 15) se pare că a fost o idee bună. O altă idee, care mi-a venit tot săptămâna trecută, a fost să introduc Expressive letters: cunoaşte literele destul de bine în receptiv, iar verbalizarea apare şi aici ca fiind secundară prin raportare la stimul (şi aceasta a mers).
Alt program introdus în desfăşurătorul anterior este La fel - receptiv, cu comanda "dă la fel" acesta pare că va merge relativ bine, ca majoritatea programelor care nu cer verbalizare. Pentru săptămâna asta introduc în desfăşurător un nou program, Receptive gender, de care are nevoie pentru că nu pare să fie conştient de diferenţele de genuri (va fi un program scurt, cu doar câţiva itemi, fată-băiat, femeie-bărbat, moş-babă, bebeluş). În general, introduc programele pe rând (nu mai mult de două noi odată) şi în continuarea logică a celorlalte. La construirea desfăşurătorului sunt atentă să alternez programele uşoare cu cele grele sau să alternez tipurile de programe (exemplu, Block imitation este introdus între Counting şi Receptive labels 2d) ca să aibă loc o variaţie a sarcinilor, să nu fie plictisitor. Adică, o mie de lucruri la care trebuie să te gândeşti...

Progress in verbal imitation

Duminică, 14 ianuarie 2007

Au apărut diferenţe importante în imitaţia verbală: a trecut de la imitaţie simplă la desemnarea cuvintelor prin silabe, în general prima silabă (de exemplu "pă" la "pătură", "ci" la "cizme", "sti" la "sticlă"). Este interesant aici că desemnarea spontană s-a extins destul de repede din programul lui No1 în programul lui No2, deşi în continuare relaţiile cu fiecare tutore şi atmosfera sesiunii de lucru sunt foarte diferite. Acum câteva zile au apărut şi două cuvinte corecte: "becu" şi "ou" (redarea ultimului a fost spontană şi întâmplătoare: până acum nu am văzut niciodată vreun diftong pe foaia de imitaţie verbală, probabil dacă am încerca să repetăm nu ne-ar ieşi). Însă pronunţia silabelor este atât de neclară şi se hotărăşte atât de greu să redea sunete (No1 dă tonul în continuare în această privinţă) încât am hotărât din nou să amân introducerea programului de imitaţie verbală la masă. Problema care se conturează este însă decalajul între receptiv şi expresiv: avem deja programul Matching words, care pregăteşte Receptive sight reading (citirea cuvântului la prima vedere, fără silabisire). Are şanse mari să înveţe să citească înainte să înveţe să vorbească...
(Am mai vorbit în ultima vreme cu familia N. de aici din cartier. Par hotărâţi să se apuce de ABA dar au dat anunţ pentru tutori chiar de sărbători, fără prea mare succes...am dat şi eu sfoară în ţară prin No1 şi No2, poate apare dintre colegii lor cineva interesat. Între timp le-am propus să aplicăm testul Portage - ne întâlnim odată în parc şi le dau formularul, îl completează într-o seară, şi fac interpretarea în după-masa următoare.)

Old and new programs

Duminică, 7 ianuarie 2007

În timpul vacanţei am reuşit să centralizez programele în dosare şi să fac o evaluare de ansamblu a noii echipe, care a început să funcţioneze la "întreaga capacitate". Rezultatele sunt mulţumitoare, în special de când a trecut regresia temporară. Mă bucură în special apariţia jocului simbolic, ajutat se pare destul de mult de Play imitation la masă şi de stilul de lucru al lui No3, de relaţia ei cu M.
Avem la masă 17 programe în lucru (din desfăşurătorul săptămânal pe care îl fac duminica eu, urmând ca în timpul săptămânii să îşi facă singure desfăşurătorul zilnic):
1. Matching similars
2. Receptive labels 3d (spre sfărşit, cu itemi de amănunt: stetoscop, halat...);
3. Receptive letters
4. Receptive opposite (încă mai este, cu unele atribute a mers greu)
5. Matching words
6. Receptive instructions (fără obiecte: de-abia acum merge bine);
7. Receptive categories
8. Receptive verbe (îl facem in vivo)
9. Matching association (2d)
10. Block imitation (am ajuns la 8 cuburi)
11. Receptive location
12. Play imitation
13. Non-verbal imitation fine motor (abia acum a început să meargă şi acesta - foarte greu înţelege şi stăpâneşte mişcările fine)
14. Dă 2 obiecte
15. Secvenţe (acesta merge perfect - probabil, un test pentru inteligenţa nonverbală a lui M. ar obţine un scor bun)
16. Receptive labels mediu (2d)
17. Counting
După cum se vede, Verbal imitation tot nu este, imitaţia nu merge destul de consistent în mediul informal ca să o introduc şi la masă...am văzut undeva un program simpatic, acţiuni însoţite de sunete (Sound actions), cred că acela e cel mai nimerit să încercăm la masă...

Current program

Duminică, 12 noiembrie 2006

În lucru la masă avem 17 programe curente. (Ordinea în care se fac e importantă: intercalez programele de matching între cele receptive mai grele sau înainte de cele care produc proteste: de exemplu, pe spaţiul lui No1 sunt proteste legate de Block imitation - cuburi aruncate pe jos - deşi când lucrează cu mine niciodată nu a protestat la acest program. La fel, cu No2- merge fără probleme. Nu am reuşit să descoperim nimic diferit în modul de lucru al lui No1).
1. Matching similars
2. Receptive labels 3d
3. Receptive body parts (în sfârşit, merge!)
4. Receptive letters
5. Receptive prepositions
6. Receptive opposite
7. Receptive actions
8. Matching words
9. Block imitations (5 cuburi)
10. Receptive instructions (acum fără obiecte, dar merge greu)
11.Receptive categories
12. Matching associations
13.Receptive labels (mediu)
14. Non-verbal imitation fine motor (şi aici fără obiecte, dar foarte greu imită mişcări fine).
15. Play imitation
16. Colorat
17 Tăiat cu foarfeca şi lipit.

S-a intensificat verbalizarea pe spaţiul lui No1: acum nu numai imită sunete liber, ci şi denumeşte obiectele cu o silabă ("pă" la "pătură", "ca" la "casă"). În schimb, cu noi (restul) imitaţia verbală nu este destul de consistentă ca să introduc programul la masă. Mai aşteptăm...

sâmbătă

Start of the new team

Sâmbătă, 4 noiembrie 2006

Am reînceput lucrul cu noua echipă...totul pare să meargă bine, de la bun început. Am fost de faţă la primele sesiuni cu I. (No2) de săptămâna aceasta. Nu am avut de făcut decât observaţii mici, lucrează corect. Ea a adus de la început un mare beneficiu în echipa noastră: era obişnuită de la Sf. Margareta să îşi facă singură desfăşurătorul zilnic şi a propus să facă şi aici la fel. Văzând aşa, A. (No1) s-a ambiţionat şi a spus că şi-l face şi ea (până acum i-l scriam eu, zi de zi). Şi iată că de acum încolo le dau duminica doar programele şi itemii, la fiecare...destul că trebuie să citesc şi să mă gândesc atât de mult la programe, am tocit cărţile astea două şi workshopurile lui R. I-am mărit puţin salariul lui A. (No1) ca să aibă un plus pentru că este cea mai veche în echipă, dar nu părea prea mulţumită. Oare nu sunt eu la curent cu cât se plăteşte în familii? Oricum am spus că le voi mări salariul la amândouă pentru desfăşurătorul care îmi face o economie de jumătate de oră zilnic - dar o să mai întreb, ca să fiu sigură că ele sunt la acelaşi nivel cu media salariului din domeniu.
În rest, starea lui M. este bună. În continuare pare interesat de mediu şi vioi. Doctorul Naghiu a găsit că este schimbat în bine, faţă de vizitele de până acum. Am ajuns cu trainingul de toaletă destul de departe în două luni, nu mai are Pampers decât noaptea. Bine că nu a trebuit să facem trainingul şoc cu duşul...

duminică

Construction time again (II)

Duminică, 24 septembrie 2006

Se pare că avem o nouă (posibilă) victorie a vacanţei...M. a reînceput să spună spontan câteva sunete, deşi încă de la începutul verii acestea dispăruseră cu desăvârşire: orice program de imitaţie verbală, la masă sau în afara mesei, nu a avut ca rezultat decât refuzuri sau eşecuri. Am impresia că muşchii feţei lui sunt neantrenaţi şi pur şi simplu nu îl mai ascultă...Acum însă pare mai relaxat după vacanţă. Vom încerca să stimulăm sunetele noi, şi să introducem din nou programul de Imitaţie facială, la care am renunţat în iulie pentru că nu mergea deloc. Am auzit până acum, în poveştile despre copii care fac ABA, că la fiecare dintre ei a existat un truc care a declanşat vorbirea: fie obligat să ceară (ca în echipa lui shakalu), fie suflând într-un ghemotoc de hârtie, fie legănat pe picioare şi stimulat să scoată sunete în timpul jocului...La noi încă nu s-a găsit trucul salvator. Simt însă că aceste sunete spontane ale lui ar trebui exploatate, altfel pierdem încă un tren important.
Un alt program care mă intrigă este Receptive colours. Am introdus culorile, nimic complicat (după modelul fişelor ABA de la o altă familie, 12 culori şi nuanţe), şi programul a decurs normal. Însă când să îl considerăm aproape terminat, surpriză: în trialuri extinse nu este consistent, arată la nimereală sau uneori refuză. Ce am greşit şi aici? Să fie prea multe? O să revenim la repetare cu doar două pe masă...eventual renunţăm la "gri" şi la "bej" că nu sunt aşa de importante.
Avem şi programe care merg bine: Receptive labels curge fără probleme, aproape am terminat a doua serie de obiecte, iar pe prima am început să o generalizăm la finele programului la masă, după toate regulile. Şi programele de matching merg foarte bine, dar le las la masă pentru că au rolul lor ca interstiţiu între programele mai grele (astfel încât să aibă şi programe la care răspunde uşor şi astfel imaginea lui este mai degrabă de "copil care ştie răspunsul"). Pe de altă parte, matchingul este în multe cazuri un program ajutător: din câte am văzut din ceea ce urmează, este folosit de multe ori ca pregătire în programele care merg mai greu, sau la generalizări.

miercuri

Construction time again (I)

Miercuri, 20 septembrie 2006

A reînceput terapia...M. s-a bucurat când a revăzut-o pe A. Începuse să se plictisească, săptămâna trecută şi-a pus măsuţa de lucru singur într-o seară şi am repetat cîte ceva.
Nici nu am început bine, şi avem deja probleme...De exemplu, Receptive body parts. Nu merge, pur şi simplu (dinainte de vacanţă, iar acum la reluare nu este cu nimic mai bine). Masterăm ceva şi în sesiunea viitoare nu mai este consistent. O să încerc o soluţie de avarie: să nu mai facem Random rotation cu o altă parte a corpului ci cu un item bine ştiut din alt program (o instrucţiune, de exemplu). Însă problema îmi arată că ceva la program nu este bine gândit. Dar ce?
La alte programe care nu au mers am descoperit astă-vară ce nu mergea, gândindu-mă mai mult timp. Fapt este că noi adulţii, care avem creierul deja structurat, luăm for granted anumite lucruri care pentru ei nu sunt deloc evidente. Exemplu, programul Receptive opposite. Când l-am introdus îi arătam cu convingere o minge mare şi una mică (SD "arată mare"/"arată mic") şi credeam că este evident ce îi arăt. Citisem că atributele opuse se predau simultan în acelaşi sitting, pentru că altfel nu poate să facă diferenţa: aşa este, numai că mingile erau diferite. Cea mică era uni, fără nici un desen, iar cea mare era cu model şi mai multe culori. După două-trei sittinguri fără efect s-a făcut lumină în mintea mea: copilul nu ştia ce îi arăt de fapt - culoarea, modelul, sau ce?! Aşadar, să fie învăţătură de minte pentru programele viitoare: totul trebuie descompus până la forma cea mai simplă. (Pentru Receptive opposite mi-am construit un repertoriu de itemi identici şi care diferă printr-un singur atribut: am vreo şapte perechi numai pentru mare-mic, şi le introduc alternativ în program ca să nu lege atributul de o singură pereche de obiecte.)
Rămâne de văzut şi la body parts, unde e greşeala...

sâmbătă

First victory, in autumn

Sâmbătă, 16 septembrie 2006

Victorie!! L-am prins pe M. la toaletă!!
După ce ne-am întors de la mare am reînceput de una singură toilet trainingul. Aveam speranţe pentru că lui M. i-a priit destul de mult statul dezbrăcat pe plajă, a făcut de câteva ori în apă şi i s-a părut interesant să urmărească jetul ca o fântână arteziană. După aceea a mai încercat la hotel la Jupiter, în timpul duşului (şi cât mă rugam de el în iulie, înainte de concediu!) - iar acum am prins un moment favorabil şi a încercat direct la toaletă. Aveam oul Kinder pregătit şi i l-am dat imediat, împreună cu multe laude... (Bine că e băiat, cu o fată ar fi fost mai greu!) În paralel am continuat toată vara cu lungirea timpului în care stă fără Pampers (în special pe afară) iar de acum voi încerca să lungim acest timp şi în casă. El nu spune când ar avea nevoie la toaletă, deci trebuie dus periodic ca să nu se întâmple accidente...trebuie să îi iasă din cap ideea că pantalonii de pe el pot fi uzi.
Am vorbit la telefon cu A. şi va reveni de luni să începem terapia...e o fată tare bună, vocea ei suna îngrijorată când m-a întrebat ce mai face M.

Sessions in hot summer

Sâmbătă, 5 august 2006

A fost destul de greu de lucrat cu M. în iulie din cauza căldurii. Uneori refuză programele care nu îi plac (fie lucrez eu fie A.) iar alteori trage de timp...pleacă de la masă, îşi găseşte altceva de făcut. Una dintre sesiunile de săptămâna aceasta s-a desfăşurat în modul cel mai ciudat, în baie. De câtva timp am decoperit că îi place să îl las în cadă cu apă călduţă, să se joace cu spumă şu cu răţuştele. (Am ajuns atât de târziu la formula cu aceste băi mai lungi pentru că până acum îmi era frică să nu se întâmple vreun accident.) Miercuri a hotărât că vrea baie în loc de sesiune, aşa că s-a dezbrăcat şi stătea în cada goală. I-am spus că îi pun apă în cadă doar când terminăm lecţiile. M-am dus rând pe rând cu "materialul didactic" în baie, până când a terminat toate programele (i s-a părut interesant şi le-a făcut pe toate).
În rest, am reuşit să atingem în iulie, datorită răbdării şi perseverenţei lui A., câteva obiective de motricitate din testul Portage: să urce şi să coboare scările alternând picioarele (până acum urca precum copiii mici, cu acelaşi picior) şi să prindă un balon cu două mâini. S-a antrenat de asemenea la alte obiective pe gross motor: să sară de pe un teanc de cărţi, să sară peste o sfoară legată de picioarele a două scaune (dar încă nu le stăpâneşte). Pe fine motor a reuşit să nimerească cinci pioneze cu ciocanul de jucărie şi să taie puţin cu o foarfecă pentru copii. Şi pe self help am atins câteva obiective: deschide şi închide nasturii mari la un pulover de lână întins pe masă, pune haina pe umeraş (în lucru). Dintre programele curente la masă, cel mai slab merge imitaţia verbală. Am retras pe rând toate silabele pe care le încercam şi am rămas cu "ba" şi "pa" dar şi pe acestea le confundă şi uneori refuză chiar să încerce...A. mi-a povestit că într-o sesiune a spus spontan într-o pauză (a imitat-o): haide, gata. Dar a fost doar o întâmplare, nu s-a mai repetat niciodată de atunci. M. va pleca în vacanţă mut ca o lebădă...

marți

First days of homeopathy

Marţi, 10 iulie 2006

Am început homeopatia de câteva zile...surpriză: în loc să uite, a început să aibă un randament neaşteptat. Începe şi îşi montează singur măsuţa de lucru, înaintea orei la care vine A. (programul lui A. este dimineaţa pentru că după-masa mai doarme uneori din cauza căldurii), astfel încât până când sună ea la uşă eu termin aproape 20 de programe (echivalentul a două ore de ABA) aproape fără pauze. Sesiunea neprevăzută e în întregime ideea lui, cum spuneam, ca şi faptul că nu mai vrea să se ridice de la masă nici pentru pauze (!). De obicei când îşi punea măsuţa înainte de sesiunea cu fetele (s-a mai întâmplat) lucram din desfăsurătorul lor şi nu îi introduceam programe în plus pentru că aş fi vrut să se joace mai mult, şi să se dezvolte şi la ele această latură care era slabă la toate trei (mai puţin la M1). Zilele acestea însă am atins recordul de lucru: în prima zi (sâmbătă) A. mi-a spus că terminase tot ce era pe listă, inclusiv nişte generalizări la programele de potrivire, şi M. tot nu voia să se ridice de la masă...a inventat ea câte ceva, dar a cerut pentru a doua zi programe de rezervă. Astfel încât am ajuns să curgă 60-70 de programe într-o singură dimineaţă. Oare cât are să rămână în stilul ăsta?

miercuri

Summer program

Miercuri, 4 iulie 2006

Acum două zile a plecat şi I. în vacanţă...A. a fost o foarte bună colegă şi a ajutat-o să meargă şi la gară (avea multe bagaje). Ar fi plecat de o săptămână, dar mai avea de recuperat două zile...am preferat să le recupereze ca să îi pot da salariul întreg. De acum încolo, efortul meu va creşte - tocmai reuşisem să ajungem la 40 de ore de ABA pe săptămână (40 de programe pe o sesiune). Am început să îmi adaptez strategiile pentru M. cu elemente pe care nu le-am citit nicăieri. De exemplu, dacă vreau să îl aduc la măsuţă şi urmează un program pe care de obicei nu îl face prea uşor sau protestează, inversez instantaneu ordinea programelor şi fac un program de potrivire (acum am ajuns la potrivire de fotografii iar un altul este de potrivire de litere, a masterat Matching colours şi Matching shapes pe care le-am scos în generalizare). Sau, fac Block imitation, pentru că şi construcţia de cuburi a început să i se pară uşoară şi nu mai protestează (aici, un element ciudat este că programul merge cu oricine altcineva în afară de A.). După ce introduc programul mai uşor, îl acceptă şi pe cel mai greu...el lucrează un grup de programe (4-5 odată), niciodată nu pleacă de la masă după unul singur.
Avem însă şi programe care nu merg. Cea mai mare amărăciune este că Verbal imitation nu merge absolut deloc. În iunie repeta silabe cu "t" prin casă şi am băgat repede imitaţia verbală în program - dar imediat cum am băgat-o, nu a mai repetat nimic la comandă. Iar programul Language promotion mă enervează deja...l-am făcut de atâtea ori, şi cu râs şi cu joc şi în toate felurile...nu iese nici un sunet de la el (şi de fapt, nu înţeleg de ce se introduce mereu această formulă cu "trece baba/moşul prin salon şi apasă pe buton"...de ce ar trebui să fie o formulă magică? nici eu nu m-aş înebuni după programul ăsta dacă aş fi în locul lui M.)
Alt program care nu merge este Receptive body parts. Pentru mine este din nou o surpriză: el ştia părţile corpului până astă-iarnă, nici nu mi-am dat seama când le-a pierdut. Acum la predări arată ce i se cere, dar la Random rotation nu merge, le arată la nimereală. Trebuie să fie o greşeală pe undeva, dar nu ştiu unde este.
Şi cu toilet trainingul suntem în impas - nu am reuşit să trecem mai departe de stat pe scaunul de toaletă oricât de mult, fără să se producă însă nici un "eveniment". Am citit de câteva zeci de ori trainingul şoc pe care l-a făcut shakalu şi, deşi mi se pare coerent, nu îndrăznesc să îl aplic la M. Nu ar avea cine să îl aplice în afară de mine, acum nu mai este decât A. pe lângă noi şi aşa va fi toată vara. Deocamdată am observat că de afară vine cu Pampersul uscat - deci se cenzurează. O să încerc să îl scot în parc fără Pampers, o oră-două cât stă va învăţa să se controleze.
A început să fie deja foarte cald....seara, după ce îl duc la culcare şi adoarme singur, stau până la la miezul nopţii şi frunzăresc programele lui sau manualul ABA. Mai este un manual tradus de alţi părinţi, Mariposa School, care mi se pare prea avansat pentru noi în stadiul în care suntem - am citit acolo despre formarea propoziţiilor, iar noi nu reuşim să imităm nici silabe. Uneori, când citesc seara, bi mă vede pe mess şi mai vorbim despre ce face fiecare...i-am spus că încep tratamentul homeopatic, dar ea a auzit de undeva că homeopatia ar fi totuna cu vrăjile... eu am citit destul de mult despre terapii alternative şi cred că homeopatia nu poate fi calificată drept magie. Am făcut rost de remedii dar şovăi să i le dau, ideea cu uitatul a tot ce a învăţat în două luni mă sperie.

luni

Spontaneous sessions with mother

Luni, 26 iunie 2006

Se pare că de la 1 iulie voi rămâne ca tutore permanent pe vară pentru M....am crezut că am o echipă dar nu m-am gândit la "efectul vara" şi anume că două dintre ele sunt din provincie şi trebuie să plece în vacanţă. Am noroc în acest caz că A. este consecventă şi are locuinţă în Bucureşti. Mi-a spus că va rămâne sigur până la toamnă şi chiar şi după aceea.
Despre I. nu ştiu ce să spun...are intenţii bune dar nu este suficient de sinceră ca să am încredere în ea: de câteva ori a minţit când vorbeam despre modul în care lucrează şi asta mă face să evit să o las să lucreze singură cu M. Relaţia lor e în continuare proastă şi mă întreb dacă, fiind singuri, nu i-ar trage vreo câteva, dacă ar fi agresiv cu ea. Aşa că o programez fie când sunt eu acasă, fie în aceeaşi sesiune cu A. Şi la modul de lucru este diferenţă între ele: A. a deprins modul de lucru destul de repede, nu face greşeli de tehnică şi face însemnări amănunţite pe hârtie (notează tot, ceea ce mi-e de folos la proiectare având în vedere că nu am posibilitatea să filmez sesiunile deocamdată).
Lucrul meu cu M. este uneori programat (dacă ele lucrează două pe o sesiune dimineaţa, în aceeaşi seară programez eu altă sesiune în care lucrez patru ore) iar alteori este spontan...uneori seara începe să îşi monteze singur măsuţa de lucru, se "echipează" (îşi ia nişte papuci roşii de pluş, destul de groşi pentru perioada aceasta, şi îşi pune o şapcă pe cap) îşi aduce repede scaunul la masă şi se aşează cu un aer de expert. La început m-a luat prin surprindere şi îi puneam un puzzle cu piese mari, confecţionate din material gros...nu ştie să le recompună pe toate pentru că sunt cincisprezece piese care se îmbină: e greu pentru el, i le asamblez eu şi las găuri în interior astfel încât el nu trebuie să completeze decât două-trei piese dintr-o figură. Când am văzut că montarea măsuţei nu e o toană şi devine un obicei, am început să improvizez programe sau chiar să le scriu din vreme, astfel încât să transfer sesiunea când are el dispoziţia de a lucra.
Programele merg bine majoritatea, mai puţin imitaţia verbală - nu scoate absolut nici un sunet - şi Receptive people, pare incapabil să reţină care este numele cuiva...În schimb, după săptămâni de chinuri, Receptive labels a început să meargă: am ieşit din inventarul câtorva obiecte pe care le tot reluam pe rând (farfuria, lingura, cana, papucul, toba, cheia, peria) şi am renunţat, cam de zece zile încoace, la trial-urile de discriminare. Se mai încurcă uneori la repetat, dar programul a început să curgă ca şi celelalte. Pentru mine e o imensă uşurare, adesea m-am gândit în aceste două luni ce o să ne facem dacă el nu va putea învăţa nici un obiect (au fost copii la care s-a întâmplat asta).

joi

New programs

Joi, 8 iunie 2006

Ce am introdus nou în ultima vreme.... Lângă potrivirea de imagini (Matching 2d:2d) am introdus şi potrivire de cartonaşe colorate (Matching colours) care a mers foarte repede, acum e aproape terminat. Alt program nou este Block imitation, imitaţie de construcţie de cuburi (se începe cu două cuburi) îl face pentru că pare tot o continuare a imitaţiei cu obiecte, însă nu îi place foarte mult. Nonverbal imitation gross motor (imitaţie de mişcări) a trebuit adaptat pentru că nu reuşea în cazul gesturilor cu o mână să îşi dea seama pe care dintre mîini trebuie să o mişte el (chiar dacă am încercat cu convenţia "în oglindă" şi cu diverse tipuri de prompturi ...am introdus atunci pentru început mişcările simultane (bate în masă cu două mâini, le întinde în faţă, le ridică în sus etc.). De asemenea, nu reuşeşte să identifice acţiunile repetate (bătut de două ori în masă - am eliminat repetiţia în acţiuni pentru că nu face decât să complice cerinţa). O surpriză neplăcută a fost la imitaţia facială (Oral nonverbal imitation), în care imită pe tutore cu o mişcare facială (cască, zâmbeşte, încreţeşte nasul, se încruntă) - introdus săptămâna trecută. Deşi M. este destul de complex în repertoriul mişcărilor şi expresiei feţei, nu poate să le facă la comandă sau să le imite cu uşurinţă. La mişcările de corp îi lipseşte disciplina observaţiei iar la mişcările feţei pare că pur şi simplu nu înţelege ce vrem de la el...
La programe mă gândesc de obicei seara, după ce el adoarme. Îmi iau dosarul şi materialele de pe Internet în braţe şi mă tot gândesc ce să introduc şi cum să mai facem...

First ended programs

Joi, 8 iunie 2006

Am reuşit să terminăm câteva programe - Matching 3d:3d (potrivire de obiecte tridimensionale), Non-verbal imitation objects (imitaţie de acţiuni cu obiecte) şi Receptive instructions objects (îndeplinire de instrucţiuni, dar tot cu obiecte). Le scoatem în generalizare dar asta înseamnă deocamdată schimbarea locaţiei (mutate pe covor, apoi în altă cameră). E destul de greu să te plimbi cu obiectele în altă cameră şi să le pui apoi la loc, dar asta este! Trebuie să recitesc ce s-a spus despre generalizare la training, pentru că mi se pare greu de făcut. Pentru noi generalizarea de persoane va fi dificilă pentru că în afară de tutori, de mine şi de mama mea la care mai mergem uneori în vizită, nu am pe nimeni care să exerseze instrucţiunile sau potrivirile.
Din restul programelor curente, unele merg, unele nu merg. La Receptive labels (identificarea obiectelor) avem în continuare predare-discriminare- masterare, însă adesea refuză să facă programul sau să îl termine. În continuare Receptive labels este plasat în desfăşurător lângă programe care i se par uşoare, astfel încât să fie atras în programul acesta "nesuferit" pe nesimţite...
O altă problemă care a apărut săptămâna aceasta a fost saţietatea faţă de recompense. Asistam odată din cealaltă cameră la o sesiune în care lucrau I. şi M1, iar M. nu voia să vină la masa de lucru, nu îi mai plăcea nimic (era cald, după-masa, avusese toată dimineaţa chipsuri şi covrigei ca recompense şi dintr-o dată nu a mai vrut nimic). Atunci văzându-le că încep să se întindă la vorbă între ele şi să nu ne alegem cu nimic pe o sesiune, am venit cu o idee nouă: am înşirat pe bibliotecă păhărele foarte mici de plastic în care pusesem două înghiţituri de suc (a doua zi, o linguriţă de îngheţată) şi primea câte un "premiu" după fiecare program, în afară de recompensa materială asociată cu fiecare comandă îndeplinită. M. a reacţionat imediat, cum a văzut că a apărut ceva interesant în scenă...a revenit la masă şi cerea foarte energic prin gesturi păhărelul cuvenit, în pauza dintre programe. De atunci începem sesiunea în modul clasic, şi cum apare plictiseala apar şi păhărelele...dar din nou, fetele nu aveau nici o idee. Dacă îmi vine mie vreo idee, bine...în rest, ele nu fac decât să execute deocamdată.

sâmbătă

The program is working

Sâmbătă, 20 mai 2006

Avem ceva mai mult de o lună de la începutul terapiei. Protestele au început să scadă ca intensitate, deşi săptămâna asta a mai avut o sesiune în care s-a culcat ca să scape (era M1 la comenzi şi eu dublam ca prompter) în rest se pare că a început să se obişnuiască. Probabil îi plac încurajările ca la stadion...la început se uita uimit la noi, dar acum consideră că i le datorăm. Sunt încă probleme destul de mari la Receptive labels în sensul că am rămas la patru obiecte: papuc, farfurie, cană şi pix (am rămas la ele ca să fie destul de deosebite între ele ca formă şi etichetă auditivă, dar forma să fie simplă astfel încât să nu creeze confuzii sau să distragă). De câtva timp am recurs la discriminare (manualul ABA - predări suplimentare pentru ca el să facă deosebirea între două obiecte) şi o facem persistent înainte de a încerca random rotation. Chiar şi aşa, se poate să încercăm random rotation şi să nu meargă...caz în care reluăm succesiunea predare-discriminare- rotaţie aleatoare. Mă întreb dacă vom trece de stadiul acesta vreodată! pare incapabil să lipească o etichetă oarecare pe obiecte...
Sunt însă şi surprize plăcute. De curând a trebuit să lipsesc de vreo două ori de acasă (am avut o perioadă liberă dar acum am ore seara) şi plecam cu inima strânsă, întrebându-mă dacă nu cumva se va speria sau va fi agresiv, şi cum va reacţiona persoana care stă cu el (am o cameră de filmat, dar e analogică şi nu merge conectată la video, aşa că am renunţat şi merg pe încredere). M1, care a fost de serviciu singură, a spus că M. s-a comportat remarcabil: nici vorbă de proteste, s-a aşezat la masă şi a făcut tot programul şnur, fără prea multe indicaţii (când un tutore lucrează singur trebuie să facă prompt din faţă, e mai greu). Atât de mare e diferenţa între protestele din sesiunile cu doi tutori, încât celelalte o suspectează că minte...Eu însă nu prea o suspectez. M1 are relaţia cea mai bună cu M. pentru că dintre toate se joacă cel mai mult cu el şi e stilul "pisică"...în plus am impresia că situaţia în care lucrează cu un singur tutore i se pare mai puţin stresantă.
Oricum, e limpede că suntem pe drumul cel bun. Avea mare nevoie de ABA!

Receptive labelling problems

Sâmbătă, 6 mai 2006

Am continuat sesiunile în acelaşi ritm. Acum M. pare să fi înţeles că terapia nu este o toană trecătoare...unele programe le execută (Matching şi Non-verbal imitation objects ) dar altele, spre surpriza mea, nu merg mai deloc. La Non-verbal imitation gross motor, imitaţie de mişcări grosiere, nu reuşeşte să imite nici mişcările simple (cum ar fi să unească palmele): deşi sunt mişcări pe care în mod obişnuit le face, nu reuşeşte să se coordoneze pentru a le face la comandă. Reuşim să ducem unele trialuri la sfârşit dar este pură întâmplare...a doua zi se poate să pară că nu a lucrat niciodată la mişcarea respectivă. La Receptive labels am introdus farfuria ca al treilea obiect, dar după ce am făcut random rotation şi am încercat trial extins, încurca toate cele trei obiecte (farfuria, cartea, şoseta). Apoi am introdus pe rând lingura şi mingea...toate merg până la random rotation, după care urmează confuzie totală. Am greşit ceva şi nu ştiu ce!...Mă gândesc că primele obiecte pe care le-am introdus au fost prea vagi, cartea e un obiect complicat (cu coperta cu imagini care îl distrag) iar şoseta nu are nici o formă. Ar fi mai bine să renunţăm la ele şi să revenim la obiecte simple şi clare, cu o utilitate mai mare pentru el (cum sunt lingura şi mingea, urmează cana: o să aleg o cană albă, fără desene).
În orice caz, mă uimeşte şiretenia lui M. Recunoaşte vizual programele, după felul în care arată măsuţa şi obiectele care se predau. Atunci când este un program care nu îi place (de exemplu când vede obiectele pentru random rotation la Receptive labels) refuză să vină la masă, sau vine la masă şi le aruncă pe jos. Pentru cine nu observă bine ar părea un gest gratuit, dar nu este deloc aşa. Totul are un sens la el, totul este comunicare.
Continuă încă protestele la adresa programului şi constrângerii pe care o resimte.... Cel mai agresat se simte atunci când lucrează două fete şi sunt şi eu în cameră ca să supervizez modul în care lucrează sau să le înlocuiesc la prompt la programele mai grele (de exemplu la obiecte, sunt singura care simt când se poate trece de la jumătate de prompt la sfert de prompt şi când se poate retrage în final). Uneori în asemenea sesiuni, după ce vede că păzim uşile camerei şi nu reuşeşte să scape, se culcă iar noi luăm loc jos pe covor şi povestim în şoaptă...se mai trezeşte după o oră, trage cu ochiul să vadă dacă mai suntem de pază la uşi, şi se culcă la loc. Incredibil dar adevărat!

vineri

Second week of therapy

Vineri, 28 aprilie 2006

Acum că am început terapia, îmi dau seama că va fi mult mai greu chiar decât mi-am închipuit. În primul rând că mi-am dat seama de un fapt şocant: el nu ştie numele nici unui obiect...nu înţeleg cum de se descurca prin casă atât de bine până acum! Probabil învăţa formula (fraza în întregime) şi ce trebuie să facă în legătură cu o formulă fixă. Pentru că acum e limpede că nu ştie numele obiectelor: am introdus programele de început după modelul de la training fără să mă întreb prea mult care e rostul lor. Acum îmi dau seama la ce se referă Receptive labels, are ca obiectiv ca el să înveţe toate obiectele din jurul lui.
Am introdus cinci programe pe care reuşim să le facem cu greu în cele patru ore de sesiune. Peste jumătate din timp se pierde cu proteste şi încercări de a scăpa din cameră (pentru asta am introdus paza uşilor: când încearcă să fugă, câte una din fete se aşează la uşă). Un sfert din timp este dedicat pauzelor: dacă cooperează, în pauze urmează joc cu "tiribomba" şi "avionul" fetele nu prea se înghesuie pentru că el e destul de greu, trebuie să îl ia două deodată pentru anumite jocuri. Sunt total lipsite de entuziasm şi nu le vin idei mai deloc. Între toate cea mai creativă e M1, iar M. a început să o prefere din această cauză.
Avem aşadar şase programe:
1. Matching (potrivire) de obiecte tridimensionale (aici merge pentru că la el vizualul stă foarte bine)
2. Receptive labels (etichetare receptivă a obiectelor): am introdus întâi cartea, apoi şoseta. E limpede însă că nu le ştia, pentru că atunci când erau predate nu reuşea să le distingă de distractor...am făcut alaltăieri sesiuni speciale numite "discriminare". Ieri am făcut primul random rotation, cu mare chin, după care am introdus al treilea obiect, farfuria.
3. Non-verbal imitation gross motor. Şi aici am avut o mare-mare surpriză: imită foarte greu deşi aparent, în mediu, se ia după adulţi şi copii în toate - dar când este vorba de o mişcare concretă pare că nu înţelege...am introdus la început o mişcare, să bată de trei ori în masă cu palmele. S-a dovedit imposibil...nu îşi coordonează suficient mişcările şi atenţia. Acum am renunţat şi bate o singură dată (de fapt pune mâinile pe masă) şi merge mai bine.
4. Din cauză că imitaţia de mişcări merge prost, am introdus un program găsit în cartea "Selectarea programelor de instruire", Nonverbal imitation objects ...adică imitaţie de mişcări cu obiecte, m-am gândit că dacă are un obiect în mână o să i se pară mai uşor. Am introdus periatul părului şi răsfoitul cărţii (dar nici răsfoitul cărţii nu este bun, îl enervează - probabil e o mişcare de amănunt şi nu are îndemânare).
5. Puzzle. Ăsta merge pentru că am băgat ceva foarte simplu, cu bucăţi mari iar el trebuie să pună doar trei deocamdată. Pe ăsta îl face pentru că ştie că se apropie sfârşitul şi e liber...

luni

First week of "therapy"

Luni, 24 aprilie 2006

Începem a doua săptămână de terapie...prima a fost şi nu a fost, după aşteptări care s-au dovedit obiective. Am avut o zi demonstrativă (miercuri), inclusiv cu I. şi C. care au reuşit să fie şi ele prezente. I. a revenit plină de energie şi mă asigură că va xeroxa notiţele fetelor care au fost la trainingul dinainte de Paşte. În schimb pe L. (cea care s-a "angajat" în echipă din ianuarie) nu prea mai contez - nu a putut să ajungă niciodată pentru că mereu a intervenit ceva, şi asta arată limpede cât îşi va ţine promisiunea.
Joi a fost ziua lui M....am avut bunătăţi, baloane, trompete şi măşti, iar el a fost încântat de atâţia musafiri. Le convocasem pe toate fetele, cu obiectivul explicit să îl stimuleze, ca să îl facem să participe la aruncat de baloane, la suflat în trompete şi mai ales în lumânari. Obiectivul a fost foarte puţin atins pentru că nu se prea îndemnau...eu nu ştiam ce să fac mai întîi, să filmez, să supraveghez organizarea sau să dau tonul la joc că altfel nu prea se mişca nimic?! Cu baloanele de aruncat am mai reuşit să îl implicăm, dar cu suflatul în lumânări nu am reuşit...nu ştie să sufle şi punct, până la urmă am suflat tot eu ca şi în ceilalţi ani. În final s-a ajuns exact la ce mă temeam: fetele au început să se converseze între ele - poate era necesar acest moment pentru închegarea echipei însă M. ajunsese să fie de decor...
Vineri şi sâmbătă am avut primele sesiuni...eşec total. Când şi-a dat seama că încercăm să îl facem să stea la masă când vrem noi, dezastru! A plâns nonstop şi nu a stat mai deloc (le spusesem însă dinainte că nu îl vom ţine cu forţa aşa cum am auzit în alte familii). Am încercat să îl atragem cu recompensele, însă părea prea mare ultragiul la adresa libertăţii lui...ne dădea la o parte şi pe noi de la masă (o măsuţă pliantă destinată special "lecţiilor", m-am gândit să fie ca un semnal pentru el ca să facă diferenţa între sesiuni şi timpul liber). Am reuşit doar spre final să îl atrag cu o cutie de şah, să mă ajute să pun piesele din cutie afară şi înapoi: cum a cooperat un pic l-am încurajat călduros toate trei şi i-am dat recompensă - dar mai mult nu am reuşit. Să vedem ce ne mai aşteaptă săptămâna aceasta...